Prezenţa militară americană în Orientul Mijlociu. Repere istorico-strategice

Anul 2020 a debutat, în Orientul Mijlociu, sub semnul agravării, la un nivel fără precedent, a conflictului dintre Statele Unite şi Iran. Pe fondul tensiunilor acumulate în ultima perioadă, Washingtonul şi Teheranul nu au mai putut evita coliziunea directă în plan militar. SUA l-au anihilat pe cel mai important lider militar, considerat principalul responsabil de atacarea unor obiective americane în zonă. Ca răspuns, Teheranul a lansat rachete spre două baze militare ale SUA din Irak, declarând că urmăreşte forţarea retragerii Washingtonului din Orientul Mijlociu.

Scopul vizat de Iran se înscrie într-o logică strategică asemănătoare celei asumate de Rusia şi China. Atât Moscova, cât şi Beijingul sunt preocupate de a diminua şi chiar elimina influenţa americană din Africa, dar mai ales din Europa şi Asia. O eventuală retragere a SUA de pe masa continentală afroeurasiatică le-ar eroda însuşi fundamentul pe care şi-au construit supremaţia mondială. În continuare, vom stabili care sunt resorturile strategice ale prezenţei militare americane în Afro-Eurasia, particularizate în cazul Orientului Mijlociu. În context, vom putea constata că SUA nu au niciun interes de a se retrage din zonă, prezenţa lor militară fiind o necesitate şi, implicit, o constantă a propriei strategii prin care se afirmă ca putere la nivel mondial. De asemenea, vom putea concluziona că eliminarea influenţei americane constituie, pentru orice putere, o provocare dificilă, având în vedere punctele militare solide create şi dezvoltate de Washington în regiune.

Istoria unui trecut îndepărtat

Strict geografic, continentul american este izolat în mijlocul oceanului planetar, ocupând o poziţie secundară în raport cu Afro-Eurasia care domină strategic mapamondul prin dimensiunea sa, precum şi prin resursele umane şi naturale enorme. SUA s-au situat, încă din momentul fondării lor, la periferia scenei unde istoria şi-a interpretat rolul principal. Această realitate le-a avantajat iniţial, permiţându-le să evite tensiunile din Europa şi să se consolideze intern. Intuind că vor deveni o putere, Franţa a profitat de războiul civil american şi a intervenit în Mexic (1861-1867), urmărind, fără succes, să opună un imperiu latin şi catolic acestei republici anglo-saxone şi protestante. SUA şi-au continuat astfel ascensiunea, etalându-şi forţa şi aspiraţiile de putere. S-au impus în faţa Spaniei (1898), extinzându-şi influenţa în Caraibe şi Pacific pe care le-au conectat prin crearea Canalului Panama (1903-1914).

Pe fondul decăderii puterilor europene din cauza Războaielor Mondiale, istoria a obligat SUA să renunţe la izolaţionism şi să îşi asume rolul de lider al democraţiei în conflictul cu regimul sovietic (1945-1991). Pentru a reuşi, după ultima conflagraţie, au preschimbat Oceanul Atlantic într-o placă turnantă legând nordul Americii de vestul Europei pe care a fost întemeiată NATO. SUA au intervenit astfel în Afro-Eurasia, creându-şi o reţea de baze militare pentru a stopa expansiunea Uniunii Sovietice. Politica de îndiguire a Moscovei s-a concentrat, într-o măsură importantă, pe blocarea accesului acesteia la Oceanul Indian, prin Orientul Mijlociu.

Moştenirea din trecutul apropiat

Iranul, în epoca sa monarhică, Turcia şi Israelul constituiau cei mai importanţi aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu. Cu ajutorul lor, era contracarată influenţa URSS exercitată prin intermediul unor regimuri pro-sovietice (Egipt, Siria, Irak, Yemenul de Sud). Devenit însă republică islamică, Teheranul şiit s-a poziţionat ostil faţă de Washington din motive politice şi religioase (1979). Situaţia SUA a fost complicată de Moscova, care, pentru a profita de eşecul american, a intervenit în Afganistan (1979) ca să îşi deschidă un culoar spre Oceanul Indian. Statelor Unite nu le-a mai rămas, astfel, decât să mizeze pe alianţa cu monarhiile sunnite din Peninsula Arabică. Însă oportunitatea Uniunii Sovietice de a-şi extinde influenţa în zonă, apropriindu-se de Iran, a fost compromisă chiar de Irakul pro-sovietic. Intenţionând să i se substituie ca putere regională, Bagdadul a declanşat un război de uzură cu Iranul (1980-1988) şi a destabilizat grav zona.

Evenimentele au continuat să evolueze în favoarea SUA ca urmare a retragerii Moscovei din Afganistan (1988), dar mai ales odată cu dezmembrarea URSS (1991). Inevitabil, unele regimuri pro-sovietice din Orientul Mijlociu şi-au diluat relevanţa, în timp ce altele au dispărut, astfel că Washingtonul a exploatat imediat situaţia pentru a-şi consolida influenţa în regiune. A acţionat contra Bagdadului care, invadând Kuweitul (1990), ameninţa existenţa monarhiilor aliate din Golful Persic, iar ulterior, pe fondul profilării riscului terorist la nivel internaţional, a intervenit militar în Afganistan (2001) şi Irak (2003).

Influenţa militară din prezent

Intervenţiile în Afganistan şi Irak au avut ca efect consolidarea poziţiei strategice americane în Orientul Mijlociu. SUA şi-au multiplicat instalaţiile militare în arealul respectiv, deţinând facilităţi în diverse ţări (Turcia, Israel, Siria, Arabia Saudită, Oman, Bahrain, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak). Aceste capacităţi sunt expresia celei mai consistente prezenţe militare a unei puteri într-o zonă din străinătate. În realitate, instalaţiile militare din Orientul Mijlociu constituie nucleul unei reţele complexe create de SUA în bazinul vestic al Oceanului Indian, fiind interconectate cu facilităţi similare din regiunile aflate în proximitate. În consecinţă, pentru a stabili potenţialul american în zonă, trebuie luate în calcul şi instalaţiile SUA din Africa de Est (Djibouti), Asia de Sud (Pakistan, Afganistan), Oceanul Indian (insula Diego Garcia). Iar, pentru o imagine completă a importanţei nucleului militar din Orientul Mijlociu în strategia americană, se impune evidenţierea şi conexarea lui cu facilităţile din Europa (Bulgaria, România, Italia).

Datorită valorii sale strategice, bazinul vestic al Oceanului Indian a devenit sediul a numeroase capacităţi militare operate de diverse puteri pe teritoriul străin. De exemplu, în această vastă regiune, sunt active militar şi China, India, Japonia, Australia, Marea Britanie, Franţa, Italia, Turcia, Israel, Iran, Emiratele Arabe Unite. Prin urmare, în bazinul vestic al Oceanului Indian sunt concentrate cele mai multe instalaţii militare de pe mapamond, fapt ce creşte riscul unui conflict major în zonă.

Interesele strategice actuale

Interesele Statelor Unite faţă de Orientul Mijlociu sunt legate de faptul că acest spaţiu reprezintă o placă turnantă din punct de vedere geostrategic. Regiunea asigură coeziunea terestră a celor trei continente care formează Afro-Eurasia, precum şi conexiunea a două dintre oceanele lumii: Atlantic şi Indian (prin Canalul Suez). Orientul Mijlociu constituie, aşadar, principala intersecţie geografică a lumii pe care orice putere trebuie să o ia în calcul în elaborarea propriei strategii. Iar, pentru SUA – o putere situată la periferie faţă de Afro-Eurasia – implicarea în regiune reprezintă o necesitate. Orientul Mijlociu deschide spaţii cu valoare strategică majoră, aşa cum este cazul istmului Suez care face legătura cu nordul Africii sau a istmurilor ponto-baltic şi ponto-caspic ce permit accesul spre nordul şi estul Europei ori a culoarelor naturale ce asigură contactul cu subcontinentul indian şi Asia Centrală.

Orientul Mijlociu interesează SUA şi pentru că deţine rezerve imense de hidrocarburi care asigură securitatea energetică globală. Este locul de unde China se aprovizionează masiv cu petrol şi unde se dictează preţul lui, în condiţiile în care acest combustibil reprezintă o sursă majoră de venit pentru Rusia. Zona preocupă Washingtonul şi pentru că formează aria pivot a unor actori non-statali ostili, activi la nivel regional şi mondial. Este cazul grupărilor de criminalitate organizată (implicate în acte de piraterie, trafic de persoane, droguri şi arme), dar mai ales al reţelelor teroriste care ameninţă sistemul de valori occidentale.

Impactul factorului cultural

În raport cu Orientul Mijlociu, SUA trebuie să ia în calcul nu doar influenţa factorilor geostrategici şi geoeconomici, ci şi a celor geoculturali. Fiind o intersecţie geografică, spaţiul a dirijat, încă din vremuri îndepărtate, fluxuri migratorii şi rute comerciale esenţiale, devenind nucleul în jurul căruia s-a coagulat civilizaţia umană. Este locul unde şi-a făcut apariţia omul istoric odată cu fondarea societăţilor sedentare şi agricole, iar, ulterior, a sistemelor socio-politice şi religioase. Influenţa lui, în plan spiritual, din perspectivă iudeo-creştină şi islamică, este atât de puternică încât acesta formează centrul umanităţii. Orientul Mijlociu şi-a conservat, până în prezent, identitatea religioasă care reprezintă, de altfel, principala sursă de putere. Inevitabil, religia a generat frecvent conflicte socio-politice, iar tensiunile acumulate au provocat falii geopolitice în regiune.

Pentru a-şi realiza interesele strategice, SUA au trebuit să se adapteze specificului geopolitic din Orientul Mijlociu, modelat de factorul religios. În mod special, se evidenţiază două realităţi religioase care influenţează situaţia geopolitică actuală şi care au un impact major atât la nivel regional, cât şi mondial. Pe de o parte, se derulează conflictul inter-religios dintre evrei şi musulmani, în care Washingtonul susţine Israelul. Pe de altă parte, se desfăşoară conflictul inter-confesional dintre sunniți şi şiiţi, în care SUA mizează pe alianţa cu monarhiile din Peninsula Arabă şi pe cooperarea cu Turcia, în pofida poziţiei oscilante a Ankarei din ultimul timp.

Abstract

Trough their consistent presence in the Middle East, the United States of America capitalize significant benefits typical of this area, in order to maintain their worldwide supremacy. The military system, created in the region, represents the core of a complex network developed by the US in the western basin of the Indian Ocean, by which they exert their influence in large areas of Afro-Eurasia.

Autori: F.B. Suciu (Echipa awareness) şi Ionel Muntele, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*