Tentaculele războiului hibrid. Rafinarea dezinformării

Ştirile false (fake news) au fost utilizate încă din cele mai vechi timpuri pentru a crea haos şi neîncredere sau pentru a discredita adversarii. Cu toate acestea, nu există încă o definiţie unanim acceptată a fenomenului. Dacă ar fi să privim într-o cheie simplistă, ştirile false pot fi un tip de „jurnalism galben” (nu foarte bine documentat, cu tentă de senzaţional şi titluri atractive, menit să vândă sau să crească vizibilitatea) sau un gen de propagandă vizând răspândirea de informaţii false pentru a induce în eroare sau a manipula.

Fake news au căpătat valenţe şi forme tot mai complexe, odată cu dezvoltarea tehnologică şi a spaţiului virtual. În paralel, am putut asista la scindarea tot mai accentuată a societăţii şi antagonizarea în creştere a intereselor unor actori statali sau non-statali.

Fake news au devenit adevărate instrumente de putere cu valenţe strategice – asociate tot mai des războiului de tip hibrid. – Acestea pot să afecteze credibilitatea instituţiilor statului, şi să destabilizeze economia, democraţia şi sistemul politico-administrativ şi social devenind, astfel, probleme de securitate naţională.

Fake news – mecanism, modus operandi şi motivaţie

Studierea fenomenului la nivel european a fost iniţiată relativ recent, începând să fie organizate consultări publice şi la nivel de experţi. Au fost elaborate barometre de opinie, au fost publicate coduri de bune practici, au apărut platforme media care să identifice şi să combată fake news. Nu în ultimul rând a fost construit un cadru legislativ în acest sens, un exemplu fiind NetzDG, din Germania, o lege însărcinată să combată propaganda şi ştirile false de pe platformele de socializare. De cele mai multe ori, propagarea acestui tip de ştiri debutează firav, pornind de la un eveniment punctual, cu impact, însă ulterior devine tot mai agresivă, transformându-se în adevărate campanii.

În cazurile elaborate, mecanismul de propagare este configurat piramidal. La vârf se regăsesc strategii (state sau organizaţii, persoane cu putere politică şi financiară, parte a unor grupuri de interese, lideri terorişti etc.), urmaţi de comunicatori şi promotori (structuraţi pe niveluri, în funcţie de legăturile cu vârful piramidei) şi canalele de transmitere sau cutiile de rezonanţă mediatice dedicate (în general, TV, presă, site-uri, blog-uri, ONG, social-media etc.).

În linii generale, modul de operare presupune:
– utilizarea de tehnici caracteristice influenţării, dezinformării, manipulării, ce presupun cu predilecţie: amalgamarea unor alegaţii vechi cu elemente noutate („investigaţii jurnalistice” sau „breaking news”); realizarea de conexiuni între fapte, supoziţii şi false certitudini; lansarea de date trunchiate, denaturate sau prezentate subiectiv şi interpretate;
– prezenţa constantă şi într-un timp relativ scurt a comunicatorilor sau promotorilor mesajelor false pe mai multe canale (uneori concomitent), sub formă de intervenţii în mass-media, postări pe bloguri personale, în publicaţii online şi pe conturi social-media;
– multiplicarea mesajelor în mediul online, pe mai multe surse (cu public ţintă diferit), prin utilizarea de tag-uri asociate subiectelor şi link-uri între diferite tipuri de surse;
– lipsa transparenţei privind autorii, sursele şi finanţările reale (deşi, la un moment dat, pot fi intuite, acestea rămân dificil de indicat cu certitudine).

Motivaţia celor care promovează fake news variază de la interesele personale, până la preocupare pentru crearea unor curente de opinie în scopul influenţării unor evoluţii sau decizii care servesc interese externe.

Factori favorizanţi în lansarea şi propagarea fake news

Evoluţia tehnologică şi dezvoltarea spaţiului virtual au adus o schimbare de paradigmă, în sensul creşterii posibilităţilor de anonimizare a autorilor mesajelor şi de manipulare a maselor. Informaţiile sunt diseminate rapid către categorii largi de populaţie, iar metodele de propagare s-au diversificat şi rafinat. Publicul are acces la un volum mai mare de informaţie, însă acesta nu înseamnă implicit o mai corectă informare.

Lipsa unei culturi de securitate adecvate la nivelul populaţiei rămâne una dintre principalele cauze care face ca ştirile false să-şi atingă scopul, într-un timp relativ scurt şi raportat la categorii largi de populaţie.

Un alt factor este preocuparea pentru senzaţional şi rating, asociată, în unele cazuri, cu lipsa verificării informaţiilor lansate sau a corectării lor ulterioare în cazul în care s-a constatat că nu sunt reale.

Combaterea ştirilor false necesită un cadru legislativ, instrumente instituţionale adecvate în identificare şi contracarare şi o coordonare a autorităţilor pentru combaterea fenomenului.

Cel mai eficient răspuns

Dincolo de interesele celor ce propagă fake news, trebuie conştientizat tot mai clar că acestea produc efecte negative dintre cele mai variate asupra statelor vizate şi, implicit, a securităţii naţionale. În timp, astfel de ştiri (lansate concertat, constant şi pe perioade îndelungate) pot eroda semnificativ imaginea şi credibilitatea instituţională în plan intern, dar şi internaţional. Neîncrederea şi suspiciunea cetăţenilor pot genera breşe de securitate, care nu fac decât să vulnerabilizeze suplimentar un stat, cu implicaţii asupra securităţii şi intereselor sale strategice. Amintirea unor momente din istoria recentă (conflictul din Ucraina şi anexarea Crimeei, BREXIT, alegerile din SUA) este mai mult decât edificatoare în a ilustra, fără a intra în prea multe detalii de ordin politico-strategic şi militar, potenţialul de vulnerabilizare şi consecinţele pe care fake news le pot avea asupra unui stat.

Din aceste considerente, suntem datori să găsim soluţii diversificate pentru combaterea ştirilor false, mai ales că România, ca stat, se află la confluenţa unor interese strategice dintre cele mai diverse (chiar antagonice), respectiv în arealul geografic al unor conflicte latente, cu evoluţie impredictibilă. Adevăratul pericol vine, nu neapărat din puterea de „infectare” a ştirilor false, ci din lipsa „anticorpilor” care să ne protejeze împotriva lor.

Dezvoltarea gândirii critice şi a culturii de securitate la nivelul populaţiei, respectiv a unor softuri specializate în identificarea şi contracararea fake news pot fi paşi importanţi în acest sens pe termen scurt şi mediu. Pe termen lung, însă, educaţia rămâne cel mai eficient răspuns, în măsură să ofere unei societăţi democratice un grad înalt de imunitate la manipulare.

Abstract

In the current geopolitical and social context, the use of the virtual domain and of the tools provided by technological developments is an increasingly common practice of state or non-state entities that aim to achieve their goals. The difference that places them on one or other side of the barricade – which we will genuinely call “normality” – resides in how they choose to use those tools in order to reach their goals.

A subversive and manipulative approach aiming to undermine the constitutional order of a state is included, by definition, in the range of actions against national security.

From this perspective, the clear establishment of the limit to which freedom of expression affects or not the national security is becoming increasingly important on the agenda of the institutions with attributions in the defense and security of a state. Therefore, the solutions to this dilemma will have to emerge.

Autor: Andrei Maftei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*