Martha Bibescu. O prințesă modernă

În decursul istoriei au existat o multitudine de metode folosite în culegerea de informații, dar și o vastă paletă motivațională pentru care s-au întreprins astfel de activități. Pentru obținerea informațiilor a fost folosit dintotdeauna atât capitalul uman masculin, cât și cel feminin, care s-a dovedit a fi o resursă redutabilă în astfel de operațiuni. Astfel, au existat de-a lungul timpului femei care au practicat activități de intelligence pornind de la diverse motivații și convingeri, din iubire, solidaritate, prietenie sau patriotism, obținând rezultate remarcabile și reușind prin munca lor să schimbe evoluții istorice pe termen lung.

Cu siguranță aceste personaje feminine prezente în mediul de intelligence au dovedit un deosebit simț al aventurii, care a completat celelalte calități și abilități necesare. Profilul acestor femei nu atrăgea atenția asupra lor, unul dintre obiective fiind acela de a trece neobservate, însă au existat și excepții în care persoane cu un statut public să întreprindă totuși astfel de activități.

De-a lungul timpului, au fost publicate numeroase lucrări pe tema activității de informații și mai ales pe tema spionajului, numită deseori „a doua cea mai veche meserie din lume”. Cu toate acestea, nimeni nu a reușit să reconstituie în cuvinte esența spionajului. Spionajul reprezintă un război fără tranșee și uniforme, fără de care însă nu s-ar fi putut elabora marile strategii militare în perioada conflictelor, decisive pentru soarta a milioane de oameni.

Intelligence fără diferențe de gen

Excepție nu face nici țara noastră, care a fost de-a lungul veacului trecut martoră la înfruntarea marilor puteri ale vremii, fiecare dintre acestea încercând să-și exercite influența asupra teritoriilor românești și a poporului român. Toți agenții serviciilor secrete sunt nevoiți să își facă meseria într-un mod cât se poate de conspirat, în ochii publicului larg activitatea în sine fiind învăluită în mister. Cu atât mai accentuat pare acest mister cu cât implică și prezența unor femei într-un domeniu aparent masculin. Însă realitatea a infirmat aceste aparențe nu doar în cazul operațiunilor de intelligence, ci și în cazul deciziilor politice sau militare ale marilor lideri care au fost influențate, de multe ori, de prezențele feminine.

Personajele feminine în domeniul spionajului sunt atestate încă din perioada antichității. În vremurile biblice Dalila, Rahab sau Jezebel, desfăşurau activități ce pot fi asimilate acum spionajului. În Evul Mediu și Epoca Modernă au existat împărătese care și-au înființat propriile rețele de spionaj: Teodora în Imperiul Bizantin, Elisabeta I a Angliei, Ecaterina I a Rusiei, sau Maria Tereza a Austriei. În Primul Război Mondial s-au afirmat agente care lucrau de ambele părți ale marilor tabere beligerante: Puterile Centrale aveau agente precum Mata Hari sau Anne Marie Leser, iar Antanta s-a putut mândri cu Martha Richer sau Gertrude Bell. Femeile care au ajuns la conducerea serviciilor secrete, precum Stella Rimington în Marea Britanie sau Maria del Pilar Hurtado în Columbia, au dovedit că genul nu reprezintă o piedică pentru obținerea unor rezultate spectaculoase în activitatea de intelligence.

Spioanele României

În România nume precum Martha Bibescu, Elena Lupescu („duduia”) și Veturia Goga („Privighetoarea lui Hitler”) au fost asociate activităților de culegere a informațiilor. Rezultatele acţiunilor comunității de intelligence românesc din prima parte a secolului al XX-lea au putut fi remarcate datorită efectelor pe care le-au produs, însă se cunosc destul de puține aspecte referitoare la personajele feminine care, prin acțiunile întreprinse, au contribuit atât la înfăptuirea României Mari, utilizând seducția și influența ca metode de reconfigurare a traiectoriilor politice ale unor personaje care puteau aduce avantaje sau dezavantaje României, cât și la evitarea unui potențial dezastru în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

O femeie care întreprinde activități de culegere de informații nu are nevoie neapărat de frumusețe. Se poate remarca, în perioada celor două conflagrații mondiale, că majoritatea femeilor implicate în activități de spionaj aveau fizionomii comune, care nu atrăgeau atenția, reușind astfel să își desfășoare mai ușor activitatea. De la această regulă face excepție, în spațiul și în istoria românească, doar prințesa Martha Bibescu, care era considerată o emblemă feminină a epocii pe care o reprezenta în materie de frumusețe, stil, eleganță și rafinament, trăsături de care aceasta se folosea din plin pentru a obține informații clasificate de la reprezentanții elitei militare și politice.

Articolul de față își propune să scoată în evidență avantajele și dezavantajele pe care le are o femeie atunci când se implică în activitatea de culegere de informații, atuurile pe care le poate exploata, riscurile la care se expune și sacrificiile personale prin care își duce la îndeplinire cu succes sarcinile primite. Femeile suspectate de legături cu serviciile de informații au fost deseori percepute ca persoane cu calități morale îndoielnice, deși, în numeroase cazuri, acestea s-au sacrificat punând interesul național mai presus de propria viață.

Educație demnă de o prințesă

Poetă, romancieră, diplomat important, prințesa Martha Bibescu a fost considerată cea mai distinsă personalitate a aristocrației europene a secolului al XX-lea. Prințesa Martha Bibescu s-a născut în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și a fost una dintre cele mai importante personaje feminine europene ale secolului trecut, fiind supranumită „Principesa Europei” datorită comportamentului cosmopolit.

Martha Bibescu provenea din familia boierească Lahovary, cu origini muntene, însă era și descendentă a Mavrocordaților din Moldova. Tatăl ei, Ion Lahovary, a îndeplinit de-a lungul carierei diverse funcții printre care cea de Ministru plenipotențiar al României la Paris, președinte al Senatului și ministru de externe. Prințesa a avut parte de o educație aleasă, primită la o mănăstire din Belgia și completată cu cea specific românească. De asemenea, încă din copilărie prințesa și-a însușit deprinderile necesare respectării etichetei impuse de rang. Astfel, principesa și-a dezvoltat abilități impresionante care au ajutat-o, ulterior, să socializeze și să creeze un cadru optim pentru întâlnirile confidențiale desfășurate sub patronajul său, în cursul cărora se discutau probleme de stat sensibile de natură politică, economică, socială, dar și militară, pe fondul condițiilor austere din preajma celor două Războaie Mondiale.

Pe toată durata vieții, principesa a păstrat contactul cu un vast cerc de personalități politice și culturale ale vremii sale, care constituiau rețeaua de cunoștințe prin intermediul căreia puteau fi transmise sau manipulate informații deseori clasificate.

Lux, rafinament și informații sensibile

Martha Bibescu s-a remarcat prin perseverența extraordinară cu ajutorul căreia a influențat cursul evenimentelor vremii, utilizând toate mijloacele de care dispunea și după cvasiexilul ei, în încercarea de a mai schimba ceva în cursul istoriei. Palatul de la Mogoșoaia a fost primit în dar de la soțul ei, principele George Valentin Bibescu, nepot de frate al domnitorului George Bibescu și fiu al prințesei Henriette de Caraman – Chimay, nepoata lui Napoleon I. După reabilitarea clădirii, sub atenta ei supraveghere, deoarece prințesa își dorea un spațiu în care invitații să se simtă cât mai degajați și relaxați, palatul a devenit unul dintre locurile preferate de întâlnire ale elitei politice românești și europene, fiind o proiecție a simțului deosebit pentru rafinament și lux. Aici se purtau discuții ce aveau ca temă principală opțiunile României în raport cu cele două tabere beligerante, fiind dezbătute avantajele și dezavantajele adoptării unei decizii sau alteia. Astfel, principesa Martha Bibescu se afla în epicentrul discuțiilor privitoare la cele mai sensibile informații de stat. Palatul a atras, de-a lungul timpului, importante personalități românești și de peste hotare, prima care s-a semnat în cartea de oaspeți a palatului fiind însăși Regina Maria.

În rândul politicienilor români și personalităților de vază autohtone, contemporani și prieteni cu prințesa, se remarcă Regele Carol I, Regele Ferdinand, Constantin Argetoianu, Pamfil Șeicaru, Gheorghe Tătărescu și Nicolae Iorga.

O gazdă pentru „lumea bună”

Apropierea Marthei Bibescu de Regina Maria avea la bază și viziunea comună asupra necesității intrării României în Primul Război Mondial alături de puterile Antantei. Ambele femei au încercat, prin utilizarea diverselor tertipuri să influențeze decizia politică, la doi ani de la începutul războiului, perioadă în care Regatul își păstrase neutralitatea. Opinia Reginei Maria despre Martha Bibescu se regăsește în autobiografia suveranei, intitulată „Povestea vieții mele” și cuprinde paragrafe care o descriu pe prințesă ca fiind o femeie frumoasă, cu așteptări mari de la viață, care se lăsa însuflețită de tot ce era măreț. Regina Maria remarca faptul că are o minte ageră, cu care descoperea orice îi putea fi de folos în viața socială și, la fel ca majoritatea străbunilor ei Lahovarești, era încă de mică un soi de enciclopedie având o memorie minunată.

Salonul palatului Mogoșoaia s-a dovedit de o valoare inestimabilă, fiind ideal pentru culegerea de informații și pentru influențarea politicienilor, cu precădere în perioada de neutralitate a României din timpul Primului Război Mondial. Indiferent de tabăra în care se aflau, diverși politicieni români, britanici, greci, francezi și ruși erau oaspeți ai Marthei Bibescu la Mogoșoaia. Aici se organizau evenimente mondene la care participa toată protipendada românească într-un decor relaxant. Aici era dezbătută, la nivel înalt, politica țării. Prințesa s-a dovedit  o gazdă deosebit de primitoare, indiferent de vremurile pe care le-a trăit, primind la palatul ei, până în 1945, an în care aceasta a părăsit definitiv România, o mare parte a elitei europene.

În epoca de glorie a palatului, cine nu se număra printre invitații Marthei Bibescu, nu era considerat ca făcând parte din lumea bună a Bucureștiului interbelic. În anul 1905 Martha Bibescu pleacă împreună cu soțul ei în Persia, unde acesta avea misiuni diplomatice. La întoarcere, prințesa își prezintă impresiile într-un volum, ulterior premiat de Academia Franceză, fiind astfel propulsată în rândul celor mai cunoscute personaje ale vremii.

Succesele literare, călătoriile frecvente în state europene, precum și întâlnirile de la Mogoșoaia îi oferă posibilitatea creării și întreținerii unor relații apropiate cu un număr foarte mare de personalități ilustre, printre care regi, președinți, diplomați, savanți, aristocrați, scriitori, artiști, agenți secreți și oameni politici. Prin intermediul cercului relațional creat, prințesa a reușit să determine schimbări importante, devenind o figură marcantă a transformărilor produse după Primul Război Mondial.

Iubirile Marthei

Prințesa s-a căsătorit cu dispensă de la Vatican, la vârsta de 17 ani, cu George Valentin Bibescu intrând astfel în familia princiară din care făceau parte și Ana-Elisabeta Brâncoveanu (Ana de Noailles) și Elena Văcărescu. Însă căsătoria a devenit, mai târziu, doar un cadru oficial, cei doi ajungând după scurt timp să își trăiască viețile separat.

Prima relație extraconjugală în care a fost implicată prințesa a fost cea cu francezul Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre burlacii notorii ai Franței, descendent al unei vechi familii de aristocrați. Relația dintre cei doi s-a terminat odată cu intervențiile mamei francezului și cu retragerea prințesei la o mănăstire din Alger. În perioada relației cu Charles Louis, Martha ar fi dorit să divorțeze, însă a fost convinsă de mama soțului ei, care divorțase la rândul ei și suferise repercusiuni, să nu recurgă la o astfel de măsură. Prințesa a primit, în schimb, Palatul de la Mogoșoaia de la soțul ei.

A doua relație celebră a prințesei a fost cea cu prințul moștenitor al Germaniei, Wilhelm, care o considera cea mai inteligentă și frumoasă femeie din România. Aceștia au corespondat, însă Martha nu dădea semne că ar nutri sentimente față de acesta. Cu toate astea accepta toate cadourile și declarațiile primite, presupunându-se ulterior că proceda așa cu scopul de a obține informații de la prințul moștenitor. O mare parte a arhivei personale a Marthei Bibescu este depozitată la Biblioteca Națională și cuprinde corespondența acesteia cu marile personalități ale vremii din prima parte a secolului al XX-lea. Printre altele, arhiva conține și colecția de scrisori primite de la Wilhelm, din care reiese afecțiunea acestuia pentru principesa română. Pe lângă această colecție, tot în arhivă se mai regăsesc și corespondențele Marthei cu alte personalități marcante precum Alfonso al III-lea al Spaniei, academicianul Louis Gillet, abatele Mugnier, șeful legației elvețiene la București, Rene de Weck, diplomatul francez Jacques Truelle sau diplomatul italian Francesco Lequio. În jurnalele Marthei Bibescu se regăsesc descrieri ale scrisorilor primite de la Wilhelm, dar și relatări despre satisfacția produsă de acestea. Totuși, prințesa recunoaște în propriul jurnal că pe ea o impresiona statutul prințului și nu persoana sa, notând “Domnind peste el, domnesc peste un imperiu”.

A treia relație extraconjugală cunoscută a Marthei Bibescu a fost cea cu maiorul Thomson, care a devenit ulterior Ministru al Aerului în Marea Britanie și Lord de Cardington. Britanicul avea misiunea de a determina intrarea României în război de partea Antantei. Relația dintre cei doi a durat aproape 15 ani, timp în care se presupune că maiorul, ajuns între timp colonel, a inițiat-o în tainele spionajului, învățând-o să culeagă informații de la inamici prin intermediul vastului său cerc de prieteni.

După Primul Război Mondial, cu toate că trecuseră prin multe momente dificile împreună și aveau deja o experiență comună de câțiva ani, Martha și-a pierdut interesul pentru englez. Acesta, însă, avea să îi rămână la dispoziție pentru tot restul vieții. Se pare că Lordul Thomson a făcut schimb de informații cu prințesa și după încheierea războiului, lăsându-se copleșit de farmecele ei și furnizându-i mai multe date decât primea el de la prințesă. Pasiunea Marthei pentru el s-a reaprins după ce acesta a fost numit ministru și a primit titlul de „lord”, trădând încă odată atracția pe care titlurile, rangurile, funcțiile sau averile o exercitau asupra Marthei Bibescu.

În a doua parte a vieții Martha a fost acuzată de relații amoroase cu președintele francez Charles de Gaulle, despre care se știa că îi era un prieten destul de apropiat. În 1962 ea devine consiliera președintelui Franței pe problema românească. Se pare că Martha a continuat și după plecarea în exil să lupte pentru cauza României și să facă lobby pentru atingerea intereselor țării, însă revenirea la realitățile politico-sociale antebelice, în care prințesa cunoscuse gloria, nu mai era posibilă.

Din jurnalele Marthei Bibescu, scrise după moartea președintelui francez, reiese afecțiunea nutrită pentru acesta, în ciuda faptului că, și după moartea lui, prințesa era convinsă că a avut abilitatea să îl manipuleze pe de Gaulle în perioada exercitării mandatului.

Martha și spionajul

După ce relația cu Lordul Thompson a luat amploare, britanicul i-a prezentat prințesei direcțiile de acțiune. Nu trebuia să facă altceva decât ceea ce se pricepea cel mai bine, respectiv să organizeze cât mai des evenimente mondene la palatul ei de la Mogoșoaia, urmând ca odată adunate persoanele cu prerogative de conducere într-un cadru restrâns și familiar să se înceapă punerea în practică a planului privind convingerea invitaților că intrarea în război a României era oricum iminentă, iar Puterile Centrale nu reprezentau o opțiune avantajoasă pentru ţară.

George Valentin Bibescu cunoștea situația și știa despre relația soției sale cu englezul. Cu toate astea, cei doi bărbați au îndeplinit împreună și o misiune deosebit de importantă și periculoasă. Odată cu trecerea Carpaților de către trupele germane, cei doi au fost însărcinați să meargă la Ploiești și să incendieze sondele de petrol, pentru a împiedica accesul trupelor germane la combustibilul necesar deplasării. Misiunea, deși foarte riscantă, a fost îndeplinită cu succes. Ulterior, colonelul englez a sprijinit promovarea în grad a lui George Valentin Bibescu și recunoașterea publică a meritelor sale. Imediat după intrarea României în Război, Regina Maria împreună cu Martha Bibescu au pus bazele unui spital, Spitalul numărul 118, de pe strada Dr. Grozovici din București. Acesta a fost înființat prin transformarea unor grajduri, pe cheltuiala proprie a prințesei. Spitalul a fost finanțat de prințesă, iar infirmierele și asistentele au provenit din rândul soțiilor politicienilor.

Din cauza relației nedisimulate cu colonelul Thomson, cunoscută de apropiații prințesei, Martha Bibescu a fost acuzată, după cucerirea Bucureștiului de către trupele germane, de spionaj în favoarea englezilor. Astfel, prințesa a primit porecla de „Mata Hari” a României, cu referire la dansatoarea olandeză Margaretha Gertruida Zelle, care fusese acuzată cu spionaj dublu și executată în Franța, în Primul Război Mondial.

Despre Martha s-a speculat că ar fi făcut joc dublu în vremea războiului, pentru germani și pentru britanici. Ceea ce se știe cu siguranță este însă că prin prisma relațiilor și intervențiilor Marthei au fost obținute și transmise Casei Regale a României foarte multe informații utile în timpul războiului. În timp ce autoritățile și majoritatea cunoștințelor Marthei se retrag la Iași, împreună cu guvernul și Casa Regală, prințesa rămâne la București, conducând în continuare spitalul pe care îl înființase cu Regina Maria. O parte a elitei politice românești a considerat că Martha a rămas la București pentru a le împărtăși germanilor informațiile secrete pe care le deținea.

Pe de altă parte, după ocuparea Bucureștiului, germanii au crezut că Martha Bibescu fusese lăsată în Capitală cu misiunea de a obține informații referitoare la strategiile armatei, componența echipelor de comandă și alte detalii ce ar fi putut slăbi dispozitivul german. În consecință aceștia au dispus supravegherea ei permanentă, întrucât anihilarea prințesei nu era posibilă din cauza relațiilor pe care le avea în rândurile aristocrației germane și austriece. După scurt timp prințesa a fost dusă la Viena și apoi în Germania, unde a fost tratată corespunzător rangului ei. După câteva scurte întrevederi cu înalți funcționari care au intervievat-o, Martha fost lăsată să se întoarcă în România.

Întoarcerea Marthei Bibescu în România a alimentat suspiciunile referitoare la calitatea ei de spion german, declanșate odată cu refuzul ei de a părăsi Bucureștiul în momentul plecării guvernului în exil la Iași. Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici combate ipoteza conform căreia Martha Bibescu ar fi întreprins acțiuni de spionaj în favoarea britanicilor sau a germanilor, afirmând că, din moment ce prințesa era mult mai inteligentă decât lordul Thomson, nu avea cum să fie inițiată în activitatea de culegere de informații, în special în favoarea unui alt stat, sau instruită în orice fel. După părerea academicianului, inteligența prințesei era moștenită de la Lahovarești și Mavrocordați împreună cu toate celelalte calități ale lor.

Odată cu încheierea Primului Război Mondial prințesa a trecut prin momente dificile, fiind afectată cu precădere de ascensiunea mișcării legionare. În 1940 Martha Bibescu a fost victima perchezițiilor legionare, efectuate într-un stil neprofesionist și brutal, urmate de arderea în public, în Piața Victoriei, a cărților scrise de prințesă și considerate de legionari „otrăvite”, printre acestea aflându-se și volumul său „Izvor, țara sălciilor”.

Martha Bibescu înainte și după Al Doilea Război Mondial

În urma percheziției efectuate pe domeniul de la Mogoșoaia, legionarii au ridicat o serie de documente aparținând principesei, vehiculându-se ulterior că acestea indicau activități de culegere de informații desfășurate de Martha Bibescu. În perioada statului național legionar, căruia soții Bibescu îi erau ostili, cuplul princiar era considerat inamic. Atât Marthei, cât și soțului ei le-au fost deschise dosare de urmărire, cei doi fiind bănuiți de „complicitate” cu Marea Britanie și Franța.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Martha Bibescu ar fi fost implicată în tratativele purtate de regimul condus de mareșalul Ion Antonescu în vederea semnării unui armistițiu separat cu puterile aliate, respectiv a unei convenții secrete de pace. Nu trebuie ignorată nici susținerea acordată reprezentanților americani și englezi în Comisia Aliată de Control, precum și sprijinul prințesei Bibescu pentru diplomații regaliști italieni, refugiați la București din cauza regimului de la Roma.

În anul 1945, Palatul Mogoșoaia, care odinioară găzduise întâlnirile neoficiale ale elitelor, i-a fost luat Marthei Bibescu, însă nu înainte ca aceasta să se asigure că imobilul va fi trecut pe lista monumentelor istorice. În septembrie 1945 prințesa a călătorit inițial în Anglia, apoi în Franța, stabilindu-se într-un apartament al hotelului Ritz din Paris.

Rafinată, inteligentă și deosebit de frumoasă, Martha Bibescu a reușit întotdeauna să gestioneze inteligent și cu naturalețe relațiile pe care le avea cu cei mai iluștri reprezentanți ai Europei zilelor sale, fiind înzestrată cu toate calitățile de care avea nevoie o prințesă. Între cunoștințele foarte apropiate ce proveneau din cele mai înalte medii ale societății s-au numărat șeful Partidului Liberal din Anglia, Herbert Henry Asquith, Ramsay Mc Donald, care îndeplinise de mai multe ori funcția de prim-ministru al Marii Britanii, Neville Chamberlain, Sir Samuel Hoare, Winston Churchill sau Charles de Gaulle. Aceștia nu se sfiau să își declare public fascinația față de prințesa Martha Bibescu. Președintele francez Charles de Gaulle o complimenta spunându-i că vede în ea personificarea întregii Europe. Acesta a fost ultimul prieten de seamă al prințesei, alături de care a participat în repetate ocazii la dineurile oficiale de la Palatul Elysee.

Asocierea numelui Marthei Bibescu cu activitățile de spionaj provin în mare parte și din istoriografia comunistă, regim care a încercat în multiple rânduri să o implice pe aceasta în diverse procese intentate unor reprezentanți ai aristocrației românești. Ultima lucrare a prințesei, intitulată “Nimfa Europa”, în care trecea în revistă toate marile personalități pe care le-a cunoscut de-a lungul vieții, a rămas nefinalizată. Martha Bibescu a decedat în 1973, la vârsta de 87 de ani. Nu există însă certitudinea că în respectiva operă ar fi fost trecute cu adevărat toate personalitățile întâlnite de cea care a fost înmormântată la Paris ca “Marthe Bibesco, ecrivain francais” și nu ca “Martha Bibescu, prințesă româncă”.

Abstract

This article depicts the intelligence activity of Marthe Bibesco during the early 20th century. The aristocrat origins of the princess alongside her impressive intellectual and diplomatic skills placed her among the most brilliant minds of intelligence. Marthe Bibesco managed to set up a really impressive network of representatives of politics, social, cultural or military fields. Her strong ties in most European countries allowed her to exchange information, often making use of controversial methods to obtain the intelligence she wanted. Her connections with kings, princess, ambassadors, ministers, intelligence officers were her best assets that helped her achieve her goals and also to be recognized as a very important representative of European diplomacy. In addition to her cultural or intelligence activity, she used to keep a keen eye on European political and social life by corresponding with many important people. King Alfonso XIII, Kronprintz Wilhelm, Charles de Gaulle, Rene de Weck, Francesco Lequio were some of her long-term pen pals.

Autor: Gal Norbert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*