În 1946 are loc „Procesul Marii Trădări Naționale”, cum fusese denumită acțiunea în justiție orchestrată de la Moscova, prin Tribunalul Poporului, unor membri marcanți ai fostei conduceri a statului român din perioada 1940-1944, între care Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Eugen Cristescu, Constantin Tobescu, Gheorghe Alexianu, Mircea Elefterescu, Constantin Pantazi, Constantin „Pichi” Vasiliu, Radu Lecca, Ion Marinescu și Nicolae Mareș.
Anchetatorii aveau să afle, la interogatorii, că nu inculpații demaraseră cooperarea cu serviciile germane, ci… fostul suveran, Carol al II-lea, prin Mihail Moruzov, șeful Serviciului Secret de Informații (SSI). Colaborarea fusese punctuală, în domeniul care îl interesa cel mai mult pe Hitler, și anume zona petroliferă Ploiești, pe care dictatorul german o avea în vedere pentru planul său de cucerire a Europei. În cursul interogatoriilor la care a fost supus lotul de inculpați, anchetatorii-acuzatori, numiți de ministrul de Justiție comunist Lucrețiu Pătrășcanu, aveau ca sarcină suplimentară, trasată de la Moscova, și documentarea informativă cu privire la „colaboratorii” regimului Antonescu, pentru strângerea dovezilor care să poată fi folosite ulterior, în procesele care aveau să înceapă peste un an și care vor viza elita politică românească.
Înțelegeri secrete
Cu câțiva ani înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, a fost inițiată o cooperare mai puțin cunoscută în istoria serviciilor de informații, și anume cea dintre SSI și Abwehr (serviciul secret al Wehrmacht-ului), pentru „protejarea” zonei petrolifere Ploiești și a transporturilor de petrol din România către Germania, pe calea ferată sau pe Dunăre. Încă dinainte de venirea la putere a generalului Ion Antonescu, România semnase cu Germania o convenție economică secretă, prin care se angaja să-i livreze acesteia mai mult petrol, în pofida intereselor Franței și Marii Britanii. Carol al II-lea a fost permanent presat de la Berlin și șantajat cu eventuale tulburări provocate de mișcarea legionară, pentru a asigura securitatea exploatării și furnizării de petrol Germaniei.
Cu o săptămână înainte de încheierea Bătăliei Franței, la 19 iunie 1940, în contextul retragerii haotice a armatei franceze, armata germană pune mâna pe arhiva secretă franceză, lăsată de izbeliște într-un vagon staționat în gara La-Charité-sur-Loire. Între documente se aflau materialele compromițătoare privind colaborarea SSI cu serviciile franceze și britanice, în vederea distrugerii câmpurilor petrolifere de pe Valea Prahovei și a blocării Dunării. Astfel, dovezile jocului dublu făcut de Carol al II-lea și Moruzov încep să ajungă pe masa lui Hitler.
După ce decide că nu mai poate avea încredere în Carol al II-lea și pentru a fi sigur că nu-i scapă petrolul românesc, Hitler îi administrează suveranului o „corecție usturătoare”, amestecându-se în negocierile româno-ungare din august 1940, privind împărțirea Ardealului. Hitler trasează personal frontiera dintre cele două state, având grijă să lase doar câteva zeci de kilometri până la zona petroliferă românească, pentru a putea să o invadeze rapid, la nevoie. De altfel, prin această împărțire, Führerul se asigura că poate să țină în șah atât România, cât și Ungaria, pentru a le determina să colaboreze cu Germania.
Interesele germane, sabotate
Moruzov a tatonat colaborarea cu Abwehr-ul condus de Wilhelm Canaris, încă din februarie 1937, nu direct, ci prin maiorul Gheorghe Ionescu-Micandru, tot ofițer SSI. Cooperarea este reluată la 24 iunie 1939, apoi continuă precipitat la sfârșitul aceluiași an, când Ionescu-Micandru consemnează, în raportul din 8 decembrie 1939, discuțiile avute la București cu amiralul Canaris și locotenent-colonelul Egbert Bentivegni, șeful Abwehr III (Contrainformații). Partea germană se arată extrem de iritată și de îngrijorată în legătură cu măsurile luate de statul român, considerate insuficiente, de protejare a zonei petrolifere împotriva „acțiunilor de sabotaj”. Sunt date drept exemplu incendiile de la rafinăriile Orion și Noris din Ploiești, cel de la rafinăria Apolon din Târgoviște, precum și ciocnirea unor trenuri petroliere la Băicoi.
Ionescu-Micandru susține, în fața lui Canaris și Bentivegni, că este vorba despre „simple accidente”, însă este convins să accepte și posibilitatea unui sabotaj orchestrat de serviciile de informații britanice, în cazul rafinăriei Orion. Ambele părți convin să ia măsuri sporite pentru întărirea pazei și siguranței rafinăriilor, a transporturilor feroviare și pe Dunăre, în ultimul caz partea germană obligându-se să asigure șalupe rapide. La schimb, partea română cere Germaniei să îi acorde asistență militară în eventualitatea unui atac din partea URSS, precum și să înceteze sprijinul acordat mișcării legionare.
În raportul din 28 iunie 1940, întocmit de Manfred von Killinger, ministrul Legației Germane la București, intitulat „Raport asupra României”, Hitler este înștiințat de afirmația lui Carol al II-lea: „Eu am ajutat ca organizația Canaris să lucreze în bune condiții aici, în România”. Carol al II-lea credea că, prin colaborarea cu Hitler, va putea să-și păstreze tronul, amenințat tot mai puternic de mișcarea legionară.
Distrugerea arhivei
Pe 6 septembrie 1940, când Moruzov este arestat din ordinul lui Ion Antonescu, iar Carol al II-lea este forțat să abdice, Ionescu-Micandru este pus să redacteze un raport legat de ultima întrevedere dintre Moruzov și Canaris, la care luase parte. Această întâlnire avusese loc imediat după Dictatul de la Viena (30 august 1940), pe 3 septembrie, la Hotelul Danieli din Veneția, Moruzov fiind chemat acolo de Canaris. Pe lângă aspectele privind forțele sovietice din Basarabia și Bucovina, cei doi abordează, bineînțeles, și problema siguranței zonelor petrolifere, precum și a transporturilor petrolului pe căile ferate și pe Dunăre, pentru a împiedica orice acte de sabotaj. Canaris a insistat asupra instalării în localitatea Breaza a 160 de specialiști înarmați, pentru apărarea terestră și aeriană. De remarcat este faptul că, în seara zilei de 3 septembrie, are loc o întâlnire între Moruzov, Canaris și generalul italian Giacomo Carboni, șeful SIM (Servizio Informazioni Militare), de la care Ionescu-Micandru este exclus.
Moruzov revenise în țară pe 5 septembrie, deși fusese informat că Ion Antonescu, vechiul său inamic, pe care-l persecutase la ordinul lui Carol al II-lea, primise sarcina formării noului guvern. Moruzov, chiar dacă era „nervos și abătut”, era convins că nu va păți nimic, pentru că slujise cu credință țara și se baza pe sprijinul lui Carol al II-lea. Totuși, își dă seama că lucrurile începeau să-i scape de sub control și regelui, iar, ca măsură de precauție, decide în timpul nopții să ardă o parte importantă a arhivei SSI, legată de agentură.
Spioni căzuți în dizgrație
Pentru a se asigura că nimic grav nu se întâmplă cu zona petroliferă, Canaris vine în grabă la București, pe 7 septembrie, pentru a discuta acest aspect cu Ion Antonescu. Canaris se interesează și de soarta lui Moruzov, cum o face și ulterior, dar Antonescu știe că, prin autorizarea continuării colaborării dintre SSI și Abwehr și prin satisfacerea tuturor cererilor germane, nimeni nu-i va cere socoteală pentru destinul vechiului său inamic. Moruzov este ținta principală a Masacrului de la Jilava, din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, în care un grup de legionari a asasinat 64 de deținuți politici. Nici Ion Antonescu, nici Horia Sima – noul șef al mișcării legionare și fost informator al SSI -, nu aveau niciun interes ca Moruzov să mai trăiască. Știa prea multe și fusese dușmanul lor de moarte. Documentul privind declarațiile lui Moruzov, în cadrul anchetei condusă de prefectul Poliției Capitalei, legionarul Ștefan Zăvoianu, nu a fost descoperit niciodată.
Gheorghe Ionescu-Micandru avea să sfârșească, în 1950, la vârsta de 52 de ani, în Penitenciarul Jilava. În același an, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, Eugen Cristescu, murea în alt penitenciar comunist, cel de la Văcărești, la 55 de ani, după ce scăpase de condamnarea la moarte în lotul Antonescu.
Amiralul Wilhelm Canaris este judecat sumar, împreună cu alți condamnați, dezbrăcat, umilit, apoi spânzurat de gărzile SS, pe 9 aprilie 1945, în lagărul de concentrare de la Flossenbürg, pentru că fusese găsit vinovat de conspirație în atentatul 20 iulie 1944, împotriva lui Hitler. Mesajul secret privind îndeplinirea execuției este trimis prin radio șefului Gestapo-ului, Heinrich Müller, de către procurorul Walter Huppenkothen, în după-amiaza aceleiași zile.
Abstract
Before the Antonescu regime came to power, King Carol II had started a secret cooperation with the Abwehr, the secret service of the German army, with the main interest to „protect” the oil area in Prahova Valley. This cooperation was facilitated by Mihail Moruzov, the head of the Secret Intelligence Service (SSI) at that time. What stood behind this decision were Carol’s hopes to save his throne, while Hitler’s plan to conquer Europe also included the Romanian oil.
Autor: Valentin-Daniel Popa
