Vi s-a-ntâmplat, desigur, să parcurgeți un text pe care, din cauza neologismelor (în fapt, din cauza carentelor de acumulare culturală!) să-l înțelegeți, mai ales, din deducție! Nu era vorba, firește, de un extras tehnic, de un citat academic (din domeniul medical sau astronomic, bunăoară!), ci de un eseu, de un lead ori de un editorial dintr-un hebdomadar.
Ei bine, aceste impedimente (bariere sau hiatusuri comunicaționale) au la bază ignoranța manifestată succesiv pe treptele instruirii actanților organizațiilor, pusă pe seama behaviorismului subiecților învățării, dar datorată, uneori, și managerilor „planningului education-teachingului” care consideră (cu îndreptățire teoretică) arta dialogică mai degraba ca pe o autoasumare de cultură generală, necum ca pe un reper de bază într-o programă școlară, mai ales la formele finale de învățământ din arhitectura Almei mater.
Am invocat aspectul știut fiind că personalul instituțiilor intelligence-ului, mai mult ca în alte domenii, este preponderent conversațional (pe toate treptele de înzestrare intelectuală din societatea civilă) și că, dincolo de stăpânirea mijloacelor, formelor, metodei or culegerii, verificării, analizei, coroborării, stocării sau valorificării informațiilor, trebuie să fie sigur că înțelege și folosește corect, riguros, propriu, morfologia, sintaxa, stilistica, semiologia cuvântului / enunțului ce constituie așa zisul cicucecâcucâu (cine-cui-ce-când-cum-cât li unde!) al circumstanțelor relaționării.
În ceea ce-l privește, Serviciul Român de Informații, cu discreție (profesională) și silențiozitate (normală), dar cu consecvența (procedurală) și constanța (acțională) reușeste să urce și să mențină ștacheta relaționării umane (atât organizațional-intern, cât și public) la un nivel adecvat de eficiență și normalitate. Miturile și vechile stigmatizări s-au estompat, delimitarea și compartimentarea interesului mass-media (interesul public, cum ar veni!) s-au operat cu discernamânt, așa încât nu se mai pot confunda nici domeniul de muncă, nici modusul operandi, nici aria de influențe și repercusiuni cu ale altor structuri ce concura preventiv, proactiv, ofensiv și solidar, la mentenanța sanității și concordiei sociale, la salvagardarea securității naționale și la compatibilizarea procedurală euro-atlantică potrivit asumărilor guvernamental-statale. E drept, li tabloul (dinamic li efervescent) din domeniul „ariei justiției” interpretată largo și rubato în ultimul timp a contribuit la această dezirabilă particularizare.
Așa stând lucrurile (ca urmare a investiției de efort conjugat și a managementului dinamic), cred că asemenea lubrifiantului folosit într-un angrenaj tehnic, și rolul comunicării (ca punct obligatoriu și constant de trecere în toată devenirea umană dialogică), trebuie să continue să-și vădească virtuțile de informare-persuasiune, de educare-inculcare, de socializare-imagine, fără a ignora manipularea-propaganda, fie chiar și numai ca recurs de promotion și advertising.
Cu alte cuvinte, actul dialogal va trebui să-și mențina altitudinea și profunzimea semantic-conativă și referențial-contextuală în limitele unei rigori dezirabile, fără echivoc, confuzie, bâlbă, deturnare sensuală.
Zic asta (redundant, desigur, fiindcă se știe!) gândindu-mă și cu ce tipologie umană (preponderent intelectual-rasată) relaționează persuasiv (de ce nu și atractiv, ludic, magnetic, carismatic, empatic și vaticinar în imediatețe, dar mai ales în ulterioritate) angajații din intelligence.
Sper să fi fost și…persuasiv!
Autor: Nicolae Rotaru
