Tenebrele rețelei. Deep Web și Dark Web

Însăşi denumirea de Dark Web trimite cu gândul la un peisaj obscur, presărat cu secrete, indivizi anonimizaţi şi activităţi îndoielnice din punctul de vedere al legalităţii. Dark Web este o parte a internetului necunoscută majorității utilizatorilor, care nu știu nici cum să o acceseze, nici cum să o exploreze. Este o zonă permisă doar motoarelor speciale de căutare, cel mai folosit dintre acestea, parte a unei reţele mult mai complexe, fiind The Onion Router sau mai scurt, Tor.

Tehnologia pe înţelesul tuturor

Uzual, accesarea internetului presupune trimiterea unui semnal în reţea, de la dispozitivul iniţiator, către serverul care găzduieşte materialele căutate. Serverul returnează mai apoi datele solicitate către dispozitivul care a formulat cererea. Pe scurt, cererea este trimisă prin intermediul reţelelor internetului către locul în care se află informaţia, pentru ca mai apoi să fie returnat un răspuns. Din cauza caracterului direct al acestui proces, furnizorii noştri de internet ne cunosc numele, adresele, istoricul de căutare, dar şi site-urile pe care le accesăm.

Tor foloseşte informaţia disponibilă pe Internet cam în aceeaşi manieră, cu excepţia faptului că înlătură caracterul direct al conexiunii. De exemplu, solicitarea unei informații este trimisă unui computer din reţea, care la rândul lui o transmite altui computer, procesul acesta fiind repetat de mai multe ori. Ultimul dispozitiv din acest circuit va accesa informaţia și o va trimite înapoi celui care a solicitat-o. Împărţirea cererii în acest fel face ca diferiţii utilizatori să nu poată vedea decât părţi din ceea ce accesezi online, devenind aproape imposibil pentru o persoană să facă toate legăturile necesare pentru a avea o imagine de ansamblu. În cazul Tor, furnizorul de internet, care în modul obișnuit primește date exacte cu privire la site-urile accesate, va ști doar că a fost emisă o cerere către primul computer din reţea. Pe de altă parte, un site poate oferi detalii despre dispozitivul care îi accesează datele, dar nu și despre computerul care a trimis, inițial, solicitarea.

Adesea, între Dark Web şi Deep Web se crează unele confuzii, însă cele două concepte sunt cât se poate de diferite. Deep Web nu este indexat şi nici accesibil prin intermediul motoarelor de căutare obişnuite, pentru a oferi un grad mai ridicat de securitate utilizatorului. Dark Web reprezintă doar acea parte din Deep Web care nu este indexată în mod intenţionat, pentru a oferi anonimitate utilizatorului. Acestă porțiune a rețelei poate fi accesată exclusiv prin intermediul unor motoare de căutare dedicate.

Deep Web

Denumirea oferă o descriere destul de clară a ceea ce reprezintă domeniul: o zonă a internetului aflată la adâncime, însă nu neapărat întunecată. Sunt incluse aici toate paginile web care nu sunt indexate, respectiv care nu vor fi afișate după o cercetare obişnuită cu ajutorul motoarelor de căutare. Deep Web include şi zone particularizate ale conținutului principal al rețelei web precum Amazon, IMDB, Netflix, în condițiile în care acestea sunt personalizate pentru fiecare utilizator, nefiind nevoie de indexarea fiecărei adrese URL (Uniform Resource Locator) în parte. Mulți utilizatori accesează Deep Web fără ca măcar să conştientizeze acest lucru. Domeniul conţine toate acele date care nu pot fi localizate sau identificate cu programele de navigare (browser) obişnuite, iar dimensiunea sa reală nu este cunoscută cu exactitate, însă se estimează că ar fi de aproximativ 400 – 500 de ori mai mare decât internetul obişnuit (Surface Web).

În concluzie, Deep Web conține toate acele pagini web şi site-uri care nu apar la o simplă căutare și include tot ce presupune elemente de autentificare, ca de exemplu conturi personale, servicii bancare online etc. Domeniul are un grad ridicat de securizare, având în vedere faptul că protejază confidenţialitatea şi caracterul privat al datelor.

Dark Web

Deep Web conține un volum uriaş şi complex de site-uri care nu fac obiectul internetului obişnuit şi care pot fi aşadar accesate folosind un nume de utilizator şi o parolă. Paginile nu sunt însă indexate, iar conţinutul acestora reprezintă undeva la aproximativ 96% din internet. Se foloseşte pentru activităţi licite, dar care necesită un grad sporit de securizare şi au un caracter privat. La polul opus, Dark Web (prezentat uneori și ca Dark Net) ocupă doar o parte din Deep Web, însă este folosit în special pentru activităţi ilegale şi pentru comunicaţii private. Această parte a internetului nu este sincronizată, iar adresele IP sunt ascunse în mod intenţionat. Domeniul poate să fie accesat cu ajutorul unor browsere specializate, care permit ascunderea adreselor IP. Se estimează că Dark Web reprezintă, ca volum, aproximativ 6% din totalul rețelei, fiind cel mai adesea folosit pentru derularea de activităţi cu caracter ilicit.

Domeniul poate fi accesat prin motoare dedicate, cum ar fi Tor (The Onion Router), care este punctul principal de acces către Dark Web. Totul rămâne în interiorul reţelei Tor, ceea ce oferă siguranţă şi anonimizare pentru utilizatori. Acest browser a fost dezvoltat de către Naval Research Laboratory din Statele Unite ale Americii, la sfârșitul secolului trecut și pus la dispoziția publicului în 2004. Scopul inițial a fost acela de a asigura anonimitatea comunicațiilor pentru forţele militare americane implicate în acţiuni externe. Tor funcţionează pe o structură dispusă în mai multe straturi care permite cunoaşterea dispozitivelor anterior şi următor prin care trec datele, dar care maschează originea şi destinaţia acestora. În cadrul fiecărui dispozitiv, pachetele de date sunt transferate prin decriptarea câte unui strat (stratul curent din acel moment), înainte ca acestea să fie transferate către un alt dispozitiv din cadrul secvenţei. Dispozitivul curent decriptează detaliile cu privire la localizarea următorului dispozitiv. Cunoaşte informaţiile despre traseul datelor, de unde le-a primit şi încotro trebuie să le direcţioneze, dar nu știe originea datelor şi destinaţia finală a acestora. Acest proces complex pe care se bazează onion routing oferă un grad ridicat de anonimitate. Tor menţine caracterul ascuns al siteurilor web folosind scheme de accesare complexe formate din chei compuse aleator şi reprezentate de adrese care folosesc extensia .onion. Aceste adrese URL sunt cel mai adesea foarte dificil de memorat, fiind schimbate pentru a evita deconspirarea şi atacurile DDoS (Distributed Denial of Service).

Bunele intenții, deturnate în scop ilegal

Dark Web prezintă o serie de caracteristici unice, importante pentru anumite categorii de utilizatori. Aceast domeniu permite menținerea caracterului privat al accesării internetului, anonimitatea, achiziția de bunuri, expunerea abuzurilor sau exprimarea neîngrădită. Dark Web asigură caracterul privat al accesării unui conținut divers, precum pagini web dedicate jocurilor, rețelelor de socializare, blogurilor, filmelor, serviciilor de e-mail şi aşa mai departe. Domeniul reprezintă o vastă sursă de informaţii, însă nu toate au un caracter legal și sunt folosite în scopuri legale.

Anonimitatea este o altă caracteristică căutată de utilizatorii siteurilor din Dark Web. Navigarea în această zonă permite accesarea de siteuri care nu sunt indexate. Metadatele legate de locaţie şi identitatea persoanei sunt protejate printr-un sistem complex de criptare. Dark Web permite și achiziţionarea de bunuri sau servicii, însă nu toate sunt legale. De exemplu, unele medicamente precum somniferele şi analgezicele care sunt legale în Europa, pot fi ilegale în unele zone din Asia sau în ţările Orientului Mijlociu.

Din perspectiva expunerii abuzului de putere, Dark Web oferă posibilitatea jurnaliştilor sau altor activiști să publice materiale sau rapoarte pe diferite teme, să lanseze critici şi acuze la adresa autorităților, să comenteze diferite evoluții socio-politice fără teama cenzurii sau a repercusiunilor din partea unor regimuri autoritare sau dictatoriale. Astfel de regimuri pun accent pe controlul și monopolul informaţiei, pentru păstrarea puterii. În acest context, Dark Web permite comunicarea sigură la nivel naţional sau internaţional, precum și exprimarea liberă, fără teama de consecinţe.

Însă gradul ridicat de anonimitate pe care îl pune la dispoziţie acest domeniu a atras şi numeroase activități ilicite. Pieţele din Dark Web, cunoscute ca şi cryptomarket, reprezintă site-uri web care sunt folosite pentru comercializarea de bunuri, produse sau servicii accesibile doar prin intermediul Tor, I2P sau FreeNet, motoare de căutare ce permit păstrarea anonimității utilizatorului. Dark Web reprezintă o platformă pentru piaţă neagră a produselor ilegale, precum arme cibernetice, arme convenţionale, droguri, carduri de credit furate, bani contrafăcuţi, servicii ilegale de diferite feluri etc. Tranzacţiile desfășurate pe aceste piețe sunt anonime şi se realizează cu ajutorul monedelor virtuale.

Reglementarea unui domeniu cu dublă utilizare

Pe fondul anonimităţii ridicate pe care o oferă, Dark Web reprezintă un mediu propice pentru tot felul de activităţi, fie ele legale, fie ilegale. Reglementarea acestui domeniu de către autorităţi reprezintă un proces extrem de dificil şi laborios, dar necesar pentru asigurarea securității utilizatorilor obişnuiţi și combaterea fenomenelor criminale care s-au propagat în acest spaţiu. Rezultatele scontate pot fi obținute prin investigarea și desființarea site-urilor frauduloase, mai degrabă decât prin investigarea utilizatorilor acestora.

Navigarea pe Dark Web nu este ilegală sau greşită, dar implicarea în orice fel de activităţi sau acţiuni ilicite este ilegală. Acest domeniu, care permite interconectarea oamenilor cu aceleaşi preocupări, nu trebuie folosit în scopuri ilegale. Însă anonimitatea, transformată într-o sabie cu două tăişuri, ridică un set nou de provocări pentru întreaga societate. Pe măsură ce riscurile şi ameninţările sunt din ce în ce mai diversificate, devine mai necesară ca oricând monitorizarea domeniului Dark Web și a provocărilor pe care evoluţia tehnologică le-a adus la suprafaţă.

Abstract

The evolution of technologies has allowed for new threats to emerge. Innovation is a double edge sword which can be used for good or bad purposes, depending on the person who handles it. Dark Web as a part of Deep Web is a controversial domain thriving on a lack of regulations. As time has showed us, Dark Web provided criminals with a place to perform all sort of illegal activities under the umbrella of anonyimity. Traficking different materials, like drugs, bombs, weapons, illegal services, stolen cards, stollen identities and so on can be a real challenge for authorities and a real threat to international security overall.

Autor: Vlad Constantin Voinea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*