15 ani de la constituirea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații

La 24 martie 1994, prin sentința civilă nr. 10/ PJ a fost constituită, sub egida Serviciului Român de Informații, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (ACMRR) din SRI, entitate apolitică și cu scop nepatrimonial.

Asociația are drept obiective principale: apărarea onoarei și a demnității cadrelor militare care și-au desfășurat activitatea în structurile de informații ale statului român; întărirea solidarității și unității de grup socio-profesional; desfășurarea, în comun, într-un climat de responsabilitate civică și morală, de acțiuni cu caracter cultural-recreativ, precum și de informare asupra problemelor care prezintă interes pentru pensionarii militari.

Între direcțiile de acțiune, un loc important îl ocupă continuarea demersurilor, în spiritul și litera actelor normative, pentru satisfacerea drepturilor și intereselor legal cuvenite membrilor asociației, în primul rând a celor ce privesc protecția socială și serviciile medicale.

Pentru realizarea obiectivelor sale, ACMRR SRI conlucrează activ, atât la nivel central, cât și la cel al sucursalelor teritoriale, cu celelalte structuri ale cadrelor militare în rezervă și în retragere din sistemul apărării, ordinii publice și securității naționale, prin inițierea și promoarea, la autoritățile competente, a unor materiale care susțin, cu argumente și prevederi legale, cerințele legitime ale pensionarilor militari.

Între acțiunile desfășurate în comun se află și participarea la activitățile de omagiere, aniersare și comemorare a evenimentelor istorice cu rezonanță în viața țării.

Colaborarea dintre asociațiile menționate are la bază un protocol încheiat între acestea, care fixează cadrul cooperării și modalitățile de realizare concretă a acesteia, desfășurându-se în temeiul unor programe anuale în care se stabilesc sarcini, măsuri, termene și responsabilități.

Programele anuale și celelalte documente care se elaborează sunt rezultatul conlucrării consistente și sistematice în cadrul Grupei de coordonare, organ de lucru care analizează, elaborează și propune problemele ce necesită rezolvare, apreciind totodată și asupra modalităților legale de acțiune.

Grupa de coordonare este alcătuită din reprezentanți cu experiență profesională, aparținând tuturor asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, care își desfășoară activitatea în baza unui program stabilit de comun acord.

Programele anuale sunt adoptate la nivelul conducerii fiecărei asociații și sunt aprobate de președinții acestora, devenind astfel operaționale.

Relațiile cu partenerii se bazează pe stimă și respect reciproc, independență și autonomie structurală, consens în luarea deciziilor, echidistanță și neimplicare politică.

Semestrial, în ședințe de lucru la care participă președinții asociațiilor în cauză și reprezentanți ai Grupei de coordonare, se analizează stadiul îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul anual și se stabilesc noi măsuri.

Cu acest prilej, se realizează și un schimb util de experiență între asociațiile cadrelor militare în rezervă și în retragere, prin informări reciproce privind principalele preocupări și activități desfășurate, finalitatea lor și măsurile comune care se propun pentru perioada imediat următoare.

Autor: Gheorghe Trifu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*