Să începem cu o triere
Dacă sunteţi un cititor de ocazie, probabil că nu voi reuşi să vă reţin atenţia mai mult de un minut. Aşa că mă grăbesc să vă liniştesc şi spun pe şleau că subiectul v-ar părea complicat şi inutil. Vă puteţi opri cu lectura aici şi fără a avea sentimentul de a pierde aspecte importante pentru dumneavoastră. Nu cred că v-ar pasiona ceva din antropologie, politologie, sociologie ori alte… ologii. Mai bine spuneţi pass(ologie) şi ne scutim de chinuri reciproce.
Dacă vă număraţi printre cei antrenaţi în lectura unor materiale utile, informative, trebuie să aflaţi că în Facebook, fabrica de narcisism, nu veţi găsi acea prezentare tipic sintezistă despre ce e Facebook şi ce vrea el, nici sfaturi practice despre cum să aduni like-uri ori măcar banalele tips&triks. De aceea, special pentru dumneavoastră, am o informaţie gratuită, utilă şi foarte oportună: Teodor Baconschi nu este genul celor care livrează certitudini, nu vă garantează fericirea în doi-trei sau şapte paşi, iar necunoscutul… ei bine, nu a reuşit să-l dovedească epistemic, deşi i-a dedicat o carte întreagă în 2008. Cel mai sigur este să o cotiţi la drepta spre raftul cu lecturi motivaţionale şi broşuri de hobby. Acestea sunt scrise mai clar, autorii par mai siguri pe ei (imperativi chiar!) şi „livrează” mult mai bine.
Dacă sunteţi printre cei care vor să atace un subiect mare şi greu (globalizarea, reţelele sociale, relaţiile internaţionale…) – de voie, de nevoie, „academic”, pentru „puncte” sau „CV” – mă tem că nu veţi găsi în această carte mai nimic din acel mainstream al ideilor comune, uşor de preluat şi reformulat conform propriilor nevoi şi dispoziţii. Baconschi scrie colorat, metaforic şi polisemantic. Privirea lui aruncă raze de nobleţe acolo unde nu te-ai aştepta şi umbre unde nu credeai să existe soare. Recurge des la metafore elevate şi jonglează cu o alchimie surprinzătoare a cuvintelor şi ideilor.
Astfel, nu „se merită” efortul de a-i topi textele în vreun abstract ce s-ar dori intelectual pentru un studiu care începe cu „în contextul globalizării…” şi continuă la fel de inspirat-banal şi incitant-formal până la punctul final. Sunt convins că niciun specialist-pe-puncte-cu-aspiraţii-de-fin-teoretician al reţelelor sociale nu ar asuma sau rezona cu sintagma „marea trăncăneală digitală” (p.43) sau cu ideea că „cetăţenia digitală e masturbatorie” (p.108). Nu se face: prea neacademic, prea ca la ţară. Dumneavoastră vă recomand nişte repere mai adecvate nevoilor, iar un bun punct de plecare ar fi referate.ro.
Pariul pascalian al autorului
Dacă aţi ajuns cu lectura până aici, sunteţi dintre cei pe care nu aş vrea să-i plictisesc prea tare. Iar a citi ce cred eu despre felul în care scrie Baconschi ar fi – după toate probabilităţile – un preludiu nu foarte provocator intelectual în raport cu cartea însăşi.
De aceea, mă voi limita la a scoate în evidenţă numai ceea ce consider a fi pariul lui Teodor Baconschi, similar celui propus de Blaise Pascal cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Provocarea autorului constă în reluarea în stăpânire a propriei lumi, mai ales a noilor sale dimensiuni, trecând prin conştientizarea acelei teme deja clasice a dezvrăjirii.
Parafrazându-l pe Pascal şi citindu-l pe Baconschi printre rânduri, am putea formula noul pariu astfel: dacă lumea digitală se construieşte lângă mine şi eu nu o înţeleg, am pierdut totul; dar dacă devin conştient de ea şi de noile raporturi ce ne leagă, atunci am câştigat totul. Aşadar, ar fi în interesul fiecăruia să înţeleagă lumea nouă, mai degrabă decât să o respingă, chiar dacă această conştientizare coexistă cu melancolia după reperele dragi ale celei vechi ori cu dezvrăjirea promisiunilor progresiste ale celei noi.
Dincolo de vechi şi nou, de bine şi de rău, de înclinaţiile paseiste sau de tentaţiile progresiste, transpare la Baconschi nevoia de a înţelege felul în care lumea se transformă. În plus, accentele satirice şi notele joviale condimentează o căutare altfel profund epistemică şi în care sunt întrebuinţate o multitudine de instrumente: condei, diplomaţie, religie, filozofie ş.a.
Critica facebook nu e la îndemâna oricui
Aici nu am în vedere toate acele numeroase atacuri subţirele pornite din necunoaştere sau bon ton, ci o critică substanţială şi coerentă. Şi există mai multe motive: mai întâi pentru că trebuie să înţelegi foarte bine fenomenul dacă nu vrei să cazi în manierismul critic ori în fetişuri anti-tehnologice hrănite din ignoranţă.
Apoi, pentru că este nevoie să asumi pe de-a-ntregul o astfel de postură critică, chiar şi atunci când vei fi atacat de o mulţime de „lezaţi” – mai ales dintre cei care nu au citit cartea, lezaţi fiind şi de lectură, probabil.
Ba chiar mai mult, trebuie să înduri şi pseudo-pozitivismul unor neînţelegeri fundamentale de tipul celei promovate voios de „ŞAPTE SERI“, care crede că „e foarte aiuristic să te încrunţi că pe lumea asta există generaţii PRO şi reţele sociale, dar Baconschi o face cu farmec…” Pe scurt, o laudă că ar fi un fel de aiureală mişto. Beton – ca să păstrăm registrul.
Iar critica salvatoare cu atât mai puţin
Paradoxul prestidigitaţiei erudite a lui TB este acela că, prin critica pe care o face lumii digitale, o salvează! Pentru că – în cele din urmă – marea ei problemă suntem noi, oamenii, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Facebook este ceea ce noi – userii – îl facem, nici mai bun, nici mai rău. Ce i se impută lui reprezintă, de fapt, mica noastră aroganţă demirugică, a celor care ne croim chip de biţi şi-i insuflăm viaţă virtuală după asemănarea unei iluzii la care doar aspirăm.
Fabrica de narcisism e în noi, acolo unde a mocnit dintotdeauna. Iar Facebook e doar unealta sau sistemul care i-a permis să devină mult mai productivă şi să ia cumva faţa altor dimensiuni ale spiritului. Întrebarea este ce facem cu surpulsul acesta de narcisism: îl punem la zid sau pe wall? îl şeruim pauşal sau autolimităm salvator?
Cum spuneam, Teodor Baconschi nu oferă reţete, dar întreaga sa carte pare a sugera – delicat, prin exemplul propriilor căutări – nevoia unui gest introspectiv care să umple prăpastia ontologică dintre crezul raţionalist clasic şi impulsul narcisist modern „postez, deci exist”.
Please like & share sau mai bine puneţi mâna pe carte. Merită.
ABSTRACT
If are one of those pragmatics that search for an useful and informative content, you must be warned: “Facebook, the narcissism factory“ doesn’t offer that typically synthetic presentation on what Facebook is and what it does. Nor the practical advice on how to get more likes or, at least, some tips&triks. Baconschi is not the kind of writer that delivers certainties, he doesn’t guarantee happiness in 3 or 7 steps. So there is an ”early warning” for the potential reader: you will not find in this book the same old set of common ideas ready to be taken and refurbished to fit your own needs.
Baconschi’s writing is colorful, metaphoric and polisemantic. His perspective casts noble rays of light where you wouldn’t expect and even some warm shadows where no sun seems to exist. He plays naturally with elevated metaphors and he masters a surprising alchemy of words and ideas. This book may be seen as a modern Pascal’s wager, the challenge here being to regain ownership of our world’s new dimensions, at least by a better and deeper understanding of the changes involved, and – most important – even if this may bring the shadow of a disenchantment. And a solid Facebook criticism is not within the reach of all authors, which are hunted by the perils of mannerism, anti-technological fetishes or the fierce counter criticism of a vocal digital community. But the paradox of Baconschi’s erudite prestidigitation is that by criticizing the digital world he saves it! Because, finally, Facebook is what we, the users, make of it. Not better, not worse. That narcissism factory is actually within us all, where it had always smoldered.
The entire book delicately suggests the need of an introspective effort as a way to fill the ontological gap between the classic rationalist credo and the modern narcissist impulse “I post, therefore I am”.
Please like & share read the book
Autor: Iulian Diculescu
