Strict biologic, omul nu a fost avantajat în competiția cu restul prădătorilor pentru exploatarea resurselor naturale. Și, în niciun caz, nu deținea argumente fizice solide pentru a deveni, în timp, un prădător suprem. Existau foarte multe specii de animale ce îi erau superioare și îl dominau fizic (mai ales, prin forța lor brută). Pentru a concura de pe poziții egale cu prădătorii rivali, omul a trebuit să compenseze acest dezavantaj. Nefiind dotat cu gheare și colți, a fost nevoit să și le procure singur, bazându-se pe creativitatea și inteligența sa. Și-a confecționat, astfel, unelte cu care să se apere și să se hrănească, acestea fiind utilizate cu succes în competiția cu restul faunei sau pentru a limita riscurile naturale. De pildă, și-a făcut sulițe cu care reușea să țină fiarele la distanță, dar și cu care putea vâna. A progresat continuu, inventând arcul cu săgeţi, cu ajutorul căruia a început să domine spațiul în confruntarea cu prădătorii.
Stăpânind, prin armele sale, teritoriul resurselor naturale, omul a putut, treptat, să domine întreaga faună, exploatând în folosul său ecosistemele. A fost, însă, o ascensiune lentă şi dificilă, plină de provocări, dar şi de soluţii practice pe care omul, în timp, le-a identificat şi aplicat. Cooperarea conştientă cu membrii speciei sale a fost răspunsul la nevoia de procura mai ușor hrană şi de a se apăra mai bine de prădători. O asociere, care pentru a fi eficientă, a implicat dezvoltarea, graduală, a unui sistem de comunicare în interiorul comunității. În consecință, omul a reuşit, în preistorie, să se urce pe una dintre cele mai înalte trepte de vânător, concurând agresiv prădătorii din vârful lanțului trofic (feline, urside, canine). Cu armele şi iscusința lui, a răpus orice pradă, indiferent de mărime şi putere, doborând inclusiv pachiderme de mari dimensiuni (mamuți, mastodonți), la a căror extincție a contribuit decisiv prin vânarea lor intensă.
Omul istoric
Perfecţionându-se continuu în plan tehnologic, omul a evoluat, inevitabil, de la stadiul de simplu vânător la cel de prădător suprem. Acest moment al ascensiunii sale a debutat pe fondul trecerii de la epoca paleolitică la cea neolitică. Respectiv, ca urmare a inventării unei noi generații de unelte prin care să își satisfacă instinctele de conservare şi alimentare în condiții superioare. Şi-a creat, ulterior, unelte din metal (iniţial din bronz, iar apoi din fier), ce aveau o rezistenţă mai mare decât cele din piatră. Omul a reuşit nu doar să se impună în faţa prădătorilor rivali, ci chiar să îi extermine de pe teritoriile pe care s-a înstăpânit. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu felinele uriaşe care au pierdut definitiv competiţia cu omul. Poziţia dominantă a carnasierelor a fost însă limitată şi de modificările climatice de anvergură, pe fondul incapacităţii lor de a se adapta la noile condiţii de mediu.
În neolitic, ariditatea a restrâns vegetația, care, inevitabil, a afectat erbivorele, iar diminuarea vânatului a redus, implicit, carnivorele. Omul a avut, în schimb, soluții pentru a supraviețui în faţa acestui proces, renunțând, treptat, la statutul de vânător-culegător, pentru a se ocupa de agricultură (respectiv, cultivarea plantelor şi domesticirea animalelor). A extins în permanență suprafețele agricole, în special prin irigarea văilor fluviale și defrișare. Expansiunea umană în mediul natural s-a realizat în detrimentul habitatului unor specii ce susțineau partea superioară a piramidei trofice. În consecință, omul s-a impus în competiţia cu prădătorii rivali nu doar graţie armelor sale, ci şi a agriculturii. Progresul tehnologic continuu, mai ales odată cu trecerea de la societatea agricolă la cea industrială, care a însemnat crearea de maşinării complexe, a făcut ca situaţia să evolueze ireversibil în favoarea speciei umane.
Importanţa cooperării
Omul contemporan a devenit cea mai competitivă specie din regnul animal, impunându-și dominația absolută în mediul organic terestru, acvatic şi aerian. În situația lui, nu au fost decisive aptitudinile biologice individuale de ordin fizic, aşa cum s-a petrecut în cazul unor prădători supremi anteriori (dinozaurii, carnasierii). Au contat calităţile psihice (inteligenţă nativă şi dobândită), prin care şi-a construit unelte pentru a compensa dezavantajul fizic în raport cu prădătorii. Însă un rol important l-a jucat efortul colectiv de organizare socio-economică deoarece a asigurat cadrul necesar dezvoltării tehnologiei. Acest proces amplu a debutat în contextul revoluției agricole, când omul a trecut de la un mod de viață nomad, imprevizibil existenţial, dependent cvasitotal de natură, la unul sedentar şi predictibil. Omul a reuşit, astfel, să îşi ridice foarte mult nivelul de securitate biologică şi fizică (alimentar, de conservare).
Devenind sedentar, omul a trebuit să îşi asigure rezerve de alimente pentru a supravieţui şi în anotimpurile neproductive. S-au dezvoltat sisteme de exploatare, producţie şi administrare a resurselor naturale (prin apariția diviziunii muncii). Specializările au presupus structurarea socio-economică a comunităţilor şi, inevitabil, crearea unor ierarhii. La rândul lor, ierarhiile au produs acumulări de putere (politică, economică, religioasă etc.) pe baza cărora s-au dezvoltat autorități ce au format infrastructura pe care, în timp, s-au construit statele. Coagularea unor nuclee de putere era necesară în condițiile în care, datorită ridicării nivelului de securitate biologică şi fizică, s-a înregistrat o redimensionare continuă a comunităţilor umane. Creşterea lor numerică a implicat nevoia menținerii ordinii interne, autorităţile stabilind reguli şi urmărind ca ele să fie respectate de membrii grupului.
Relevanța comunicării
Progresul tehnologic a fost favorizat şi de dezvoltarea comunicării la nivelul comunităţilor umane. A fost un proces care a evoluat constant pe fondul creșterii complexității formelor de organizare a grupurilor umane în plan socio-economic. Comunicarea s-a transformat, gradual, evoluând spre sisteme lingvistice avansate, impulsionate şi dinamizate de revoluţia agricolă care, spre deosebire de activitățile de pradă, a avut nevoie de un vocabular mai elaborat. Odată cu apariția societăţii industriale, vocabularul a fost nevoit să se adapteze la noile realități (inclusiv, în plan tehnologic). Comunicarea a permis intensificarea cooperării în interiorul colectivității, prin favorizarea relaționării dintre membrii grupului sau între comunități. În consecință, a asigurat coordonarea eficientă a unei societăți, prin maximizarea efortului individual în cadrul celui colectiv pentru realizarea în condiţii optime a interesului comun.
Comunicarea a fost importantă şi din perspectiva transmiterii informațiilor necesare evoluției speciei umane. Lecţii de viață învățate, pe parcursul existenței unui grup uman, au putut fi împărtășite generațiilor următoare. Experiențele dobândite au fost transmise oral, iar, mai târziu, datorită progresului tehnologic, şi scris. Inventarea scrisului a permis consemnarea evoluției unei comunități în plan cultural şi civilizaţional, jucând un rol esențial în procesul devenirii sale istorice, respectiv transformarea în societate şi formarea unui stat. Comunicarea verbală şi, în special, cea scrisă au asigurat fundamentul pe baza căruia s-a format o memorie a spațiului şi timpului. Prin urmare, omul a devenit singurul animal care îşi transmite identitatea nu doar pe cale genetică, ci şi printr-un sistem alternativ propriu, creat pentru a asigura perpetuarea memoriei sale istorice.
Rolul rezilenţei
Privind retrospectiv, revoluţia agricolă, impulsionată de progresul tehnologic, a constituit punctul istoric din care s-a dezvoltat, în timp, universul cultural şi civilizaţional modern. Acest proces complex a fost generat de nevoia de a supravieţui într-un mediu ostil, fiind răspunsul omului la problema gravă a schimbărilor climatice (cauzate de ariditate). De altfel, cele mai dificile obstacole pentru existenţa umană s-au dovedit a fi constrângerile impuse de mediul natural, şi nu competiţia pentru resurse cu prădătorii rivali. Reorganizare socio-economică nu ar fi avut, însă, succes dacă omul nu ar fi fost capabil să se adapteze fizic şi psihic, în permanenţă, la provocările naturale (respectiv, să probeze rezilenţa). În schimb, au existat specii, prea dependente de acest mediu, care nu au avut soluţii, urmând calea extincţiei. S-a întâmplat în cazul prădătorilor rivali, a căror dispariție a favorizat evoluţia omului.
Forţat mereu de natură să gândească, omul şi-a pus întrebări, a căutat şi a găsit răspunsuri pe care le-a aplicat practic, dezvoltându-şi, astfel, capacităţile psihice şi fizice. Însă cursul evolutiv excepţional a fost modelat nu doar calităţile umane individuale, ci şi de scena pe care omul şi-a putut interpretat rolul. Din acest punct de vedere, vitală a fost, este şi va fi matricea pe care i-a oferit-o Pământul, creat, parcă anume, pentru a fi transformat de către om conform propriilor trebuinţe. I-a furnizat generos elementele susţinerii progresului într-un ritm continuu (prin formele de manifestare, diversitatea ecosistemelor etc.). Omul a dispus nu doar de terenuri vaste şi fertile, ci și de flora şi fauna necesare pentru a le cultiva, respectiv domestici. Omul a beneficiat şi de condiţii climatice propice pentru ca revoluţia agricolă să îşi continue expansiunea, cucerind, treptat, întreaga Terra.
Însemnătatea focului
Crearea uneltelor s-a bazat şi pe exploatarea unei surse de energie care să le facă utilizabile, iar procesul de inovare şi perfecționare a lor a fost legat de capacitatea omului de a alimenta focul. În consecință, tehnologia este rezultatul combinației ingenioase dintre unelte şi sursele de energie folosite pentru crearea lor. Omul s-a dovedit unicul animal capabil să îşi asigure o sursă de energie, respectiv să o genereze şi să o permanentizeze, pentru a o folosi oricând are nevoie. Încă din preistorie, cu ajutorul uneltelor, a pus stăpânire pe foc și a reușit să îl îmblânzească. Valorificând potențialul energetic al mediului natural, a putut să beneficieze, astfel, de o sursă de căldură şi lumină. A utilizat focul şi ca armă împotriva felinelor şi ursidelor pe care le-a alungat din peşteri, pentru a le ocupa adăposturile. L-a întrebuințat, totodată, ca să îşi prepare vânatul, pentru un mod de hrănire mai ușor şi mai sănătos.
Focul a fost folosit şi pentru crearea uneltelor din ce în ce mai sofisticate care au propulsat omul din epoca din piatră până în societatea complexă din prezent. A constituit principala sursă naturală de energie pe care omul a exploatat-o cel mai mult în istoria sa. Iar dominația lui ca sursă de energie a durat din epoca din piatră până în perioada modernă (corespunzând societăţii agricole). Lemnul abundent din pădurile lumii a furnizat materialul necesar pentru aprinderea şi întreținerea flăcării lui. Însă focul nu a fost unica sursă de energie, omul exploatând, alternativ, de pildă, forţa vântului şi a apei, care îi puneau în mişcare diversele mașinării inventate (corăbii, mori etc.).
Totuşi, spre deosebire de foc, celelalte surse de energie nu puteau fi preluate sub stăpânire de către om. Reprezentau manifestări ale mediului natural, imposibil de controlat, dar pe care omul le putea valorifica în momentul producerii lor.
Impactul progresului
Odată cu formarea societăţii industriale, omul a avut nevoie de surse de energie complexe pentru maşinăriile sale care l-au propulsat cu viteză spre epoca modernă. A combinat, ingenios, sursele din mediul natural, respectiv focul şi apa, pentru a procura aburul necesar funcționării motorului. Ca să îşi alimenteze invențiile din ce în ce mai performante tehnologic, a extras combustibili din subteran (cărbune, petrol, gaze naturale). Însă combustibilii fosili, deși eficienți energetic, sunt epuizabili şi poluează, afectând major calitatea vieții şi a mediului natural. Omul contemporan a fost nevoit să rezolve această problema pentru a asigura dezvoltarea viitorului său pe fundamente solide. Iniţial, s-a concentrat pe alternativa asigurată de energia nucleară, care reprezintă, însă, o soluție riscantă în plan ecologic. Ulterior, a valorificat avantajele energiei solare şi eoliene, provenind din surse regenerabile şi nepoluante.
Pentru a beneficia de un mediu natural ecologic (şi, implicit, de o viață sănătoasă), sursele regenerabile şi nepoluante trebuie să constituie, în perspectivă, baza alimentării cu energie a omenirii. În pofida progreselor semnificative, aceste surse nu pot asigura, în prezent, necesarul de consum energetic, din cauza ritmului alert de creștere socio-economică (în special, a risipei provocate de consumism). Umanitatea se află în proces de tranziție, propunându-şi să utilizeze, în viitorul imediat, exclusiv surse şi tehnologii ecologice. Însă până la realizarea obiectivului va fi nevoită să valorifice o diversitate de surse şi tehnologii, inclusiv poluante. În consecință, va trebui să impună şi să respecte în continuare, standarde ecologice şi de economicitate în producerea şi folosirea energiei şi a tehnologiei, pentru a preveni dezechilibrele naturale sau pe cele care pot periclita dezvoltarea socio-economică ori chiar existenţa umană.
Beneficii şi avantaje
Din punct de vedere tehnologic, omul contemporan se află în epoca inteligenței artificiale, respectiv a creării unor mașini ce pot imita diverse funcții umane (creativitate, raționament, planificare). Datorită acestor mașini complexe, el a reuşit să îşi ridice foarte mult nivelul de securitate biologică. În prezent, tehnologia joacă un rol esențial în viața omului, pentru realizarea necesitaților sale alimentare, de conservare şi chiar, în ultima perioadă, de reproducere a speciei. De altfel, societatea se află în faza inițială a unui proces ce vizează integrarea tehnologiei, în scop medical, în organismul uman.
Deoarece asigură un acces facil şi, adesea, gratuit la informaţii, tehnologia stimulează autoperfecționarea în plan intelectual şi profesional, dar, mai ales, implicarea cetățenilor în activitatea publică a societăţii. În consecință, favorizează promovarea valorilor democratice, bazate pe libertate şi egalitate.
Tehnologia i-a permis omului contemporan să beneficieze de avantajele unor sisteme de transport şi comunicații performante, prin care poate stabili rapid o legătură (fizică sau online) aproape în orice zonă a Terrei. A crescut foarte mult gradul de mobilitate şi interacțiune umană ce favorizează schimbul de idei şi mărfuri, contribuind la susținerea progresului (şi a globalizării). Datorită tehnologiei, omul economisește timpul şi banii pierduți prin prezența fizică pentru îndeplinirea unei activități, folosind, ca alternativă, sistemul de comunicare online. Dezvoltarea inteligenței artificiale i-a simplificat activitatea cotidiană, asigurându-i un grad ridicat de confort fizic şi psihic. Progresul tehnologic a deschis noi unghiuri sub care este privită existenţa umană, în special, prin prisma unor abordări futuriste. De asemenea, a creat noi profesii, noi domenii de activitate şi, implicit, noi locuri de muncă.
Riscuri şi provocări
Tehnologia, datorită avantajelor sale, poate crea o dependență a omului față de maşinăriile pe care el însuși le-a inventat. În plan individual, dependența poate genera riscul creșterii izolării sociale, cu asocierea unor afecțiuni patologice specifice sedentarismului, iar la nivel colectiv poate determina scăderea capacitații de reziliență. Devenind din ce în ce mai comod şi căutând permanent confortul, omul poate avea tendința de a pune exclusiv în sarcina tehnologiei provocările legate de evoluţia sa. Îşi poate pierde, astfel, din curiozitatea şi creativitatea intelectuală, transformându-se într-o fiinţă incapabilă să se adapteze biologic la modificările mediului natural. Cu cât este mai dependent de tehnologie, prin conectarea sa la multiple aparate complexe, cu atât omul riscă să se decupleze de la realitatea naturală, mai ales că, în plină epocă a internetului, are tendința de a-şi transfera o parte a vieții în mediul virtual.
Omul este singurul animal capabil să se autodistrugă, devenind victima propriului progres tehnologic, din cauza absenței unei revoluții pe măsură la nivel moral. A evoluat mai mult din punct de vedere material şi mai puțin în plan moral şi spiritual. Omul ar putea utiliza, exclusiv, tehnologia pentru a suprima inegalitățile sociale prin instaurarea păcii şi bunăstării generale sau pentru a susține un interes benefic comun precum explorarea universului, combaterea poluării şi a infracționalității. Însă adesea a folosit maşinăriile sale în scop distructiv, amenințând dezvoltarea durabilă sau chiar existenţa umanității prin război, poluarea mediului, consumism excesiv, criminalitate informatică, afectarea vieții private. A generat probleme grave, artificiale şi inutile, complicând dificultățile specifice progresului tehnologic, de pildă pierderea locurilor de muncă vechi din cauza automatizării sau a noilor surse de energie.
Abstract
The human being had no biological upper hand in the competition with the rest of the predators for the exploitation of natural resources. Therefore, the human being created tools in order to feed or defend oneself. As technology developed, the human being has evolved from simple hunter to supreme predator. But along with the benefits, the use of technology comes with an array of risks that can impact the sustainable development or even the existence of humanity.
F.B. Suciu și prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie)
