Toată lumea civilizată are servicii secrete. În toată lumea, aceste instituţii se bucură de două categorii de aprecieri la care concură, negativ, resentimentele şi prejudecăţile, suspiciunea şi ignoranţa. Toate serviciile sunt în cvasiunanimitate considerate necesare şi utile, chiar indispensabile. Dar cam peste tot nu sunt apreciate, ajutate şi necum iubite (ca biserica, bunăoară!) decât de un procent oarecare din cetăţeni. Cei cinstiţi, normali, oneşti care sunt, sau ar trebui să fie, majoritari.
Nu am să analizez de ce şi nici n-o să invoc motivele. Se deduc din cele spuse până acum. La aceste elemente de behaviorism şi atitudine umană vizavi de o instituţie menită să asigure securitatea (respectarea Legii) prin recurs la „participativitate” tot umană potrivit unei culturi de securitate statală şi transfrontalieră, se adaugă, în condiţiile actuale (globalitate existenţială, context extern, vecinătăţi vulnerabile, evoluţii teroriste, mafii de tot felul, apartenenţa la UE, tratate şi alianţe, între care şi mai ales la NATO, riscuri şi exacerbări politice, militare, economice, ecologice, religioase, culturologice etc.) influenţele, repercusiunile, determinările de tip extern.
Prin definiţie, instituția Intelligence-ului este una discretă, etanşă, restricţionată, într-un cuvânt secretă (cât se mai poate vorbi de secret azi, când transparenţa şi accesul la informaţii de interes public sunt realităţi reglementate, şi cât, potrivit legilor organice, parlamentul coordonează şi controlează SRI!), aşa încât fantezia creatoare (mai ales a jurnaliştilor şi autorilor de ficţiuni epice!) alimentează piste de presupuneri şi fabulaţii pernicioase, de natură să augmenteze suspiciunea şi să destructureze încrederea.
Abia când marile acţiuni justițiare aşteptate de publicul larg şi instrumentate de forţele îndrituite poartă (şi se spune cumva asta) şi amprenta muncii echidistant-discrete a ostenitorilor frontului invizibil, se mai estompează din blamul iniţiat de purtătorii de căciuli pe care-şi simt cumva muştele vinovăţiilor.
E şi cazul demersurilor de răsunet cu reţineri şi arestări de personalităţi ale susului ierarhic al administraţiei statale, pentru acuze şi delicte de răsunet care, dacă se confirmă, ţin domeniul muncii şi fişelor postului lucrătorilor noştri: securitatea naţională.
Poate că nici aceste cuvinte n-ar fi trebuit scrise, căci despre eroii anonimi ai Serviciilor (secrete) grăitoare trebuie să fie (cum şi sunt!) faptele. Fapte care, nu trebuie să fii gânditor de la Hamangia, ci unul de rând, ca să-ţi dai seama că au înapoia lor numeroase şi istovitoare ore-om-efort şi uneori sacrificii umane, ce, e drept, se răsplătesc prin satisfacţii (şi acelea mai mereu anonime) dintre care, pe primul loc se situează cele morale.
Autor: Nicolae Rotaru
