În prezent, securitatea naţională a devenit interconectată cu problemele asociate gestionării sustenabile a resurselor disponibile. Bunăstarea populaţiei implică asigurarea unor condiţii de securitate multidimensională, care să nu se limiteze doar la elemente din sfera militară, ci să includă aspecte de ordin politic, economic, social sau ecologic. Această perspectivă alternativă asupra securităţii a fost fundamentată şi dezvoltată de Barry Buzan, reprezentantul Şcolii de gândire de la Copenhaga.
Astfel, deşi în vremurile actuale există posibilitatea apariţiei unui conflict armat, securitatea unui stat, a unei regiuni sau a unui continent poate fi afectată semnificativ de materializarea unei ameninţări din categoria celor nonmilitare, cu potenţial de a declanşa o criză majoră şi dificil de controlat.
Securitatea din perspectivă nonmilitară
Încă din secolul trecut, experţi ai domeniului au susţinut că legătura dintre mediul înconjurător şi securitate este atât de complexă încât impune un nou mod de gândire. Spre exemplu, Norman Myers, specialist în biodiversitate, susţinea în articolul Environment and Security, publicat în 1989, că efectele viitoarelor crize globale de mediu vor fi atât de puternice încât protecţia mediului va trebui să intre în sfera securităţii naţionale.
Raportat la dimensiunea ecologică a riscurilor şi ameninţărilor, fenomene grave asociate mediului natural sau degradării acestuia pot pune în pericol securitatea naţională, exemplificative fiind catastrofele naturale sau industriale, cu potenţial de a perturba semnificativ climatul economico-social. Potrivit Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, degradarea calităţii factorilor de mediu şi diminuarea resurselor pot genera sau accentua situaţii de criză, astfel că dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor sisteme publice constituie unul dintre obiectivele naţionale de securitate.
Provocarea mediului
Dimensiunea ecologică a securităţii trebuie analizată prin prisma efectelor pe care materializarea ameninţărilor aferente acesteia le poate genera, precum afectarea biodiversităţii, distrugerea pădurilor, crize energetice, accentuarea poluării şi a schimbărilor climatice. Trebuie avute în vedere atât prejudiciile aduse mediului de către individ, cu impact asupra securității, cât şi provocările şi riscurile induse de mediul înconjurător societăţilor.
În acest context, reţine atenţia faptul că factorii de mediu au potenţialul de a genera provocări majore, de tip multiprofil şi cu implicaţii la nivelul mai multor dimensiuni ale securităţii. Astfel, se pot contura probleme social-demografice, ca urmare a creşterii consumului raportat la resursele disponibile, situaţie ce poate afecta atât exporturile, cât şi rezervele de hrană ale populaţiei şi, implicit, determina scăderea coeziunii sociale, violenţă şi instabilitate politică. Complementar, conflicte şi provocări pot fi induse de transformările structurale ale mediului înconjurător (inundaţii, secetă, deşertificare etc.), care determină părăsirea unor zone și migrația către regiuni cu condiţii de viaţă superioare.
Securitatea energetică este, de asemenea, în strânsă conexiune cu dimensiunea ecologică, tendințele europene actuale fiind de creștere a capacităților de obținere a energiei din surse regenerabile. Sporirea eficienţei energetice şi orientarea spre energiile alternative reprezintă dimensiuni ale politicii interne esenţiale pentru gestionarea corespunzătoare a factorilor de mediu, inclusiv raportat la coordonatele securităţii naţionale. Mai mult, întrucât dezvoltarea economică determină, treptat, exploatarea şi epuizarea resurselor naturale, este necesară abordarea dimensiunii ecologice a securităţii pe aceste coordonate. În acest sens, prezintă relevanţă viziunea strategică a Uniunii Europene, reprezentată de tranziţia către o economie circulară, prin intermediul dezvoltării durabile.
Revoluţia dezvoltării durabile
Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe interdependenţa a trei componente, economie – echitate – ecologie, sau teoria celor trei „e” (Raportul Bruntland, 1987), care stabilește un set de valori în jurul cărora ar trebui planificat procesul de schimbare. Cei trei „e” au fost recunoscuţi prin Agenda 21, un plan de acţiune al ONU privind dezvoltarea durabilă şi au fost esenţiali în operaţionalizarea principiului integrării, al cărui scop urmăreşte includerea elementelor ce ţin de protecţia mediului în toate celelalte domenii şi politici publice.
Tranziţia spre dezvoltare durabilă presupune o serie de provocări impuse de procesul de adaptare la o planetă în schimbare. Prin definiţie, dezvoltarea durabilă se referă la dezvoltarea umană, urmărind asigurarea condițiilor de trai pentru generațiile actuale și cele viitoare. Pentru aceasta este necesară o abordare pe termen lung care să ia în considerare nevoile următoarelor generaţii. Cu toate acestea, satisfacerea nevoilor generaţiilor actuale conturează riscul compromiterii capacităţii generaţiilor următoare de a duce o viaţă decentă, pe fondul datoriilor acumulate în prezent cu scadența în viitor.
Procesul de dezvoltare, bazat pe creştere economică şi, implicit, mărirea producţiei, este în strânsă legătură cu fenomenul poluării. Astfel, succesul dezvoltării durabile depinde de o creștere a producției în condiții care nu afectează echilibrul mediului. Până în prezent, direcţiile naţionale de dezvoltare au îndepărtat statele de obiectivul dezvoltării durabile, însă situația s-ar putea schimba în condițiile politicilor europene implementate în acest domeniu, dar şi din pură necesitate.
Mediul de securitate a evoluat permanent, fiind caracterizat de noi tipuri de riscuri şi ameninţări emergente, generate inclusiv de globalizare şi de efectele sale complexe, făcând necesară recalibrarea proceselor de dezvoltare în plan local, regional, naţional sau continental. Schimbarea de paradigmă a dezvoltării, de la cea actuală la una durabilă, trebuie să constituie o prioritate pentru toţi actorii implicaţi şi să se realizeze în toate domeniile majore.
În acest proces de tranziţie, toate statele, inclusiv cele dezvoltate, se vor confrunta cu o serie de provocări de ordin social şi economic. Astfel, pe lângă elaborarea politicilor în domeniu într-o manieră integrată, este necesară implementarea acestora astfel încât societatea să progreseze, iar alte tipuri de riscuri şi vulnerabilităţi să nu fie amplificate de măsurile de tranziţie impuse.
Abstract
As a result of several major trends, the connections between environment and national security have become more pronounced, requiring an integrated approach due to the wide-ranging implications ecological risks have on multiple key-domains. Along with the evolution of the security concept, natural environment components have also turned into threat multipliers, characterized by their potential to generate conflicts and crises at national, regional or even global levels. Therefore, the transition to a sustainable development is a must, but the challenges associated with this process have to be meticulously analyzed in order to properly elaborate and implement the public policies that will shape the future of the next generations.
Autor: Sorin Marin
