MOTTO: „Nu supraviețuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai ușor adaptabile” (Charles Darwin)
Cei trei P provin de la cele trei categorii/domenii extrem de importante în definirea unui proces de reformă a analizei informațiilor de securitate națională, și anume:
Proces (activitatea de analiză, cu întreg instrumentarul său de metode și mijloace, proceduri și standarde interne, dar și cu diversele sale forme de organizare);
Produs (rezultatele activității de analiză, produsele care sunt transmise beneficiarilor ori utilizatorilor, precum și feed-back-ul ori solicitările de informații ale consumatorilor de intelligence);
Personal (analistul de informații, respectiv procesul de selecție și pregătire a acestuia).
De ce acești 3 P? Mărturisesc că ideea de a încerca să definesc activitatea de analiză și, implicit, principalele repere ale unei reformări a acestui domeniu atât de important în activitatea oricărui serviciu de informații mi-a venit în urma unor discuții cu colegi și experți, analiști de informații.
Am lucrat (în coautorat) la un document (prezentat în cadrul unui forum internațional) privind modul în care a evoluat analiza de intelligence, pe cele 3 categorii: proces, produs și personal.
Ulterior, am constatat că există o întreagă literatură care definește procesele de management (îndeosebi din corporații) sau performanța într-o organizație/firmă în logica celor 3 P.
Așadar, voi aborda succint din punct de vedere teoretic subiectul reformei analizei de intelligence pornind de la cei 3 factori vitali identificați, urmând să mă axez pe componenta practică.
Ce spune teoria?
Dinamica riscurilor de securitate după sfârșitul războiului rece reprezintă una din temele de cercetare în relațiile internaționale, precum și în domeniul subsecvent al studiilor de securitate și al analizei de intelligence.
Printre cei mai cunoscuți autori care abordează subiectul globalizării și extinderii conceptului de securitate sunt James Rosenau, Alvin Toffler, Robert Keohane și Joseph Nye în teoriile interdependenței complexe sau Ikenberry privind strategiile de securitate.
Reforma în domeniul securității naționale a fost abordată extensiv atât în cadr ul teoriilor organizaționale și teoriei alegerii raționale (Cummings, Mullins), cât și la nivelul teoriilor relațiilor internaționale (pornind de la studiul lui Graham Allison și Philip Zelikov privind criza rachetelor din Cuba) sau în studiile psihologice (percepții ale schimbării, rezistența la schimbare, strategii ale liderului etc. Carnall, Burke).
Abordările referitoare la transformările serviciilor de informații sunt preponderent de proveniență anglo-saxonă, fiind cantonate în dezbaterile privind reforma sectorului de securitate și cooperării inter-agenții.
De referință în acest domeniu sunt studiile realizate de Centrul DCAF (Democratic Control of the Armed Forces, Geneva) sau Kings College, Londra sau în cazul SUA, RAND Corporation, precum și cele privind analizele de politici realizate în context instituțional (analizele comisiilor parlamentare post-11 septembrie sau studiile lui Treverton și Barger).
Primele preocupări științifice (la nivelul comunității de informații a SUA) îi aparțin lui Sherman Kent (după numele căruia a fost denumit și cel mai prestigios institut de cercetare în domeniu, Centrul pentru Studii de Intelligence din cadrul CIA) și Richards Heuer jr., cu a sa Psihologie a analizei informațiilor, lucrare de referință și bibliografie obligatorie pentru orice analist la început de carieră.
Cercetările cu privire la analiza de informații au fost demarate practic după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu dezvoltarea palierului analitic în cadrul CIA.
Treptat, dar accentuat în ultimii ani (în contextul post-11 septembrie 2001), specializarea și dezvoltarea tehnologică a determinat apariția unor studii în intelligence focalizate pe anumite domenii (OSINT, surse secrete, surse tehnice, utilizarea sateliților, combaterea terorismului și a criminalității organizate etc.), oferind mai puțin o imagine cuprinzătoare asupra reformei analizei de intelligence în ansamblul său.
Pe de altă parte, au fost extinse cercetările/ abordările cu privire la transformarea concretă în intelligence, generată de reformele și evaluările realizate în cadrul diferitelor servicii de informații din SUA și Europa, precum și de dezvoltările noi în cooperarea dintre servicii în cadrul NATO și UE (în cadrul Alianței Nord-Atlantice în special pe zona intelligence-ului militar.
În zilele noastre, o pondere tot mai mare a studiilor referitoare la intelligence au fost generate de coagularea, după sfârșitul războiului rece, a unor comunități naționale de informații (SUA, Marea Britanie) cu rol de armonizare a obiectivelor serviciilor de informații și de integrare a informațiilor obținute.
Aceste comunități se află într-o perioadă de schimbări fundamentale, cu efecte asupra fiecărei structuri componente, dar care au dobândit în timp o logică proprie de dezvoltare instituțională ce presupune procese de transformare distincte de cele individuale – ale agențiilor de intelligence.
O altă sursă bibliografică relevantă este reprezentată de articolele de specialitate din diferite publicații americane și europene, în special cele dedicate domeniului intelligence și analizei informațiilor, referitoare la eșecurile și succesele actuale ale serviciilor de informații în combaterea noilor amenințări de securitate sau gestionarea riscurilor „clasice”.
Comisiile parlamentare înființate, în ultimii ani (îndeosebi după 11 septembrie 2001), pentru evaluarea activității unora dintre serviciile occidentale importante au relevat existența unor disfuncții ce au favorizat apariția unor „eșecuri de analiză”, context în care nevoia de reformare, pe multiple paliere, a sistemelor respective a devenit imperativă.
În SUA, raportul comisiei ce a investigat activitatea agențiilor de informații după 11 septembrie a relevat existența unor deficiențe în asigurarea fluxurilor de informații și erori de interpretare a datelor avute la dispoziție (în sensul minimizării/ignorării riscului sau, din contră, al exagerării acestuia).
În ceea ce privește reforma din domeniul analizei informațiilor la nivelul comunității de informații din România, nu există în prezent o cercetare academică care să abordeze unitar și comprehensiv acest subiect.
Premise
Nevoile de securitate ale societăților din statele democratice (atât din punct de vedere al cetățeanului, cât și al statului) reclamă existența nu doar a unor capabilități adecvate de captare a informațiilor de către agențiile de intelligence, ci și a unor structuri eficiente și moderne de analiză a informațiilor, capabile să facă față provocărilor în continuă schimbare ale mediului de securitate și nevoilor de informare ale consumatorilor de intelligence.
Creșterea exponențială a datelor și infor-mațiilor accesibile tinde să redirecționeze eforturile dinspre căutarea informației către rafinarea instrumentarului de interpretare a acesteia și extinderea cooperării inter-agenții în vederea îmbunătățirii procesului de „împărtășire a informațiilor” și realizării de produse analitice integrate (din toate sursele disponibile).
În contextul în care majoritatea serviciilor de informații (îndeosebi din zona euro-atlantică) încearcă să se adapteze la noul mediu de securitate, componenta analitică a devenit un factor esențial în „competiția” angajată cu ceilalți actori din „piața informațională”: structuri private de analiză, think tanks, institute de cercetare, organizații neguvernamentale.
Nevoia de expertiză analitică de calitate și constrângerile în alocarea resurselor impun comunităților de informații să extindă rețeaua parteneriatelor peste limitele tradiționale, determinând o amplificare a cooperării, inclusiv cu entități din afara sistemelor naționale de securitate.
Extinderea parteneriatelor strategice cu servicii de informații din alte state contribuie la creșterea interacțiunii și a posibilității de realizare a unei evaluări corecte a riscurilor și amenințărilor de securitate.
În ultimii ani, activitatea serviciilor de informații s-a adaptat continuu schimbărilor din mediul de securitate, componenta analitică a procesului de intelligence traversând, de asemenea, o perioadă de continuă trans-formare și adaptare de paradigmă, având în vedere următorii factori determinanți:
– comprimarea timpului de reacție, respectiv de prelucrare a datelor, astfel încât produsul de intelligence să fie disponibil la timp pentru a fi util în fundamentarea unor strategii naționale (pe termen mediu și lung) sau decizii punctuale (cu implicații pe termen scurt);
– capacitatea de extragere a informațiilor relevante din multitudinea de date accesibile („zgomotul de fond”) și, respectiv, de interpretare și integrare, cu accent pe analiza multi-sursă și abordarea multidisciplinară a problemelor de interes strategic;
– forma corespunzătoare a produselor de intelligence prin utilizarea oportună a unor metode și tehnici analitice în varii situații, astfel încât să fie eliminate situațiile în care analiza eșuează din cauza limitelor inerente procesului analitic.
Ce ne învață practica?
Pornind de la considerațiile expuse anterior și de la evaluarea activității de zi cu zi într-un departament de analiză de intelligence consider că cei trei P devin factori cruciali în procesul de reformare și modernizare continuă a activității de analiză în cadrul comunităților și serviciilor de informații.
Nevoia unei abordări integrate a celor trei factori derivă din faptul că nu pot fi abordați separat:
– nu poate fi fezabilă doar îmbunătățirea procesului de analiză (de exemplu, prin introducerea unor metode științifice de analiză, crearea unor metodologii de lucru ori extinderea cooperării cu mediul academic), în absența profesionalizării analiștilor. Îmbunătățirea procesului de analiză nu poate fi un obiectiv în sine dacă nu se traduce în sporirea dimensiunii predictive și creșterea calității produselor de analiză;
– nu poate fi dezirabilă doar profesionalizarea resursei umane, în absența creșterii calității procesului de analiză și fără ca ambele să se traducă într-o diversificare și îmbunătățire a produselor de intelligence;
– nu se poate realiza o sporire calitativă a produselor de analiză, care să satisfacă nevoile tot mai diversificate și mai complexe ale beneficiarilor, în absența îmbunătățirii celorlalți doi factori: procesul de analiză și personalul.
Primul P – procesul
În măsura în care activitatea de informații are drept scop, în sens larg, reducerea incertitudinii inerente nesiguranța „naturală”, specifică problemelor complexe de securitate națională și a incertitudinii induse (prin operațiuni de manipulare și dezinformare) ale consumatorilor, procesul de analiză vizează prioritar transformarea rezultatelor activității de intelligence în contribuție concretă la garantarea securității statului și a cetățenilor.
Din perspectivă funcțională, analiza informațiilor trebuie să dețină un rol de pivot între activitatea de culegere și procesare a informațiilor de securitate națională și cea de diseminare (informare).
Orice model explicativ utilizat în studiile de intelligence pornește de la ciclul de intelligence. Ciclul clasic presupune o anumită logică, chiar liniară: solicitar e/planificar e culeger e procesare/analiză diseminare. Analiști și manageri din diferite agenții de informații cu tradiție propun însă noi versiuni ale clasicului ciclu de intelligence în care, tocmai datorită avalanșei informaționale, analiza este nu doar o parte a procesului general, ci un input necesar în fiecare etapă a ciclului.
Astfel, în etapa de inițiere a procesului de intelligence (fie ca urmare a unei solicitări ori nevoi a consumatorului, fie ca urmare a procesului intern de planificare), analiza trebuie să contribuie la orientarea culegerii de informații, prioritizarea obiectivelor etc.
În etapa de culegere, selectarea țintelor și a riscurilor care sunt monitorizate presupune o analiză a priorităților unui stat și a ierarhiei riscurilor la adresa securității.
În etapa de procesare, analiza propriu-zisă devine autoreferențială atunci când își propune să evalueze produsul propriu (în timp, în raportul dintre predicții și evoluții efective etc.).
În fine, în diseminarea către consumatorii de informații, analiza joacă un rol critic asupra formei și conținutului produsului de intelligence, în evaluarea feed-back-ului primit, în definirea modalităților prin care se poate consolida cooperarea dintre producător (analist) și consumator (beneficiar de informații), chiar în crearea unui limbaj comun între aceștia.
Din perspectivă metodologică, este necesară îmbunătățirea proceselor și produselor de analiză prin adaptarea permanentă a structurii și a metodelor de lucru, astfel încât produsul final să fie obținut cât mai repede, la un nivel calitativ ridicat și în termeni de eficiență (raportul cost – beneficiu).
Pentru eliminarea acelor situații în care analiza de intelligence eșuează din cauza limitelor procesului analitic, un proces de reformă a domeniului analizei de informații trebuie să aibă în vedere:
– (re)proiectarea teoretică a domeniului analizei, în vederea creării unor instrumente de standardizare a activității, respectiv dezvoltării metodologiei în sens extensiv (creșterea numărului de metode de cercetare, inclusiv prin implementarea unor metode și tehnici utilizate de structuri private de intelligence benchmarking, reengineering, management strategic și al riscului, intelligence competitiv etc. și lărgirea sferei de aplicabilitate a acestora) și intensiv (rafinarea/perfecționarea metodelor de cercetare utilizate). Extrem de utile se pot dovedi importurile de metode dinspre alte științe, îndeosebi cele sociale, aplicabile în activitatea curentă de analiză.
Necesitatea dezvoltării aparatului conceptual aplicabil în analiza informației se întemeiază pe preocuparea de a elimina confuziile generate de absența unui consens asupra noțiunilor și conceptelor utilizate/operabile în domeniul analizei informațiilor;
– implementarea unor mecanisme de lecții învățate, care să permită inventarierea și împărtășirea (încă din procesul educativ) a factorilor care pot influența activitatea de analiză (erori de analiză, limite ori deficiențe determinate de alți factori, precum cei psihologici, de timp etc.);
– abordarea transdisciplinară a problemelor/fenomenelor din domeniul securității și realizarea de produse analitice multi-sursă;
– valorizarea surselor deschise/publice de informații, în condițiile în care „societatea deschisă” și abundența informațiilor disponibile facilitează utilizarea metodelor „nesecrete” pentru fundamentarea și implementarea politicilor de securitate;
– nevoia focalizării activității de analiză pe dezvoltarea capacităților și capabilităților necesare realizării de produse de intelligence cu caracter predictiv/anticipativ, care să permită identificarea vulnera-bilităților și contracararea riscurilor, înainte ca acestea să se transforme în amenințări la adresa securității naționale;
– impulsionarea utilizării metodelor și tehnicilor intuitiv-predictive (analiza oportunităților, evaluarea probabilităților reduse, metoda scenariilor, analiza ipotezelor concurente, analiza deciziilor conflictuale – corespondente intelligence-ului strategic) pentru a răspunde cerințelor sau nevoilor beneficiarilor, concentrate pe evaluarea implicațiilor și evidențierea incertitudinilor.
Aș invoca drept argument constatările făcute de Johnston, care după sute de interviuri și multiple participări la echipe de lucru în SUA, imediat după 9/11 – nu a identificat nicio metodă analitică standard care să stea la baza analizei de intelligence.
Autorul notează că „în loc de aceasta, practica cea mai comună este aceea de a face un brainstorming limitat pe baza analizei anterioare, producând astfel o înclinație către confruntarea părerilor anterioare. Niciuna dintre agențiile analitice nu cunoaște prea multe despre tehnicile analitice ale celorlalte. Per total, se pune accentul mult mai mult pe abilitățile de scriere și comunicare, decât pe metode analitice. Majoritatea antrenamentului e la fața locului”.
Consider că tot așa cum operativii trebuie să deprindă tehnici de abordare și recrutare a surselor umane și analiștii trebuie să cunoască și să utilizeze metode de analiză.
În acest demers – pe cât de complex, pe atât de incipient la nivelul comunității autohtone de intelligence – o importanță majoră revine procesului de meta-analiză ce ar putea fi denumit, plastic, „analiza analizei”. În această accepțiune, meta-analiza desemnează:
– pe de o parte, evaluarea – în principal, în termeni de eficiență/operativitate a gradului de adecvare a metodelor și tehnicilor utilizate în procesul analitic cu informațiile de securitate națională procesate în vederea realizării produselor analitice;
– pe de altă parte, realizarea unei abordări teoretice complexe, în încercarea: de a decela mecanismele intime ce definesc procesul analitic specific zonei de intelligence și, respectiv, de a (re)configura arsenalul conceptual și metodologic folosit în acest demers în sensul optimizării componentei de analiză și prognoză prin stimularea gândirii critice.
Johnston militează pentru constituirea unei „Infrastructuri de Îmbunătățire a Performanței”, care să măsoare performanța analitică actuală și pe cea ideală (de performanță), să le poată compara (pentru a identifica lipsurile de performanță); să permită realizarea de intervenții pentru a îmbunătăți analiza și, ulterior, să măsoare (din nou) performanța pentru a evalua eficacitatea intervențiilor.
Din perspectivă structurală, este vitală proiectarea corectă a atribuțiilor palierelor analitice, în vederea stabilirii unor rețele de comunicare biunivocă între structurile de culegere și cele de analiză și instituirea unor mecanisme de răspuns eficient.
Un rol major îl au, din această perspectivă, platformele IT destinate îmbunătățirii proceselor de analiză, facilitării interacțiunii (mai ales în cazul task-force-urilor), creșterii operativității în recepționarea și valorificarea input-urilor utilizate în elaborarea produselor de intelligence și sporirea interacțiunii între palierele de culegere și de analiză.
Al doilea P – personalul
În accepțiunea „Proiectului 3P”, se impune instituirea unui model funcțional de pregătire profesională în domeniul analizei informațiilor, în care accentul să fie pus deopotrivă pe pregătirea noilor angajați și pe formarea formatorilor, întrucât aceștia din urmă vor avea un rol major în identificarea nevoilor de pregătire existente și îmbunătățirea programelor de training. În ceea ce-i privește pe noii angajați, sunt esențiale politicile de selecție și recrutare, iar imediat după angajarea propriu-zisă – pregătirea intensă (etapizată) a acestora.
Pregătirea trebuie să pornească de la premisa că “ceea ce majoritatea oamenilor cunosc despre această meserie este de cele mai multe ori fals și ar trebui să fie datoria organizației și a recrutorilor săi de a prezenta imaginea corectă și de a munci spre a distruge miturile deja formate”.
Din perspectivă funcțională, imperativul dezvoltării capabilităților de analiză – la nivel tactic și strategic – pentru identificarea celor mai bune mijloace de racordare a capacităților existente la prioritățile de securitate națională reprezintă un dat. Acest obiectiv este perpetuu pentru agențiile de intelligence, majoritatea având dezvoltate programe diversificate și extinse de pregătire a resursei umane angrenate în activitatea de analiză.
Modernizarea acestei componente critice a analizei de intelligence vizează identificarea nevoilor legate de selecție și perfecționare profesională a analistului în cadrul întregului ciclu de carieră în cadrul unui departament de analiză.
Metodele de selecție trebuie mutate de la atitudinea pasivă (publicarea ofertei educaționale și luarea în considerare a oricărei aplicații, CV etc.) spre cele ofensive: selecții pe site-uri specializate, campanii de informare la universități care pregătesc specialiștii de care agențiile de intelligence au nevoie, participarea la târguri de joburi etc. Pentru anumite posturi (precum cele de top) se poate apela la serviciile companiilor de head hunting.
Din perspectivă structurală, este important să fie definite, încă din procesul de selecție, unele baterii de teste psihologice (cu accent pe latura vocațional-aptitudinală) și profesionale (axate pe competențe și cunoștințe) menite să îmbunătățească procesul de recrutare.
Ulterior, se poate dovedi extrem de necesară realizarea de diagnoze ale muncii, cu accent pe: stabilirea profilului psiho-profesional al analistului (și, implicit, a coordonatelor formării viitoarelor generații de analiști) și identificarea criteriilor de performanță (care să permită identificarea elementelor semnificative în asigurarea eficienței analiștilor, precum și a criteriilor de evaluare a activității acestora).
Totodată, dezvoltarea unor mecanisme de schimb de experiență (între diverse departamente de analiză și, respectiv, între zonele de culegere și cele de analiză) și generalizarea bunelor practici pot contribui la optimizarea procesului de analiză, lărgirea orizontului de cunoaștere al analiștilor și evitarea erorilor în cadrul proceselor de formare a acestora.
Din perspectivă relațională, sunt critice asigurarea unor permanente schimburi de viziuni, proiecții, experiență etc. cu structuri omologe din servicii occidentale, precum și cuplarea la preocupările academice care au legătură cu securitatea națională.
Menținerea analiștilor în contact cu realitățile mediului de securitate, dar și cu cercetările fundamentale în domenii conexe (economie, relații internaționale, studii administrative etc.) le facilitează acestora înțelegerea corectă a evoluțiilor de securitate pe care sunt chemați să le evalueze periodic. Participarea la conferințe științifice, seminarii și mese rotunde le permite analiștilor să-și păstreze mintea deschisă, să aibă inițiativă și atitudine pro-activă (în raport cu obiectul lor de studiu), să fie creativi și, în același timp (și în egală măsură) să-și exerseze gândirea critică.
Din perspectivă cognitivă, date fiind dificultățile inerente procesării umane a informațiilor complexe, trebuie încurajați analiștii să delimiteze clar presupunerile de șirurile deductive și să specifice gradul și sursa de incertitudine implicată în meta-analizele care re-examinează periodic problemele cheie din context.
Analiștii trebuie stimulați să fie inovativi, dar și riguroși, să utilizeze instrumentarul analitic (validat științific), să sublinieze procedeele care prezintă puncte de vedere diferite și să prezinte (în produsele de intelligence destinate consumatorilor) atât limitele, cât și virtuțile analizei de informații.
Din perspectivă managerială, este importantă crearea unui mediu organizațional de stimulare a analizei și asigurarea unei pregătiri în analiza de intelligence, focalizate pe încercarea de a deschide modelul mental al analistului.
Întrucât analistul trebuie să estimeze – pe baza informațiilor disponibile, a propriei experiențe în domeniu și a propriilor abilități psihologice (intuiție, creativitate, imaginație) – tendințele de evoluție a indicatorilor de amenințări reliefați ori de apariție a altora, există riscul ca analiza de intelligence să fie supusă limitelor capacității mentale umane și îngreunată de utilizarea unor „fixații mentale”, „lentile”.
Acestea sunt motivele pentru care se impun a fi dezvoltate:
– politici moderne de realizare a selecției analiștilor de intelligence (utilizate de servicii din spațiul euro-atlantic) și de stimulare a performanțelor (individuale sau de echipă);
– programe cât mai diversificate de pregătire profesională a analiștilor, prin schimburi de experiență cu servicii omologe, cuplarea la cercetările fundamentale în domeniile de expertiză, participări la conferințe științifice și seminarii, dar și stimularea pregătirii individuale permanente.
Satisfacția muncii este foarte importantă atât pentru obținerea optimului în performanța analiștilor, cât și pentru a limita numărul plecărilor din agențiile de intelligence, motiv pentru care este esențială crearea unui mediu de lucru optim, bazat pe meritocrație, care să stimuleze performanțele profesionale, accesul la poziții manageriale etc.
Orice cercetare sociologică poate semnala că o persoană este mai probabil să părăsească un anumit loc de muncă cu cât satisfacția sa (profesională, personală, financiară etc.) este mai mică.
Demisiile voluntare – cunoscute în literatura de specialitate și ca „dezertări” au consecințe atât în planul păstrării conspirativității informațiilor clasificate la care analiștii au avut acces, cât și în plan financiar, date fiind costurile ridicate de specializare a acestei categorii aparte de personal.
Autor: Nițu Ionel
