Actualele evoluții internaționale în domeniul securității relevă caracterul dinamic, complex și fluid al riscurilor și amenințărilor cu impact direct asupra modului de funcționare a instituțiilor statale cu atribuții în securitatea națională. Persistența conflictelor clasice, militare în anumite zone și a ambițiilor regionale ale unor state, emergența unor noi vectori de putere în Asia sau Orientul Mijlociu se suprapun peste transferarea în plan non-statal a relațiilor internaționale pe coordonatele dezvoltării rolului organizațiilor transnaționale, a grupărilor teroriste sau extremiste cu veleități globale sau chiar a actorilor individuali. În acest sens, relațiile dintre state și actorii non-statali au devenit o coordonată importantă a descifrării dinamicii de securitate atât la nivel național, cât și internațional.
Politica externă este tot mai mult influențată de evoluțiile interne de putere dintr-un stat, afectate, și acestea, de o anumită pierdere a suveranității în contextul impactului unor fenomene globale asupra mediului intern de securitate. Această interdependență este generată și de caracterul transfrontalier al riscurilor și amenințărilor și de suprapunerea tot mai mare între planurile „clasice” de acțiune ale unui stat: intervenția militară a dobândit valențe diplomatice și politice tot mai mari (cazul militarului-diplomat chemat să stabilizeze zone de criză în Afganistan și Irak sau să medieze între grupări indigene), intelligence-ul a devenit o „armă” a diplomației implicată tot mai puternic în construcția politicilor unui stat, trupele de poliție și-au asumat misiuni externe în joncțiune cu cele ale armatelor clasice, conflictele militare s-au suprapus peste agresiuni nonconvenționale de tipul atacurilor cibernetice, direcționate cu utilizarea unor experți individuali etc. Efectele acestor evoluții sunt greu de estimat pe termen lung, în contextul în care misiunile de securitate ale instituțiilor statului s-au menținut în cadrul unor formule clasice de acțiune, asimilând aceste schimbări de paradigmă adesea în mod secvențial și reactiv, în vreme, ce pe palierul non-statal, asistăm la evoluții în cascadă ce tind spre formarea unor „mercenariate” private în zona militară, de securitate internă sau chiar de intelligence (atât în cadrul companiilor multinaționale, cât și prin dezvoltarea unor servicii de informații ale unor grupări extremiste). Pe de altă parte, dezvoltarea unor comunități de securitate la nivelul statelor, configurarea unor formule internaționale tot mai puternice de capacități și acțiuni comune, militare și nu numai (în UE sau NATO), tind să creeze anumite mecanisme noi de răspuns la riscurile și amenințările actuale a căror eficacitate poate constitui un catalizator al eforturilor statale individuale.
Aceste evoluții au fost reflectate în reforme succesive și de substanță în cadrul serviciilor de informații din state precum SUA, Marea Britanie sau Franța. Momentul 11 septembrie a fost un declanșator al schimbării, fără însă a fi și singurul, în comunitatea de informații americană derulându-se, în prezent, un proces de asimilare a „lecțiilor învățate” din primele etape de reformă de după 2001 sau după 2003 (intervenția din Irak). În contrapondere, țările din fostul bloc comunist care au aderat la NATO și UE s-au cantonat într-o dinamică a schimbării mai lentă, afectată la început de disputele interne, de trecutul comunist al instituțiilor de securitate sau de birocratizarea excesivă a managementului sectorului de securitate. Anii ’90 au reprezentat o etapă de tatonări instituționale în domeniul securității naționale în aceste state, iar, ulterior, aderarea la UE și NATO a generat schimbări semnificative, în special în ceea ce privește zonele de acțiune ale celor două organizații (armată, forțe de poliție). Serviciile de informații din state precum Polonia, Cehia, țările baltice, România sau Bulgaria nu au beneficiat în mod extins de expertiza necesară în reformele proprii decât mai târziu, îndeosebi după consolidarea cooperării internaționale în intelligence ca răspuns la fenomenul terorist. Absența unor criterii sau mecanisme de reformă în intelligence unice, validate de comunitatea euro-atlantică, similare celor generate de standardele militare comune, spre exemplu, precum și caracterul diferit al istoriei fiecărui serviciu de informații au făcut ca reformele în domeniu să rămână atașate foarte puternic specificului național și priorităților de securitate proprii fiecărui stat. De asemenea, „războiul tăcut”, după expresia unui specialist american, purtat de aceste servicii a încorporat atât logica globalizării securității, cât și pe cea de acțiune clasică împotriva adversarilor statali, de promovare individuală a intereselor naționale dificil, dacă nu imposibil de materializat în formule comunitare sau de alianță similare celor folosite în diplomație sau în cadrul capacităților militare. Nu trebuie omis însă faptul că un efect al schimbărilor paradigmelor de securitate s-a făcut resimțit tot mai mult prin creșterea nevoii de cooperare a serviciilor de informații în combaterea unor riscuri precum terorismul sau crima organizată, iar această cooperare a generat, treptat, o armonizare a practicilor și acțiunilor între serviciile de informații din statele NATO și UE.
O sumară trecere în revistă, fără pretenții de exhaustivitate, a efectelor evoluțiilor internaționale asupra activității serviciilor de informații și, în general, asupra domeniului intelligence al unui stat se poate axa pe câteva transformări fundamentale:
Schimbări ale modului de acțiune
Reconceptualizarea „inamicului” de la actorul statal, rațional și constrâns de anumite norme internaționale la actorul non-statal, irațional, lipsit de constrângeri și parte a unor rețele informale de acțiune a generat o redefinire pe anumite paliere a modului de acțiune în domeniul intelligence. În acest context, serviciile trebuie să fie mult mai adaptabile, mai dinamice, capabile să prevină și să răspundă unor amenințări a căror formă sau „clasificare” se poate modifica rapid. Conexiunile dintre crima organizată și corupție, dintre terorism și activități de spălare a banilor, dintre spionaj și traficul de influență, „mercenariatul” evocat anterior nu sunt neapărat fenomene noi, dar interdependența dintre aceste riscuri și dinamica extrem de puternică a manifestării lor necesită o abordare nouă în acest domeniu. Aceasta se reflectă în încercarea de a crea pattern-uri de acțiune similare, într-o formulă metaforică „rețele” de răspuns la „rețelele” de risc. Asemenea „rețele” de răspuns presupun atât consolidarea cooperării inter-agenții, crearea unor task-force-uri naționale în situații de criză sau de răspuns la anumite evoluții, cât și creșterea cooperării pe orizontală în cadrul serviciilor de informații și tranziția de la principiul „need to know” la cel „need to share”, respectiv adâncirea cooperării între diferite structuri ale aceleiași agenții. Viziunea Strategică 2015 a comunității americane de intelligence menționează concepte noi precum orientarea spre misiuni, nu pe produse, crearea unei rețele inter-agenții (net-centric intelligence entreprise). Orientarea acțiunii nu este egenerată numai de „clasificarea” riscului, ci și de evoluția lui, de nevoia de a realiza fuziunea între diferite tipuri de informații și integrarea lor într-o evaluare comprehensivă, care să determine analiza alternativelor de acțiune existente la nivelul agențiilor de informații.
Modificări în analiza de intelligence și prognoză
Într-o lume a schimbărilor și a „efectului CNN”, analiza și prognoza de intelligence dobândesc o nouă importanță. Un număr semnificativ de articole în presa anglo-saxonă a anilor 2000 a relevat dificultățile ridicate de dezvoltarea analizei strategice, care să asigure o evaluare a riscurilor pe termen mediu sau lung. Dacă în perioada Războiului Rece, aceasta era mai ușor de realizat datorită faptului că evoluțiile mediului de securitate erau mult mai lente, în prezent, orizontul temporal al analistului s-a îngustat foarte mult, fiind cantonat în prezent și viitorul apropiat. Complexitatea riscurilor a generat un număr foarte mare de variabile care trebuie luate în considerare în elaborarea analizei de intelligence și a prognozelor asupra unor evoluții de securitate. Pe de altă parte, importanța analizei și prognozei a crescut semnificativ. Fără o analiză de intelligence solidă, bazată pe o cultură generală și o intuiție deosebită a analistului, informația ca atare riscă să nu fie înțeleasă în adevărata sa semnificație de către factorii de decizie la nivel politic. Cantitatea impresionantă de analize realizate de către mass media, think-tank-uri sau instituții ale statului, precum: competiția în deținerea și utilizarea informațiilor contribuie, de asemenea, în prezent, la dificultățile de poziționare a serviciilor de informații în susținerea politicilor unui stat.
Revoluția tehnologică și „revoluția” OSINT
Globalizarea comunicațiilor și dezvoltarea exponențială a tehnologiilor au generat manifestarea unor riscuri „clasice” de securitate într-un mediu nou, cel virtual: de la criminalitatea organizată și rețelele de crimă informatică, la spionajul electronic sau multiplicarea capacităților de acțiune teroristă, prin utilizarea Internetului ca vehicul de radicalizare sau pregătire a grupărilor extremiste. În acest context, cyber-intelligence-ul a devenit o componentă-cheie a securității, în special pe linia protejării infrastructurilor informatice critice, iar cooperarea între instituțiile statului sau cu partenerii externi, o condiție necesară a promovării unui răspuns adecvat acestui nou tip de provocări. Un alt efect al revoluției tehnologice a fost reprezentat de creșterea capacităților civile și comerciale de supraveghere (sateliți, sisteme tip GPS), care a condus la nevoia unei mai bune integrări a informațiilor din zona intelligence cu cele din mediul privat, ceea ce a fost conceptualizat la nivelul Alianței Nord Atlantice prin termenul de „intelligence fusion”. Recursul la tehnologie dincolo de certele sale avantaje în munca de informații s-a dovedit, totuși, limitativ prin efectele sale: în dezbaterile publice cu privire la „eșecul” comunității de informații americane în cazul intervenției militare din Irak, s-a relevat faptul că sursele tehnice, oricât de performante, nu pot constitui un paliativ pentru sursele secrete umane și că doar integrarea acestora oferă o imagine corectă asupra unor evoluții de risc.
Accesul tot mai mare și în timp real la informații a devenit o consecință a ceea ce s-a numit „revoluția” OSINT: sursele deschise de informare, în principal prin canalele media, reprezintă o capabilitate extrem de importantă pentru munca de intelligence și pentru formularea politicilor în domeniul securității statale. Recurgerea la surse deschise nu poate compensa activitatea tipică unui serviciu de informații cu surse secrete, dar contribuie tot mai mult la configurarea unor percepții și la înțelegerea unor fenomene la nivelul analizei de intelligence. Rolul OSINT în cadrul acesteia a crescut exponențial în ultimii ani, multe servicii de informații dezvoltând structuri dedicate acestui tip de informații. Asemenea evoluții au contribuit la transformarea treptată a conceptelor clasice ale intelligence și la definirea unor noi cadre de acțiune pentru serviciile de informații. Extinderea riscurilor de securitate a generat, astfel, o creștere progresivă a rolului acestora și a cooperării lor cu alte instituții din zona securității naționale. Exemple interesante în acest sens sunt oferite de crearea unor echipe combinate intelligence-armată pentru a susține ofensive militare complexe cum a fost cazul celei americane din Afganistan, în octombrie 2001. De asemenea serviciile de informații au devenit tot mai mult un „jucător activ”, inclusiv pe scena diplomatică, în medierea unor negocieri sau în sprijinirea unor procese de stabilizare (cazul recent prezentat de presa israeliană a unui ofițer de informații german care a ajutat la perfectarea acordului cu palestinienii pentru eliberarea unor prizonieri Hamas). Similar fenomenului dezvoltării „puterii structurate”, respectiv a capacității unui stat de a-și translata avantajele strategice din domeniul economic în cel politic sau militar, în prezent, asistăm la o anumită inter-șanjabilitate a rolurilor în planul securității și la creșterea interdependenței între structurile statale, în ceea ce privește formularea unor politici strategice cu implicații de natură politică, economică, energetică, de apărare sau securitate internă.
Pe această scenă complexă a relațiilor geostrategice și a politicii statelor, transformarea serviciilor de informații din România reprezintă o condiție sine qua non a adaptării la noile evoluții de risc, la schimbările din mediul intern și internațional de securitate, precum și a pregătirii lor pentru a putea răspunde provocărilor de mâine.
Din aceste considerente, modernizarea Serviciului Român de Informații trebuie înțeleasă într-o perspectivă mai largă, ce subsumează atât transformarea intelligence, schimbările globale și dezvoltarea cooperării în NATO și UE, cât și specificul României ca stat la granița estică a comunității europene, aflat într-o zonă cu un potențial ridicat de instabilitate. Procesul de redesenare instituțională și conceptuală reprezintă un element-cheie în definirea viitorului capabilităților de intelligence ale statului român.
Pornind de la evoluțiile evocate anterior, prioritățile de modernizare prezentate în Viziunea Strategică 2007-2010 vizează trei seturi de obiective inter-relaționate: obiectivele corporatiste legate de eficientizarea managementului instituțional, obiectivele de creștere a capabilităților operaționale ale Serviciului, obiectivele de consolidare a capacităților de analiză, planificare și evaluare în activitatea de intelligence.
Obiectivele corporatiste
Acestea includ o plajă largă de domenii, de la reforma organizațională, la cariera umană, descentralizarea și debirocratizarea Serviciului și intensificarea cooperării intra-instituționale. Obiectivele de reformă structurală au fost realizate, într-o primă etapă, prin promovarea unei noi organigrame a S.R.I., orientată spre definirea clară a pilonilor și competențelor, desființarea Inspectoratelor și reorganizarea Serviciului pe direcții generale și direcții. Principiile de bază ale procesului de reorganizare se axează pe promovarea centralismului strategic, prin consolidarea instrumentelor de leadership și management, precum și a autonomiei și flexibilității tactice, pentru întărirea capacității de reacție.
Într-o a doua etapă, noua organigramă va fi completată prin dezvoltarea mecanismelor de cooperare pe orizontală, consolidarea unor zone strategice de acțiune a Serviciului și dezvoltarea unor instrumente moderne de evaluare și auditare a calității. Având în vedere complexitatea și caracterul interdependent al riscurilor și provocărilor actuale, sunt tot mai importante definirea unor sisteme de reacție în situații de criză, de avertizare și alertă timpurie, precum și dezvoltarea unor grupuri de lucru dedicate unor problematici care exced, uneori, competențele unei singure structuri pe un sistem orientat. Asemenea sisteme au fost aplicate și adaptate periodic în servicii cu experiență precum cele americane sau britanice, având efecte importante asupra promovării și consolidării, în timp, a unei culturi instituționale pro-active.
Un aspect fundamental al adaptării la dezvoltările tehnologice actuale este legat de implementarea unei infrastructuri informatice integrate, fiabile și eficiente, capabilă să susțină atât luarea deciziilor și cooperara în interiorul instituției, cât și conservarea „memoriei” instituționale și accesul rapid la o plajă largă de informații necesare fundamentării analizei de intelligence. De asemenea, dacă ne uităm la experiența altor servicii, este evident că acestea au dezvoltat procese interne coerente de analiză a lecțiilor învățate atât din succese operaționale, cât și din eșecuri, procese care se bazează pe analiza instituțională în timp și care constituie o bază solidă pentru proiectele manageriale și organizatorice în viitor.
În cadrul obiectivelor corporatiste, un rol fundamental îl va avea definirea unui nou tip de management al resurselor umane. Pentru un serviciu de informații, calitatea și profesionalismul personalului propriu constituie, poate, cea mai importantă condiție a succesului operațional. Pe o piață a muncii tot mai dinamică și atractivă, este, deci, necesară crearea unor mecanisme motivaționale coerente și puternice care să permită atragerea și menținerea în sistem a profesioniștilor valoroși, a experților în domenii specializate (IT spre exemplu). Un rol important îl va deține elaborarea unui Ghid al carierei ofițerului de informații care să stabilească principiile de bază și profilurile de carieră în sistem, să asigure criterii eficiente de promovare profesională și să determine consolidarea pregătirii personalului propriu prin cursuri și specializări adecvate. Conex, un proces de modernizare și adaptare a sistemului educațional propriu va avea, de asemenea, o importanță deosebită, conectat cu eforturile de creștere a zonei de cercetare academică și de adaptare la noile concepte operaționale.
Obiectivele de capabilitate
Un aspect fundamental al transformării SRI este axat pe definirea unor obiective mai largi de asigurare a securității naționale, conform competențelor proprii, prin formularea unor priorități legate nu numai de prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor, ci și de promovarea oportunităților de realizare a priorităților naționale în acest domeniu. O provocare de securitate poate deveni o oportunitate dacă este sesizată la timp și transformată în favoarea politicilor unui stat. Acestui principiu general i se subsumează aspectele particulare ale situației geopolitice actuale. România este plasată într-o zonă instabilă, în care se intersectează interese și obiective statale nu o dată divergente, în care unele conflicte „înghețate” au început să se „dezghețe”, în vreme ce principiile statalității și suveranității sunt tot mai mult puse în discuție de evoluțiile actuale din zona extinsă a Mării Negre și Balcanilor de Vest. În plan intern, succesul tranziției sociale și economice s-a materializat nu numai în accesul la prosperitate și siguranță al cetățenilor, ci și în sporirea riscurilor asociate migrației ilegale, criminalității transfrontaliere, terorismului. Asemenea evoluții necesită o abordare comprehensivă a securității, consolidarea cooperării cu alte instituții ale sectorului de securitate și creșterea capacității SRI de a susține politicile strategice ale României.
În continuarea abordării generale menționate, capabilitățile în domeniul intelligence depind în mod intrinsec de reforma organizațională și managementul intern, dar și de dezvoltarea și îmbunătățirea activității propriu-zise de culegere a informațiilor. O mai bună orientare pe priorități și obiective majore este unul din obiectivele-cheie în acest domeniu. Consolidarea capacității de a lucra cu surse secrete umane este un principiu de bază al reformelor promovate în ultimii ani în serviciile de informații din statele membre NATO și UE. La aceasta se adaugă dezvoltarea capacităților tehnologice ale Serviciului și crearea unora noi, printre care ar putea fi menționată înființarea unui Centru de Cyberintelligence conform modelelor promovate atât la nivelul Alianței Nord Atlantice, cât și al unor state aliate. În fine, dezvoltarea OSINT și a analizei din surse deschise reprezintă un atu important în configurarea palierului de analiză strategică și integrarea multi-sursă a informațiilor în cadrul evaluărilor de securitate.
De asemenea, trebuie menționat că obiectivele de capabilitate vizează o multitudine de procese interne de transformare pe diferite paliere de la culegerea informațiilor la utilizarea lor, de la dezvoltarea unor anumite procese de standardizare în aceste domenii până la asigurarea unui sistem eficient de securitate internă, printr-o componentă integrată a tuturor zonelor de protecție (a datelor, documentelor și persoanelor).
În fine, cooperarea inter – agenții și în plan internațional reprezintă în sine o capabilitate foarte importantă în promovarea intereselor naționale ale țării noastre. Creșterea cooperării cu serviciile aliate și din statele UE constitue un instrument eficient de contracarare a unor riscuri care s-au deteritorializat, pierzându-și dimensiunea dihotomică intern-extern și afectând în mod egal comunitatea euro-atlantică.
Obiectivele în analiză și planificare
După cum am menționat, analiza de intelligence este o componentă fundamentală în susținerea politicilor unui stat și a obiectivelor strategice în domeniul securității. Obiectivele transformării Serviciului Român de Informații vizează îmbunătățirea capacității de evaluare și prognoză pe termen scurt și mediu, dezvoltarea analizei strategice, consolidarea mecanismelor de sprijin al deciziei politice printr-o mai bună informare a beneficiarilor. La acestea se adaugă dezvoltarea cooperării și relaționării cu societatea civilă, utilizarea resursei oferite de cercetarea academică în fundamentarea analizelor pe evoluții de ansamblu ale riscurilor și o mai bună integrare a informațiilor din diferite surse, pentru a asigura o viziune unitară la nivel de analitic.
Dezvoltarea componentei analitice este un deziderat important, pregătirea și formarea analiștilor fiind un proces de durată în cadrul tuturor serviciilor de informații.
Un alt obiectiv major al procesului de transformare, relaționat atât cu obiectivele corporatiste, cât și cu cele legate de capabilități, este cel al dezvoltării unui sistem de planificare integrată multianuală prin care resursele la dispoziția Serviciului să fie alocate pe obiective și priorități. Acest sistem va permite atât o planificare coerentă a muncii de intelligence, cât și dezvoltarea procesului de evaluare a eficienței pe baza indicatorilor calitativi și a rezultatelor activității de prevenire și contracarare a riscurilor de securitate. Mai mult, planificarea integrată se fundamentează pe o abordare unitară a tuturor tipurilor de resurse, iar alocarea lor în acest sistem va asigura îndeplinirea cu un plus de coerență și disciplină managerială a obiectivelor de securitate ale Serviciului.
Sistemul de planificare integrată, aprobat prin hotărâre CSAT, definește un set nou de documente de planificare, adaptat sistemelor existente în cadrul statelor membre NATO (în forme destul de diferite, ținând cont de specificul fiecărui serviciu de informații, dar în care se pune accentul pe anumite concepte strategice comune). Documentul strategic fundamental al sistemului va fi Strategia de Informații, definită pe un orizont temporal de 5 ani, care va stabili obiectivele fundamentale, principiile și direcțiile de acțiune ale SRI pe termen mediu, precum și modalitățile de alocare a resurselor pentru îndeplinirea acestora.
Cele trei tipuri de obiective sunt inter-relaționate și atingerea lor se va face etapizat pentru a permite ca sistemul să funcționeze fără sincope și pentru a asigura adaptarea permanentă a acestuia la dinamica riscurilor și amenințărilor. Desigur, de o relevanță deosebită va fi și aprobarea în Parlament a noului cadru normativ care să permită continuarea și adâncirea acestui proces de transformare, mai ales că anumite aspecte fundamentale ale acestuia depind de amendarea legislației actuale. De menționat proiectul de lege privind noul statut al ofițerului de informații, fără de care SRI nu poate trece la aplicarea procesului de demilitarizare a instituției.
Transformarea Serviciului Român de Informații va fi de durată, efectele urmând a se vedea treptat. Se încearcă practic comprimarea, într-un orizont de timp determinat, a unei serii de reforme fundamentale, pe care alte servicii de informații le-au realizat într-un interval mult mai mare, începând cu sfârșitul Războiului Rece și până în prezent.
Este interesant de remarcat faptul că există o convergență conceptuală semnificativă în interiorul comunității europene și euro-atlantice, în perioada actuală, cu privire la rolul și importanța serviciilor de informații în secolul al XXI-lea. Pe baza acestei convergențe se conturează premisele creșterii cooperării internaționale în intelligence în combaterea riscurilor globale și regionale de securitate și a consolidării unor comunități de informații naționale angrenate într-un efort comun de răspuns la provocările lumii contemporane.Intelligence-ul este una din cele mai dinamice zone ale sectorului de securitate națională, dar și un domeniu în care confruntarea cu adversarii îmbracă forme din ce în ce mai diverse și mai greu de anticipat. În acest sens schimbarea adversarului implică automat, necesitatea modificării modului de acțiune a statului în protejarea și promovarea intereselor proprii. Măsura în care un stat reușește un asemenea demers este și măsura puterii și relevanței acelui stat în relațiile internaționale actuale.
Autor: Mihaela Matei
