Spionajul industrial însoţeşte istoria omenirii de mii de ani şi reprezintă unul dintre cele mai vechi canale de difuzare a tehnologiei. Se ştie că era practicat în anul 500 î.H., când bucătarii din vechiul oraş grecesc Sybaris se plângeau de competitorii care le furau reţetele pentru a le face concurenţă neloială la festivaluri. O mie de ani mai târziu, în secolul al VI-lea d.H., China pierdea monopolul asupra producţiei de mătase, după ce călugări din Imperiul Bizantin reuşeau să transporte clandestin ouă de viermi de mătase în Europa. Mai târziu, în perioada Războiului Rece, spionajul industrial avea să devină parte relevantă a politicii economice a statelor comuniste, un instrument în încercarea acestora de a reduce decalajul faţă de ţările capitaliste mai avansate din punct de vedere tehnologic.
Mai mult decât a constitui o modalitate eficientă de reducere a decalajelor tehnologice, această practică a utilizării spionajului a permis anumitor state să-şi menţină statutul de puteri la nivel global. Într-o exprimare plastică, se poate spune că spionajul tehnologic a reprezentat combustibilul care a alimentat Războiul Rece.
Marele URSS şi secretele atomului
În 1949, Uniunea Sovietică reuşea să obţină secretul bombei atomice şi anula monopolul deţinut de SUA. Astfel, urmau două decenii în care „diplomaţia nucleară” avea să fie utilizată în multiple situaţii de părţile implicate în Războiul Rece. La mijlocul anilor ’60, SUA şi URSS ajunseseră deja o paritate relativă, iar securitatea lor ajunsese să depindă de amenințarea distrugerii reciproce garantate.
Deşi nu au fost niciodată utilizate după Al Doilea Război Mondial şi şi-au dovedit limitele inclusiv pe plan diplomatic, armele nucleare şi-au demonstrat utilitatea, permiţând anumitor state să-şi declare calitatea de superputeri la nivel internaţional. Mai mult decât atât, pare întemeiată afirmaţia că, dacă URSS nu ar fi obţinut secretul bombei atomice, foarte probabil Războiul Rece ar fi fost mult scurtat, iar cursa nebunească a înarmărilor şi a proiectelor militare secrete s-ar fi dovedit sterilă.
SUA şi „răpirea Lunii”
Tot în perioada Războiului Rece, acelaşi spionaj tehnologic avea să încline balanţa în favoarea SUA, într-un domeniu important datorită imensului capital de imagine generat. Către sfârşitul anilor ’50, Războiul Rece şi cursa spaţială erau în plin avânt la nivel internaţional. Spre îngrijorarea CIA şi a liderilor politici americani, URSS reuşea să obţină rezultate notabile: lansarea primului satelit artificial creat de om şi plasat pe orbita Terrei (1957 – Sputnik), urmat de o expoziţie itinerantă în mai multe ţări, pe parcursul căreia URSS a transportat şi prezentat lumii satelitul artificial Luna sau Lunik (1959), creat pentru a explora satelitul natural al Pământului. De altfel, în septembrie 1959, Lunik 2 devenea primul obiect creat de om care atingea suprafaţa Lunii, iar URSS părea să fi câştigat cursa spaţială.
Înţelegând că decalajul din domeniul aerospaţial devenea semnificativ, SUA au fost nevoite să recurgă la spionaj pentru a reintra în joc. La sfârşitul anului 1959 sau începutul lui 1960 (pe baza documentelor declasificate nu se poate stabili data exactă), patru agenţi CIA au pătruns, pe timpul nopţii, în camionul în care se afla satelitul Lunik, l-au demontat, au fotografiat şi documentat fiecare element, pentru ca apoi să pună totul la loc fară a lăsa vreo urmă. Operaţiunea de „răpire a Lunii” a fost un real succes, mai ales că, pentru expoziţia itinerantă care a inclus și teritoriul SUA, prea mândri pentru a recurge la o simplă machetă, sovieticii comiseseră imprudenţa de a utiliza un satelit veritabil.
Datorită datelor obținute în cadrul operaţiunii şi a reconstruirii satelitului prin intermediul ingineriei inverse, guvernul SUA a fost capabil să-şi dezvolte proiectele şi programele deja iniţiate. Rezultatul avea să se vadă în următorii ani, când SUA câştigau cursa spaţială, în 1969, iar Neil Armstrong devenea primul om care păşea pe Lună.
Efectele pozitive ale spionajului industrial asupra RDG
Astfel de exemple par să indice fără umbră de îndoială că spionajul tehnologic este un instrument util pentru orice stat. Totuşi, evaluările concrete ale beneficiilor economice ale ţărilor care îl utilizează nu par să ofere concluzii clare.
Efectele păreau imposibil de cuantificat până în 2017, când economiştii Erik Meyersson, de la Shtockholm School of Economics, şi Albrecht Glitz, de la Universitatea Pompeu Fabra, au publicat un studiu care prezenta veniturile economice obţinute de Republica Democrată Germană datorită spionajului industrial. Cercetarea a fost realizată în urma analizării metadatelor (de ex. cine a furnizat informaţia, cât de valoroase erau datele, cuvinte cheie) a aproximativ 150.000 de documente secrete colectate prin intermediul spionilor Stasi (Ministerul Securității Statului), în perioada 1970-1988, de la Republica Federală Germană.
În anii ’70, decalajul dintre RDG şi RFG în ceea ce priveşte productivitatea era semnificativ. Apelând la indicatori precum productivitatea multifactorială (engl. Total Factor Productivity – TFP), cei doi cercetători au constatat că TFP în Germania de Est era la aproximativ o cincime față de nivelul Germaniei de Vest, în 1972. Potrivit calculelor autorilor, în lipsa fluxului constant de informaţii obţinute de Stasi prin intermediul spionajului industrial, diferenţa de productivitate între Est şi Vest ar fi continuat să crească. Efectul pozitiv al spionajului industrial este uşor de descifrat: în 1989, contribuise la o reducere cu 8,6% a decalajului la nivelul TFP, iar în domeniul computerelor şi electronicelor generase o scădere cu 26% a diferenţei dintre cele două Germanii.
Studiul arată şi că beneficiile economice generate de spionaj în 1988 s-ar ridica la 4,6 miliarde de euro, în timp ce costurile pentru derularea activităţii de spionaj au însumat doar 6,4 milioane de euro.
O victorie a la Pirus
Totuşi, în spatele acestor cifre se află şi costuri ascunse, deoarece spionajul pare să reducă semnificativ investiţiile din domeniul cercetării şi dezvoltării (fapt sugerat şi de diminuarea considerabilă a numărului de solicitări pentru obţinerea de brevete de invenţie).
Potrivit celor doi cercetători, în pofida unor rezultate iniţiale (de exemplu inventarea computerului anilor ’60 – IBM System/360), spionajul industrial nu a mai înregistrat rezultatele scontate în anii ’70-’80. Cauza probabilă este că majoritatea resurselor ajunseseră să fie alocate pentru obţinerea rezultatelor în domeniul tehnicii avansate de calcul (advanced computing), în special demersul de a crea un cip de memorie de 1 megabyte, fapt care necesita investiţii majore în activitatea de intelligence şi în bunuri supuse embargoului. Cu timpul, accesul facil la informaţii secrete a descurajat investiţiile în cercetare şi dezvoltare atât în sectorul de stat, cât şi în cel privat.
Victorii cu aromă de înfrângere. Cazul Farewell
În lumea spionajului, linia dintre victorie şi eşec poate fi uneori volatilă, iar ceea ce poate părea un succes se poate transforma repede într-un eşec răsunător. O demonstrează foarte bine cazul Farewell.
Povestea lui Vladimir Vetrov (Agentul Farewell) începe în 1981. Dezamăgit de viaţa din URSS, colonelul KGB Vetrov a transmis către serviciile secrete franceze peste 4000 de pagini cu documente clasificate sovietice obţinute prin spionaj industrial. Printre acestea se afla şi un document cu tehnologiile aflate pe lista de priorităţi a intelligence-ului sovietic. În 1981, ca urmare a întâlnirii la nivel de preşedinţi între Franţa şi SUA, CIA primea informaţiile privind modul în care KGB infiltrase, de-a lungul anilor, fabricile, laboratoarele şi agenţiile guvernamentale americane pentru a fura tehnologia necesară Uniunii Sovietice.
Potrivit mărturiilor publicate de Thomas Reed, fost consilier în Administrația Reagan (la guvernarea SUA în acea perioadă), CIA ar fi decis desfășurarea unei operaţiuni de sabotaj şi ar fi livrat serviciilor secrete ucrainene un software cu erori. Ulterior, tehnologia însuşită de sovietici prin metode ilicite, ar fi fost utilizată pentru construirea unui gazoduct trans-siberian.
Ceea ce trebuia să reprezinte un succes al spionajului sovietic s-a transformat într-un succes al contraspionajului american: în 1982, o explozie avea să distrugă cea mai mare parte a conductei din Siberia. Magnitudinea deflagraţiei a fost de 1/7 din efectul armelor nucleare folosite împotriva Japoniei în Al Doilea Război Mondial şi a anulat câştiguri estimate la 6 miliarde de dolari pe an.
A afirma că spionajul tehnologic aduce beneficii entităţilor care îl practică poate părea un truism. Şi, totuşi, cercetătorii susţin că spionajul şi furtul de tehnologie pot creşte productivitatea economică pe termen scurt, dar, concomitent, slăbesc investiţiile în cercetare şi dezvoltare cu efecte negative pe termen lung. Căci, pe frontul invizibil, unele victorii au aroma înfrângerii…
Autor: C.N.
