Războiul hibrid – interes comun pentru NATO şi UE

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ca urmare a referendumului din iunie 2016, a fost văzută de către mulţi comentatori ca o slăbire a Uniunii, aceasta pierzând unul dintre cele mai importante state membre, dar şi o piaţă de desfacere de circa 80 de milioane de locuitori şi un potenţial industrial şi financiar considerabil. Pe de altă parte, decidenţii de la Bruxelles au realizat că ieşirea Marii Britanii şi instabilitatea politică asociată cu cei doi ani în care procesul urmează să fie implementat, pot constitui o oportunitate pentru adâncirea cooperării între statele membre şi pentru continuarea procesului de integrare, prin transfer de competenţe către instituţiile supra-naţionale. Această direcţie către federalizare poate fi observată chiar şi în ceea ce reprezenta, până de curând, inner sanctum-ul cooperării strict interguvernamentale: politica de securitate şi apărare a Uniunii.

Brexit, o şansă pentru aprofundarea cooperării

Pe de altă parte, retragerea Marii Britanii din UE permite o mai bună definire a relaţiei dintre această entitate şi NATO, cealaltă organizaţie de amploare care domină spaţiul Euro-Atlantic. Formate iniţial pentru a îndeplini scopuri diferite (asigurarea securităţii colective în faţa unui atac al statelor Pactului de la Varşovia, prin NATO şi aprofundarea integrării economice, prin UE), în cei peste 60 de ani de la fondare, cele două organizaţii au urmat un proces de extindere a competenţelor care, de multe ori, le-a adus în competiţie sau cel puţin într-o relaţie ambiguă. Permanentizarea acestei ambiguităţi a fost generată şi de poziţia neclară a Marii Britanii care, pe de-o parte, a dorit rămânerea în Uniunea Europeană, iar pe de alta, a blocat aprofundarea cooperării europene de securitate, preferând NATO şi relaţia bilaterală privilegiată cu Statele Unite.

În februarie 2017, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a lansat Carta Albă a Viitorului Uniunii Europene (Comisia Europeană, 2017a –White Paper), prin care a anunţat cinci scenarii pentru viitorul Uniunii, lăsând la alegerea cetăţenilor europeni care dintre acestea va reprezenta viitorul. Documentul prefigurează evoluţiile pe care acest bloc le va avea până în 2025, după finalizarea plecării Marii Britanii. Comentatorii au susţinut că prin acest document este exprimată preferinţa Comisiei Europene pentru scenariul 3, intitulat „cei care vor mai mult, fac mai mult”, sau, în limbaj popular, „Europa cu mai multe viteze”. Acest scenariu prevede că statele „centrului” Uniunii Europene vor găsi mijloace flexibile din punct de vedere juridic pentru a aprofunda integrarea şi pentru a transfera mai multe puteri către instituțiile Uniunii, lăsând statele care nu doresc acest lucru să lucreze în continuare sub vechile reguli. În discursul asupra stării Uniunii Europene, ţinut pe 13 septembrie 2017, Juncker a reiterat nevoia de unitate şi a cerut continuarea integrării, afirmând că Euro trebuie să devină o monedă a tuturor statelor UE, că România, Bulgaria şi Croaţia trebuie să intre în zona Schengen şi că valul migrator trebuie controlat, dar că este nevoie de solidaritate pentru rezolvarea acestei situaţii. De asemenea, Juncker a propus înfiinţarea unei agenţii europene însărcinată cu securitatea cibernetică (Comisia Europeană, 2017b – State of the European Union)

Până în prezent, România s-a plasat constant alături de statele „vechii uniuni”, opunându-se tendinţelor anti-integrare a statelor din fostul grup de la Vişegrad. Dacă în anii ’90 aceste patru state erau văzute ca fiind avansate pe calea integrării euro-atlantice, pe când România era privită ca „oaia neagră” a Europei Centrale şi de Est, evoluţiile recente inversează situaţia, plasând România mai aproape de ţările occidentale.

Contracararea ameninţărilor hibride

Acesta este contextul general în care Uniunea Europeană a fost nevoită să adopte politici pentru combaterea ameninţărilor hibride, în special a celor venind din partea Federaţiei Ruse. Deşi Uniunea a impus constant, după anexarea Crimeii de către Rusia, o serie de sancţiuni la adresa acestui stat şi a înfiinţat o unitate de comunicare strategică la nivelul SEAE (EastStratCom – Serviciul European de Acţiune Externă, 2017a – EastStratcom Q&A), noul context de securitate, presărat de agresiuni cibernetice şi informaţionale a obligat trecerea la un alt nivel al intensităţii răspunsului. În special controversa generată de posibila implicare a Federaţiei Ruse în alegerile din Statele Unite, poziţiile destabilizatoare adoptate de Rusia şi de o serie de comentatori în ceea ce priveşte politicile Germaniei în criza imigranților sau utilizarea Facebook pentru a răspândi mesaje pe teme controversate în SUA, au reprezentat semnale de alarmă pentru toate instituţiile Uniunii.

Documentul general de lucru al Uniunii Europene în ceea ce priveşte combaterea ameninţărilor hibride este „Cadrul comun privind contracararea ameninţărilor hibride” (Comisia Europeană 2016 – Cadrul comun) prezentat de către Comisia Europeană Parlamentului în aprilie 2016 şi a cărui implementare a fost evaluată în iulie 2017. Una dintre politicile propuse de cadrul comun este înfiinţarea unei celule de criză („celula de fuziune”) pentru combaterea ameninţărilor hibride, lucru care a avut loc în acelaşi an. De asemenea, Uniunea şi-a propus extinderea unităţii de comunicare strategică EastStratCom şi înfiinţarea unui centru de excelenţă inter-guvernamental, care să cerceteze dezvoltarea ameninţărilor hibride.

O altă direcţie de acţiune a Uniunii este consolidarea rezilienţei statelor membre prin protejarea infrastructurilor critice, în special a reţelelor de energie, a transporturilor şi a lanţurilor de aprovizionare. De asemenea, Uniunea previzionează dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi întărire a securităţii cibernetice prin adoptarea directivei privind securitatea reţelelor şi a informaţiei. Până în 2017 s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea rezilienţei prin protecţia infrastructurii la nivelul aviaţiei civile şi prin înfiinţarea unui task force în domeniul securităţii cibernetice (Comisia Europeană 2017c –Significant progress press release).

O nouă relaţie între UE şi NATO

Cooperarea NATO-UE a fost pusă pe baze noi prin declaraţia comună NATO-UE dată în marja Summit-ului de la Varşovia al Alianţei, declaraţie care a fost extinsă prin adoptarea, de către Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul Nord Atlantic, la 6 decembrie 2016, a unui set de măsuri de cooperare. Cel mai important domeniu de cooperare între cele două instituţii este combaterea ameninţărilor hibride. Pentru anul 2017 se prevede o cooperare mai accelerată între celula de fuziune a Uniunii Europene pentru combaterea ameninţărilor hibride şi structura sa omoloagă din NATO, precum şi accentuarea cooperării la nivel statal pentru îmbunătăţirea centrului de excelenţă (Serviciul European de Acţiune Externă 2017 – EU-NATO Cooperation Factsheet).

De asemenea, se prevede intensificarea cooperării în domeniul comunicării strategice prin împărtăşirea, între cele două instituţii, a analizelor de tendinţă asupra dezinformărilor, în special cele desfăşurate prin social media precum şi dezvoltarea capabilităţilor de comunicare strategică la nivelul statelor membre. Alte domenii de cooperare sunt coordonarea răspunsului la criza generată de ameninţările hibride şi sporirea cooperării pentru identificarea domeniilor a căror rezilienţă trebuie crescută. Conform previziunilor, această cooperare se va manifesta prin elaborarea unui manual („playbook”) comun pentru combaterea războiului hibrid, realizat după modelul protocolului operaţional comun al Uniunii Europene (EU Council – EU operational protocol for countering hybrid threats).

Astfel, odată cu consolidarea unei identităţi specifice a Uniunii Europene şi cu aprofundarea integrării propusă de comisia Junker, noua relaţie UE-NATO tinde să se cristalizeze, fiecare dintre cele două părţi stabilind rolurile sale specifice. Adoptarea şi implementarea de politici pentru combaterea ameninţărilor hibride pot reprezenta o oportunitate pentru ca cele două instituţii să coopereze şi să îşi definească, prin aceasta, asemănările, diferenţele şi aspectele în care pot fi complementare una celeilalte.

Abstract

The article analyzes the ongoing process of identity crystallization and competence separation between NATO and the European Union. Brexit radically shook the two organizations but also generated an impulse in favor of deepening European integration. The cooperation in the fight against hybrid threats might just turn out to become the crucible in which the post-Brexit European identity is formed, and the distinctness on how each of the two Euro-Atlantic organizations is established.

Autor: Valentin Stoian