La fel ca viețuitoarele minuscule, care reacționează primele la cutremure sau eclipse, și micile puteri pot fi considerate seismografele sistemului de relații internaționale. Posedând doar resurse limitate, ele sunt cel mai grav afectate de prăbușirea imperiilor, de conflicte, crize umanitare, extremism ideologic și valuri de migranți. Dilemele lor de politică externă oferă definiția unei mici puteri: un actor care nu-și permite să facă greșeli, iar dacă le face, își riscă supraviețuirea. Capacitățile lor de coerciție sunt mici și intră sub influența întrebării pe care Stalin o adresa retoric Suveranului Pontif: „Câte divizii are Papa?”. În aceste condiții, lilipuții sistemului internațional învață să joace cartea diplomației și a cooperării, conjugându-și acțiunea în lumea lui „și-și”, mai mult decât în a lui „sau-sau”.
Un astfel de stat este și Portugalia. Fost imperiu colonial, acum membră a Uniunii Europene, mica națiune iberică practică un balans care încearcă să țină cont de realitatea timpului prezent, marcată de tranziția hegemonică dinspre SUA către China și, într-un sens mai larg, dinspre Occident spre Orient. Pragmatismul lusitan se datorează unui cumul de atuuri și vulnerabilități ale acestei națiuni.
Atuuri și vulnerabilități
Chiar dacă nu mai sunt imperiile coloniale de altădată, națiunile occidentale, puteri medii sau mari, dețin o seamă de atuuri care le permit să rămână relevante și să influențeze agenda internațională. Între acestea se numără baza industrial-științifică și educațională, menținută de o populație relativ numeroasă și educată, dar și armate fiabile care permit, dacă nu cucerirea de teritorii extinse, cel puțin acțiuni rapide la mare distanță de casă, pentru lupta contra terorismului, schimbarea unui regim sau rezolvarea unei crize umanitare. Dincolo de potențialul material, mai există și o doză de respect rezidual din partea fostelor colonii.
Marea Britanie, de exemplu, rămâne o forță nucleară, iar Londra, un centru financiar care rulează miliarde de lire și un reper al excelenței universitare și tehnologice. Belgia, un stat mic, care a cunoscut divergențe interetnice și religioase, rămâne inima instituțională a Uniunii Europene, o atracție pentru imigranții de pretutindeni și deținătoarea câtorva universități aflate în top 500. Vecina din nord, Olanda, are cel puțin aceleași atuuri ca și Belgia, dar este lipsită de fragilitatea interetnică a acesteia din urmă. AIVD, serviciul de informații intern, se numără printre cele mai eficiente din UE. Cu un număr estimat la 2.000 de angajați reușește cu succes să asigure securitatea celor 18 milioane de locuitori, dintre care mulți musulmani radicalizabili.
Cu o populație de circa 10,3 milioane locuitori, dintre care peste 2 milioane în capitală, și un teritoriu de puțin peste 92.000 km², Portugalia se integrează în peisajul demografic occidental în care accentul cade pe calitatea vieții. Rata de alfabetizare este de 96%, familiile au puțini copii, iar vârsta medie este de 44 de ani. Universitățile portugheze, fără a fi la fel de căutate precum cele americane, britanice, franceze sau germane, constituie destinația predilectă pentru studenții brazilieni (28%) și africani (Angola, 8,6%; Capul Verde, 6,4% în perioada 2016-2017). Din punct de vedere economic, țara a avut de înfruntat o serie de dificultăți în secolul XX. Resursele imperiului său colonial nu au fost investite în infrastructură, iar aceasta a rămas nemodernizată.
Venirea la putere a dictatorului Antonio de Oliveira Salazar (premier între 1932-1968), după răsturnarea guvernului de către armată, în 1926, a contribuit inițial la stabilizarea finanțelor publice, dar nu a oferit țării și dezvoltarea industrială de care era nevoie. Căderea dictaturii, în 1974, a fost urmată de un proces de liberalizare și privatizare. Aderarea la UE, în 1986, a determinat creșterea PIB-ului și îmbunătățirea indicatorilor sociali, cel puțin până la criza din 2008-2009. Portugalia contribuie la bugetul comunitar cu 1,699 miliarde de euro și primește, în schimb, 5,011 miliarde de euro.
Dincolo de cifre, ceea ce atrage la această mică națiune peninsulară este spiritul său estetic, Lisabona impresionând turiștii prin ineditul său. Soft-power-ul portughez are capacitatea de a oferi personalități de talie internațională. După 1974, anul revenirii la democrație, doar 5 șefi de stat și de guvern portughezi nu și-au continuat cariera la nivel internațional. Între cei care s-au remarcat la acest nivel se numără José Manuel Durao Barroso, fostul președinte al Comisiei Europene, Jorge Sampaio, înalt demnitar al ONU, Diogo de Freitas do Amaral, fost președinte al Adunării Generale a ONU, Mario Soares, unul dintre cei mai de seamă socialiști la nivelul UE sau Casimiro Morgado, fost director al serviciului de informații interne (SIED), numit în septembrie 2019 șef la INTCEN – structura informativă a UE.
Adesea, vulnerabilitățile reprezintă cealaltă față a monedei succesului. Similar altor societăți, și Portugalia a căzut în capcana cheltuielilor, neglijând investițiile în infrastructură și economisirea.
Consum și economisire în Portugalia
Discrepanțele socio-economice sunt cel mai bine vizibile în capitală. Lisabona intrigă prin contrastul dintre clădirile istorice bine întreținute, stilurile arhitectonice noi, cu aspect futurist (clădirea Telecom, MAAT- Muzeul Artei, Arhitecturii și Tehnologiei) și cartierele mărginașe, cu un aspect părăginit. Comerțul său, derulat în proporție de 76% cu UE (în special cu Spania și Germania) îi conservă statutul de importator. Străzile nu poartă amprenta mărcilor locale, iar portul Lisabona este dominat de containere cu emblemele Hamburg Sud sau Maersk, întărind convingerea că economia este dominată de sectorul serviciilor nu de cel al producției industriale.
Indicatorilor socio-economici descriși li se adaugă vulnerabilități din perspectiva coeziunii sociale. În zona extinsă a capitalei, în orașe-satelit precum Setubal (sud de râul Tajo) există cartiere sărace locuite de urmași ai imigranților din Africa lusofonă (Angola, Guineea Bissau, Cap Verde sau Mozambic), care se revoltă din când în când împotriva condițiilor de viață, a penelor de curent și a comportamentului poliției. În Lisabona însăși, unele dintre enclavele sărace se află chiar lângă cele mai strălucitoare cartiere, precum Belem, o destinație turistică apreciată.
Competiția sino-americană
Ultimii ani au fost martorii intensificării competiției dintre Statele Unite și China. Folosind instrumentele economice, diplomatice și tehnologice, cei doi poli de putere organizează câmpul gravitațional al forțelor din sistemul internațional, simplificând caracterul multipolar al acestuia. Analogia cu Războiul Rece pare inevitabilă, totuși până acum Washington și Beijing au reușit să evite reeditarea acestuia, confruntarea fiind lipsită de caracterul ideologic pronunțat care domina relațiile sovieto-americane și atenuată de interdependența economică. Insistând pe comparația cu trecutul, situația din prezent este asemănătoare celei din anii ’70, atunci când destinderea sovieto-americană la nivel strategico-nuclear a fost compensată de tensionarea relațiilor SUA cu Arabia Saudită și alți petro-jucători care exercitau presiuni asupra pieței mondiale folosindu-și rezervele de țiței. Într-un astfel de context, restul jucătorilor, mari sau mici, trebuie să gândească planuri de acțiune pentru jocul economico-diplomatic al viitorului imediat.
Obiectivele Portugaliei
Portugalia se găsește și ea în această situație. Pentru elitele de la Lisabona, un compromis ideal ar fi menținerea alianței strategice cu SUA și UE și a parteneriatului economic cu China.
Pentru atingerea acestui obiectiv, Lisabona urmărește trei direcții de acțiune, confirmate de afirmațiile și inițiativele oficiale.
Prima vizează întărirea autonomiei Bruxelles-ului în cadrul UE. Despre necesitatea ca UE să devină un actor politic și militar de sine stătător, dincolo de umbrela de securitate a SUA, se vorbește cel puțin de la mijlocul anilor ’90. În ultimii ani, pe fondul unor evenimente precum anexarea Crimeii, Brexit și discursul administrației Trump la Casa Albă, Uniunea a făcut pași pentru consolidarea poziției sale strategice. Susținerea pe care Lisabona o acordă acestui demers este confirmată și de afirmațiile ministrului de externe portughez, Augusto Santos Silva, care a cerut intensificarea relațiilor cu India și China: „Dacă vorbești cu China, atunci trebuie să vorbești cu ea în calitate de a doua economie a lumii și cea mai populată țară, dar de asemenea, trebuie să vorbești și cu India”. De asemenea, oficialul a adăugat că ar fi absurd „ca cele mai mari două democrații din lume, India și Uniunea Europeană să nu aibă un dialog politic regulat”.
A doua direcție de acțiune urmărește reconfirmarea poziției Portugaliei în cadrul alianțelor, în paralel cu adoptarea unei poziții suveraniste, de susținere a neamestecului în problemele interne. Astfel, la nivel bilateral, politica externă portugheză o reflectă pe cea susținută la nivelul UE. Mai precis, elitele de la Lisabona explorează relațiile cu giganții asiatici, în speță cu Beijing, așa după cum o dovedesc vizitele înalților oficiali ale celor două națiuni din deceniul trecut. În 2010, fostul președinte chinez Hu Jintao a vizitat Lisabona. Orașul a primit vizita actualului premier, Li Keqiang, în 2016, acesta făcând inclusiv o escală în Azore. În luna octombrie a aceluiași an, premierul portughez, António Costa a participat alături de omologul său chinez la a V-a Conferință ministerială a Forumului pentru Cooperare Economică și Comerț dintre China și țările vorbitoare de limbă portugheză, eveniment desfășurat la Macao.
Demersurile exploratorii portugheze nu au trecut neobservate de cealaltă parte a Atlanticului. În contextul dezbaterilor pe tema trecerii la tehnologia 5G, proces în care nu se dorea participarea companiilor chineze, din cauza legăturilor acestora cu autoritățile comuniste, ambasadorul SUA în Portugalia a prezentat poziția Washingtonului în cadrul unui interviu pentru săptămânalul portughez Expresso, acordat la sfârșitul lunii decembrie 2020. George Glass a cerut Portugaliei să aleagă între „prieteni și aliați” și „parteneri economici” adăugând că „Dacă nu avem parteneri de încredere în rețeaua de telecomunicații portugheză, vom schimba modul în care interacționăm cu Portugalia în materie de securitate și apărare. Am transmis acest mesaj tare și clar: felul în care lucrăm cu NATO sau felul în care schimbăm informații clasificate va fi afectat.” Cuvintele lui Glass nu au rămas fără ecou, oferind prilejul oficialilor portughezi să-și exprime pozițiile suveraniste. Atât ministrul de externe portughez cât și președintele țării au amintit că numai poporul portughez prin reprezentanții săi aleși poate decide drumul națiunii iberice. Mai mult, ministrul de externe Santos Silva a vorbit despre relații multiple pe care țara sa le întreține atât cu lumea lusofonă, cât și cu SUA și NATO, asigurând că Portugalia rămâne un partener de încredere al Occidentului.
Dosarul 5G a rămas încă deschis. La sfârșitul lui august 2021, Portugalia a găzduit inițiativa ‘Summer School for Female Leadership in the Digital Age’ organizată de Huawei. Evenimentul promova incluziunea digitală și încuraja femeile să se implice în industria IT&C, domeniu în care egalitatea de gen are nevoie de un echilibru.
Cele două direcții de acțiune prezentate anterior converg cu cea de treia care își propune aprofundarea relațiilor economice și culturale cu China. Interesul gigantului asiatic pentru mica națiune iberică s-a intensificat după 2010, nivelul investițiilor chinezești directe (FDI) urcând de la 0 la 5,7 miliarde de euro în 2016 și la 9 miliarde de euro în 2018, spre satisfacția ministrului portughez al economiei, Pedro Siza Vieira.
Complementar investițiilor directe, companiile din China au fost interesate și de achiziționarea unor firme portugheze. În 2014, Fosun Group a cumpărat Fidelidade, cea mai mare firmă de asigurări din Portugalia. Gigantului hidroenergetic China Three Gorges (CTG) a cumpărat, în 2015, un pachet de 21,5% din acțiunile companiei portugheze de electricitate EDP. Deși o parte din acțiuni au fost vândute în 2021, compania chineză a rămas cel mai important acționar, cu peste 19%.
Investițiile au fost urmate de oamenii de afaceri, care au profitat de existența unei scheme de tip Golden Visa, numită Autorizație de Rezidență pentru Investiții, care permite cumpărarea cetățeniei portugheze oricui investește cel puțin 500.000 euro în imobiliare. În ianuarie 2018, aproape 3600 de oameni de afaceri chinezi au beneficiat de respectiva procedură. Interesul investitorilor chinezi pentru coasta portugheză a Atlanticului nu este doar pecuniar sau turistic. Mulți se gândesc să își pună familiile la adăpost în eventualitatea unor evoluții socio-politice negative în China.
Nici factorul cultural nu trebuie omis, el fiind reprezentat de evenimente literare sau expoziții muzeale, așa cum sunt cele de la Muzeul Orientului, patronat de fundația omonimă. Aflat în sudul Lisabonei, în cartierul Alcantara, muzeul adăpostește numeroase artefacte asiatice, dar colecțiile provenite din China sunt cel mai bine reprezentate.
Lecția pentru alte state
Contemplând exemplul portughez, lecția pentru celelalte state este că orice relație bilaterală se poate transforma într-una trilaterală, fiind delimitată de tranziția hegemonică dintre SUA și China. Dacă rivalitatea Washington-Beijing se va menține la cote moderate, atunci piruetele diplomatice și economice vor fi în continuare posibile, însă în cazul înăspririi competiției, acțiunile statelor occidentale vor fi judecate de către superputeri după principiul „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
În subsidiarul politicii de securitate, o economie robustă, susținută consecvent de investiții pe termen lung și disciplina fiscală vor înlătura vulnerabilitățile statelor europene în fața finanțelor chineze, permițând o relație bazată pe câștig pentru toate părțile.
O soluție la dilema SUA sau China poate fi creșterea autonomiei strategice a construcției europene, astfel încât aceasta din urmă să nu mai depindă de cei doi poli în probleme care țin de supraviețuirea și dezvoltarea sa. În acest fel, diplomația Bruxelles-ului va avea libertatea de a face numai acele compromisuri necompromițătoare în relațiile cu partenerii externi.
Abstract
The seemingly hegemonic transition between the United States and China puts pressure on all states, especially on the smaller ones which are forced to reconsider their allegiance and to hone their diplomatic skills and walk the tightrope between giants. Such is the case for Portugal, a former colonial empire and present member of the European Union. Although a traditional and predictable US ally since 1940s, the Iberic nation is now fencing China, for economic reasons, and displeasing Washington. The Portuguese case will become a template in the years to follow, and also a lesson for other European states which should learn the catechism of cautiousness and understand that perhaps each bilateral relation is residually tripartite, US or Chinese shadow looming from behind.
Autor: Silviu-Valentin Petre
