Orice stat constituie o ţintă pentru fluxurile externe, atât umane (turişti, studenţi, muncitori, imigranţi etc.), cât şi de valori, indiferent de forma sub care se exprimă: materială sau imaterială (financiare, comerciale, tehnologice, ştiinţifice, artistice, sportive, energetice, informaţionale etc.). Fluxurile sunt generate şi vehiculate de entităţi statale (guverne, administraţii, armate, servicii de spionaj etc.), dar şi non-statale, cu reprezentare oficială (corporaţii, organizaţii non-guvernamentale etc.) sau informală (iniţiative civice, reţele ilegale etc.). Fluxurile se raportează la teritoriul unui stat ca destinaţie finală a circulaţiei lor sau ca spaţiu de tranzit (de exemplu, transportul de persoane şi mărfuri). Fluxurile vizează să acceseze infrastructura socială, politico-administrativă, economică, militară, culturală ori sportivă a statului, pentru a asigura realizarea scopurilor urmărite de entităţile care le-au creat şi pus în mişcare.
În consecinţă, managementul fluxurilor externe reprezintă o problemă strategică majoră pentru un stat. Funcţionarea şi chiar existenţa lui pot depinde de abilitatea şi, mai ales, capacitatea de a gestiona fluxurile provenite din exterior. Aceasta este, însă, o problemă esenţială, complexă, determinată de procesul specific de formare şi manifestare a fluxurilor, şi pe care fenomenul globalizării o complică în mod constant, amplificând volumul fluxurilor şi accelerându-le viteza de circulaţie. O tendinţă ce se va accentua din perspectiva menţinerii ritmului alert al progresului înregistrat de umanitate (în special, în domeniile tehnologic şi economic). Astfel, timpul de reacţie a statului pentru a gestiona eficient problema fluxurilor scade continuu, iar resursele pe care trebuie să le aloce cresc pe măsură.
Rețeaua fluxurilor ilegale
Pentru a afecta interesele unui stat-ţintă, diverse entităţi ostile produc fluxuri ilegale, prin intermediul cărora vehiculează ameninţări de securitate. Statul vizat se poate confrunta, în cazul acestor fluxuri, inclusiv cu ameninţări dinamice care evoluează sub forme grave de manifestare. De exemplu, în zonele de frontieră, pot activa grupări de criminalitate organizată care desfăşoară operaţiuni la nivel transnaţional (migraţie ilegală, contrabandă cu mărfuri contrafăcute şi substanţe interzise etc.). Reţelele de trafic pot fi, însă, exploatate de celule teroriste sau servicii de spionaj, pentru a-şi asigura suportul necesar organizării şi executării unor activităţi ostile (introducerea pe teritoriul statului-ţintă a unor agenţi, atentatori, arme, explozibili, materiale de propagandă, bani lichizi etc.).
Structurile ostile urmăresc ca fluxurile ilegale să se deruleze exclusiv în clandestinitate, dispunând măsuri pentru ca statul-ţintă să nu le identifice. Stabilesc reguli contrainformative cu privire la utilizarea resurselor (materiale, financiare) şi la relaţionarea interumană (aplicabile în interiorul şi exteriorul organizaţiei). În paralel, îşi creează puncte de sprijin la nivelul autorităţilor, pentru a-şi asigura protecţia fluxurilor ilegale (de regulă, prin stimularea financiară a unor funcţionari şi, chiar, prin şantajarea lor ca urmare a implicării în fapte ilicite). De exemplu, grupările de criminalitate organizată pot corupe funcţionari cu atribuţii în zona de frontieră (agenţi vamali, de poliţie etc.), pentru a susţine comerţul ilegal (în special, prin neîndeplinirea sarcinilor de control). Însă, protejând reţelele de trafic, funcţionarii pot favoriza indirect producerea unor ameninţări mai grave asociabile criminalităţii organizate (spionaj, terorism).
Sub acoperire legală
Structurile ostile acţionează contra statului-ţintă, folosindu-se, în acest scop, nu doar de fluxurile ilegale, ci şi de cele legale. Prin intermediul fluxurilor legale, entităţile adverse îşi disimulează intenţiile şi, implicit, îşi ocultează eficient operaţiunile subversive generatoare de ameninţări. De exemplu, pentru a-şi camufla operaţiunile, un serviciu de spionaj se poate folosi de contextul unor activităţi turistice, culturale, ştiinţifice, sportive sau profesionale (conferinţe, simpozioane, manifestări artistice, programe de studiu, proiecte de cooperare etc.). Pe fluxurile respective, poate insera agenţi care se deplasează oficial în statul ţintă ca turişti sau participanţi la evenimente, însă care, de fapt, execută anumite misiuni (verifică persoane şi obiective strategice, exploatează surse umane şi tehnice, derulează acţiuni de sabotaj ori propagandă etc.).
În consecinţă, valorificarea fluxurilor legale în scop ostil implică, din partea entităţilor adverse, asumarea unor riscuri mai reduse. Structurile adverse exploatează, în mod special, realitatea faptului că, în raport cu fluxurile legale, acţiunea statului, prin mecanismul de monitorizare, control şi intervenţie, este limitată. De exemplu, o reţea teroristă sau un serviciu de spionaj poate trimite, printr-o agenţie de turism, un membru al organizaţiei, în excursie pe teritoriul statului-ţintă, în scopul cercetării unui obiectiv strategic vizat de un eventual atentat, respectiv act de sabotaj. Utilizarea fluxului turistic poate diminua masiv riscurile asumate, de către entitatea ostilă, în ceea ce priveşte deplasarea pe teritoriul statului-ţintă a atentatorului sau agentului (în comparaţie cu introducerea clandestină a lui, prin folosirea reţelelor de trafic operate de grupările de criminalitate organizată).
Dificultăţi de amprentare
În funcţie de scopul urmărit pe relaţia cu statul-ţintă, structurile ostile, fie creează fluxuri legale, fie le valorifică pe cele existente în circuitul internaţional. Însă, cu cât este mai mare nivelul de implicare a unei organizaţii în generarea sau exploatarea unui flux legal, cu atât este mai ridicat gradul de expunere a operaţiunilor subversive pe care le derulează prin intermediul lui. În consecinţă, amprentarea de către statul-ţintă a prezenţei entităţii adverse în cadrul fluxului devine mai facilă. De exemplu, un serviciu de spionaj poate trimite un agent pe teritoriul unui stat în calitate oficială de om de afaceri, dar cu sarcina de a obţine informaţii militare. În acest context, structura ostilă poate fi implicată (direct sau indirect, prin guvernul de care aparţine), în asigurarea logisticii necesare misiunii agentului (înfiinţare firmă, acordare credite şi facilităţi, dotare cu echipamente, închiriere maşini şi locaţii etc.).
Pentru a complica procesul de amprentare a prezenţei lor în cadrul fluxului legal, entităţile ostile sunt interesate de a oculta, faţă de statul-ţintă, originea resurselor (umane, materiale, financiare) utilizate în mod public sau oficial. Şi sunt preocupate, totodată, să camufleze măsurile prin intermediul cărora se derulează operaţiunea subversivă. De exemplu, agentul folosit de serviciul de spionaj advers în calitate de om de afaceri poate opera pe teritoriul unui stat ca deţinător al cetăţeniei unei ţări neutre (şi administrând o firmă înfiinţată legal în statul-ţintă). Astfel, entitatea ostilă mizează că, acţionând printr-o persoană cu o cetăţenie diferită de cea a ţării de origine, autorităţile nu vor considera suspectă prezenţa agentului sau activitatea desfăşurată prin intermediul firmei şi, implicit, nu o vor investiga.
O radiografiere neclară
Cu cât îi este mai dificil unui stat-ţintă să identifice prezenţa structurilor ostile active în cadrul fluxurilor legale, cu atât îi este mai anevoios să deceleze efectele concrete produse de acţiunile lor subversive. Respectiv, să delimiteze cu precizie unde se sfârşeşte partea legală şi unde începe partea ilicită a activităţii derulate de către entităţile adverse. De exemplu, o reţea teroristă sau de criminalitate organizată transfrontalieră poate exploata fluxul comercial internaţional pentru a investi în economia unui stat prin intermediul unor firme care sunt înfiinţate şi funcţionează legal, dar care sunt utilizate şi în scop ilicit. Firmele pot constitui, de fapt, mecanismul prin care entitatea ostilă îşi finanţează atentatele, introduce în circuitul legal profituri obţinute fraudulos, procură materiale şi substanţe pe care le exportă în ţări aflate sub interdicţie etc.
Gestionarea problemei de statul-ţintă se complică atunci când entităţile ostile vehiculează, prin intermediul fluxurilor legale, valori imateriale (date provenite din diverse medii şi vehiculate pe suport electronic). Exprimându-se strict sub formă informaţională, fluxurile imateriale, spre deosebire de cele umane şi materiale, sunt dificil de monitorizat şi verificat. Aceste fluxuri circulă foarte rapid (chiar instantaneu) şi nu au limite geografice (în special, frontiere de stat). De exemplu, un serviciu de spionaj poate exploata fluxul mediatic internaţional pentru a bombarda oricând informaţional un stat cu mesaje de propagandă şi dezinformare. Intervenţia autorităţilor, mai ales în regimurile democratice, pentru a contracara efectele operaţiunii de manipulare strategică, este, în acest context, limitată din cauza pârghiilor insuficiente ce permit controlul fluxului legal.
Riscuri asumate oficial
Există fluxuri legale externe, considerate de stat ca fiind benefice pentru funcţionarea sau dezvoltarea sa, motiv pentru care acţionează în vederea atragerii lor. Este, însă, esenţial ca statul să îşi formeze un mecanism complex de gestionare a fluxurilor, pentru a preveni şi contracara evoluţia lor în circuite prin intermediul cărora se vehiculează riscuri de securitate. De exemplu, pentru a-şi ajusta deficitul demografic ori profesional, un stat poate stimula procesul de imigraţie pe teritoriul său acordând diverse facilităţi (cetăţenie, asigurări sociale şi medicale, cazare, loc de muncă etc.). Astfel, statul trebuie să se asigure de integrarea în propriul sistem de valori a comunităţilor imigrate pentru ca acestea să nu se transforme, în timp, în eventuale minorităţi ostile care pot fi exploatate de structuri adverse (servicii de spionaj sau reţele teroriste din ţara de origine etc.).
De asemenea, statul poate acţiona pentru captarea unor fluxuri legale provenite din exterior care pot să îl afecteze prin manifestarea şi accentuarea dependenţei sale în raport cu importul anumitor de produse. Această vulnerabilitate, dacă nu este gestionată din timp de către autorităţi, poate evolua într-un risc major de securitate. De exemplu, pentru funcţionarea unui sector industrial considerat strategic, de care depind multiple subramuri economice, statul este nevoit să achiziţioneze din străinătate o anumită materie primă ori resursă (minerală, energetică etc.). În acest caz, dacă nu îşi diversifică sursa de import, statul riscă să devină, în perspectivă, dependent faţă de guvernul unei țări străine care poate exploata situaţia pentru a-i impune condiţii defavorabile în relaţiile bilaterale – politice, diplomatice, militare, comerciale şi financiare.
Elementul-surpriză
Climatul de securitate a statului care acţionează în vederea atragerii de fluxuri legale, considerate avantajoase dezvoltării lui, poate fi serios dezechilibrat atunci când în ecuaţie intervine factorul hazard. Gestionarea problemei devine astfel dificilă din cauza elementului de imprevizibilitate care joacă un rol important în accelerarea evoluţiei negative a unui risc. De exemplu, un stat poate fi preocupat să capteze fluxuri de turişti, datorită beneficiilor financiare, sens în care investeşte masiv pentru a-şi moderniza infrastructura (hotelieră, de transport etc.). Însă, în epoca globalizării, turismul poate contribui major la răspândirea bolilor şi la apariţia unor focare de epidemie care afectează statul direct, în plan sanitar, şi indirect, la nivel economic (dispariţia unor surse de venit şi locuri de muncă etc.).
Situaţia se poate complica grav atunci când statul captează un flux legal în privinţa căruia nu anticipează în mod corect manifestarea potenţială a hazardului. De regulă, în această eventualitate, riscul se conturează din perspectiva faptului că autorităţile nu sunt pregătite să intervină (instituţional, logistic etc.) pentru gestionarea efectelor care se pot produce la scara unui dezastru. De exemplu, un stat poate permite, ca spaţiu de tranzit, traversarea teritoriului său de transporturi internaţionale rutiere având ca destinaţie o ţară vecină. Aceste fluxuri pot vehicula şi transporturi cu grad ridicat de periculozitate din cauza naturii mărfii (care implică un regim special de manipulare). În cazul abandonării mărfii pe fondul unui accident şi a absenţei condiţiilor optime de depozitare, se creează premisele apariţiei unui dezastru antropic de amploare pe teritoriul statului tranzitat (incendiu urmat de explozie şi poluare etc.).
Abstract
Every state is affected by a multitude of legal and illegal flows from outside, which may convey a series of security threats and risks. Under those conditions, the development and even the existence of a state depend on its ability to manage the complex issue of flows, which globalization tends to constantly complicate.
Autori: F.B. Suciu (Echipa Awareness) şi prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie)
