La 13 aprilie 1602, un cetățean venețian înainta conducerii republicii o petiție împotriva propunerii de constituire a Fondaco dei Turchi, instituție care urma să asigure casă și masă negustorilor turci cu regim de vizitatori. Petiționarul avertiza că prezența unui număr mare de turci, reuniți în același loc, avea să conducă, în mod inevitabil, la construirea unei moschei.
În era contemporană, factorul islamic determină nu doar mutații de ordin demografic sau geografic în peisajul european. Conviețuirea populației majoritare europene cu imigranții musulmani a generat fenomene sociale negative: apariția unui nou tip de antisemitism, deplasarea ideologică a partidelor politice europene cu tradiție spre extrema dreaptă a eșichierului politic, reconsiderarea ecuațiilor politice naționale în statele europene, dificultăți în instituționalizarea Uniunii Europene și reconceptualizarea, dacă nu chiar reformularea, în întregime, a politicii externe europene.
În state precum Franța, Austria, Italia, Danemarca, Marea Britanie și Olanda este puternic răspândită ideea că musulmanii nu reușesc să se integreze în societate, iar partidele politice cu orientare de dreapta speculează această tendință a populației autohtone, de marginalizare a comunității musulmane, folosind-o ca bază a platformei politice promovate în arena electorală.
Chiar unii lideri politici de prim plan apelează la o retorică plină de ură când se referă la musulmani, bazându-se pe anxietatea populației europene față de manifestările fundamentalist-islamice pentru a obține voturi. De exemplu, Silvio Berlusconi, primul ministru italian, a declarat public că civilizația islamică este inferioară celei occidentale iar Patrich Dewael, ministrul de interne belgian a condamnat culturile unde „femeile sunt puse pe o poziție inferioară, deoarece trebuie să-și acopere trupurile”, făcând referire directă la practicile islamice.
Instituționalizarea Islamului este un fenomen în progres în Europa, iar musulmanii de aici se identifică, mai degrabă, cu lumea islamică din care provin, decât cu națiunile europene în mijlocul cărora trăiesc în prezent. Musulmanii din Europa doresc să se integreze și să respecte valorile statelor în care trăiesc dar, în același timp, să-și păstreze identitatea islamică. Aceștia se tem că asimilarea în societatea europeană i-ar dezbrăca de propria identitate. Paradoxal este că, în conformitate cu unele studii efectuate în Franța și Germania, a II-a și a III-a generație provenite din rândul imigranților musulmani sunt mai puțin integrate în societatea europeană decât au fost părinții și bunicii lor.
Marginalizarea minorităților musulmane, lăsate să-și regleze propriul comportament social, reprezintă efectul multiculturalismului occidental, care creează o bază difuză de nevoi și servicii neluate în calcul de actorii instituționali. Această stare de fapt generează subculturi opace, în care grupările fundamentalist-islamice acționează fără a putea fi identificate.
De fapt, Europa este o societate închisă, când este vorba de imigranți. Tom Hundley subliniază că „Europa, cu o populație de imigranți musulmani aflată în continuă creștere și care le oferă acestora oportunități relativ limitate de integrare socială și economică, devine o fabrică de transformat indivizi frustrați în fundamentaliști sau chiar teroriști”.
Mai ales că adepții fundamentalismului islamic din Marea Britanie, Franța și Germania s-au dovedit capabili să manipuleze, cu o intenție subversivă, anti-democratică, sistemele legislative din aceste state. Printr-o serie de solicitări legale de acordare a unor drepturi speciale musulmanilor, invocând doctrina multiculturalismului european, aceștia încearcă să submineze principiul statului secular, principiul protecției egale în fața legii sau sistemul public de școlarizare, prevăzute de legislația statelor în care trăiesc.
Pentru musulmanii din Europa, multiculturalismul reprezintă impunerea dhimmi-tudinii. De exemplu, imigranții musulmani au cerut scutiri speciale de la legile de familie aplicate în societate, dreptul de a exclude pe non musulmani de la anumite întâlniri, să jure în justiție pe Coran și nu pe Biblie, și au cerut aplicarea legii islamice (Shari’a).
Solicitările minorității musulmane par să depășească capacitatea guvernelor europene de a trasa rațional, consistent și persuasiv limitele toleranței. Se pare că europenii îi văd pe musulmani ca pe o provocare directă la identitatea, la valorile tradiționale, așa cum o demonstrează dezbaterile aprinse referitoare la purtarea vălului musulman (hijab) în școli, construirea de moschei, studierea religiei islamice în școli și ritualurile de înhumare ale musulmanilor.
Realitatea socială din statele Uniunii Europene, cunoscută sub denumirea de „Eurabia”, reprezintă o problemă majoră pentru democrațiile occidentale, pe care elitele conducătoare europene au tratat-o un timp îndelungat sub tutela falsei înțelegeri a ceea ce reprezintă pluralismul liberal. Un exemplu în acest sens este reprezentat de neutralitatea manifestată de autoritățile franceze atunci când, într-o familie marocană, părinții și-au forțat fiica să se mărite cu un candidat ales de aceștia, conform obiceiului musulman. Fiind confruntați cu refuzul fiicei lor, aceștia au trimis-o în Maroc, împotriva voinței sale. Promovarea acestui tip de multiculturalism a avut drept efect izolarea comunităților musulmane în cartiere mărginașe (ghetto-uri), care reprezintă medii propice pentru promovarea unei versiuni intolerante a religiei islamice.
Conform lui Pascal Bruckner, „Islamul face parte din peisajul european, are dreptul la libertatea de cult, la locuri de rugăciune, la respect! Dar trebuie să respecte secularismul european! Cel mai bun lucru pe care-l poate dori nu este „fobia” sau „filia”, ci indiferența binevoitoare a unei piețe a spiritualității deschise tuturor credințelor! … Islamofobia este o invenție abilă care reprezintă transformarea Islamului într-un obiect de care nu te poți atinge fără a fi acuzat de rasism. Credința profetului Mohamed se drapează astfel în pelerina celui damnat, pentru a se feri și de cel mai mic atac”.
În acest curent de opinie, care străbate Europa, se înscriu și Francis Fukuyama și Samuel Huntington, care consideră că elitele politice europene n-ar trebui să se rușineze în a apăra tradițiile culturale, precum umanismul și creștinismul în fața prezenței crescute a religiei islamice în Europa. De asemenea, Bat Ye`or argumentează că Europa este pe cale de a fi islamizată, evoluând de la o civilizație iudeo-creștină, cu elemente importante post-iluministe/seculare spre… Eurabia, o societate musulmană, în care majoritatea iudeo-creștină dispare cu repeziciune.
„Enclavele” musulmane reprezintă puncte „verzi” pe harta Europei, numărul cartierelor în care pentru a locui trebuie să fii musulman fiind în creștere (multe dintre acestea reprezentând un teren propice pentru apariția alienării sociale), cu un nivel ridicat de șomaj, criminalitate și sărăcie. Unele dintre aceste cartiere sunt zone ”pe aici nu se trece” pentru europeni (chiar și pentru instituțiile de ordine publică), care se tem de comunitatea locală.
De menționat însă că mulți oameni de știință nu consideră aceste viziuni de transformare demografică și culturală masivă a Europei ca fiind realiste, dar nici nu consideră că musulmanii din Europa vor rămâne o minoritate infimă. Cel mai plauzibil scenariu indică faptul că populația musulmană va deveni cea mai mare minoritate din Europa, dar va rămâne totuși o minoritate.
Optimiștii prevăd că această prezență musulmană consistentă nu va distruge cultura și societatea europeană existentă și că va ajunge la o comuniune cu aceasta. Scepticii susțin că incapacitatea de integrare a musulmanilor în Europa, segregația sau islamizarea nu pot fi considerate etape spre un trai comun cu europenii iar pesimiștii își mențin predicțiile că musulmanii nu sunt capabili să accepte valorile occidentale și că democrația, toleranța și alte valori prețuite în Europa sunt străine lumii islamice.
Oricare dintre aceste ipoteze se va dovedi a fi adevărată, succesul integrării sociale a musulmanilor este crucial pentru viitorul Europei!
Autor: Cristian Barna
