Scenariul unui viitor în care apa și oceanele sunt pe cale de dispariție din cauza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) este prezentat spectatorilor în filmul științifico-fantastic „Hrana verde” (Soylent Green) încă din 1973. Însă ceea ce, la nivelul anilor ’70, era tratat drept o pură ficțiune, a devenit în prezent o criză climatică reală cu implicații asupra securității planetare și a realității socio-economice internaționale. Acesta este motivul pentru care, în acest moment, pare a se fi atins un consens global referitor la necesitatea intensificării măsurilor de combatere și minimizare a efectelor încălzirii climatice. Subiectul a ajuns în prim-planul preocupărilor decidenților, dar și al dezbaterilor politico-strategice ale organizațiilor internaționale.
Emisiile de CO2 sunt principala cauză a schimbărilor climatice, dar nu unica sursă. Deși sunt greu de cuantificat toate emisiile de gaze cu efect de seră, datele privind dioxidul de carbon eliberat în atmosferă oferă o modalitate mai simplă de a percepe dimensiunea problemei și iminența unei crize ecologice cu valențe socio-economice. Conform Centrului independent de cercetare Rhodium Group, din Statele Unite ale Americii (SUA), numai în 2019 au fost emise în atmosferă 52 de gigatone de CO2, ceea ce reprezintă o creștere a volumului cu 11,4% în ultimul deceniu. Actorii cu o contribuție semnificativă la acest procent sunt: China, cu 27%; SUA, cu 11%; India, cu 6,6%; spațiul Uniunii Europene (UE), cu 6,4%; Indonezia, cu 3,4%; Rusia, cu 3,1%; Brazilia, cu 2,8%; Japonia, cu 2,2%.
Principalele instrumente menite să gestioneze problematica – Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice/ UNFCCC (1992), Fondul verde pentru climă (2010), Platforma Duran (2011), Acordul climatic de la Paris (2015) sau, cel mai recent, Pactul Verde European/ European Green Deal (2019) – impun obligații juridice pentru realizarea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2°C față de perioada preindustrială (1750).
Un drum pavat cu intenții bune
Reuniți în cadrul summit-ului internațional din luna aprilie a.c. privind clima, liderii mondiali s-au angajat să revizuiască obiectivele privind reducerea de CO2 asumate prin Acordul de la Paris. Statele Unite ale Americii vor să diminueze emisiile poluante cu 52% până în 2030, Japonia cu 46%, iar Canada cu 40 – 45%. China și India nu au avansat cifre concrete de reducere a emisiilor înainte de 2030. Beijingul a promis că nivelul maxim de CO2 degajat va fi înregistrat în 2030, cu obiectivul de a ajunge la zero emisii până în 2060. Argumentele ambelor state se referă la recuperarea decalajului de dezvoltare comparativ cu SUA și Europa. În Rusia, președintele Putin, „este interesat să stimuleze cooperarea internațională pentru a identifica soluții eficiente la schimbările climatice”, dar nu a anunțat intenția de diminuare a emisiilor de carbon prin reducerea furnizării sau consumului de petrol și gaze.
Printre „inamicii” climaterici participanți la summit s-a aflat și regele Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, care, deși s-a angajat să producă jumătate din necesarul energetic prin surse regenerabile și să planteze 50 de miliarde de copaci, nu a menționat o eventuală reducere a exporturilor de petrol.
Prin Pactul Verde European, UE a stabilit foaia de parcurs pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050, respectiv ținta de reducere, până în 2030, a emisiilor de gaze cu efect de seră, la un nivel de cel puțin 55% față de cel înregistrat în 1990.
Pașii concreți pentru atingerea obiectivelor climatice au fost făcuți în iulie 2021, când Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri dure numit „Fit for 55” prin care sunt transpuse în legislație obiectivele Pactului Verde European. În cadrul schemei de tranzacționare a emisiilor de CO2 (care acoperă doar 41% din emisiile la nivelul UE) au fost incluse transportul rutier și încălzirea locuințelor. Industria aeronautică nu va mai beneficia de alocări gratuite de certificate verzi, acestea urmând să fie eliminate până în 2027. Numărul anual de certificate se va reduce cu 4,2%, față de 2,2%. În industria auto, s-a dispus ca autovehiculele noi să fi echipate cu tehnologie care să reducă, până în 2030, emisiile de CO2 cu 55%, respectiv 200% până în 2035. De asemenea, un procent de 63% din combustibilul folosit pentru alimentarea aeronavelor și navelor trebuie să devină sustenabil până în 2030.
Obiective contestate
La nivelul UE „Fit for 55” este puternic contestat de Germania, Franța, Spania și Italia, țări care avertizează asupra impactului social al măsurilor. Un alt element care pune sub semnul întrebării atingerea obiectivelor asumate este reprezentat de succesiunea la putere a diferitor formațiuni, în state precum Australia, Canada sau SUA, unde partidele politice au opinii divergente cu privire la ritmul de reducere a emisiilor de carbon. Decizia administrației Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris, în noiembrie 2019, considerat „un dezastru total pentru SUA”, respectiv întoarcerea federației, în ianuarie 2021, alături de statele semnatare reprezintă un exemplu al lipsei de continuitate în politicile climatice.
Traiectoria verde a Chinei este condiționată de depășirea discrepanțelor dintre viziunea strategică impusă de la nivel înalt și implementarea concretă, care trenează din cauza temerilor legate de impactul socio-economic al inițiativelor ecologice. Partidul Comunist din China are trei motive pentru a nu abandona ideea dezvoltării sustenabile: supraviețuirea și legitimarea regimului bazată pe conservarea mediului înconjurător fără a încetini ritmul de creștere economică; dorința de autonomie și securitate strategică, în domeniile alimentar și energetic; obținerea statutului de superputere tehnologică inovatoare.
În Rusia, emisiile de gaze cu efect de seră au crescut semnificativ în ultimii ani, iar statutul țării de important furnizor de combustibili fosili a fost consolidat de acordul de export a gazului către Germania, prin conducta North Stream 2. Această poziție va fi consolidată suplimentar prin noi gazoducte în Arctica și, implicit, intensificarea transportului maritim în zonă pe fondul topirii gheții.
Ambițiile climatice globale sunt puse în pericol și de intențiile (nedeclarate oficial, dar promovate în luna iulie 2021 prin intermediul think thank-ului american „Carbon Tracker”) Chinei, Indiei, Indoneziei, Japoniei și Vietnamului de a construi peste 600 de centrale electrice pe bază de cărbune, în pofida faptului că acestea nu vor fi fiabile financiar.
Frecvent, așa numita „diplomație verde” este utilizată pentru a tranșa anumite aspecte sensibile, ceea ce face ca discuțiile de fond în privința combaterii efectelor schimbării climei să devieze sau să fie utilizate ca pretext pentru negocierea altor subiecte controversate. În această cheie pot fi interpretate, de exemplu, rezultatele reuniunii UE-SUA din luna iunie 2021, „soldată” cu declarația comună „Către un parteneriat transatlantic reînnoit”, în care au fost asumate angajamente inclusiv în ceea ce privește intenția de creare a unei alianțe transatlantice destinate promovării cooperării în scopul creșterii economiei verzi.
Un viitor al riscurilor
Ultimele două decenii au inclus 18 dintre cei mai calzi ani ai planetei, iar experții atenționează că, în lipsa implementării urgente a unor politici coerente, creșterea temperaturii medii globale va depăși probabil 2°C până în 2060 și ar putea ajunge chiar la 5°C până la sfârșitul secolului. În mai 2021, potrivit rapoartelor Administrației Naționale Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) și Scripps Institution of Oceanography de la Universitatea din California, nivelul de CO2 din atmosferă a atins cea mai ridicată valoare înregistrată de la debutul măsurătorilor, în urmă cu 63 de ani, în pofida unei reduceri considerabile a activităților de transport și comerciale în contextul pandemiei de coronavirus. Se estimează că, în aproximativ 12 ani, impactul emisiilor de CO2 va atinge un „nivel fără întoarcere”.
Efectele acestor creșteri sunt severe și variate. Cercetările au relevat faptul că încălzirea antropogenă exacerbează riscuri precum apariția unor secete prelungite, creșterea nivelului oceanului planetar, dispariția unor specii, izbucnirea unor crize alimentare sau pandemii. Astfel se preconizează apariția secetei în ani consecutivi în Europa Centrală, în perioada 2051-2100, aproximativ 60% din zonele agricole urmând a fi afectate de acest fenomen, potrivit estimărilor Helmholtz-Centre for Environmental Research din Germania.
Revista științifică The Cryosphere, dedicată studiului zonelor acvatice și terestre înghețate, anticipează menținerea sau chiar accelerarea ritmului de creștere a nivelului oceanului planetar ca urmare a topirii banchizei globale, calotei glaciare și ghețarilor, pornind de la faptul că, în prezent, ritmul de topire anual este cu circa 57% mai rapid decât în urmă cu 30 de ani.
Un alt risc asupra cărora cercetătorii atrag atenția este cel al dispariției în masă a unor specii, cele mai afectate fiind specimenele endemice, care trăiesc exclusiv într-un anumit teritoriu, precum leoparzii din Munții Himalaya, marsuinii din Golful California, lemurienii din Insula Madagascar, elefanții din Africa sau diferite specii de pești și moluște care trăiesc în oceanele din jurul Ecuatorului.
Nu în ultimul rând, Claudia Sadoff, fost director al International Water Management Institute și membru al Consultative Group for International Agricultural Research (CIGAR) anticipează crize alimentare succesive sau pandemii, în condițiile în care, în prezent, peste 150 de milioane de oameni se confruntă deja cu o criză alimentară în creștere, amplificată de condițiile meteo extreme, conflicte și pandemia de COVID-19.
În raportul „Climate change and poverty”, prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, la 25.06.2019, Philip Alston, raportor special privind sărăcia extremă și drepturile omului, a avertizat că schimbările climatice ar putea anula progresele realizate în ultimii 50 de ani în domeniul sănătății și al reducerii sărăciei la nivel global. Acesta a susținut că este posibil ca, până în 2030, mai mult de 120 de milioane de oameni din state și regiuni sărace să fie afectați de privațiuni alimentare și sanitare, ceea ce poate duce la apariția unui „apartheid” climatic, în care bogații vor putea evita efectele încălzirii globale (foametea și conflictele militare), iar restul populației se va confrunta cu nesiguranță alimentară, venituri scăzute și sănătate precară.
Conform cercetărilor efectuate de Maram Ahmed, expert al School of Oriental and African Studies din cadrul University of London, factorii climatici au provocat, în 2018, migrarea a aproximativ 16,1 milioane de persoane, iar estimările arată că, până în 2050, între 150 și 200 de milioane de oameni vor fi expuși acestui fenomen ca urmare a deșertificării, creșterii nivelului mării și condițiilor meteorologice extreme.
Abstract
The climate changes are among the biggest threats to the environment with implications for the social and economic development. Research indicates the average ocean temperature increase, the widespread melting of the ice cap and the rising sea levels. The transition towards a „green Earth” is burdened by various elements ranging from social, economic, political interests to geostrategic affairs, „green diplomacy” being a tool used to deal with other sensitive subjects in the international arena. Given the circumstances, the statement of the Secretary General of the World Meteorological Organization that „we are the first generation aware of climate change and the last able to combat this evolution” is more than a wakeup call.
Autor: Mariana Gheorghe
