Intelligence-ul, dincolo de a fi ceea ce este (materie cenuşie!), e şi (cât cuprinde!) mister! De vină poate fi şi literatura sau filmologia detectivistică, dar şi „accesul restricţionat” sau „etanşeitatea compartimentată” invocate intra (ori extra) muros!
La urma urmelor, cum trebuie să fie, dacă nu secret, un serviciu (mai mult sau mai puţin) secret? Ştiu, veţi spune că secret nu exclude pe vizibil şi că nici nu putem vorbi de totalitatea sau unanimitatea inaccesibilităţii (restului) lumii la ce-face-ce-este-şi-ce-se-zice-despre-SRI. De aici se trage şi sintagma (legală) „interes public”, care oferă posibilitatea instituţiei să nu spună tot, dar care, mai abitir, dă şansa celor interesaţi (presei, bunăoară!) să afle destule.
Nu e (un) secret că şi o (bună) parte dintre informaţiile culese-prelucrate-stocate-valorificate de profesioniştii SRI provin din „surse deschise”, mai ales din mass-media. Coroborarea, verificarea şi con(in)firmarea le pot face (transforma) de interes operativ, devenind astfel (deşi de la lume adunate), pentru lume restricţionate. Aşa-s regulile jocului, aşa o cere politica de interese. Toată lumea (democratică) vede în acest modus operandi global un demers protecţionist pentru securitatea statului şi pentru siguranţa cetăţenilor, chit că mai sunt voci (tot democratice, la noi sau aiurea!) care ar dori ca praxisul serviciilor secrete să nu (mai) aibă nimic…secret! La noi două sintagme au rămas încă în vogă: „Merge şi aşa!” şi „Datul cu presupusul”. Un soi de lene, cum ar veni (ca să nu zicem lipsă de răspundere) şi un fel de manie a grandorii (ca să nu spunem „competenţa eternă a incompetenţilor” ori „incompetenţa veşnicilor competenţi” ce-şi vâră nasul unde nu le fierbe oala!), aspecte care, alături de fudulie, lăudoroşenie şi locvacitate nu ne fac cinste deşi sunt vizibile pe blazonul nostru de (etichetaţi) mereu balcanici. E drept, uneori, orgoliul (al minciunii elevate) e mai puternic decât onestitatea (recunoaşterii limitelor), dar paremiologia ne învaţă să fim cumpătaţi, respectoşi şi modeşti! Ne învaţă dacă nu suntem (mereu) corigenţi! Acei ştiu-tot (care încep să creadă chiar şi ei adevărul propriilor presupuneri şi fantasmagorii) creează, prin aura de mister sau acuza fără suport, suspiciuni şi neîncredere, plus alte delicte de imagine asupra unei instituţii de primă importanţă în articulaţiile statalităţii.
Mi-amintesc cum, eu însumi, în tinereţea cu epoleţi, atunci când eram prins că nu cunosc un subiect delicat, dar de interes comun, pus în discuţie, recurgeam la eschiva: „Nu pot să spun. Ştiţi unde lucrez!” Furnizor de mister, traficant de suspiciuni!
De aceea revin şi conchid: să lăsăm unda de mister profesional atâta câtă e, să nu mai tulburăm apele fabricând subiecte (dacă nu de scandal, măcar de circ, fiindcă epoca de austeritate pe care o traversăm se pretează, iar gradul de credulitate umană este mare!), să nu mai facem conexiuni pe care să le punem pe seama cine ştie cărei structuri de tip militar, potenţându-le misterul şi credulitatea prin sintagme încetăţenite printre comunicatorii profesionişti de tipul: „Avem informaţii venite din / pe surse!” Dacă se poate. Zic şi eu, dar tot eu nu mă pot abţine să nu plec urechea la diversiuni ori să casc gura pentru a colporta cine ştie ce zvon. Apropo: Ştiu din surse care au ţinut să-şi păstreze anonimatul că la SRI nu vor scădea salariile decât cu 10 la sută şi numai la cererea expresă a lucrătorilor, plus că pensiile nu vor fi diminuate, ci sporite cu acelaşi procentaj. De asemenea, angajaţii instituţiei, mai ales cei din mediul urban şi rural, posesori de maşini personale vor avea dreptul la bonuri pentru două plinuri de benzină pe lună (din păcate, nu şi pentru motorină!), în timp ce acei care nu deţin limuzine, vor avea dreptul la două excursii gratuite (vară şi iarnă) într-o ţară europeană la alegere. Condiţia pentru toţi: să nu ştie de glumă şi să nu cunoască nici o limbă străină.
Autor: Nicolae Rotaru
