Volumul Un Război al Minții, Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI, coordonator George Cristian Maior, apărut la Editura Rao, 2010, 480 p., este, în primul rând, o operă de curaj, fiind unica în bibliografia studiilor care oferă public o imagine a transformării serviciilor de informații determinată de situația actuală în dinamica relațiilor internaționale a erei globalizării, pentru ridicarea nivelului culturii de securitate a cetățenilor, iar în al doilea rând, o creație științifică riguroasă în domeniul, atât de mistificat de opinia publică româneasca, cel al aspectelor complexe, multiple și diverse, ale informației fie mediate, fie secrete la începutul secolului al XXI-lea și în perspectivă.
Această „carte de învățătură”, atât pentru specialiști, prin cuprinderea sistematică de profundă structură, cât și pentru publicul larg, în scopul familiarizării cu modul de funcționare a serviciului de informații, cu rolul său în ansamblul statal și cu provocările prezente la care trebuie să facă față, lămurind bazele obținerii securității naționale, stăpânind dialectica relațională a cunoașterii strategice, informației și luării deciziilor – după semnalele pe care le avem din mediile universitare, sociologice și culturale etc. este foarte bine primită.
Serviciile secrete de informații, după îndelungatul despotism comunist, care a creat o deformată considerare a rolului și funcției acestora, uneori rezumând-o la trăsătura de putere discreționară în suprimarea indezirabililor sociali, politici etc. raportați la funcționarea dictaturii proletariatului sau percepută numai sub aspectul indiscreției exagerate asupra vieții intime/domestice și sociale ale cetățenilor, exercită și astăzi asupra psihismului colectiv fascinația unei realități substituite de produsul imaginativ al lipsei educației de securitate la nivelul colaborării factorilor publici cu cei privați, a celor deținători de informație, în bună parte secretă cu cei care sunt consumatorii acesteia, și corelarea optimă a informațiilor din surse secrete cu cele din surse deschise (mass-media, literatura academică, de afaceri, destinate unui cerc profesional restrâns, dar nu sunt nici secrete).
Astfel stând lucrurile, este firesc să aplaudăm apariția culegerii de studii semnate de autori de excepție sub coordonarea unui exeget în domeniu, George Cristian Maior, care oferă prin formația lor nu numai științifică, ci și didactică, o expunere închegată, fără digresiuni de paradă sau divagații gratuite, reușind o redefinire fundamentală a intelligence-ului național în extensiunea și comprehensiunea datelor cuprinse în lucrare.
Ceea ce apare inedit în abordarea unor probleme considerate tabu, pâna nu demult, este etalarea cu dezinvoltură de catre George Cristian Maior a răspunderii față de sarcinile proprii ale intelligence-ului, unele expuse pentru prima oară public, dar și a asumării răspunderii, care trece de simpla execuție a cerințelor rolului, în general, și al funcției, în special, ceea ce se concretizează într-o responsabilitate indispensabilă muncii în domeniu.
Cuprinsul lucrării se structurează pe trei capitole:
1) Cunoașterea strategică și transformarea intelligence, 2) Serviciile române de informatii în secolul XXI și 3) Serviciile de informații și democrația. Experiența României, fiecare fiind înșirat pe un numar apropiat de pagini (cap. I: 142 p.; cap. II: 158 p. si cap. III: 139 p.).
Primul capitol este deschis de studiul Cunoașterea strategică în era globalizării de George Cristian Maior, cunoscut ca exeget al abordării strategice a securității, a drepturilor omului, a teoriei relațiilor internaționale și a politicilor publice în domeniul apărării, cu idei originale și abordări personale cuprinse în articole, studii și cărți devenite de referință în domeniu, care expune problemele fundamentale ale volumului, axate pe relevarea puterii unui stat în epoca actuală, numită a mass-mediei, a internetului și multiplelor canale și sisteme de comunicații și difuzare.
Autorul lămurește conceptul de cunoaștere strategică, aceasta reprezentând capacitatea de a înțelege realitatea prezentă evaluând-o pe baza informațiilor, dar și pe aceea de a sprijini acțiuni pentru a putea modela realitatea în viitor – este cunoașterea necesară pentru exercitarea efectivă a puterii unui stat. Este susținută ideea ca în asigurarea acestui obiectiv, adică al promovarii intereselor și puterii unui stat, intelligence-ul este cel care oferă nivelul de cunoaștere necesar, acesta gestionează securitatea prezentă și viitoare, fiind un factor la dispoziția statului și societății deopotrivă, capabil să protejeze cele două entități față de atacuri noi: teroriști, hackeri și crackeri, organizatii mafiote și altele mai mult sau mai puțin obscure a căror amenințare trebuie stăvilită. Dacă astfel de forțe agresive sunt mai ușor de urmărit, se recunoaște dificultatea identificării în limitele interne a „cetățeanului-terorist” (concept nou, care aparține lui George Cristian Maior, operațional în teoria și praxisul stăpânirii cunoașterii organizațiilor teroriste – cu 72 de recurente în contextul întregului volum) adică a individului „care se afiliază, eventual prin internet, unei organizații teroriste”.
În această privință, studiul invita indirect pe cetățeanul onest sa conștientizeze importanța aportului său, într-o educație de securitate adecvată, la obținerea unor informații obiective.
O problemă importantă este lămurirea raportului dintre producătorul și consumatorul de intelligence, cu permanentul control pentru înlăturarea politizării acestuia. Cititorul exigent privețte cu încredere asigurarea autorului – Director al SRI, George Cristian Maior – ca deciziile (date de elementele decidente ale statului) luate în urma culegerii și analizelor informațiilor sunt rezultatul obiectiv al unui parteneriat care asigură victoria și elimină eșecul statului în domeniul securității.
Cetățenii de astăzi antrenați în procesul de globalizare, declarat de instanțele statale și asigurat de cele internaționale ca soluție sigură, dacă nu singura, a supraviețuirii în viitor, avizați de media cu privire la pericolul pandemiilor, insecurității alimentare, al degradării mediului, văd în preocuparea serviciilor noastre de informații pentru evaluarea acestor zone de risc o garanție a asigurării securității naționale.
Este evidentă atracția studiului semnat de George Cristian Maior pentru persoanele, care formează o colectivitate tot mai largă, interesate de faptul clarificării a ceea ce acoperă conceptul științific de securitate națională aflând că munca de intelligence include în preocuparile ei fundamentale securitatea umană, înfruntând la nivel global condiția umană tragică, care a presat asupra omenirii ca filozofie de viață în mileniile anterioare. În capitolul analizat se corelează acestor noțiuni clasificatoare, cu o pronunțată notă sociologică, și categoriile științifice de solidaritate socială, echilibru demografic, impactul migrațiilor etnice pe de o parte, și al urbanizării, pe de altă parte, adunarea unor riscuri asimetrice ca terorismul cu procese psihosociale cu determinări multiple, a se avea în vedere radicalizarea sau ghetoizarea unor comunități.
De o noutate evidentă este orientarea actuală, modernă și realist-obiectivă, înțelegându-se cadrul unui nou tip de război și a unui nou tip de pace, în care accentul cade pe cucerirea minții adversarului sau inamicului, nu pe teritoriul său, în această etapă în care se cristalizează sfârșitul lumii statale și impunerea celei unionale fie mai largi, fie mai restrânse.
Pentru a risipi orice îndoială în legătură cu scopul investigației în intelligence, considerat în cultura orală, în folclorul politic, fie cu note tragice, fie cu note umoristice (anecdotice) în timpul socialismului și continuat obsesiv în scurta etapă postrevoluționară, George Cristian Maior, cunoscător al aspectelor conștiinței naționale, în această privință, afirma cu fermitate că acesta este astăzi destinat colectării de informații folosite la pregătirea unei situații militare bine conturate (dacă este cazul), la impunerea unor măsuri de retorsiune (acte inamicale la care recurge statul spre a determina un alt stat să înceteze anumite acte inamicale pe care le săvârșeste împotriva sa) politică sau economică ori la disruperea (termenul este folosit cu sensul figurat din engleză distrugerea, subminarea) unor acțiuni adverse.
Binevenită este și distincția prezentată explicativ: abordare ontologică a intelligence-lui – abordare epistemologică a intelligence-lui, prima incluzând cunoașterea existențială, cea de a doua fiind o cunoaștere activă, cu înțelegerea realității în dinamica evoluției sale.
George Cristian Maior revine asupra problemei sensibile pentru publicul larg a „politizării” intelligence-ului de câte ori teoria acestei instituții (domeniu) o impune, acordându-i chiar spațiul unui întreg subcapitol, Cunoaștere și decizie: consumatorii și paradoxurile „politizării” intelligence în secolul XXI, în care avem a face cu convingerea autorului, concretizată în munca sa de coordonare și control a intelligence-ului național, după parcurgerea unei exhaustive bibliografii a temei și a unei tensionate practici în domeniu: „«Politizarea» are o conotație negativă în intelligence-ul tactic și operațional fără niciun dubiu. A ascunde informații, a le cosmetiza, a trage concluzii care servesc unei anumite politici fără o bază informativă reală sunt în mod evident erori și eșecuri ale serviciilor de informații”. Contextul oferă în continuare extragerea unei concluzii: intelligence se anulează prin politizare, iar politicile eșuează nebazându-se pe acesta.
De aplaudat este și observația făcută cu privire la concurența nocivă uneori a mass-mediei.
Seriozitatea studiului semnat de George Cristian Maior rezultă și din critica fără menajamente a eșecurilor sau erorilor intelligence când se lăsa în voia simpatiilor politice, dacă putem spune așa (de la scandalul Iran-Contras la implicații în diferite campanii politice – pentru serviciile de informații occidentale, dar, implicit, se înțelege valabilitatea ideii și pentru situația internă a României).
În concluzie, se atrage atenția asupra importanței cunoașterii strategice și a faptului că națiunile care nu investesc în această cunoaștere sunt națiuni care vor pierde războaiele secolului XXI, indiferent care vor fi acestea. Noile războaie, fiind prioritar ale minții, statele care le vor pierde nu vor fi capabile să determine promovarea propriilor interese.
Subcapitolul Amenințări, percepții și vulnerabilități semnat de Ioan Mircea Pașcu analizează statutul României după aderarea la NATO și UE și sfârșitul Războiului Rece. Aceste trei aspecte de natură externă și vizibile, preponderent militare, devin preponderent interne.
Ex-ministrul Apărării, membru al mai multor instituții europene moderne, cu reușite cunoscute în cercetarea științifică a securității și apărării, universitar la catedra de relații internaționale a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, abordează ceea ce exprimă în relațiile de putere internaționale conceptele: unipolarism (de pildă, decizia SUA de a acționa unilateral, ca unică putere mondială, în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001 și încercarea schimbării situației din Orientul Mijlociu, prin intervenția în Irak), bipolarism (deținerea puterii mondiale de către două state cu sistemul social – politic-economic diferit (SUA-URSS în timpul Războiului Rece), și multipolarism (vechile echilibre locale controlate strict de cele două supraputeri, SUA și URSS, în epoca bipolarismului și-au căpătat libertatea de mișcare, ca afirmarea unor puteri regionale, de pildă: Iranul).
O remarcă de mare impact psiho-social la nivelul național, intrată prioritar în curcubeul de interese acute actuale, este aceea făcută de autor în privința bunei sau relei guvernări. În continuare sunt expuse explicit vulnerabilitățile structurale ale statului, care pot să fie diminuate, uneori eliminate sau alteori, augmentate până la eruperea cu urmări nimicitoare asupra sistemului conductor socio-politic, funcție de modul de exersare a actului de guvernare, dependent, la rândul lui, de calitatea elitelor care-l exercită.
În România aspectul conducerii statale s-a putut și se poate observa și din perspectiva bunului-simț ca fiind inegal în perioada postrevoluționară. Practicant în actul de guvernare postrevoluționar, autorul motivează această situație, recunoscând că statul la noi nu dispune de un sistem coerent de formare a elitelor, identificarea și selectarea celor mai buni lasă de dorit, de aceea conceptul de „echipă de conducere” este inoperant la noi, pentru că aceasta nu se constituie după criteriul profesional de performanță, ci exclusiv pe criteriul fidelității față de o politică anume, mai mult evocată și invocată decât aplicată de un anumit partid. Aflăm în finalul expunerii și principiile bunei guvernări susținute de UE: deschiderea instituțiilor pentru a oferi o mare transparență actului de guvernare, participarea extinsă a cetățenilor alegători la opțiunea pentru decizia optimă și urmărirea implementării ei, asumarea răspunderii, deci a conștientiza înaltul act al responsabilității (și a o declara, atât la nivel național, cât și comunitar) eficiența proceselor decizionale și de aplicare a acestora.
Studiul semnat de Ioan Mircea Pascu se racordează perfect ideii avansate de coordonatorul lucrării, George Cristian Maior cu privire la dinamica riscurilor și amenințărilor care relevă aspecte necunoscute până în prezent și, totodată, referitoare la „politizarea” atât de nocivă în mecanismul statal. În „Cuvânt înainte” spiritul universitar al coordonatorului apreciază ca fiind corectă opinia autorului subcapitolului Amenințări, percepții și vulnerabilități, aceea că România a valorificat incomplet calitatea de membru al NATO și al UE, astfel accentuându-și vulnerabilitățile proprii structurale în lipsa promovării elitelor veritabile.
În subcapitolul Războiul cognitiv, cultura de securitate și percepția riscurilor. România și ceilalți, semnat de Vasile Sebastian Dâncu reputat sociolog și profesor universitar, consacrat în domeniul sociologiei aplicate, ex-ministru al Informațiilor Publice, relevă noile amenințări de securitate din punctul de vedere al legitimității și formării percepțiilor publice, dar și noile tipuri de vulnerabilități informatice cu care se confruntă deopotrivă toate statele Lumii. Pentru România se recunoaște absența culturii de securitate, definite în prima parte a volumului de către îndrumătorul științific, George Cristian Maior, atent în a pune de acord părțile întregului volum.
Autorul revine asupra conceptului de gândire strategică abordat de George Cristian Maior în lucrarea Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, RAO, București, 2008, lucrare în care se susține necesitatea schimbării logicii pregătirii strategiei de apărare națională. În sprijinul acestei idei, directorul SRI, aduce două concepte noi rezultate din cele mai noi analize ale științelor sociale: statul-rețea și non-statul și este apreciat în contextul studiului pentru afirmația necesității găsirii unei forme de explicare a legăturii dintre forma tradițională a relațiilor internaționale, bazate pe stat și teritoriu și noile forme ale acestor relații, apărute în urma procesului de globalizare. Este foarte bine primită pentru lămurirea cititorilor, specialiști în alte domenii, colaterale politicii și relațiilor internaționale, atenționarea făcută în cartea lui George Cristian Maior și reluată de Vasile Sebastian Dâncu în lectură cu poziția statelor față de rețele („centre care generează o structură complexă de comunicare, construită în jurul unui set de obiective care îi asigură simultan unitatea de scop și adaptabilitatea la mediul în care operează”): ignorarea acestora și lipsa de deschidere față de acestea duce fără putință de eludare la marginalizarea și excluderea din sistem a statului respectiv.
Aflăm din subcapitolul amintit stadiul dezinformării în această eră numită digitală, despre războiul cibernetic, bloguri, pirateria electronică, despre cine controlează internetul etc.
Profesor universitar de sociologie, Vasile Sebastian Dâncu oferă cititorilor și o suită de teste privind România actuală în percepția cetățenilor români, cu întrebări privind încrederea în autorități în relație cu rezolvarea riscurilor inundațiilor, deșeurilor chimice, poluării atmosferice etc.
Al treilea subcapitol, semnat de Mihaela Matei, doctorand în relații internaționale al Școlii Naționale de Științe și Administrație, cu o bogată experiență în politici de securitate în cadrul NATO și UE, este intitulat Transformarea serviciilor de informații: management și procese pentru o revoluție în intelligence. Foarte binevenită este expunerea argumentelor pentru o transformare a inteligence de la competiția cu mediul de afaceri și societatea civilă (într-o lume în care informația circulă rapid, ceea ce impune prioritar analiza informațiilor, valoarea acesteia și nu deținerea ei) la definirea inamicului devenită tot mai dificil de fixat (au ajuns să influențeze în mod determinat agenda politică a statelor de la corporații și ONG-uri la grupuri teroriste care dețin propriul aparat de informații, spionaj și contraspionaj, grupuri paramilitare etc.), de la dinamica accelerată a fluxurilor de bunuri, persoane, la mobilitatea rețelelor teroriste (nóta béne: terorismul cibernetic, auto radicalizarea pe internet, furtul de informații clasificate etc.) la fenomenele mai puțin sau deloc studiate (crizele economice sau alimentare globale, pandemiile, exploziile demografice în Lume, schimbările climaterice), de la informația secretă la aceeași informație devenită publică în același timp. Interesantă și operațională este expunerea celor trei „crize” ale intelligence-ului actual: politic și politizare, birocratizare și compartimentalizare, strategic versus tactic într-un întreg subcapitol.
Concluzia rezultată este că eficiența unui serviciu secret este determinată de capacitatea acestuia de a se schimba, de a putea influența mediul de securitate în interiorul căruia acționează. În revoluția intelligence-lui esențial este în prezent să fie flexibil și adaptabil în actele lui de proiectare.
Capitolul II, Serviciile de informații și provocările de securitate ale secolului XXI este deschis de studiul Contraspionajul secolului XXI. Perspective și transformări, semnat de Florian Coldea, doctor în domeniul științelor militare, cu funcție didactică la Academia Națională de Informații și prim-adjunct al directorului SRI.
Cercetător de excepție al activității serviciilor de informații, George Cristian Maior a urmărit și a reușit să coordoneze la nivelul culegerii de articole-studiu, cuprinse în volum, unitatea și coerența, cu toată diversitatea și originalitatea ideilor susținute, în privința asigurării unei duble abordări a problemelor expuse, una teoretică (conceptuală) până la nivelul unei filozofii (a ideilor de cea mai înaltă generalizare) și alta, practică, până la empirică din perspective multiple, în care intră și praxisul (experimentarea) spionajului și contraspionajului.
În această direcție abordează Florian Coldea esența muncii contraspionajului și evoluția acestuia pe noi scene de luptă, chiar dincolo de formele statale clasice, pe un câmp de luptă în care tradiționalele dicotomii: extern-intern, ofensiv-defensiv, au devenit inoperaționale.
Cercetătorul pune accent pe sursele secrete umane în activitatea de informații, expunerea câștigând în atractivitate pentru cititori când se referă la analogii surprinzătoare pentru necunoscătorii sau neinițiații în domeniu, ca aceasta: „o sursă umană infiltrată în Al – Qaeda e mai valoroasă decât un satelit de milioane de dolari”.
Antrenantă este și secțiunea Actori vechi și noi în care autorul subcapitolului expune date despre actorii noi, non-statali: organizații teroriste, rețele de criminalitate organizată și trafic ilegal, companii private multinaționale, organizații non-guvernamentale transtatale etc.
Aflăm că un actor non-statal poate să-și maximizeze resursele și puterea printr-un sistem mai flexibil de norme sau prin ocolirea unor norme exterioare (reținem: grupările de mafioți și cele teroriste).
Subcapitolul Evitarea surprizei și avertizarea timpurie. Dificultățile prognozei într-o eră a incertitudinii are ca autor pe
Ionel Nițu, expert în analiza de intelligence și autor al unor studii despre managementul procesului de analiză și prognoză de intelligence, care susține cursuri universitare de pregătire pentru analiștii din serviciile de informații.
În Cuvânt înainte, George Cristian Maior cu o putere de sinteză, specifică scrierilor sale, prezintă esența studiului astfel: „Pornind de la teoriile neorealiste în relațiile internaționale, Ionel Nițu evaluează rolul analizei de intelligence într-o lume a incertitudinilor, plusurile și minusurile metodelor analitice consacrate și dificultățile de dezvoltare a prognozei strategice și avertizării timpurii într-un spațiu caracterizat prin volatilitate, discontinuitate și imprevizibilitate”. Desigur, multe din pasajele articolului incită la meditații asupra situațiilor naționale prezente, ca de pildă: „vulnerabilitățile interne, elemente de ordin contextual (de ordin politic, social etc.) pot influența decizia.
Insuficiența ori inexistența de capabilități (mecanismele legale, autoritatea instituțiilor chemate să adopte măsuri etc.) sunt la rândul lor, cauze ale imposibilității implementării deciziei” și „[…] ceea ce doresc serviciile de informații este să elimine riscurile înainte de a fi târziu” – ceea ce susține speranța cititorului–cetățean în efortul serviciilor de a elimina evoluțiile periculoase ori amenințările, că acestea sunt lucide de responsabilitățile legale care le revin și acționează în virtutea rolului de a avertiza timpuriu decidenții la nivelul securității naționale.
Urmează în economia volumului coordonat de George Cristian Maior, studiul semnat de Nicolae Iancu, Securitate și putere în spațiul cibernetic care poartă amprenta doctorului în probleme de securitate și de guvernare și a specialistului în domeniul cooperării militare internaționale și al planificării securității și apărării. Studiul interesează în mare măsură pe cetățeanul preocupat de securitatea cibernetică în continuă expansiune (număr de utilizatori, conținut infor mațional,oportunități de comunicare și complexitate tehnologică): offline și online (cu zone extinse de recreere, forme specifice de educație, spații de dialog pe teme politice sau culturale etc.).
În subcapitolul Mass-media, Revoluția Surselor Deschise, Geneza OSINT, de lect.univ.dr. Gabriel Sebe, specialist reputat în domeniul modelării matematice în științele sociale (acomodat cu lumea țesăturilor și jocului abstracțiunilor cum reiese din studiile destinate teoriilor politice, analizei de politici publice și din cele în care abordează problematica intellegence-ului competitiv și marketingul politic) analizează rolul surselor deschise și cât de complexe au devenit acestea producând o adevărată Revoluție a lor într-o lume în care tehnologia atinge culmi de performanță, cu schimbarea conceptelor datorită acestei evoluții, ceea ce impune noi metode de analiză puterii la nivel internațional și ridică necesitatea cercetării în detaliu a prosperității actorilor internaționali din perspectiva impusă de acumularea științifică fără precedent, toate acestea înscriindu-se într-o mișcare teoretică și practică convergentă în fixarea profilului de cunoaștere națională, atât a stării, cât și a puterii de cercetare a acesteia, în momentul actual. Paginile articolului lămuresc pe cititor în ceea ce privește sursele deschise, constituite pe ideea de mass-media cu atributul libertatea de informare, constituind cadrul de compatibilitate cu democrația care să asigure existența unei societăți a cunoașterii.
Interesantă și binevenită este explicarea genezei opiniei publice, care pentru intelligence înseamnă mai mult decât presă, televiziune, internet, ea fiind cadrul socio-politic al interacțiunii inovării tehnologice cu cea socială și baza responsabilității în gestionarea securității celorlalte surse, închise.
Folositoare pentru întregirea culturii politice a cetățenilor este și prezentarea genezei instrucției sociale și importanța funcției de învățare a mass-mediei.
Capitolul se încheie cu articolul Serviciile române de informații în secolul XXI, autor Sergiu Medar, în care se relevă și se evaluează relația serviciilor de informații cu democrația, urmărindu-se etapele transformării serviciilor de intelligence din țara noastră mai ales în ultimii douăzeci de ani, legile care guvernează acțiunea acestuia etc. Autorul are o prodigioasă activitate în domeniul securității naționale, fiind expert în problematica acestuia, datorită funcțiilor importante ocupate în Direcțiile de Informații naționale, dar și datorită muncii academice de bibliotecă și a practicii universitare de predare. Cea mai mare parte a articolului-studiu este analiza transformărilor serviciilor de intelligence, în domeniul planificării culegerii de informații, în cel al cooperării între servicii, în cel al analizei informațiilor, în domeniul selectării, selecționării, pregătirii și promovării specialiștilor, al utilizării informațiilor etc.
Printre foarte multe idei interesante pentru cetățeanul obișnuit și benefice pentru pregătirea lui în realizarea unei educații de securitate este aceea a necesității pregătirii parlamentarilor implicați în controlul parlamentar asupra serviciilor de informații, pentru a căror activitate ei răspund în fața electoratului.
În urma parcurgerii materialului expus, fără îndoială, cetățeanul-lector va câștiga o mai mare încredere în serviciile guvernamentale de informații, înțelegând că acestea lucrează în folosul lui și că trebuie, cât poate și când este cazul, să le sprijine.
Capitolul III, Serviciile de informații și democrația.
Experiența României, debutează cu articolul Amintiri din tranziție. Scurtă istorie a unor arhive secrete, un studiu comparativ inspirat, care are ca scop prezentarea experienței tranziției politice în România față de evoluțiile tranziției în Germania, Polonia, Ungaria și Bulgaria. Autor este (Nicolae) Stejărel Olaru, istoric și politolog, comentator publicist și consilier în perioada 2005-2008 pe problemele de securitate națională în Cancelaria Primului-ministru, totodată reprezentant al guvernului în Comunitatea Națională de Informații.
Cele expuse acoperă un gol informativ la nivel național, relevând dezbaterile cu privire la lustrație, accesul la arhivele Securității etc. și controlul democratic civil asupra serviciilor de informații, clarificând relația controlat-controlor. Radiografia concepției la nivel național scoate la iveală lucruri mai puțin sau deloc cunoscute de publicul larg, ceea ce bucură pe cetățeanul de rând văduvit mult timp de cunoașterea adevărului activității de început (anii 1990, 1991) a serviciilor de informații, a regrupării securiștilor în combinație cu entități civile etc.
Valetin Filip, lector universitar și specialist în politica de securitate, binecunoscut analist în domeniul activităților strategice și reformei sectorului de securitate, se ocupă de Dilemele relației legislativ-intelligence într-o societate democratică.
Autorul reușește să analizeze reforma sectorului de securitate într-unul dintre cele mai sensibile coordonate: controlul exercitat de Parlament asupra serviciilor de informații, Parlamentul fiind cea mai reprezentativă instituție într-o democrație. Ca aleși, prin vot liber, parlamentarii asigură determinarea regimului politic de către alegători, care indirect trag la răspundere guvernanții pentru aspectul acestuia; sunt lucrurile la nivelul așteptărilor cetățenilor și al celui agreat de democrațiile înaintate? Este lămurită situația când controlul politic este viciat; riscul politizării apare atunci când politicienii intenționează și fac eforturi ca să utilizeze intelligence-ul pentru a-și promova propriile interese politice.
Concluzia prezentată este necesitatea „creării unei comunități care să asigure atât securitatea în contextul noilor amenințări, cât și respectarea, consolidarea și promovarea valorilor democratice”.
Un alt articol, amplu, Serviciile de informații și etosul democratic în secolul XXI. Studiu comparativ: accesul liber la informații în România și Statele Unite ale Americii este semnat de Remus Ioan Ștefureac, analist politic cu o bogată activitate editorială, doctorand în științe militare și informații.
Meritul coordonatorului volumului, omului de știință și pedagogului George Cristian Maior este că în Cuvânt înainte și în studiul de o condensare academică antologică, a imprimat coautorilor necesitatea reluării categoriilor, conceptelor și națiunilor operaționale utilizate de Domnia sa, pentru obținerea unor clarificări suplimentare a acestora și fixarea lor lejeră în memoria cititorilor cu ocazia oricărei abordări a temelor pe marginea domeniului anunțat încă din subtitlul volumului: Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI.
Iată-le pe cele recurente, pe lângă celelalte studii, în articolul semnat de Remus Ioan Ștefureac: analiză de intelligence de informații; aplicarea implementarea legii; asimetrie, amenințări asimetrice; cerințe de informații; birocrat, birocrație, birocratizare; beneficiar de informații, consumator de informații; cerințe de informați/intelligence; comunitate de informații; corporații multinaționale, corporatism; crimă organizată (rețele, grupări); culegere/colectare de informații, cultură de securitate; cultură politică/civică; democrație, democratizare, state democratice; disiminare a datelor/informațiilor; drepturi și libertăți civile, drepturile cetățenești; etică profesională, cod etic; guvernare/bună guvernare; surse secrete umane; influență, persuasiune; informații clasificate, secrete; informații publice/de interes public; interese naționale; inter net, rețele interne; înregistrări/interceptări; învățământ, educație de securitate; judecător, putere judecătorească; legitimitate politică; libertate-securitate; libertate de exprimare; operațiune (informativă); organism parlamentar, comisie parlamentară penal (urmărire, dovezi, procese);percepția riscurilor; performanță, indicatori de performanță; politizarea intelligence; prevenirea riscurilor; prognoză, predicție, evaluare strategică; răspundere, responsabilitate; regim politic; riscuri transnaționale; societate cvivilă; societate informațională; solicitări de informații; supraveghere parlamentară; transformarea intelligence/serviciile de informații; transparență; valori democratice; vulnerabilitate, vulnerabilități structurale.
Numai urmărind această înșiruire, orice persoană interesată de clarificarea unor concepte indispensabile vieții politice, economice și sociale actuale, poate să aprecieze bogăția de informații oferite de volumul Un Război al Minții coordonat de George Cristian Maior.
Capitolul se încheie cu articolul semnat de Cris Matei (Florina Cristina Matei), lector la Centrul pentru Relații Civil – Militare al Școlii Navale de la Monterey, SUA, intitulat: Pledoarie pentru un intelligence eficient într-o democrație: perspectiva unei outsider. După cum însăși precizează în Introducere studiul „expune perspectiva unui outsider al domeniului de intelligence asupra menirii, valorii și imperativului pentru un sistem eficient de intelligence într-un stat democratic”. În subcapitolul Profesia de intelligence într-o democrație autoarea trece în revistă semnificația profesiei de intelligence într-o democrație. Urmează etalarea unor rațiuni privind dezideratul pentru un intelligence eficient într-un astfel de regim (incluzând o discuție despre Secolul XXI și sfidările la adresa securității) și, în finalul articolului, expunerea unor considerente legate de eficientizarea activității de intelligence într-un sistem democratic.
În Concluzii, autoarea folosește un argument de necombătut, o remarcă a lui George Cristian Maior luată din studiul „Intelligence Eficient: de la Control la Cooperare” apărut în Revista 22, Plus, anul XV, nr. 266: agenții de intelligence „sunt instituții angrenate într-un «război tăcut», un război al intelligence-ului, al cărui succes revendică eficiență […] reacție rapidă […] prognoză și analiză serioasă pentru a putea contracara riscuri tot mai diverse și mai complexe, de la terorism sau atacuri cibernetice la riscurile energetice sau economice”.
Citind această carte, omul de rând (dar este valabil și pentru presă, ONG și decidenți politici) va înțelege că „democrația în România are nevoie de agenții eficiente de intelligence” și va accepta „necesitatea secretitudinii ca determinant principal al eficienței acestora și garantării securității lor”.
În încheiere, vreau să subliniez importanța social-politică și valoarea intrinsecă a materialelor științifice cuprinse în volumul Un Război al Minții, coordonator George Cristian Maior, făcând o digresiune pe care o consider binevenită în lămurirea celor declarate: astăzi, când cetățeanul unei democrații înaintate străine, oferă public peste 250000 de documente care conțin date incomode despre majoritatea statelor Lumii (Wikileaks), de la subiecte tip paparazzo, bârfe, până la informații substanțiale despre țări, de pildă, înscrise în cursa împărțirii puterii regionale, chiar mondiale, viitoare, numesc Brazilia, astăzi, când acest scandal al dezvăluirilor pune în situații jenante personalități politice și subminează alianțe tradiționale, numesc pe cea între Franța și SUA (afacerea cu avioanele de luptă superdotate franceze care să excludă oferta Boeing – contract amețitor de 10 miliarde de dolari, cu implicarea președintelui Sarkozy în sprijinirea lui Luiz Inácio Lula da Silva, președintele Braziliei, în chestiuni de interes personal) etc., astăzi, în România, s-a publicat o carte coordonată de un spirit lucid și profesionist, George Cristian Maior care tocmai despre perfecționarea agențiilor de informații vorbește, despre protecția informațiilor clasificate, despre securitatea cibernetică, despre scurgerea de informații… lămurind cetățeanul obișnuit, care o citește, de importanța însușirii acestor idei. Apariția cărții se constituie într-un gest de o înaltă responsabilitate pentru educația de securitate a românilor.
Autor: prof. dr. Dorin N. Uritescu
