Accesul la informaţie reprezintă un principiu fundamental al funcţionării oricărui stat democratic. Fiecare cetăţean este îndreptăţit să se implice în procesele de decizie ale societăţii, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie conştient că promovarea intereselor legitime ale statului presupune şi protecţia acelor date a căror diseminare îi poate aduce prejudicii.
Informaţia în sine a fost, este şi va rămâne o „armă imaterială” foarte valoroasă, iar preocuparea pentru protejarea unor informaţii esenţiale pentru realizarea nevoilor şi intereselor sociale nu reprezintă un element de noutate în contemporaneitate. Istoria umanităţii cuprinde multiple situaţii în care comunităţile au resimţit nevoia de a restricţiona sau proteja accesul la informaţii tocmai pentru a realiza un obiectiv de interes general.
Un prim exemplu în acest sens este cel al „focului grecesc”, factor-cheie al supremației maritime grecești în evul mediu, care avea proprietatea de a arde în orice condiţii, chiar sub apă. Mărturiile legate de folosirea acestuia ajung până la sfârşitul secolului al XII-lea, ultima lui folosire fiind probabil în timpul Cruciadei a IV-a, care a fost deturnată şi s-a încheiat prin cucerirea Constantinopolului de către armatele venite din Occident. Acest secret a fost extrem de bine protejat, astfel că nimeni în afară de împărat nu cunoştea întreg procesul de producţie şi elementele constitutive. Nici până astăzi nu se cunoaşte compoziţia exactă a focului grecesc şi cine l-a inventat. Episodul Calului Troian este, de asemenea, relevant. Acţiunea aheilor a fost o reuşită tocmai pentru că a fost tăinuită până în momentul desfăşurării ei efective – pătrunderea în cetatea Troiei şi deschiderea porţilor acesteia.
Mai târziu, protejarea informaţiilor referitoare la potenţialul armelor nucleare a fost iniţiată chiar de fizicieni, Leo Szilard fiind, se pare, cel care a impus secretizarea unor rezultate care au contribuit la crearea bombei atomice.
În zilele noastre, marcate de o profundă tehnologizare şi, implicit, de micşorarea distanţelor dintre indivizi, state şi civilizaţii, nevoia de cunoaştere este vitală, cu atât mai mult cu cât conflictele se poartă în plan preponderent informaţional. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale a creat posibilităţi de comunicare din ce în ce mai sofisticate şi de transmitere a informaţiilor într-un ritm accelerat, pe distanţe tot mai mari. Agresiunile au nevoie de condiţii pentru a avea efect. Tocmai de aceea controlul vehiculării informaţiilor clasificate este esenţial pentru securitatea naţională.
Potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertatea opiniei şi expresiei; acest drept include libertatea de a susţine opinii fără nicio interferenţă şi de a căuta, primi şi răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace, indiferent de frontiere. Pornind de la acest concept, Constituţia României consfinţeşte principiul potrivit căruia dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
Prevăzând posibilitatea în care exercitarea dreptului la liberă informare ar putea implica şi unele acţiuni mai puţin legitime, ce ar putea să aibă ca efect afectarea unor valori universal recunoscute şi protejate, prin legea fundamentală s-a stabilit, în mod excepţional, că dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
Prin Legea privind protecţia informaţiilor clasificate au fost înlocuite vechile reglementări referitoare la apărarea secretului, utilizate încă din anii ’70. În acest fel au fost instituite limitele dreptului persoanei la informaţii, prin definirea informaţiilor clasificate şi stabilirea condiţiilor speciale în care acestea pot fi accesate. Pentru punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ au fost adoptate Hotărârile de Guvern pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.
Legislaţia în materie defineşte informaţiile clasificate ca fiind „informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor ce s-ar putea produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate”.
În România, informaţiile sunt clasificate secret de stat sau secret de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt acele informaţii a căror divulgare poate prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării şi care, în funcţie de importanţa valorilor protejate, se includ în trei niveluri de secretizare – strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret. Cele secret de serviciu sunt definite ca fiind informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Accesul la astfel de date nu este posibil fără îndeplinirea cumulativă a două condiţii esenţiale, respectiv existenţa necesităţii de a cunoaşte – need to know şi a certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces, emise în condiţiile legii. Drept urmare, accesul la informaţiile clasificate este permis doar din necesitatea exercitării corecte a prerogativelor şi atribuţiilor profesionale ale unei persoane, autorizate în acest sens, şi nu în scopul satisfacerii unor interese de natură personală. Implementarea măsurilor de protecţie a documentelor secrete de stat şi secrete de serviciu reprezintă o obligaţie a tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat ori persoanelor juridice de drept public sau privat care gestionează astfel de informaţii.
Nerespectarea normelor juridice în domeniu conduce la producerea de incidente de securitate, care trebuie să fie cercetate administrativ la nivelul entităţilor unde s-au produs, în scopul stabilirii condiţiilor în care au avut loc şi a măsurilor de remediere (corective, disciplinare sau juridice) care se impun a fi luate.
În situaţia în care sunt săvârşite infracţiuni la protecţia secretului de stat (precum divulgarea informaţiilor secrete de stat, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, neglijenţa în păstrarea informaţiilor), unităţile gestionare de astfel de informaţii vor sesiza organele de urmărire penală şi vor pune la dispoziţia acestora datele şi materialele necesare probării faptelor.
Pentru diminuarea riscurilor de securitate, prevenirea diseminării neautorizate şi gestionării defectuoase a informaţiilor clasificate este esenţială nu doar obţinerea autorizaţiilor de acces, în condiţiile impuse de lege, pentru toate persoanele care lucrează cu acestea, ci şi implicarea lor în activităţi de pregătire protectivă riguroase şi constante.
O atenţie deosebită trebuie acordată domeniului protecţiei surselor generatoare de informaţii – INFOSEC, măsurile prevăzute de lege pe acest palier acoperind securitatea calculatoarelor, a transmisiilor, a emisiilor, securitatea criptografică, precum şi depistarea şi prevenirea ameninţărilor la care sunt expuse datele şi sistemele.
Având în vedere realităţile prezente, respectarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate trebuie să reprezinte o preocupare constantă a deţinătorilor de astfel de date, formalismul şi interpretarea personală a dispoziţiilor legale în materie favorizând apariţia premiselor producerii unor incidente de securitate, cu consecinţe negative şi prejudicii atât în planul securităţii naţionale, cât şi în activitatea persoanelor juridice de drept public sau privat.
Abstract
Access to information is a fundamental principle of any democratic state. Every citizen is entitled to take part in the decision-making processes of society, but at the same time, he/she must be aware that promoting the legitimate interests of the state implies the protection of that data whose release could harm them.
The information itself was, is and will remain a valuable ”immaterial weapon”, especially as the conflicts nowadays are fought mainly on the information front. In Romania, the limits of a person’s right to information are stipulated by Law no. 182/2002. Two classes of information have been established: state secret and restricted, according to the damage that can be brought by unauthorized disclosure.
Access to such data is not possible without simultaneously complying with two essential conditions, the existence of a need to know and security clearance/access authorization issued within the provisions of the law. Given the present realities, compliance measures to protect classified information should be a constant concern of the holders of such data. Formalism and personal interpretation of statutory provisions favor the premises for security incidents, with negative consequences for national security or the legal entities, be they public or private.
Autor: Elena Checiu
