Informaţia utilă este costisitoare. Prin contrast, propaganda este gratuită, deoarece în acest caz consumatorul este cel vândut (în general, companiilor de publicitate, dar şi altor entităţi interesate de persuadarea indivizilor – de la partide politice până la servicii secrete). Deşi, în prezent, ştirile false reprezintă în primul rând o sursă de venituri pentru cei care le creează, acestea pot fi adaptate pentru a fi utilizate ca armă a războiului informaţional.
Necesitatea de a fi conectat permanent la fluxul de ştiri a condus la o intensificare fără precedent a ciclului informaţional, permiţând ştirilor false să se propage şi să producă efecte negative cu mult înainte de a putea fi demascate într-un mod eficient. În cele mai multe situaţii, efectele iniţiale ale acestora sunt dificil de contracarat prin dezminţiri ulterioare.
Social media şi site-urile de ştiri online au estompat graniţa dintre producţia de ştiri şi diseminarea de neadevăruri. Mediul relativ static al informaţiei utilizabile, creată costisitor în redacţii de ştiri, este acum suprasaturat de ştirile gratuite, trecătoare şi, de multe ori, formulate intenţionat să inducă în eroare publicul. Accesul facil şi gratuit la informaţie, un avantaj evident pentru consumatorii de ştiri on-line, reclamă tot mai multă responsabilitate din partea acestora. Verificarea veridicităţii, o sarcină atribuită în mod tradiţional jurnaliştilor de profesie, a devenit responsabilitatea consumatorului, care trebuie să decidă singur dacă informaţia pe care o citeşte este adevărată şi demnă de a fi diseminată altora.
Ştirile false înseamnă prezentarea de informaţii neadevărate sau a unui amalgam de minciună şi adevăr sub forma unei ştiri legitime. Modul de manifestare al acestora evoluează rapid, de la satiră către dezinformare intenţionată (propagandă) – adică informaţie profund părtinitoare sau neadevărată.
Diseminarea ştirilor false
Ştirile false sunt difuzate preponderent în social media, titlurile fiind formulate deliberat într-o manieră care să permită propagarea virală.
La nivel mondial, apar zilnic site-uri noi, special concepute să inducă în eroare. Un sondaj din 2016 al Pew Reserch Center arată că mai mult de un sfert dintre cetăţenii Statelor Unite ale Americii au distribuit pe reţelele sociale o ştire falsă.
Modul în care publicul larg accesează ştirile agravează problema, prin crearea unor „bule” informaţionale („camere de ecou”) în care utilizatorii devin captivi. De exemplu, odată accesată o ştire falsă, aplicaţii precum Facebook sau chiar motorul de căutare Google vor continua să aducă în atenţie ştiri postate de acelaşi site, ori de unele similare.
Ştirile false se împart în trei categorii: complet inventate, părtinitoare şi hibride. Acestea din urmă sunt cel mai greu de identificat, fiind un amestec de elemente reale, inventate şi subiectivitate extremă. Majoritatea site-urilor care le publică sunt create sau promovate din Federaţia Rusă, Macedonia, România sau Statele Unite ale Americii. Principalul obiectiv al creatorilor acestora este obţinerea de venituri prin atragerea de vizite/ cititori şi vânzarea spaţiului de reclame. Cel mai faimos caz este cel al locuitorilor (preponderent elevi sau studenţi) oraşului Veles, din Macedonia, care câştigă zeci de mii de euro lunar din crearea şi promovarea de ştiri false.
În România, site-urile de ştiri false sunt create preponderent din motive ideologice, artizanii acestora fiind interesaţi de propagarea unei „agende politice” şi mai puţin de obţinerea de venituri materiale, motiv pentru care fenomenul este, în prezent, relativ redus. Însă, dat fiind gradul de penetrare al new media în ţara noastră, nivelul de vulnerabilitate al populaţiei în faţa ştirilor false este cel puţin similar cu cel din statele vestice.
Contracarare
În prezent, s-au conturat două posibile soluţii pentru combaterea propagării ştirilor false în social media. Prima soluţie presupune filtrarea ştirilor direct de companiile de social media. De exemplu, Facebook şi Twitter alocă un buget tot mai mare dezvoltării unor soluţii automatizate (sau semi-automatizate) pentru a bloca afişarea ştirilor false, cu riscurile inerente generate de posibilitatea filtrării tuturor ştirilor (nu doar a celor false), după criterii subiective. În această situaţie, cei care decid criteriile de filtrare deţin un adevărat „monopol“ asupra adevărului.
A doua variantă, aflată în diferite stadii de implementare, presupune filtrarea ştirilor de către utilizatori, prin marcarea/ semnalarea unei ştiri ca fiind falsă. La atingerea unui procent/ număr de marcaje, propagarea respectivei ştiri este inhibată. Practic, o „democratizare“ a adevărului, o „dictatură“ a majorităţii utilizatorilor asupra conţinutului care poate fi difuzat.
Ambele soluţii au marele dezavantaj al cenzurării libertăţii de exprimare şi „filtrării” conţinutului la care are acces utilizatorul, deschizând posibilitatea unor abuzuri. În fapt, soluţia dezirabilă o reprezintă filtrarea individuală a ştirilor de către fiecare utilizator, singurul capabil să îşi cunoască propriile nevoi de informare.
Identifică ştirile false în zece paşi
În acest scop, am compilat o listă (ne-exhaustivă) de metode şi tehnici prin care pot fi identificate ştirile false:
1. Fii sceptic şi gândeşte critic! Ştirile false sunt tot mai prezente, iar creatorii acestora sunt într-un proces constant de „profesionalizare”. Dacă ceva pare neadevărat, acordă câteva minute cercetării înainte de a distribui. Stabilirea veridicităţii este mai simplă decât pare.
2. Evaluează credibilitatea site-ului! Ştirile false sunt postate pe site-uri obscure, cu URL-uri neobişnuite, găzduite de multe ori în alte state, încărcate de publicitate (menită să genereze venituri pentru creatorii de ştiri false). O căutare după denumirea site-ului poate confirma ori elimina suspiciunile.
3. Citeşte toată ştirea, nu doar titlul, înainte de a o distribui! Un studiu din 2016 arată că aproximativ 59% dintre utilizatorii reţelelor sociale au citit numai titlul unei ştiri înainte de a o distribui. Multe dintre acestea nu reflectă conţinutul articolelor.
4. Consultă site-urile specializate în demascarea ştirilor false! Site-uri precum snopes.com, factcheck.org, politifact.com sau researchtheheadlines.org semnalează constant ştirile false şi furnizează dovezi în acest sens.
5. Verifică faptele! Dacă o ştire pare neadevărată (e inconsistentă cu evoluţiile recente, alarmistă, menită să genereze emoţie etc.), adevărul poate fi scos la iveală cu ajutorul motoarelor de căutare. Caută aceeaşi ştire pe o pagină a unei agenţii de ştiri consacrate.
6. Caută indicii de părtinire! Un anumit nivel de părtinire există în orice ştire, deoarece toţi oamenii sunt predispuşi prejudecăţilor cognitive sau afective. Dacă articolul pare neechilibrat, iar faptele prezentate susţin poziţia unei singure părţi, creşte riscul ca ştirea să fie falsă. Următorul pas îl reprezintă verificarea autorului, prin citirea altor articole ale acestuia. Faptul că articolul nu are un autor (este nesemnat, ori semnat generic – „redacţia”), ori nu pot fi identificate alte articole ale acestuia, semnalează că nu este de încredere.
7. Verifică citatele! Dacă ştirea vizează o persoană, verifică dacă declaraţiile acesteia sunt preluate acurat.
8. Examinează fotografiile! Acestea sunt deseori utilizate pentru a creşte credibilitatea ştirilor false. Dacă există dubii, alte locuri în care mai apare o fotografie pot fi identificate cu ajutorul motoarelor de căutare foto (ex. Tineye).
9. Verifică legăturile de cauzalitate! Corelaţia, asocierea între două lucruri, este numai primul pas pentru a determina o cauză. Dacă subiectul are un grad ridicat de sensibilitate (de exemplu, presupusa legătură dintre refugiaţi şi terorişti), este necesară investigarea suplimentară. În acest caz trebuie să ne întrebăm dacă dovezile prezentate în ştire susţin concluzia acesteia, ar putea exista o altă cauză, cum am putea testa concluziile etc.
10. Revizuieşte modul de utilizare a statisticilor! Vechiul adagiu, popularizat de Mark Twain, „Există trei feluri de minciuni: minciunile, minciunile sfruntate şi statisticile“, este perpetuu valabil. Utilizată incorect sau răuvoitor, statistica este o armă puternică de propagandă. Din păcate, verificarea corectitudinii statisticilor necesită adeseori pregătire specializată.
Concluzii
Posibilitatea neîngrădită de a crea ştiri, dublată de accesul facil şi gratuit la acestea, reprezintă sfârşitul jurnalismului clasic şi al monopolului elitelor asupra informaţiei. Într-o viziune optimistă, această nouă cultură media a cetăţenilor are abilitatea de a se auto-corecta, iar o ordine spontană va aduce adevărul la suprafaţă. Simultan, multitudinea de ştiri şi uşurinţa diseminării acestora generează riscul inevitabil ca ştirea cea mai vizibilă, agreabilă ori generatoare de emoţie să fie cea mai penetrantă. Pentru pesimişti, acest risc va prevala fără să conteze gradul de adevăr al informaţiei.
Probabil că, în viitor, o minoritate a consumatorilor va plăti sume tot mai mari de bani pentru a avea acces la informaţie utilă, colectată şi verificată cu responsabilitate. Ceilalţi, majoritatea, trebuie să fie conştienţi că ştirile gratuite trebuie filtrate suplimentar.
Abstract
False information has been present online since the beginning of the Internet. The many benefits of accessible free information have to be balanced against the inconvenience of filtering the truth from vast amounts of bad data and even outright deceit.
This article deals with the motivations behind the creation of fake news, assesses the options to curtail their dissemination and suggests some approaches to avoid trusting and sharing untrue information.
Although some automated and crowd-based solutions for filtering fake news are currently in various stages of implementation, they are not without downsides. The biggest risk that comes with filtering news is the possibility of censoring genuine news as well.
Some tips to discern fact from fake is provided for the individual on-line news consumer, who must decide themselves what they choose to believe.
Autor: Flavius Sichitiu
