În limbajul specific muncii, afirmăm că „nivelul de risc terorist la adresa României a rămas în mod constant Albastru-Precaut” și că „riscurile teroriste sunt în principal non-operaționale”. Transpuse într-o manieră mai accesibilă și prietenoasă, acestea înseamnă că probabilitatea ca un act de terorism să aibă loc în țara noastră este scăzută, iar activitățile de risc sunt în principal consumul și transmiterea (cu răspândire limitată) materialelor de propagandă radicală.
Realist, aceasta nu înseamnă că, de-a lungul timpului, nu ne-am confruntat și cu situații deosebite, care ar fi putut deveni adevărate crize dacă nu ar fi fost descoperite și oprite la timp. Dintre cazurile aflate la decenii distanță, planificate în contextul unor vremuri diferite, putem evoca încercările de asasinare a premierului israelian Golda Meir în timpul unei vizite oficiale (1972) sau a ambasadorului indian Julio Francis Ribeiro (1991), ocuparea cu forța a Ambasadei Egiptului de către 100 de studenți irakieni (1979) și planul unui consul irakian la București de a ataca obiective ale unor parteneri ai României (2003). Din păcate, nu toate au fost tentative eșuate: în decembrie 1984, viceconsulul Ambasadei Iordaniene a fost ucis în centrul Capitalei de un membru al organizației teroriste palestiniene Abu Nidal.
Ordinele centralei
În articolul de față, propunem să urmărim îndeaproape unul dintre cazurile enumerate mai sus, respectiv acțiunea planificată în 2003 de consulul irakian Chaker Mahmoud. Cu riscul de a spulbera prematur suspansul, vom spune de la început că în spatele acestui personaj s-au aflat sprijinul și direcțiile clar trasate de o entitate statală – Irakul lui Saddam Hussein, regim devenit ostil României și partenerilor internaționali ai țării noastre, aflat într-o situație regională delicată. Irak era la vremea respectivă un stat dispus să apeleze la acte de terorism pentru a-și atinge scopurile… o metodă din trecut (sau nu), azi utilă ca studiu de caz pentru specialiști și toți cei interesați de subiect.
Pentru a înțelege mai bine contextul, vom începe prin a reaminti câteva date despre regimul lui Saddam Hussein și al partidului Ba’ath. Nefiind locul aici pentru o trecere în revistă a întregii perioade în care s-au aflat în fruntea Irakului, considerăm suficient să spunem că Ba’ath a guvernat țara din 1968, iar Saddam a devenit președinte în 1979. Regimul s-a prăbușit în aprilie 2003, în urma intervenției unei coaliții militare internaționale condusă de SUA. Guvernarea ba’athistă a apelat în mod sistematic la violență – inclusiv crime și tortură – împotriva populației, iar între 1980 și 1988, prin invazia Iranului de către Irak, s-a făcut vinovată de genocid și utilizarea unor arme de distrugere în masă contra civililor. Apetența pentru cucerire și dominare l-a determinat pe Saddam să declanșeze un nou război, doi ani mai târziu invadând statul vecin, Kuweitul.
Chaker Mahmoud a acționat cu scurt timp înainte de prăbușirea lui Saddam, sub presiunea unei stări de fapt care se apropia de nivelul critic pentru regimul pe care îl reprezenta și îl apăra. Oficial, era consul la Ambasada Irakului din București. De fapt, poziția nu era altceva decât o acoperire a scopului real pentru care fusese trimis în România. Mai exact, Chaker era șeful stației de spionaj a Irakului în țara noastră, iar misiunea sa de monitorizare a diasporei irakiene s-a transformat, la începutul lui 2003, într-o operațiune explicit teroristă.
Ordinul centralei de la Bagdad era clar: organizarea de atacuri armate în Capitală, ale căror ținte erau reprezentanți și sedii diplomatice ale unor state occidentale și ale Israelului.
Sub presiunea timpului
Descoperirea planului regimului irakian a fost urmată de reacția promptă a autorităților române: zece diplomați irakieni – în frunte cu Chaker – au fost declarați persona non-grata, iar alți 31 de conaționali, indezirabili. Amploarea măsurii, doar aparent disproporționată, a fost motivată de misiunea prioritară de prevenire a oricăror atentate pe teritoriul naţional, esență a abordării antiteroriste a României. Investigațiile în acest caz s-au derulat sub presiunea timpului, inclusiv a incertitudinii cu privire la momentul în care Chaker ar fi putut da ordinul de a acționa, cooperându-se în plan național și internațional cu o serie de parteneri consacrați și cu experiență solidă în domeniul antiterorism.
Indicii suplimentare despre acest caz au fost obținute și mai târziu, demonstrând concludent că planul se afla deja într-o etapă avansată. În 2006, la trei ani după căderea regimului lui Saddam Hussein, în timpul unor lucrări de renovare în clădirea fostei Ambasade (preluată de Regia Autonomă pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat) au fost găsite componente ale unui aruncător de grenade AG7, zidite în perete.
În absența unor certitudini, orice speculație este deschisă cu privire la modalitatea în care o asemenea armă a ajuns într-o ambasadă din România, fără cunoștința autorităților. Putem extinde raționamentul și, ipotetic, să ne gândim și la alte mijloace militare ce ar fi putut fi aduse sau retrase în secret din sediul diplomatic.
Spionul revine
Povestea spionului irakian transformat în terorist nu s-a încheiat aici. Fără nicio legătură cu descoperirea de mai sus, Chaker a revenit în 2006 în România, folosindu-se de o altă identitate. În scurt timp, el a fost localizat, după ce a devenit clar pentru SRI că, în spatele noului nume se află același personaj. El locuia într-un imobil din Bacău, unde a fost arestat în urma unei descinderi a autorităților. Ulterior, acesta a fost expulzat din țară și i s-a interzis să revină în România timp de 15 ani (perioada maximă pentru care poate fi instituită interdicția, cu posibilitatea de a fi prelungită).
Uitându-ne din nou la cazurile enumerate la începutul articolului, ne sunt reconfirmate două adevăruri cunoscute de toți cei care lucrează pentru securitatea națională. România nu este o țintă predilectă pentru atacuri teroriste. Tentativele au fost cazuri excepționale, disparate și îndreptate nu atât împotriva țării noastre, cât a partenerilor noștri internaționali. Dar, în același timp, vigilența noastră nu poate scădea niciodată. Tocmai pentru că tentativele sunt excepții și nu relevă un tipar anume, acordăm – și trebuie să acordăm – atenție egală oricărui indiciu de potențial risc sau amenințare, până la proba contrarie.
Abstract
In the industry-specific language, we say that „the terrorist risk to Romania has constantly remained Blue-Guarded” and that „the terrorist risks are mainly non-operational”. Realistically, this does not mean that, over the years, we have not been confronted with special situations that could have become real crises had they not been uncovered and stopped in a timely manner. In this paper, we propose to follow closely one such case, in particular, the action planned in 2003 by the Iraqi consul Chaker Mahmoud. Chaker was the head of the espionage station in our country, and its mission to monitor the Iraqi diaspora had grown into an explicitly terrorist operation at the beginning of 2003.
Autori: Ionel-Doru Gheorghe și Simona Barbu-Niculescu
