Contextul pandemiei de COVID-19 și recentele evenimente externe au crescut interesul, dar și preocuparea față de utilizarea informațiilor false sau înșelătoare, termenul fake news devenind tot mai des utilizat la nivelul publicului, deși acesta nu avea o definiție clară sau agreată.
În paralel, în literatura de specialitate și la nivelul instituțiilor euro-atlantice termenul a început să fie abandonat și înlocuit cu alte noțiuni din mai multe motive. În primul rând, sintagma nu mai putea defini problematica complexă a poluării informaționale, (în sensul devierii de la informare) reprezentată de conținutul inventat/ fabricat sau manipulat, conținutul impostor (arogarea unei false identități – a unui jurnalist sau a unei publicații), conținutul autentic, dar care este distribuit scos din context sau în alt context, materialele cu conținut conspirativ, titlurile de tip click-bait, folosirea înșelătoare a imaginilor ori statisticilor, meme, satiră și parodie. De asemenea, termenul a fost uneori politizat, fiind utilizat pentru decredibilizarea sau etichetarea negativă a adversarilor sau a media, ori, in extenso, utilizat pentru catalogarea oricărei afirmații cu care o persoană sau o entitate nu era de acord. Nu în ultimul rând, sintagma „fake news” a fost considerată o alăturare a doi termeni cu sens opus (termenul „news” – „știre”, care reprezintă informația verificabilă în interesul public, și termenul „fake” – fals), care prin însăși modalitatea de construcție poate compromite credibilitatea informației.
Utilizarea unui limbaj comun, implicit a unor definiții clare și agreate la nivel extins, a devenit indispensabilă în momentul în care a fost necesară formularea unor propuneri de reglementare sau chiar de intervenție și contracarare, prin identificarea unor răspunsuri adecvate la diverse situații de criză cu manifestare în spațiul informațional.
Dezinformarea, un concept nuanțat
În acest context, experți media au propus noi concepte care să definească într-un mod mai neutru, clar, adaptat și cuprinzător procesul actual – dezordine sau disfuncție informațională (termenul „information disorder” a fost folosit în 2017, într-un raport al Consiliului Europei – „Information disorder: Toward an interdisciplinary framework for research and policy making”). S-au definit, astfel, trei tipuri de informații – disinformation, misinformation și malinformation – diferența dintre ele fiind dată de raportarea la caracterul adevărat sau fals al acestora, respectiv intenția de a produce daune și prejudicii.
Astfel, atât „disinformation” (dezinformarea cu scop strategic), cât și „misinformation”, noțiunile mai des folosite și întâlnite, descriu informațiile și conținuturile false sau înșelătoare, diferența specifică dintre cele două fiind dată de latura subiectivă sau scopul urmărit. În timp ce dezinformările sunt propagate în mod intenționat și repetat, pentru a induce în eroare sau pentru a aduce prejudicii, „misinformation” nu sunt diseminate cu intenția de a produce prejudicii. Cel de al treilea tip de informație, „malinformation”, vizează diseminarea de informații adevărate (de regulă private sau care pot fi exagerate), dar care sunt folosite pentru a induce în eroare sau pentru a aduce prejudicii.
Neavând un corespondent semantic în limba română, termenii din limba engleză vor fi utilizați ca atare, în primul rând, pentru a nu îi denatura și a nu îi goli de conținut, iar, în al doilea rând, pentru a menține raportarea la limbajul comun de specialitate.
Similar abordării din raportul Consiliului Europei, dar și în accepțiunea NATO, dezinformarea trebuie să întrunească două condiții cumulative legate de conținut (informații false sau manipulate) și scopul urmărit sau latura subiectivă (intenția de înșela sau de a induce în eroare).
Definiții asemănătoare ale conceptului de dezinformare se regăsesc și în studiul „The impact of disinformation on democratic processes and human rights in the world”, din aprilie 2021, solicitat de Subcomitetul pentru Drepturile Omului din cadrul Parlamentului European (DROI) și publicat pe site-ul instituției, precum și în documentul „Code of Practice on Disinformation”, din 2018, al Comisiei Europene (cu o variantă consolidată apărută în 2022), în care se detaliază factorii motivaționali care stau la baza dezinformării: obținerea unui avantaj sau câștig economic, inducerea publicului în eroare și provocarea unui prejudiciu în societate. În această ultimă categorie sunt incluse și atacurile având ca țintă servicii publice, precum protecția sănătății sau statul de drept.
Un studiu comandat de Serviciul diplomatic al Uniunii Europene (EEAS – European External Action Service), elaborat în 2020, a adăugat încă două categorii în sfera dezinformării, respectiv „operațiuni de influență” efectuate de state terțe și „interferența străină”. Elementul comun al celor două noțiuni este reprezentat de eforturile de a influența un public țintă în mod manipulativ, în cazul operațiunilor, sau de a împiedica exprimarea liberă a voinței politice (exemplificată prin contextul alegerilor), în cazul interferenței străine. Rezultă că ambele noțiuni au în comun caracterul organizat al acțiunii circumscrise operațiunilor sau interferențelor, prin care se urmărește îndeplinirea unui scop strategic clar definit. Diferența dintre cele două noțiuni rezidă în subiectul activ al dezinformării, care, în cazul operațiunilor de influență, este reprezentat de state terțe, iar, în cazul interferenței străine, poate fi un actor statal străin sau agenții săi.
În România, Strategia Națională de Apărare a Țării (SNAT) menționează dezinformarea, alături de acțiunile ostile, de influență și de diseminare de știri false, fabricate etc. printre activitățile specifice domeniului informațional, fără a fi inserate definiții sau elemente de caracterizare a acestor noțiuni.
Percepțiile opiniei publice privind dezinformarea
Potrivit celui mai recent Eurobarometru despre mass-media, realizat în perioada aprilie – mai 2022, în România, 80% dintre respondenți cred că, în ultimele 7 zile, au fost expuși la dezinformare („des” și „foarte des” 45%, „uneori” 35%), comparativ cu media UE de doar 61% („des” și „foarte des” 28%, „uneori” 33%). Acest aspect poate fi interpretat în dublă cheie. Ori, în mod real, la nivelul surselor media utilizate sau accesate în România sunt diseminate masiv dezinformări, ori există o percepție individuală extinsă că subiectele regăsite în media sunt dezinformări.
La nivelul țărilor UE, România se află, conform sondajului, în top 3 al expunerii la dezinformare „des” și „foarte des”, după Bulgaria (cu cei mai mulți respondenți expuși la dezinformare) și Ungaria. În același timp, românii se declară încrezători, în procent de 62%, că pot recunoaște informațiile false atunci când le întâlnesc. Conform sondajului, gradul de încredere în posibilitatea de a recunoaște informațiile false crește odată cu nivelul de educație.
Comparativ, potrivit Eurobarometrului standard 96 din iarna 2021 – 2022, informațiile false sau care denaturează realitatea au fost întâlnite de 64% dintre respondenții din România (media UE 70%). Chiar dacă și la acel moment, informațiile false sau care denaturează realitatea erau considerate ușor de identificat de către 57% din cei intervievați (media UE fiind de 62%), respondenții din România au apreciat că acestea reprezintă o problemă pentru democrație într-o pondere mai mică decât media UE (România 65% – media UE 81%).
Cu referire la percepțiile opiniei publice privind dezinformarea, este important de menționat că acestea integrează informațiile despre lumea externă prin intermediul analizatorilor auditivi și vizuali ai respondentului și reprezintă ceea ce cred oamenii. fiind influențate de ceea ce văd, aud și citesc în diverse surse media, și nu de adevărul obiectiv. Această percepție poate indica existența unui fenomen de dezinformare sau manifestarea unui sentiment de neîncredere extinsă la nivel social, amorsată pe fondul unui nivel scăzut de alfabetizare media, ambiguității noțiunilor cu care operează și lipsei unor repere clare care să asigure o recunoaștere și încadrare riguroasă a tuturor categoriilor de distorsiuni ale informației din spațiul informațional.
Perspective
Dezvoltarea taxonomiei este un proces complex care nu a fost întotdeauna abordat în mod adecvat, lăsând adesea sistemele de clasificare să fie dezvoltate informal. Criza sanitară provocată de COVID-19 a demonstrat necesitatea unor distincții clare între diversele tipuri de informații, pentru calibrarea unor răspunsuri adaptate contextului, primul pas fiind clarificarea scopului urmărit sau laturii subiective a acțiunii derulate în spațiul informațional (intenția de a înșela ori a induce în eroare, de a aduce prejudicii sau de a obține un profit), a modului de operare, a mediilor de diseminare și a subiecților activi.
Atunci când cetățenii sau utilizatorii diverselor platforme sociale distribuie, într-un cerc restrâns, cu bună credință, anumite date, care sunt false sau manipulate, dar fără a cunoaște acest aspect, latura subiectivă, de a înșela sau a induce în eroare, nu este întrunită, deci nu ne confruntăm cu dezinformarea. În acest caz, răspunsurile și intervențiile ar trebui să vizeze inițiative de educare sau alfabetizare media a cetățenilor (deprinderea competențelor de verificare a faptelor și a surselor; gândirea critică) și de informare, prin devoalarea informațiilor false. Aceste distribuiri pot fi catalogate drept greșeli involuntare, dar și ele pot fi exploatate pentru a forma un conținut nou, subordonat unui scop specific dezinformării. Prejudiciul „misinformation” nu este asociat totuși intenției emițătorului, ci paradigmei prin care receptorul sau receptorii decriptează informația, compusă din repere culturale, psihologice, valori civilizaționale, care generează un comportament autoindus ca reacție la conținutul perceput prin această paradigmă.
În schimb, dezinformarea trebuie tratată prin mijloace mai complexe, care să vizeze atât mesajul, cât și sursa, iar construirea unei reziliențe sociale necesită o abordare atât din partea instituțiilor guvernamentale, cât și neguvernamentale, locale sau internaționale. Suplimentar alfabetizării media a cetățenilor, care să contribuie la creșterea rezilienței în fața dezinformării, pot fi adoptate măsuri de diminuare a comportamentului manipulativ în mediul online (exemplificat prin conturi false, boți, uzurparea identității, deep fake), extinderea și dezvoltarea platformelor de fact-checking, dezvoltarea unor instrumente prin care utilizatorii să poată recunoaște sau semnala dezinformarea sau mecanisme de limitare a propagării acesteia.
Abstract
Today, the term ‘fake news’ is not broad enough to fully capture the complexity of the information pollution phenomenon. Recent documents have introduced a new conceptual framework, identifying three different types of information: misinformation, disinformation and malinformation. A study commissioned by the European External Action Service (EEAS) added two more categories to the scope of disinformation: ‘influence operations’ by third countries and ‘foreign interference’. There is no doubt that we need to constantly tune into the latest conceptual developments related to information and understand the new concepts and scientific definitions.
Autor: Carmen-Daniela Sultănescu
