Politicienilor le place să spună că trăim într-o țară democratică, istoricii și juriștii invocă statul de drept, noi, trăitorii fără ranguri și orientări politice, dorim un stat de dreptate. Un habitat al dreptății, liniștii și sanității sociale, unde conviviul să fie acea râvnită și binefăcătoare stare de normalitate.
Dar organizațiile sociale, indiferent cât de mari sunt, au structură ierarhică. Nu putem vorbi de egalitate și cu atât mai mult de egalizare, atât timp cât suntem apartenenții unei lumi miraculoase tocmai prin diferențieri. De aceea și călătorim, de aceea studiem, cercetăm să descoperim diferențe, să găsim „altceva același” al altora, care este diferit decât al nostru. E drept, de la natură, se zice că suntem egali, că avem aceleași șanse, dar diferența ne-o construim singuri, fiecare după capacități și contexte, după preferințe (ale lor sau ale familiei) și după necesitatea stabilită de liderul organizației.
Important este, într-o lume de diferențieri, de inegalități, de specificități să existe o medie unanim recunoscută (majoritar) a condițiilor de existență și evoluție.
Ei, bine, asemenea macro-habitat este greu de acceptat de toți, fiindcă verbele sunt diferite: unii trebuie să cedeze, alții trebuie să primească, pentru a se stabili un echilibru al ierarhiei, o proporționalitate a decenței.
Se spune că acei ce au mai doresc, fiindcă banul la ban trage, pe când la omul sărac nici boii nu trag. Paremiologia este bună, la fel ca trasul de mânecă amical, dar factologia socială nu evoluează după proverbe, ci după legi, norme, regulamente.
Când se întâmplă altfel, statul (de drept, democratic, unitar, indivizibil, național și de dreptate) intervine prin pârghiile sale existente ad hoc.
Celor care trec cu mașinile lor, în care nu-și mai încap de-atâta autoritate a ghiulurilor și lanțurilor și telefoanelor și relațiilor cu alți învârtiți ca ei, printre bariere, ignorându-i pe ceilalți fiindcă tocmai respectă legea circulației, nu le convine că există poliție fermă (dacă există!) care-l face pieton pentru totdeauna și locatar temporar al arestului pe acel iresponsabil și periculos șofer.
Celor care strigă „măscări” la adresa autorităților statului (și nu numai), spărgând vitrine, folosind obiecte explozive, tulburând ordinea și liniștea publică, agresând autoritățile, ignorând regulile privind organizarea și desfășurarea acțiunilor legale de protest, nu le convine că intervine în forță (dacă o face!) Jandar meria și li se întocmesc acte constatatoare, piese de dosar ce pote fi și penale.
La fel și altora care fac focul în pădure sau poluează ape, celor ce braconează ori contrafac produse, celor ce sparg mașini și apartamente, celor care cerșesc sau își oferă nurii contra cost, deturnează fonduri sau fură din banul public nu le convine când intervin (dacă intervin!) autoritățile statului.
Dar celor (autohtoni sau venetici) care pun în pericol securitatea națională furând și vânzând secrete, spionând pentru arginți, încălcând procese de fabricație, umblând cu ciori vopsite pe post de papagali, trădând interese de stat contra profituri de grup, falsificând documente (inclusiv istorie), nesfiindu-se să facă din interdicție sau restricție țintă de curiozitate și nesăbuință (ca la depozitul de arme și muniții de la Ciorogârla) cum să le convină când sunt prinși (după îndelungi, discrete și migăloase demersuri ca-n cazul operațiunilor îndelung mediatizate din unele puncte de trecere a frontierei și vămile aferente!) și primesc (dacă primesc!) ceea ce merită, potrivit legii?
Nu le convine, desigur, dar aceasta este dovada funcționalității pârghiilor democrației, a principiilor statului modern, a compatibilizării euro-atlantice a structurilor noastre de securitate națională. Funcționalitate care trebuie mereu augmentată și updatată, știut fiind (de la unele țări europene!) că de la aritmie socială la liber arbitru și haos nu-i decât un pas. Structurile de intelligence trebuie să vegheze ca acel pas (greșit) să nu fie făcut!
Autor: Nicolae Rotaru
