Înmulţirea atentatelor sinucigaşe în ultimii ani a ridicat multe semne de întrebare. Este un fenomen nou? Care sunt motivaţiile pentru care oamenii ajung să planifice sau să comită asemenea fapte? Şi dacă aceste acţiuni teroriste sunt comise de femei, stupefacţia este şi mai mare. Femeia este privită, pe de o parte, ca forţă a vieţii, a dragostei şi nu ca aducătoare de moarte şi de distrugere, iar pe de alta, ca victimă, şi nu autoare a actelor de violenţă. Femeile aduc, deci, un nou profil atentatelor-sinucigaşe, ca strategie a terorii. Această feminizare a ameninţării teroriste, observată în Liban, Israel, Cecenia, Irak, Sri Lanka sau Algeria constituie o provocare pentru serviciile de securitate. Manifestând angajamentul lor politic prin moarte, aceste „martire” (shahidas), urmează o cale care, până nu demult, nu era urmată decât de bărbaţi, cărora li se spunea, simplu, fanatici.
Factorii care le influenţează decizia de a deveni kamikaze
Aceştia merg de la glorie până la disperare, trecând prin sărăcie, islam, antisemitism, naţionalism, paradis, religie, răzbunare şi chiar televiziune. Pierderea repetată a fiinţelor dragi, brutalitatea cotidiană, absenţa perspectivelor de pace şi normalizare, într-un conflict care durează de mai multe decenii ar putea explica de ce femeile născute într-un climat ostil şi inuman trec la o violenţă extremă. Motivele pentru care femeile participă la atacuri-sinucigaşe variază considerabil de la o ţară la alta, în funcţie de societate şi de viaţa fiecărei femei. Este dificil de generalizat aceste cazuri pentru că nu există suficiente cercetări asupra acestui fenomen atât de recent.
Ura de sine
Cultura arabo-musulamă oferă o imagine negativă a femeii. Prima sursă a tuturor discriminărilor apărată încă de islamişti este refuzul egalităţii între bărbat şi femeie. Faţă de această situaţie, anumite femei musulmane pot interioriza aceste sintagme, opunându-li-se. Suferind de o imagine de sine atât de compromisă, anumite femei pot dezvolta o ură de sine şi se integrează în mişcările islamiste radicale, mergând până la aceste acte de violenţă extremă.
Condiţiile economice
Femeile sunt victime, cu atât mai mult cu cât ele sunt private de posibilităţi, de calificări şi sunt puţin educate. Munca lor, puţin valorizată atât economic cât şi intelectual, nu reprezintă nici sursă de independenţă financiară, nici recunoştinţă socială. Aceste presiuni date de constrângerile materiale şi insatisfacţia aspiraţiilor profesionale şi personale întreţin sentimentul de culpabilitate şi alimentează o revalorificare a rolului tradiţional. Prozelitismul religios se bazează, astfel, pe speranţe deşarte (economice, intelectuale, sociale şi politice) ale clasei de mijloc.
Internetul
Site-urile de Internet dedicate femeilor oferă o interpretare a versetelor coranice care le incită la violenţă şi la jihad, cultivând martiriul. O cultură a morţii găseşte aici teren propice pentru a propune un final fericit: chahada.
Extazul violenţei
Jihadul oferă musulmanilor o încredere în sine, admiraţia celorlalţi, emoţii puternice şi sentimentul de a avea un scop. Sacrificiul, aşa cum arată Rene Girard, este întotdeauna o acţiune colectivă, care adună comunităţile, conştiente că asistă la un act fondator, asta explicând fascinaţia pe care o exercită asupra maselor.
Motivaţiile pentru care femeile aderă la organizaţiile teroriste
Motivele aderării femeilor la organizaţia teroristă LTTE sunt multe, dar puţine sunt confirmate. Una dintre explicaţiile date chiar de comandanţii grupării ar fi că ele au suferit nedreptăţi şi violenţe, au fost victime ale violurilor sau abuzurilor sexuale şi şi-au văzut soţul, tatăl, copilul sau fraţii omorâţi de duşmani. Intrarea în LTTE le-a dat ocazia să se răzbune şi să se asigure că pot face dreptate. LTTE le propune, deci, acestor femei civile un cadru organizaţional – aderarea la un grup – care le va permite să meargă dincolo de statutul lor de victime, oferindu-le un refugiu, o protecţie împotriva duşmanului. Cum societatea tamilă este de tip tradiţional, care respinge femeile victime ale acestui tip de crimă, unele dintre ele au considerat gruparea LTTE ca o entitate care le permite să-şi recapete demnitatea. LTTE a îndreptăţit participarea femeilor, afirmând că asta va contribui la eliberarea lor şi va contracara tradiţionalismul copleşitor al sistemului actual. Cele mai multe femei combatante au fost recrutate încă din copilărie iar unele dintre ele au dus la capăt acţiuni sinucigaşe încă de la vârsta de 10 ani. Ele fac parte din grupare încă de la înfiinţare. În prezent ele constituie majoritatea recruţilor „Tigrilor Negri”, corpul de elită care pregăteşte acest tip de acţiuni.
Aici, femeile nu sunt stigmatizate datorită sexului: ele sunt egale bărbaţilor în timpul misiunilor şi se pare că există chiar o preferinţă pentru femei şi adolescenţi datorită aspectului lor inocent. În plus femeile pot ascunde cu mai multă uşurinţă explozibili pe sub robe.
În cazul LTTE putem trage concluzia că femeile aparţin grupării teroriste ca membri şi sunt formate şi pregătite la fel ca şi bărbaţii. Prin urmare unele femei intră în organizaţia teroristă pentru că au pierdut totul, altele caută aici un refugiu.
Turcia – Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK/KADEK sau Kongra-Gel)
Ca şi LTTE, PKK a implicat activ femeile, încă de la crearea grupării, şi le-a format în aceleaşi condiţii de violenţă ca şi pe bărbaţi. Societatea kurdă este tradiţională, descrisă ca feudală şi tribală. Organizaţia teroristă era singura structură care oferea femeilor o altă opţiune decât rolul tradiţional de soţie şi mamă. Gruparea le-a dat ocazia să îşi îmbunătăţească statutul. În această organizaţie ele nu sunt văzute ca subalterne ale bărbaţilor, nici ca soţii sau mame. Organizaţia teroristă le-a oferit un nou stil de viaţă.
Pe scurt, în Sri Lanka sau în Turcia, aceste atacuri sinucigaşe au fost în general impuse femeilor membre, de către organismele teroriste în care s-au încadrat. Totuşi, chiar dacă unele femei sunt dornice să-şi manifeste devotamentul pentru grupare, fără îndoială că altele sunt manipulate pentru a o face. Dogu Ergil (profesor la Universitatea din Ankara, specialist în analiza comportamentului politic), enumera o serie de motive pentru care femeile sunt alese să participe la misiuni sinucigaşe. Printre ele se numără şi faptul că au alte calităţi fizice decât bărbaţii pe câmpul de luptă. De aceea li se încredinţează misiuni pentru care nu sunt necesare performanţe fizice ridicate. Când devin membre cu drepturi depline, organizaţia nu mai reprezintă doar o simplă organizaţie: ea le oferă „un stil de viaţă ” şi înlocuieşte familia la care nu mai pot sau nu mai vor să se întoarcă.
Palestina
Conform unor studii realizate în Teritoriile Palestiniene (Beyler, 2003-2004; Erko şi Erez, 2005) femeile teroriste sinucigaşe din această zonă reprezintă un nou model de bombe-umane. Sunt singurele care se oferă voluntare. Nu sunt antrenate şi nici pregătite psihologic din două motive: ele nu sunt acceptate în organizaţiile paramilitare dominate de bărbaţi (chiar dacă organizaţia teroristă „Brigada Al-Aqsa” acordă asistenţă femeilor în legătură cu substanţele explozive, femeile nu sunt primite în rândul adevăraţilor luptători) şi al doilea motiv este acela că ele sunt deja influenţate de propaganda anti-israeliană şi atmosfera violentă şi plină de ură care domneşte în aceste zone de conflict. Femeile palestiniene se deosebesc de celelalte bombe-umane prin faptul că pot avea un viitor, dar ele aleg moartea. Printre acestea se numără tinere şcolite, cu studii universitare şi femei independente, într-o societate din ce în ce mai occidentalizată, în care femeia a dobândit o libertate din ce în ce mai mare în comparaţie cu alte ţări arabe. Aceste femei palestiniene diferă de alte femei arabe pentru că moartea lor nu era singura scăpare de la o viaţă umilă şi cele mai multe aveau un viitor promiţător.
Decizia lor este rezultatul unei alegeri: aceea de a muri şi de a ucide. Ele reprezintă un nou model de atacuri-sinucigaşe, deoarece s-au oferit singure să comită aceste atacuri. Femeile care au comis atacuri-sinucigaşe cu bombă au luat decizia independent şi şi-au exprimat dorinţa de a deveni „martire”. Se pare că femeile palestiniene au, în general, mai multe drepturi, printre care şi alegerea unei acţiuni politice, cum ar fi atacul-sinucigaş.
Cecenia: „Văduvele negre”
Caracterul particular violent al războiului cecen poate, fără nicio îndoială, să slujească drept element declanşator al implicării femeilor. Se pune problema de ce femeile cecene s-au implicat atât de mult în al doilea conflict ruso-cecen? Acest fenomen este interpretat ca o manifestare a disperării care le incită să treacă la acţiune. Massmedia ruseşti şi occidentale au participat din plin la difuzarea acestui mit interiorizat de ceceni. Dacă resentimentele şi disperarea care se produc ca urmare a morţii violente a unui apropiat sau o detenţie în închisorile ruseşti constituie o motivare individuală puternică, atentatul-sinucigaş este rezultatul strategiilor elaborate de grupările teroriste cecene experimentate în integrismul islamist. Prin urmare, dacă aceste femei cecene sunt motivate de răzbunare, resentimente sau disperare, ele răspund astfel chemării grupărilor cecene radicale angajate în lupta inegală cu forţele armatei ruse şi care şi-au însuşit un repertoriu de acţiune inedit în Cecenia, care a făcut posibilă această tactică, datorită radicalizării societăţii cecene şi martirizării teroriştilor-sinucigaşi. O altă pistă, mai puţin explorată, este cea a răpirii fetelor cecene de către grupări islamiste radicale, care le obligă apoi să comită atentate-sinucigaşe.
Irak: Al-Qaida din Irak
La întrebarea „de ce (femeile) se aruncă în aer?” surse militare irakiene şi americane spun că motivele sunt: dorinţa de răzbunare, sărăcia extremă sau incultura.
„Unul dintre motivele pentru care aceste femei doresc să moară este dorinţa de răzbunare. Adesea ele şi-au pierdut părinţii, fraţii sau copiii în luptă „, a explicat Kevin Ryan, comandant al unei baze americane din Baaquba. „Dorinţa de răzbunare este factorul determinant pe care insurgenţii ştiu să-l exploateze ” confirmă şi Aii Al-Karkhi din armata irakiană. „ Unele vor să se răzbune pentru că familia lor a dispărut; este deci uşor să le determine să-i vizeze pe cei pe care îi consideră responsabili”.
Femeile fără educaţie, chiar cu probleme psihice, sunt o pradă uşoară pentru extremişti. „Al-Qaida caută acest profil, apoi le antrenează şi le îndoctrinează” confirmă Kevin Ryan. „Extremiştii le ţin prizoniere şi le îndoctrinează că, dacă vor sări în aer vor, ajunge în paradis „.
Anumite femei, ajunse în pragul sărăciei aleg, să moară pentru banii pe care grupările teroriste îi plătesc familiilor.
Concluzii
Studiile referitoare la terorismul sinucigaş feminin nu sunt numeroase dar, din analizele unor cercetători precum Robert Pape, W. Charney, Efraim Beumelech sau Claude Berrebi putem concluziona că, palestiniene, cecene, libaneze, irakiene, kurde sau tamile, studente, mame, adolescente sau bunici, nu se poate contura un profil psihologic sau social al femeilor-kamikaze. Acestea provin din ambii poli ai societăţii, ceea ce nu poate să ofere o imagine unanim acceptată a tipului de femeie care prezintă avantaje în recrutare. Motivele participării la actele sinucigaşe variază de la o ţară la alta, în funcţie de cultura şi trăirea personală a fiecărei femei.
Sursa imaginii: Agerpres/AP
Autor: Elena Drăgușin
