Un personaj elegant, misterios, într-un costum croit impecabil, stăpân pe sine în orice situație, nu ezită să își arate latura dură atunci când transformă arma într-o extensie naturală a mâinii și nimerește întotdeauna ținta. Este dotat cu cele mai moderne și neașteptate gadgeturi, înconjurat de femei frumoase și mașini puternice, iar urmele sale sunt presărate cu explozii spectaculoase, dovadă a misiunii îndeplinite. Indiferent de numărul și forța dușmanilor sau de capcanele periculoase care i se pregătesc, revine întotdeauna în joc. Pentru astfel de personaje, după depășirea tuturor provocărilor, finalul este rareori altfel decât fericit. Acesta este, pe scurt, portretul lui James Bond, un personaj de ficțiune care aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul pe micile ecrane. Din 1962 până în prezent, James Bond a fost personaj principal în 25 de filme, interpretat, pe rând, de nume sonore ale cinematografiei (Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan, Daniel Craig).
Dar Bond nu este singurul protagonist al unor povești despre lumea secretă a spionajului, ci poate doar cel mai popular. Necunoscutul și acțiunile învăluite în mister au suscitat mereu interesul publicului. Odată cu era informațională și cu diversificarea canalelor de mass-media (inclusiv odată cu apariția platformelor care difuzează conținut video cu ajutorul internetului, precum Netflix), lumea agenților și a serviciilor secrete a devenit din ce în ce mai accesibilă publicului larg.
Realism și fantezie
Fascinația pentru necunoscut naște povești, unele mai realiste, altele mai fanteziste, și toate sunt disponibile publicului. Dacă luăm exemplul platformei de streaming Netflix (accesibilă pentru 220 de milioane de oameni din întreaga lume), colecția de filme despre spioni și spionaj este consistentă și variată. Regăsim filme bazate pe ficțiune (unele integrând anumite aspecte reale, altele fiind ficțiune pură), ca de exemplu: „James Bond” (1962-2021), „Misiune Imposibilă” (1996), „Salt” (2010), „Anna” (2019), „The Double” (2011), „Red Sparrow” (2018), „Beirut” (2018), „The Coldest Game” (2019) etc. „Red Sparrow”, deși este poveste fictivă, integrează elemente care au echivalent în realitate, precum sex-spionajul sovietic și utilizarea, în era contemporană, a kompromatului. Acesta din urmă presupune obținerea de informații compromițătoare despre un om de stat, politician, om de afaceri sau persoană publică, ce pot fi utilizate pentru a crea prejudicii de imagine, a șantaja, a influența, mai degrabă decât pentru un câștig material.
În schimb, producții precum „The Courier” (2021), „The Call to Spy” (2019), „The Angel” (2018), „The Spy” (2019) sau „Operation Finale” (2018) sunt inspirate din fapte reale. De asemenea, în categoria filmelor și seriilor documentare putem încadra „Spycraft” (2021) sau „Nazis in the CIA” (2012). Aceste exemple ne prezintă portrete foarte diverse ale angajaților sau agenților, atât din perspectiva trăsăturilor umane, cât și din aceea a realismului unor astfel de personaje, unele mai apropiate de realitate, altele mai puternic ancorate în fictiv.
Totuși, dincolo de fascinanta lume a ficțiunii, în care eroii principali par să aibă puteri supranaturale, în lumea reală a spionajului, angajatul unui serviciu de informații are câteva atuuri (de exemplu acces la date din teren) și calități (inteligența, stăpânirea de sine, discreția etc.) ce îl fac potrivit pentru rolul său, dar nu îl transformă în supraom. Iar, pentru ca Bond să își pună calitățile în slujba spionajului, ingredientul-cheie este motivația.
Ce îi motivează pe agenți
Acronimul MICE cuprinde cele mai importante patru motive pentru care o persoană decide să își înceapă colaborarea cu un serviciu de informații și să devină agent, respectiv: Money (motivația financiară), Ideology (motivația ideologică), Compromise (este șantajabil), Ego (motivat de vanitate).
Acestor motive, istoricul militar John Hughes-Wilson adaugă și starea de nemulțumire, care poate determina inițiativa voluntară de a dezvălui secretele unui serviciu de informații sau unui stat către un serviciu sau stat advers.
Portretele unor spioni
Odată motivat să intre în universul spionajului, agentul 007 din lumea reală începe o misiune cu multe necunoscute și variabile, uneori încununată de succes, dar alteori fără un final fericit garantat. Spre deosebire de cinematografie care îl plasează pe Bond de partea bună a baricadei, acționând pentru interesele statului pe care îl reprezintă, în realitate lumea spionajului este populată și de agenți dubli, care aleg să treacă în tabăra adversă, ajungând, astfel, să își trădeze propria patrie.
Tot în urmă cu 60 de ani, în aceeași perioadă în care apare pe marele ecrane personajul James Bond, ia naștere și un tandem pe scena reală a spionajului: Greville Wynne și Oleg Penkovski. Rolul principal este jucat de Penkovski, supranumit „spionul care a salvat lumea” și considerat cel mai important spion al Occidentului din perioada Războiului Rece.
Un comerciant cu deschidere spre Est
Născut într-o localitate săracă din Țara Galilor, Greville Maynard Wynne (1919-1990) a renunțat la școală la 14 ani din cauza dislexiei și a început să lucreze ca electrician. Ulterior, și-a dezvoltat o afacere în domeniul exportului cu produse electrice în India și Europa. Treptat, el a ajuns să dețină ceva extrem de util pentru MI6 (serviciul de informații britanic): acces în spațiul sovietic și o acoperire ideală pentru munca de spionaj. Cum natura comerțului presupunea călătorii de afaceri frecvente, inclusiv în statele blocului sovietic, prezența lui Wynne în aceste spații nu ridica suspiciuni Moscovei. Wynne a mărturisit ca a fost motivat să se implice în activitățile de spionaj din patriotism, dar și dintr-un sentiment de dezgust față de sistemul sovietic. Se prea poate ca alături de aceste motive să se fi strecurat și o altă componentă a MICE, respectiv un strop de vanitate.
Deși nu a folosit pistoale sau alte arme sofisticate, asemenea personajelor fictive, Wynne a purtat unele dintre cele mai importante secrete ale URSS din perioada Războiului Rece, transmițându-le Occidentului. Wynne a intermediat transferul către MI6 și CIA a mii de microfilme cu documente secrete, fotografiate de dublul agent sovietic Oleg Penkovski.
Nume de cod: Hero
Fiul unui ofițer al Armatei Albe, loial țarului și decedat în timpul războiului civil rus, Oleg Penkovski (1919-1963) a absolvit cursurile unei școli de artilerie, devenind militar de carieră și participând la cel de-al Doilea Război Mondial. Rănit pe front în 1944, în timp ce se afla sub comanda generalului Sergei Varentsov (care îi devine protector), se căsătorește, un an mai târziu, cu fiica generalului Dmitri Gapanovich. Aceste legături îi permit să avanseze în cariera militară, Penkovski devenind ofițer de stat major, poziție pe care o va deține până la încadrarea sa în GRU, în 1953. La începutul anilor `60, acesta ocupa o poziție cheie în aparatul de stat al Rusiei sovietice: era colonel GRU (Serviciul de informații militare) în cadrul Comitetului de Stat pentru Știință și Tehnologie, în fapt o acoperire pentru exponenții FSB și GRU care încercau să descopere secretele tehnologice ale Occidentului.
Penkovski a spionat pentru Statele Unite ale Americii și pentru Regatul Unit între 1961 -1962, primind numele de cod Hero, în schimbul promisiunii de a fi protejat, alături de familia sa, în cazul în care decidea să părăsească URSS și să se stabilească în Occident. Potrivit istoricului John Hughes-Wilson, trădarea lui Penkovski ar fi fost provocată de nemulțumirea și dezamăgirea față de regimul sovietic și, cel mai probabil, față de perspectivele sale în cadrul acestui regim. Penkovski considera că presiunile temperamentalului Nichita Hrușciov pentru răspândirea comunismului în lume condamnau Uniunea Sovietică la autodistrugere. Pe de altă parte, momentul în care Penkovski decide să trădeze coincide cu momentul în care avansarea sa la gradul de general maior este blocată de KGB din cauza originilor sale, respectiv de fiu al unui ofițer care a luptat împotriva Armatei Roșii.
În volumul „On Intelligence: The History of Espionage and the Secret World”, John Hughes-Wilson arată că Penkovski s-a oferit voluntar să spioneze în favoarea Marii Britanii și a SUA, pretinzând că dorește să contribuie la prevenirea unui război nuclear între marile puteri. În 1961, colonelul stabilește contactul cu Wynne și, ulterior, direct cu ofițeri ai serviciilor de informații britanice și americane. Potrivit lui Hughes-Wilson, din aprilie 1961 până în august 1962, Penkovski a fost chestionat timp de 140 de ore de ofițeri ai serviciilor occidentale, furnizând serviciilor de informații americane și britanice fotografii cu peste 5000 de documente secrete. Penkovski a trădat URSS în pragul crizei rachetelor din Cuba (1962), cel mai tensionat moment al Războiului Rece, când omenirea s-a aflat la un pas de un conflict nuclear și de cel de-al treilea război mondial. Astfel, prin acțiunile lui Penkovski, dovezi despre adevăratele capacități militare rusești au ajuns la cunoștința decidenților occidentali, fiind evaluate ca mult mai slabe decât se estima (de exemplu performanțele relativ modeste ale rachetelor sovietice). Aceste date au stat la baza deciziilor luate de președintele SUA, John F. Kennedy, în negocierile cu Hrușciov (despre care Penkovski susținea că blufează și nu este pregătit să susțină un război), care au condus la finalizarea crizei și abandonarea instalării de către URSS a unor rachete nucleare în Cuba.
Realitatea, fără final fericit
Nici pentru Wynne, nici pentru Penkovski misiunea nu a avut un final demn de ficțiunea cinematografică sau literară. În octombrie 1962, Penkovski este arestat, ca urmare fie a unei trădări (posibil din partea „omologului” britanic George Blake), fie a supravegherii sub care se afla, fiind bănuit de ruși de colaborare cu Occidentul. La scurt timp, i-a urmat Wynne. În noiembrie 1962, aflat la Budapesta într-o călătorie de afaceri, acesta este prins de KGB și trimis într-o închisoare din Moscova. În 1963 are loc procesul celor doi, în urma căruia Wynne a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru spionaj, iar Penkovski condamnat la moarte pentru acte de trădare.
În detenție, starea de sănătate a lui Wynne s-a deteriorat, iar Occidentul a depus eforturi pentru a-l aduce acasă. Wynne a fost eliberat după 18 luni de închisoare la Lubyanka, fiind predat în schimbul spionului sovietic Konon Molody. Deși a suferit de stres post-traumatic în urma tratamentului la care a fost supus în timpul detenției, Wynne și-a continuat viața în lumina reflectoarelor. El și-a reluat cariera în afaceri, s-a recăsătorit și a apărut pe micile ecrane în cadrul emisiunii „To Tell the Truth”. Memoriile lui Greville Maynard Wynne sunt cuprinse în volumele „The Man From Moscow” și „The Man From Odessa”. Publicarea acestora a avut, în parte, și o motivație financiară, în condițiile în care afacerile lui Wynne nu au mai avut același succes, ca urmare a pierderii piețelor din spațiul sovietic. Specialiștii consideră cele două volume ca fiind un amestec de evenimente reale și povești fabricate. Wynne a încetat din viață în 1990, la vârsta de 70 de ani.
Prețul trădării
Pe de altă parte, Penkovski a plătit cu prețul vieții actele sale de eroism în favoarea Occidentului, dar prin care a trădat URSS. Moartea sa este subiectul unei controverse. Potrivit lui Wynne, Penkovski s-ar fi sinucis într-un lagăr sovietic de muncă. Însă, în versiunea lui Alexander Zagvozdin, interogator șef al KGB în ancheta lui Penkovski, acesta a fost împușcat de un pluton de execuție și incinerat. În Rusia, imaginea lui Penkovski a devenit ținta unei campanii de denigrare, bazată inclusiv pe informații false, în urma căreia acesta a fost portretizat drept trădător al Rusiei. Această imagine persistă și astăzi în mentalul colectiv rusesc.
Aventura celor doi în lumea spionajului a devenit subiect de film, prin ecranizarea intitulată „The Courier” (2021), lansată și popularizată inclusiv pe platforma Netflix, la exact 60 de ani de la prima legătură a lui Penkovski cu trădarea și de la primul contact al lui Wynne, un om obișnuit, cu lumea plină de mister și surprize a serviciilor secrete.
Abstract
People have always been fascinated by secrets. That is why spy stories have always been so popular. Once mass media have plunged into the Internet, such stories have reached even larger audiences. Perhaps the most popular spy movie character ever is James Bond. On his 60th anniversary, we have attempted to portray this iconic character in a fiction-versus-reality analysis.
Autor: C.T.
