Agenda de securitate a actorilor statali şi nonstatali include dimensiuni ale securităţii internaţionale şi umane, cum sunt: securitatea economică, a hranei, a mediului, securitatea personală, individuală, a comunităţii şi politică, la care se pot adauga cea militară şi, mai recent, securitatea demografică.
Se afirmă tot mai frecvent că lumea contemporană a ajuns la răscruce şi că nu crizele de materii prime, materiale, supraproducţie şi ale pieţelor de desfacere constituie principalul pericol pentru civilizaţia umană.
Cea mai importantă ameninţare şi, în acelaşi timp, sfidare a noului mileniu o reprezintă degradarea mediului înconjurător, ca urmare a activităţilor industriale, agricole, a războaielor, a experienţelor nucleare, chimice, biologice etc.
Schimbările climatice sunt determinate, în mod direct sau indirect, de activităţile umane care duc la modificarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă, şi au ca principale consecinţe creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, reducerea volumului calotelor glaciare şi implicit creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii.
Până de curând, dezbaterile publice sau politice pe tema schimbărilor climatice s-au axat pe găsirea de înlocuitori pentru combustibilii fosili, reducerea emisiilor ce contribuie la creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră şi negocierea unor acorduri globale privind protecţia mediului înconjurător, dar nu şi pe provocările privind securitatea.
În raportul intitulat “Schimbările climatice şi securitatea internaţională”, prezentat de Înaltul Reprezentant al Comisiei Europene, şi adresat Consiliului Europei se arată că schimbările climatice ar putea avea efecte fără precedent în ceea ce priveşte securitatea, deoarece este posibil ca acestea să declanşeze o serie de „puncte critice” care, la râdul lor, vor duce la modificări climatice ulterioare, accelerate, ireversibile şi, în mare măsură, imposibil de prevăzut.
Schimbările climatice sunt considerate, în cel mai bun caz, un factor care multiplică ameninţările şi care agravează tensiunile şi instabilitatea existente. Provocarea principală constă în faptul că schimbările climatice reprezintă o sarcină suplimentară pentru statele şi regiunile deja instabile şi ameninţate de conflicte. Este important să se conştientizeze că riscurile nu sunt doar de natură umanitară ci şi politice şi de securitate, afectând în mod direct interesele europene. Mai mult, în conformitate cu conceptul de securitate umană, este evident că multe aspecte referitoare la impactul schimbărilor climatice asupra securităţii internaţionale sunt strâns legate între ele şi necesită răspunsuri politice cuprinzătoare. De exemplu, îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului ar fi în pericol, deoarece schimbările climatice, în cazul în care nu sunt atenuate, pot anula anii de eforturi întreprinse în vederea dezvoltării. Între 1982 şi 2005, pe întreg globul pământesc au avut loc aproximativ 7500 de dezastre naturale care au dus la pierderea vieţilor a peste 2 milioane de oameni, producând, de asemenea, pagube economice estimate la cca. 1200 miliarde de dolari americani.
Experţii Comisiei Europene atrag atenţia asupra consecinţelor pe care schimbările climatice le vor avea asupra securităţii internationale şi care, în funcţie de regiunile vizate, se vor concretiza în:
Conflicte pentru accesul la resurse
Domeniile agricol, industrial, comercial şi de infrastructură (inclusiv alimentări cu energie şi apă, transporturi şi depozitarea deşeurilor) sunt afectate de schimbările climatice, fie direct ca urmare a modificării temperaturii şi regimului precipitaţiilor, fie indirect prin impactul general produs asupra mediului, a resurselor naturale şi a producţiei agricole.
Reducerea suprafeţei terenurilor arabile, lipsa tot mai accentuată a resurselor de apă, diminuarea resurselor de hrană, producerea, tot mai frecventă, a inundaţiilor, înmulţirea perioadelor secetoase, tot mai prelungite, au loc în prezent în tot mai multe zone ale globului pământesc.
Insuficienţa resurselor de apă şi de sol are potenţialul să genereze frământări sociale şi să conducă la pierderi economice semnificative, chiar şi în economiile puternice. Consecinţele vor fi şi mai intense în zonele cele mai sărace aflate sub o presiune demografică puternică. În acest sens, se evidenţiază statele din vestul şi centrul Africii. În nordul Ghanei, apar deja conflicte între păstori şi fermieri, pe măsură ce realităţile agricole se schimbă. Bangladeshul este ameninţat de scăderea nivelului apelor de care depind 400 de milioane de oameni.
Recent, Pakistanul a acuzat India că ar zăgăzui apa râului Chenab, care izvorăşte din Himalaya şi curge prin ambele ţări. Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a avertizat că penuria de apă cu care se confruntă ţara sa este legată direct de relaţiile cu India. „Soluţionarea amiabilă ar putea preveni o catastrofă ecologică în Asia de Sud, dar un eşec ar putea alimenta focul nemulţumirilor care duc la extremism şi terorism“, a spus şeful statului pakistanez.
Intensificarea competiţiei pentru accesarea şi controlul resurselor energetice constituie unul dintre cei mai importanţi factori de risc la adresa securităţii internaţionale.
În opinia specialiştilor, securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în afara unei securităţi energetice a statului respectiv, care presupune producerea energiei necesare în propria ţară şi o dependenţă minimă de importuri. Acesta este însă un deziderat greu de atins, realităţile e pocii actuale demonstrând că marii consumatori ar trebui să accepte interdependenţa energetică.
Resursele energetice şi de materii prime sunt, în general, limitate şi repartizate inegal pe suprafaţa planetei. Expansiunea industrială şi globalizarea economică acţionează ca “devoratoare” de materii prime şi produse energetice, energetica bazându-se, în prezent, pe utilizarea combustibililor fosili şi mai puţin a resurselor regenerabile.
Unele studii realizate în ultimii ani au arătat că, în condiţiile menţinerii ritmului consumului de combustibili, rezervele de petrol se vor epuiza în următorii 40-50 de ani, gazele naturale în cca. 60 de ani, iar cărbunele în peste 100 de ani.
În acest context, se poate prevedea că, odată ce producţia de hidrocarburi va atinge cote maxime, iar consumul va continua să crească în condiţiile menţinerii trendului ascendent al preţurilor, disputele şi conflictele pe marginea acestor resurse vor reprezenta o constantă pe agendele de securitate ale comunităţii internaţionale.
Un studiu al Centrului de Informaţii pentru Apărare (SUA) arăta că cele mai importante conflicte, aflate în derulare la începutul anului 2006, implicau în special ţări bogate în resurse energetice, caracteristică ce s-a menţinut până în prezent.
Riscul unor conflicte având la bază accesul, controlul şi exploatarea resurselor energetice se va menţine, în continuare, destul de ridicat, acestea putând lua forme diverse, de la un război clasic, ce implică forţa militară, până la lupte interne pentru putere între diferite facţiuni politice, etnice sau tribale (în Africa, de exemplu).
Pagubele economice şi riscurile pentru oraşele de coastă şi pentru infrastructura critică
În zonele de coastă locuieşte aproximativ o cincime din populaţia lumii, procent care, conform estimărilor, va creşte în anii următori. Megalopolisurile, cu infrastructura lor conexă cum ar fi instalaţiile portuare şi rafinăriile de petrol, sunt deseori situate în apropierea mării sau în deltele fluviilor. Creşterea nivelului mării şi sporirea frecvenţei şi a intensităţii dezastrelor naturale reprezintă o ameninţare serioasă la adresa acestor regiuni şi a perspectivelor lor economice. Coastele estice ale Chinei şi Indiei, precum şi zona Caraibelor şi America Centrală ar putea fi afectate în mod deosebit. Intensificarea dezastrelor şi a crizelor umanitare va conduce la o presiune imensă asupra resurselor ţărilor donatoare, precum şi asupra capacităţii acestora de a acţiona în situaţii de urgenţă.
Pierderea de teritorii şi disputele privitoare la graniţe
Oamenii de ştiintă prevăd schimbări majore ale suprafeţelor în acest secol. Modificarea liniilor de coastă şi scufundarea unor zone largi pot conduce la pierderea de teritoriu, până la ţări întregi cum ar fi state – insule de mici dimensiuni. De asemenea, sunt probabile mai multe dispute atât pentru teritorii şi graniţe maritime, cât şi pentru alte drepturi teritoriale.
Parlamentul elveţian a adoptat, la 19 august 2009, o lege prin care deplasează vechea graniţă cu Italia cu până la 150 de metri în fostul teritoriu al vecinului peninsular. Cu câteva luni în urmă, cele două state formaseră un comitet însărcinat cu trasarea unei noi graniţe în raport cu creasta unui gheţar din apropierea localităţii Zermatt. Anterior, frontiera din zonă fusese marcată în locuri situate chiar pe gheţar, dar în urma topirii acestuia, graniţa fixată ultima oară în 1942 a „migrat“ considerabil, arată Biroul Topografic Federal al Ţării Cantoanelor. Demarcarea prin mijloace clasice a frontierei – prin instalarea de semne şi terminale – nu mai era vizibilă, ceea ce de obicei este cazul unei graniţe deschise.
Graniţa Uniunii Europene cu Elveţia a fost mutată paşnic, ca rezultat al încălzirii globale şi al topirii gheţarilor alpini, însă în alte părţi ale lumii, situaţii similare pot duce la conflicte violente.
Migraţia indusă de problemele de mediu
Explozia demografică are şi va avea, din ce în ce mai mult consecinţe negative asupra mediului înconjurător şi a economiei mondiale, va genera şocuri politice şi conflicte militare. Există o legătură directă între creşterea demografică şi poluarea apelor, a atmosferei, degradarea solului, epuizarea resurselor energetice şi minerale etc.
Suprapopularea unor ţări şi regiuni, coroborată cu accentuarea sărăciei în zonele respective şi cu schimbările climatice, determină apariţia unor noi valuri de imigranţi. Organizaţia Naţiunilor Unite anticipează că, până în 2020, milioane de persoane vor migra datorită condiţiilor de mediu. Acest tip de migraţie poate genera conflicte în zonele de tranzit sau de destinaţie. Europa, SUA, Canada trebuie să se aştepte la o presiune semnificativ crescută datorată acestui proces.
Impactul schimbărilor climatice asupra securităţii internaţionale nu reprezintă o problemă a viitorului cât este, deja, o problemă a prezentului. Chiar dacă au fost făcute progrese pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, modelele climatice s-au modificat deja, temperaturile globale au crescut şi, mai presus de orice, schimbările climatice sunt resimţite pe întregul glob.
Rezultatele cercetărilor efectuate de organizaţia londoneză ”International Alert” relevă că modificările climatice vor creşte riscul de conflict şi instabilitate politică pentru o mare parte dintre ţări, transformând lumea într-un loc nesigur şi periculos. Aceasta a identificat 46 de ţări, cu o populaţie totală de 2,7 miliarde de oameni, pentru care efectele schimbărilor climatice vor aduce conflicte violente până în 2020, şi alte 56 de state unde există riscul instabilităţii politice.
În 1996, Strategia de securitate a SUA menţiona, pentru prima dată, între riscurile non-militare, existenţa ”unei probleme stringente a resurselor naturale şi a aspectelor de mediu transnaţionale”, declarând necesitatea de a aborda serios problemele ambientale interne şi internaţionale.
În timpul Administraţiei Clinton, în cadr ul Departamentului de Stat şi al Consiliului de Securitate Naţională, au fost înfiinţate primele birouri de analiză a problematicii ecologice şi a mediului .
Sub Administraţia Bush, Pentagonul atenţiona asupra destabilizării şi conflictelor, chiar a unui război nuclear, care pot fi determinate de schimbările climatice.
Astăzi, “Direcţia de Ştiinţă şi Tehnologie” din cadrul CIA finanţează studii referitoare la impactul încălzirii globale asupra principalelor regiuni de pe glob. Desfăşurată prin intermediul Institutului de Cercetare a Schimbărilor Globale, care este asociat cu Universitatea din Maryland, cercetarea şi-a îndreptat, deja, atenţia spre Rusia, China şi India. Urmează să aibă loc alte studii referitoare la Africa de Nord, Mexic, Caraibe şi Asia de Sud – Est.
Securitatea indivizilor şi a comunităţilor umane implică, acum mai mult ca oricând, o securitate corespunzătoare a mediului, prin aceasta înţelegându-se prezervarea condiţiilor ecologice necesare supravieţuirii şi dezvoltării comunităţilor umane.
Sursa imaginii: Agerpres/AP
Autori: Mircea Ştefan şi Cosmin Adrian Şerban
