Digitalizarea și automatizarea globalizată din ultimele decenii poate fi asemănată cu revoluția industrială din secolele XVIII – XIX, în prezent fiind aproape imposibil să ne imaginăm o lume fără telefoane mobile inteligente, internet accesibil tuturor la viteze incredibile, fibră optică, sisteme inteligente interconectate și toate acele echipamente electronice care, în esență, ne fac viața mai ușoară și ne permit accesul la informații fără bariere geografice sau de timp.
Suntem înconjurați de noile tehnologii încă de la cele mai fragede vârste și bombardați constat cu noi dispozitive inteligente care mai de care mai sofisticate. Multe din activitățile care solicitau timp și energie sunt acum mult mai facile: de la audiția unei cărți sau vizualizarea unei întregi enciclopedii până la banalele cumpărături online.
Nu mai vorbim de comunicațiile dintr-un colț al lumii până în altul în fracțiuni de secundă. Avem case inteligente, magazine fără vânzători, aplicații care ne spun cum să ne alegem hainele sau ce mai avem în frigider.
Realitatea virtuală este la îndemâna oricui și este folosită de la banalele jocuri pentru copii și până la cele mai avansate și complexe exerciții militare. Avem sateliți care captează și transmit informații în fracțiuni de secundă. Se dezvoltă roboți inteligenți, care vorbesc și eventual câștigă la jocurile de Go sau mașini care se conduc singure. Inteligența artificială devine realitate și începe să fie integrată în noi dispozitive și echipamente.
Ideea mașinilor inteligente (intelligent machines – IM) și autonome sau semi-autonome a depășit stadiul literaturii și cinematografiei științifico-fantastice, devenind sau fiind pe cale să devină realitate. Trăim în technosferă, într-o eră acaparată de Internet of Things sau Artificial Intelligence (AI) care tinde spre o automatizare cvasi-totală a proceselor industriale.
Nimeni nu poate nega, în general, impactul pozitiv al tuturor acestor evoluții tehnologice asupra societății, însă nu putem trece cu vederea multitudinea vulnerabilităților care pot fi exploatate și a amenințărilor pe care le pot genera. Pe măsură ce lumea digitală a început să joace un rol principal s-a pus problema securității și a securizării persoanelor și informațiilor personale, a comunicațiilor și a proceselor tehnologice.
Războiul inteligent
Și poate unul dintre cele mai importante domenii afectate, atât în sens pozitiv cât și negativ, de „secolul inteligent” este cel militar.
Istoric vorbind, cercetarea militară a deținut monopolul inovației și a generat o mare parte din tehnologiile de vârf. Treptat însă, produsele inovative, precum internetul sau sistemul GPS, au fost preluate și adaptate uzului civil. Direcția inovării a fost schimbată, dinspre zona comercială spre cea militară, cel mai probabil ca efect al reducerii finanțărilor pentru domeniul militar și al creșterii profiturilor obținute în zona civilă, care au permis investiții majore în cercetare și dezvoltare.
Cu toate acestea, mare parte a infrastructurii militare continuă să fie reprezentată de echipamente „tradiționale” precum tancuri, distrugătoare navale, rachete de croazieră și rachete balistice intercontinentale, un arsenal impresionant de bombe nucleare la nivel global, submarine cu propulsie nucleară sau avioane de luptă. Se poate aprecia că a fost atins un prag maximal în ceea ce privește forța distructivă pe care tehnica militară actuală o poate genera, iar cercetarea și producția din industria militară se orientează către dezvoltarea altor mijloace ofensive care să neutralizeze capabilitățile de apărare ale unui stat inamic. Integrarea noilor tehnologii în componenta militară conduce, implicit, la schimbarea esenței și naturii conflictelor. S-a vorbit despre războaie convenționale, nucleare, asimetrice, iar mai nou se vorbește despre războiul hibrid și cel informațional. De ce să nu ne gândim și la „războaiele inteligente”?
De la al Doilea Război Mondial nu a mai existat nicio conflagrație militară majoră, iar perspectiva folosirii armelor de distrugere în masă (ADM – chimice, nucleare, biologice) la scară largă este redusă, ținând cont de consecințele sociale, ecologice sau economice.
Pe de altă parte, capabilitățile ofensive tradiționale ale principalilor actori statali, și aici ne referim în principal la SUA, China și Federația Rusă, a căror competiție pentru supremația globală marchează contextul geopolitic internațional, sunt la un relativ nivel de paritate din punct de vedere al potențialului distructiv, bineînțeles cu diferențe în ceea ce privește arsenalul ofensiv și defensiv. Interesant este modul în care vor reuși marile puteri să își păstreze sau să câștige superioritatea militară convențională și asimetrică, eforturile lor fiind orientate, prioritar, către menținerea sau recuperarea avantajului tehnologic militar. Scopul rămâne acela de a surclasa, prin tehnologii dezvoltate, alte state competitoare.
Proliferarea noilor tehnologii
Ca urmare, nici activitățile de proliferare nu mai îmbracă doar formele tradiționale – nucleară, chimică, biologică, vectori purtători – ci putem vorbi de o tendință de proliferare accentuată a noilor tehnologii și a sistemelor avansate cu aplicabilitate militară.
Pentru unele state va fi mai accesibil și mai ieftin să dezvolte sisteme și mașini inteligente sau să le achiziționeze direct, folosind justificarea cercetărilor științifice și tehnologice.
Până acum proliferarea însemna transferul de tehnologii-cheie sau derularea de activități pentru dezvoltarea sau producția de tehnologii și echipamente militare clasice, de la fibră de carbon pentru fuselaj, la subansambluri pentru motoarele de avioane, de la turele pentru tancuri la tuneluri de vânt pentru testarea echipamentelor de zbor. Însă pentru mașinile inteligente este nevoie de materiale și subcomponente care, în mare parte, nu intră sub incidența legislației internaționale în domeniul controlului exporturilor, iar activitățile de achiziție a tehnologiilor aferente sunt mult mai greu de detectat.
În acest context, atenția va fi îndreptată către o multitudine de domenii, activități, specializări eminamente civile sau care au mai ales aplicabilitate civilă, delimitarea între potențialul civil și cel militar fiind tot mai estompată.
Să ne gândim la mașinile inteligente, sistemele computerizate sau la nanotehnologii. Pe de o parte avem automobile care se conduc singure sau implică o intervenție umană redusă. Există si roboți autonomi care au fost concepuți și sunt utilizați pentru a suplini parte din munca omului, mai ales în activități cu riscuri crescute, cum au fost cei utilizați pentru a pătrunde în centrala nucleară de la Fukushima, după incidentul din 2011.
Există roboți denumiți generic Lethal Autonomous Weapons Systems, dezvoltați și utilizați de forțele militare pentru că reduc expunerea oamenilor pe câmpul de luptă și devin din ce în ce mai eficienți în conflicte. Similar, Unmanned Aerial Vehicles – sau în limbajul uzual, dronele – sunt folosite ca jucării sau pentru a capta imagini de la înălțime, însă și-au dovedit eficacitatea și în domeniul militar, cu încărcătură convențională. Unmanned Terestrial Vehicles sunt roboți care pot fi utilizați pentru atacuri terestre, iar Unmanned Underwater Vehicles sunt folosite pentru diverse operațiuni militare subacvatice. Se lucrează intens la partea de miniaturizare a mașinilor inteligente, îmbunătățirea preciziei și coordonării atacurilor, creșterea încărcăturii ce poate fi montată pe aceste sisteme etc.
Se află deja în producție „roiuri” de mini – drone care imită comportamentul unui roi de insecte și sunt programate să deruleze operațiuni de supraveghere și recunoaștere (intelligence, surveillance and reconnaissance – ISR) a câmpului de luptă. Ele transmit în timp real informații utile pentru coordonarea diverselor subunități ale forțelor armate convenționale în timpul unor atacuri. Toate aceste noi funcționalități ale sistemelor militare pot fi exploatate fără a pune în pericol viața omului care le operează de la distanță.
Aceste echipamente pot fi programate să se auto-ghideze pentru a selecționa țintele, pe baza unor parametri predefiniți, sunt echipate cu senzori de înaltă precizie și sunt capabile să interpreteze cantități impresionante de date ce le permit să deruleze operațiuni avansate și să ia decizii.
Un alt domeniu care a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimele decenii este cel spațial. Dedicați, inițial, domeniului militar, sateliții și-au dovedit utilitatea multiplă și și-au extins cota de piață în domeniul civil: de la comunicații, sisteme de navigație care folosesc date transmise prin satelit sau obținerea de imagini cu rezoluții ridicate asupra oricăror zone de pe glob.
Apărarea spaţiului cosmic
Deși potențialul spațiului cosmic a fost exploatat încă din timpul Războiului Rece, în competiția dintre SUA și fosta URSS pentru câștigarea cursei spațiale, în prezent asistăm la o nouă cursă a înarmării spațiale în care sunt implicați mult mai mulți actori, iar China pare să se detașeze ca fiind statul cu cel mai rapid avans tehnologic. Spre exemplu, SUA au în prezent 24 de sateliți utilizați pentru sistemul GPS, iar China a reușit în ultimele decenii să lanseze 16 sateliți și a dezvoltat propriului sistem de navigație satelitară – BEIDOU.
Statele depun eforturi pentru securizarea spațiului cosmic, dar și pentru dezvoltarea de capabilități ofensive care variază de la cele mai simple, cum ar fi cele destinate perturbării canalelor de transmisie de date între sateliți și stațiile terestre (atacuri electronice), a rețelelor de comandă și control, la cele mai avansate care pot fi folosite pentru distrugerea satelitului sau pentru neutralizarea unor funcționalități ale acestuia (atacuri cinetice sau non cinetice).
În cazul unor trupe trimise pe câmpul de luptă, printr-un atac electronic, un adversar poate bloca sau bruia transmisia informațiilor (jamming) privând soldații de legătura cu baza. Într-un alt scenariu, inamicul poate interveni pentru a modifica semnalele transmise și astfel trupele primesc date eronate din centrul de comandă (spoofing). Echipamentele de jamming sunt disponibile pe piața de larg consum la prețuri relativ accesibile, deci, în teorie, oricine le poate achiziționa și folosi.
Armele cu puls electromagnetic
Din categoria capabilităților ofensive mai sofisticate care pot ținti platformele spațiale pot fi menționate armele cu puls electromagnetic (electromagnetic pulse weapons), sistemele cu laser anti-satelit, sisteme pe bază de unde de mare putere (high – powered microwaves) și alte echipamente care pot fi folosite pentru neutralizarea sau orbirea senzorilor sateliților, degradarea componentelor și circuitelor electronice sau a procesoarelor, afectând astfel funcții elementare precum cele de cercetare, supraveghere sau recunoaștere satelitară, dar și sistemele de comandă și control.
Cele mai avansate tehnologii sunt cele care folosesc forța impactului cinetic pentru distrugerea sateliților precum armele anti-satelit cu ascensiune directă capabile să lanseze rachete cu încărcătură explozibilă pentru distrugerea sateliților-țintă sau a stațiilor terestre de comandă, respectiv armele anti-satelit co-orbitale care, odată activate, sunt manevrate pe orbită în apropierea satelitului-țintă pentru perturbarea sau distrugerea acestuia. Sistemele anti-satelit sunt dotate cu rețele de senzori și interceptori și se ghidează fie autonom, fie prin centrele de comandă și control, către ținte.
Riscurile utilizării sistemelor anti-satelitare, atât a celor cinetice cât și necinetice sunt semnificative. Efectele distructive asupra infrastructurilor de comunicații, transmisie de date și implicit asupra mediului economic, militar și social sau cele generate de deșeurile spațiale care apar în urma distrugerii voluntare a unor sisteme satelitare sunt majore și greu de cuantificat. Practic, prin astfel de tehnologii pot fi blocate sau perturbate numeroase activități socio-economice vitale.
În paralel, are loc o consolidare a capabilităților forțelor aeriene prin dezvoltarea de sisteme aeriene avansate caracterizate prin creșterea vitezei, a autonomiei de zbor, a încărcăturii utile, cu precizie și putere de lovire sporită și mai greu detectabile în zbor. Poate cele mai remarcabile progrese sunt cele care vizează dezvoltarea de aeronave sonice și hipersonice, de rachete hipersonice sau de sisteme de zbor hipersonice prin glisare (hypersonic gliding vehicles) a căror viteză depășește de 5 ori viteza sunetului.
Noi instrumente ofensive
Cercetările în domeniul microbiologiei și geneticii, deși sunt orientate către îmbunătățirea calității vieții umane, pot fi folosite și în scopuri ofensive. Dacă ne gândim la modificările genotipului plantelor sau chiar a genomului uman în scopuri profilactice pentru eliminarea genelor ori caracteristicilor genetice care prezintă predispoziție pentru anumite boli, trebuie să luăm în calcul și modificările genetice ale virusurilor în scopul creșterii rezistenței la tratamentele tradiționale. Întregul proces al evoluției poate fi deturnat, iar arsenalul armelor biologice poate fi semnificativ sporit, efectele fiind mai greu de gestionat.
Inteligența artificială este în continuare un domeniul insuficient dezvoltat, deși s-au înregistrat progrese remarcabile cum ar fi crearea roboților autonomi programați să învețe și să reproducă raționamente cognitive, să întrețină conversații, să efectueze activități umane de rutină sau să perceapă emoții. Astfel de roboți auto-funcționali ar putea, într-un viitor poate nu atât de îndepărtat, să înlocuiască factorul uman în anumite industrii sau sectoare de activitate. Pentru moment este greu de anticipat în ce măsură inteligența artificială ar putea revoluționa domeniul militar, însă imaginația poate să conducă înspre un scenariu în care roboții dotați cu inteligența artificială ar putea fi folosiți într-un conflict militar. Problema rezidă în a stabili ce riscuri ar fi generate de o funcționare defectuoasă sau de o potențială reprogramare sau virusare a acestora pentru a-i ataca tocmai pe cei pe care ar trebui să îi apere.
Tehnologia 3D are, pe lângă multiplele aplicații civile, potențialul de a fi utilizată și în scopuri militare sau ofensive. Spre exemplu, imprimantele 3D au fost testate și folosite inclusiv pentru fabricarea de arme funcționale și muniții aferente. Odată ce tehnologia va evolua, va fi posibil ca întregul și laboriosul proces de producție de armament să fie simplificat cu ajutorul acestor imprimante, însă astfel de activități vor fi mult mai greu de controlat.
Internet of Things – internetul lucrurilor sau Industrial Internet of Things ne arată că societatea actuală poate fi asociată unei „rețele de obiecte” formată din sisteme, dispozitive și servicii și interconectate la nivel global. Concomitent, vorbeam încă de la început de o automatizare a proceselor industriale și tehnologice, a unei părți semnificative din sectoare precum economie, agricultură, medicină, dar și a vieții cotidiene.
Această arhitectură a Internet of Things este vulnerabilă și expusă la orice intervenție din exterior care poate afecta atât securitatea sistemelor, cât și a persoanelor. Atacurile cibernetice au devenit în ultimii ani una dintre cele mai mari amenințări, pe fondul posibilității de a fi utilizate în mod localizat sau, din contră, mai extins, de la distanță și în condiții de relativă anonimitate, pentru blocarea unor activități umane, pentru exfiltrarea de date sau infectarea unor structuri informatice.
Militarizarea noilor tehnologii
Și domeniul militar începe să devină parte a unui rețele independente de Internet of Things mai ales atunci când ne referim la sistemele automatizate de comandă și control, comunicații, computer, intelligence, supraveghere și recunoaștere (C4ISR), controlul computerizat al aeronavelor militare, ghidarea computerizată a rachetelor de croazieră sau a celor balistice ș.a.m.d.
Astfel, domeniul cyber și atacurile cibernetice capătă noi valențe dacă sunt coroborate cu activitățile de proliferare, mai ales în contextul în care pot fi folosite pentru a afecta sau distruge infrastructuri militare critice. Militarizarea „Internet of Things” prezintă multiple vulnerabilități și este expusă la acțiuni ofensive care pot viza de la simplele transmisiuni de date la virusarea sistemelor de bord ale aeronavelor sau infiltrarea în sistemele de comandă și control ale rachetelor, schimbarea traiectoriei acestora, declanșarea sau blocarea deliberată a unor senzori de supraveghere și recunoaștere etc. Prin astfel de acțiuni ofensive, care nu reprezintă un atac militar în accepțiunea clasică a termenului, sunt afectate semnificativ funcții esențiale ale infrastructurii militare, ale capacității de apărare și răspuns.
Nu în ultimul rând, pe lângă țintele tradiționale precum sistemele bancare, circuitele financiare, rețelele guvernamentale sau cele de electricitate, atacurile cyber ar putea avea ca țintă și alte infrastructuri sau industrii relevante pentru buna funcționare a societății. Spre exemplu, să ne imaginăm un atac asupra echipamentelor automatizate de alimentare cu apă potabilă, care ar viza modificarea concentrației substanțelor folosite pentru filtrarea apei. Este un caz ipotetic, în care atacurile cibernetice pot fi folosite ca instrument sau mijloc pentru utilizarea unor precursori chimici specifici ca arme de distrugere în masă.
Și lista noilor tehnologii care pot fi folosite și în scopuri ofensive sau distructive rămâne deschisă….
Progresul tehnologic atrage în mod inevitabil modificarea paradigmei de proliferare tehnologică și, implicit, necesitatea de adaptare a eforturilor globale de neproliferare prin orientarea preocupărilor către domenii care nu vizează doar echipamente, materiale sau produse sensibile sau cu dublă utilizare supuse controlului exporturilor, ci un spectru larg de tehnologii situate la limita reglementărilor internaționale.
Abstract
In recent years, we are witnessing an exponential increase of systems and devices that are changing both the society we live in and the military infrastructures we are accustomed with. While traditional offensive and defensive military equipments are still of interest, a major focus is directed towards the integration of advanced technology, especially when talking about intelligent machines, nanotechnology or automated systems that are also being used by armed forces. The current dynamic is also changing the proliferation and non – proliferation paradigm and the main concerns are not going to be represented only by traditional key – technologies for weapons of mass destruction, but also by technologies situated at the boundaries of civil and military use and don’t fall under the existing regulations of export control.
Autor: Alexandra Stratan
1 comment
Bine documentat. Merită să anticipam efectele folosirii inteligenței inpirate rațional umane asupra întregului spectrului vieții. Felicitări pentru interesul acordat acestui subiect.