În planul securităţii globale, rolul NATO s-a dovedit a fi din ce în ce mai activ şi necesar totodată, globalizarea securităţii devenind un garant al stării de siguranţă, echilibru şi stabilitate, necesare creării unui mediu propice dezvoltării democratice şi durabile pentru orice stat, fie el din cadrul Alianţei sau din afara ei. NATO, prin elementele specifice fiecărei ţări din cadrul Alianţei, funcţionează conform unor norme şi standarde comune ce contribuie la realizarea unui echilibru internaţional.
Dispariţia „inamicului tradiţional” – ameninţarea militară sovietică imediată – a provocat la începutul anilor `90 un val de îndoieli privind rolul şi viitorul NATO, mulţi actori naţionali considerând că scopul Alianţei a rămas fără obiect, iar repatrierea trupelor americane din Europa a devenit un subiect aprins de dezbatere. Sfârşitul Războiului Rece a reprezentat şi sfârşitul tensiunilor dintre cele două mari blocuri, (URSS şi aliaţii ei sau Blocul oriental şi SUA şi aliaţii ei sau Blocul occidental) deschizându-se calea spre colaborare şi cooperare, noi alianţe şi parteneriate menite să întărească securitatea şi stabilitatea statelor din ambele tabere şi, de ce nu, canalizarea eforturilor pentru a face faţă noilor provocări la nivel global. Fondată iniţial ca o Alianţă strict militară, NATO avea scopul declarat de a asigura securitatea tuturor statelor membre împotriva oricărui fel de agresiune militară externă.
Astfel, conceptul de securitate, în sensul clasic, poate fi definit ca fiind capacitatea Alianţei de a descuraja sau înfrânge orice ameninţare venită din exterior. Pe fondul unei globalizări tot mai accentuate, începutul de secol al XXI-lea a pus NATO în situaţia de a reevalua definiţia securităţii. Astfel, definiţia securităţii nu se mai poate raporta doar la capacitatea şi capabilitatea militară oferite de structura NATO. Dacă în perioada Războiului Rece teama cea mai mare era apariţia unui nou conflict armat, de talie mondială, între Est şi Vest, în prezent Alianţa Nord-Atlantică trebuie să facă faţă unor riscuri, pericole şi ameninţări noi. Redefinirea conceptului de securitate trebuie să ţină seama de dimensiunea non-militară, raportarea la mediul economic, social, cultural, religios şi mai ales etnic.
La începutul mileniului trei, România se dezvoltă într-un mediu de securitate internaţional marcat de mutaţii fără precedent. Au apărut unele tipuri de ameninţări, iar altele au dobândit o amploare deosebită. Expansiunea terorismului internaţional şi a crimei organizate, creşterea violenţei şi diversităţii de manifestare a acestora, accentuarea caracterului lor transfrontalier, precum şi proliferarea armelor de distrugere în masă, impun noi moduri de abordare, coordonare şi acţiune ale diferiţilor actori cu relevanţă în planul securităţii la toate nivelurile: naţionale, regionale şi globale.
România s-a aflat în permanenţă la intersecţia dintre trei sfere de influenţă foarte puternice, care şi-au pus amprenta asupra situaţiei interne, din perspectivă economică, socială şi politică, cât şi asupra situaţiei externe, în planul acţiunilor de aderare la NATO şi UE. Cele trei sfere de influenţă au venit din partea europeană, rusească şi americană, România reprezentând pentru ele o zonă de interes importantă din punct de vedere geostrategic şi al resurselor atractive de care dispune.
Aderarea României la NATO în 2004, la UE în 2007, şi calitatea sa de membru al ONU şi OSCE care participă activ la problemele zonale şi regionale au inclus ţara noastră într-un cadru de stabilitate şi securitate conectat la valorile europene şi euroatlantice. Dezvoltarea unei capacităţi de apărare moderne, eficiente şi credibile şi reforma sistemului Securităţii Naţionale au creat pentru România o consolidare şi dezvoltare a capabilităţii de analiză şi răspuns, care să facă faţă riscurilor şi ameninţărilor generate de instabilitatea din Balcanii de Vest şi problemele din zonele de interes ruseşti, din Republica Moldova şi Ucraina cu spaţiul din Transnistria. Totodată România oferă din perspectiva NATO o nouă dimensiune geopolitică pentru securitatea din bazinul Mării Negre, fiind puntea de legătură în transferul de stabilitate şi securitate spre Regiunea Caucazului şi Balcani.
În tot acest spaţiu al confluenţelor de interese şi probleme nerezolvate, România are rolul şi locul ei, iar obiectivul principal este de a se implica în toate iniţiativele, de a lua parte la aranjamentele şi înţelegerile de securitate, având propriul aport, participând în mod direct şi oferind sprijin consistent.
Poziţia României faţă de consolidarea relaţiilor de cooperare ale Alianţei la un nivel mult mai extins, care să transpună problema securităţii la nivel global, cât şi rolul ţării noastre în cadrul NATO este pe larg dezbătută în Strategia Naţională de Apărare: „România consideră că apărarea colectivă trebuie să rămână misiunea centrală a NATO, apreciind, în acelaşi timp, că avem nevoie de o Alianţă flexibilă, capabilă să desfăşoare eficient o gamă largă de misiuni, atât în interiorul, cât şi în afara zonei euroatlantice, inclusiv de sprijinul eforturilor de stabilizare derulate de alte organizaţii regionale sau internaţionale.”
Dinamica Securităţii Naţionale este în strânsă legătură cu dinamica şi politica de securitate a organizaţiilor din care facem parte. Astfel promovarea intereselor naţionale în plan global nu se poate face decât pe calea cooperării, pe baza dialogului, respectării principiilor dreptului internaţional şi prin participarea activă la realizarea securităţii şi stabilităţii regional-zonale, precum şi acolo unde Alianţa Nord-Atlantică şi celelalte organisme internaţionale din care facem parte se implică.
Pentru promovarea şi apărarea intereselor sale naţionale, România va acţiona cu mijloace de natură politică, juridică, diplomatică, economică, socială, militară şi de informaţii, în mod individual sau în cooperare cu alte state pe baze bilaterale sau multilaterale, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Asigurarea prin mijloace politice a intereselor României, ale aliaţilor şi partenerilor săi este esenţială pentru politica de securitate a ţării noastre, iar utilizarea forţei reprezintă o opţiune de ultimă instanţă, dar care trebuie avută în vedere în caz de necesitate.
Noile provocări la adresa securităţii, generate de suprapunerea unor fenomene precum globalizarea şi regionalizarea (fragmentarea), se adaugă unor forme clasice de riscuri şi vulnerabilităţi regionale. Se menţin focare de tensiune tradiţionale, iar dezvoltarea lor este influenţată în mod hotărâtor de apariţia unor riscuri neconvenţionale şi transfrontaliere, cum ar fi terorismul, crima organizată şi proliferarea armelor de distrugere în masă.
Ca o consecinţă a actualului mediu de securitate globală în care se manifestă noi forme de ameninţări, securitatea şi apărarea la nivel local, regional si global capătă noi valenţe, orientări conceptuale, măsuri organizatorice şi de acţiune pentru contracararea acestora în scopul asigurării unui climat de linişte şi pace.
Actuala arhitectură de securitate reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic şi geostrategic în care se derulează tranziţia către sistemul internaţional multipolar şi se desfăşoară competiţia între puterile din spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor.
Deciziile politice luate la Summit-ul NATO de la Lisabona au determinat, în mod pregnant, fizionomia şi evoluţia mediului de securitate mondial şi, implicit, pe cel european, la care se adaugă procesul de extindere a Uniunii Europene, care tocmai a încheiat o nouă etapă: Croaţia a aderat la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013. Aceste evenimente au confirmat viabilitatea proceselor integratoare şi sustenabilitatea legăturilor transatlantice şi au adus mai aproape speranţele construirii unei noi arhitecturi de securitate pe continent, în centrul căreia să se afle statele europene cu problemele şi speranţele lor, unite prin idealuri şi valori comune.
În faţa unor provocări globale, a noilor riscuri de securitate din epoca post-Război Rece, România a înţeles că numai printr-o strategie de securitate cooperativă, de apropiere rapidă de comunitatea euroatlantică, poate promova stabilitatea şi securitatea pe continent, devenind un actor credibil pe planul securităţii internaţionale, în domenii precum: operaţii umanitare, de sprijin al păcii, participarea la gestionarea unor crize şi, nu în ultimul rând, participarea în cadrul unor coaliţii internaţionale.
România îşi dezvoltă profilul strategic, în condiţiile unei stabilităţi politice interne şi a unei dezvoltări economice reale, participând la efortul de apărare colectivă al Alianţei Nord-Atlantice.
În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea securităţii internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi constructiv în plan regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese economice şi culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.
În condiţiile în care, în relaţiile internaţionale, tendinţele majore sunt extinderea democraţiei şi cooperarea instituţionalizată, pentru România este esenţială promovarea intereselor naţionale prin mijloace paşnice – politice, diplomatice, economice şi culturale. În acelaşi timp, însă, pentru protejarea şi apărarea intereselor sale legitime, România trebuie să fie pregătită ca, împreună cu aliaţii şi partenerii, să folosească toate mijloacele legale în vederea asigurării securităţii naţionale şi contracararea unor ameninţări la adresa Alianţei.
Promovarea acestor valori şi interese are în vedere: transformarea şi creşterea capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; consolidarea rolului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de a acţiona ca vector dinamic al politicilor vizând securitatea euroatlantică; dezvoltarea economică susţinută şi garantarea accesului la resurse vitale; prevenirea şi contracararea eficientă a terorismului internaţional, a proliferării armelor de distrugere în masă şi a criminalităţii transfrontaliere; participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale şi al multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni vizând soluţionarea crizelor internaţionale.
Calitatea de membru al NATO asigură României accesul la procesul de luare a deciziilor majore în planul securităţii europene şi euroatlantice, ceea ce reprezintă un fundament solid pentru dezvoltarea propriilor politici în relaţia cu celelalte ţări membre ale Alianţei şi cu alte state. România trebuie să valorifice eficient avantajul strategic oferit de dobândirea calităţii de membru NATO prin dinamizarea optimă a procesului de transformare a sectorului de securitate, astfel încât adaptarea graduală a capacităţilor de apărare la cerinţele Alianţei să se realizeze conform angajamentelor asumate.
Armonizarea procesului de transformare a Armatei României cu procesul de transformare militară a Alianţei impune, pe lângă crearea de noi capabilităţi sau adaptarea celor deja existente, şi o adaptare conceptuală în concordanţă cu evoluţia conceptelor NATO. România şi-a reconsiderat modul de planificare a forţelor, prin trecerea de la o abordare naţională şi teritorială a apărării către asigurarea contribuţiei la apărarea colectivă. De asemenea, ţara noastră continuă procesul de acceptare şi implementare a standardelor NATO pentru a asigura fundamentul realizării interoperabilităţii operaţionale depline cu armatele celorlalte state membre NATO. După dobândirea statutului de ţară membră NATO, România şi-a sporit participarea la misiunile internaţionale, atât sub egida ONU, UE cât şi a Alianţei Nord-Atlantice. În ceea ce priveşte implicarea sub egida NATO, ţara noastră este unul dintre contributorii importanţi la ISAF. De asemenea, ţara noastră ia parte la Misiunea NATO de Pregătire – Irak – NTM (proces demarat la data de 14 august 2004 ). În acelaşi timp, România s-a implicat, alături de NATO, în evenimentele din Libia.
Până în prezent, Ministerul Apărării Naţionale are realizări apreciate şi în cadrul NATO: capabilităţi de transport aerian strategic şi tactic, supraveghere aeriană şi navală, capabilităţi medicale ROL2, capabilităţi ISTAR, modernizarea aerodromurilor militare la standarde NATO cu sisteme de radionavigaţie, dirijare la aterizare şi balizaj. România susţine continuarea politicii de lărgire a Alianţei cu noi membri şi acordă sprijin şi asistenţă statelor europene neintegrate, care doresc să adere la normele, principiile, obiectivele şi valorile NATO. Nu trebuie uitat faptul că România a susţinut acordarea MAP-ului pentru Georgia şi Ucraina, cu prilejul summit-ului desfăşurat la Bucureşti.
De asemenea, ţara noastră şi-a manifestat susţinerea pentru o relaţie de coordonare politică şi strategică NATO-UE construită pe principiile complementarităţii, ca element fundamental pentru asigurarea securităţii ariei euroatlantice şi a stabilităţii în afara acesteia. Conştientă de apartenenţa sa la cultura europeană, împărtăşind valorile euroatlantice şi principiile democraţiei occidentale, România, membră a NATO şi Uniunii Europene, îşi promovează şi protejează interesele naţionale prin realizarea obiectivelor de securitate în strânsă concordanţă cu obligaţiile şi responsabilităţile asumate în cadrul acestora.
Statutul pe care NATO îl oferă României reprezintă o dimensiune strategică diferită a ţării noastre, în contextul euroatlantic.
Ca atare, se impune nu numai o reconsiderare a rolului geopolitic şi geostrategic al României, ci şi o reevaluare a potenţialului politic, diplomatic, cultural, economic, militar pe care aceasta îl poate angaja în folosul îndeplinirii obiectivelor comune ale naţiunilor şi instituţiilor de securitate. România, în calitate de actor activ pe scena internaţională, este supusă influenţelor multiple din mediul de securitate şi este conectată la evoluţiile din sistemul relaţional continental şi global. Apartenenţa la NATO şi Uniunea Europeană atrage după sine asumarea unor riscuri şi prezenţa unor ameninţări cu care se pot confrunta Alianţa şi Uniunea, ca organisme, şi fiecare stat membru în parte, aceasta presupunând adoptarea de noi măsuri şi iniţierea de acţiuni comune, care să dea posibilitatea prevenirii şi contracarării riscurilor şi ameninţărilor la nivel regional şi global. Trebuie ţinut cont, de asemenea, că orice participare cu efective la misiunile internaţionale implică pierderi umane şi pagube materiale, fapt ce impune asumarea unor asemenea riscuri.
Menţinerea SUA în postura de principal factor dinamizator al procesului de edificare a noii arhitecturi de securitate conferă, în continuare, României un rol destul de important în procesul de securitate europeană şi mondială. Pornind de la deciziile şi concluziile adoptate la nivelul structurilor de conducere ale NATO, România şi-a asumat realizarea unui set de măsuri, necesare prevenirii, respectiv combaterii riscurilor şi ameninţărilor în vederea întăririi stabilităţii şi securităţii regionale şi globale.
Armonizarea politicilor de securitate naţionale cu cele ale NATO şi UE, dezvoltarea relaţiilor internaţionale bi- şi multilaterale între statele europene, membre sau partenere în cadrul diverselor organisme regionale de securitate, precum şi cooperarea la nivelul organizaţiilor internaţionale de securitate (ONU, NATO, UE, OSCE) în vederea construirii unor mecanisme viabile de securitate şi colaborare în cadrul operaţiilor de stabilitate la nivel regional şi global reprezintă, de asemenea, oportunităţi importante pentru ţara noastră.
Din punct de vedere al asigurării securităţii, România nu mai este singură, fiind membră NATO şi UE, se poate baza pe forţa aliaţilor în apărarea teritoriului şi intereselor sale naţionale dar, în acelaşi timp, îi revine misiunea de a participa la efortul de apărare colectivă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, la îndeplinirea angajamentelor şi responsabilităţilor asumate de către Uniunea Europeană sau alte organizaţii de securitate de tip zonal şi regional. Alături de statele aliate şi partenere, România va continua să se implice activ în soluţionarea problemelor ce vizează stabilitatea şi securitatea regională şi globală. În plus, îşi va consolida statutul în cadrul Alianţei Nord Atlantice şi va sprijini demersurile noilor candidaţi pentru accederea în NATO.
Îndeplinirea obiectivelor de securitate la nivel european este din ce în ce mai previzibilă şi va constitui premisa transferului de misiuni de la NATO către UE. În acest cadru general, România va continua să-şi consolideze poziţia şi rolul în cadrul NATO, concomitent cu amplificarea poziţiei în Uniunea Europeană. În acţiunile de menţinere a stabilităţii pe care le-a întreprins, România a demonstrat că este un partener loial şi credibil în cadrul organizaţiilor internaţionale de securitate şi îşi va intensifica şi diversifica participarea la campania împotriva terorismului şi a altor ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii.
Pe parcursul existenţei sale, NATO a dovedit că este o forţă globală în plină ascensiune, transformare, modernizare şi adaptare. Pe fondul accentuării fenomenului de globalizare la nivel mondial, manifestat de nevoia de unitate în faţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii, cu care se confruntă societatea modernă, precum terorismul internaţional, conflictele regionale, traficul de arme şi droguri, proliferarea de arme de distrugere în masă, războiul informaţional, Alianţa Nord-Atlantică a dovedit şi şi-a îndeplinit rolul de garant al securităţii, obiectivul principal de realizare a unui sistem de securitate care să satisfacă nevoile şi interesele naţionale şi să corespundă standardelor şi obiectivelor organizaţiei fiind îndeplinit.
Autor: Claudiu Ionel Pasăre
