Securitatea mediului şi accesul la resursele acestuia a devenit o provocare pentru societatea contemporană, aceasta fiind nevoită să îşi adapteze permanent politica de dezvoltare. Pentru a atinge un nivel de trai superior, omenirea a avut nevoie de tot mai multe resurse, iar ultimele decenii ne-au arătat tot mai clar că acestea nu sunt nelimitate sau au o capacitate de regenerare inferioară ritmului în care sunt exploatate. Viitorul se conturează ca o consecinţă a activităţilor noastre zilnice: reducerea suprafeţelor împădurite, distrugerea unor habitate naturale, poluarea, diminuarea resurselor de apă, creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, subțierea stratului de ozon, colapsul resurselor naturale sau degradarea solului. Implicaţiile acestor realităţi sunt grave şi imprevizibile, astfel că ele reclamă o atenţie specială atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere al securității.
Dezvoltarea economică şi tehnologică determină epuizarea treptată a resurselor naturale, iar aceasta generează migraţia populaţiei.
Între gradul de civilizaţie al societăţii şi mediul înconjurător există o corelaţie (Ana Ligia Leaua, O viziune strategică a securităţii mediului în era globalizării, Revista Română de Studii de Intelligence, nr. 6, decembrie 2011, pag. 207). Economia, a cărei dezvoltare se reflectă în bunăstare, este indisolubil legată de resursele mediului. Exploatarea, prelucrarea şi consumul acestor resurse, într-o civilizaţie tot mai tehnologizată, şi-au pus amprenta asupra climei, iar efectele negative sunt resimţite la nivel mondial.
Creşterea volumului de dioxid de carbon eliberat în atmosferă a provocat creşterea temperaturii medii a Pământului, a accelerat topirea calotelor glaciare, a provocat creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. Suntem martori ai furtunilor distructive, secetei, incendiilor naturale, deşertificării, topirii gheţarilor montani sau valurilor de căldură devastatoare care au afectat recoltele de cereale în regiuni-cheie pentru producerea alimentelor.
Amenințările ecologice la adresa securității naționale, la fel ca cele militare, economice sau sociale pot aduce prejudicii bazei fizice a statului, într-o măsură suficientă pentru a-i amenința însăşi existența. În mod tradițional, amenințările ecologice au fost percepute ca întâmplătoare, făcând parte din condițiile naturale de viață şi din această cauză fiind considerate mai degrabă o problemă de destin decât o chestiune de pe agenda securității naționale. Odată cu creşterea diversității şi ritmului activității umane, într-un context al răspândirii rapide a cunoştințelor despre ecosistemul planetar, evenimentele par mai puțin întâmplătoare, iar cauzele specifice sunt mai ușor de determinat. Această constantă descoperire a relațiilor cauză-efect aduce chestiunile ecologice în atenția decidenților politici.
Poluarea, consecinţă a unor activităţi economice, afectează mediul pe termen lung şi are implicaţii asupra evoluţiei omenirii.
Dimensiunea de mediu a securităţii
Conceptul tradiţional de securitate s-a adaptat evoluţiilor societăţii şi s-a extins, incluzând noile ameninţări, între care se află şi cele legate de reducerea resurselor, degradarea mediului prin poluare sau distrugerea ecosistemelor.
Conflictele şi insecuritatea au la origine cauze multiple, complexe şi adesea întrepătrunse, astfel încât extrem de dificilă realizarea unei distincții între degradarea mediului înconjurător, epuizarea resurselor, responsabilitatea pentru conflict sau insecuritate.
Resursele naturale asigură securitatea unui stat şi a cetăţenilor săi. Distribuirea inegală a resurselor la nivel global generează o competiţie pentru accesul şi controlul acestora. Această competiţie poate lua inclusiv forma conflictelor militare. Prin privarea populaţiei de resursele necesare vieţii, degradarea mediului poate deveni o sursă de conflict şi instabilitate.
Consumul de resurse naturale a crescut proporţional cu dezvoltarea tehnologică şi creşterea cererii pentru materii prime, produse finite şi servicii. Resursele regenerabile au fost puse în pericol de lipsa unor măsuri adaptate de control şi conservare. Exploatarea necontrolată a mediului a cauzat inundaţii, degradarea solului sau apariţia deşertificării. Folosirea combustibililor fosili într-un număr tot mai mare de procese industriale a provocat creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, mulţi oameni de ştiinţă corelând această situaţie cu schimbările climatice şi creşterea temperaturii medii la nivel planetar. Fenomenele meteorologice extreme, incendiile de vegetaţie, secetele prelungite sau precipitaţiile abundente, considerate cauze ale schimbărilor climatice, afectează sănătatea populaţiei, biodiversitatea şi securitatea alimentară.
Ritmul accelerat al dezvoltării nu însemnă doar o creştere a consumului de resurse, multe tot mai greu de regenerat. O presiune suplimentară asupra mediului vine din partea deşeurilor, acestea fiind eliberate în aer, apă şi sol.
Multe terenuri devin inutilizabile din cauza poluării, iar apele râurilor sau cele din pânza freatică nu mai pot susţine viaţa. Capacitatea de refacere a acestor resurse nu poate concura cu ritmul contaminării. Consecinţele se traduc în dispariţia faunei sau florei, vitale pentru supravieţuirea umană.
Insecuritatea provocată de alterarea mediului înconjurător are implicaţii asupra dezvoltării statale, astfel că soluţia dezvoltării durabile permite continuarea creşterii economice şi oferă răgazul necesar pentru refacerea resurselor regenerabile. Instituţiile din sfera securităţii au un rol important în protejarea şi facilitarea accesului la resurse.
Cooperarea pentru dezvoltarea durabilă
Cooperarea internaţională poate fi un răspuns la problemele de mediu şi poate contribui la prevenirea conflictelor. Soluționarea aspectelor socio-economice ale problemelor de mediu trebuie să fie rezultatul unei abordări integrate care includă dimensiunile politice, economice, sociale şi de mediu (Ana Ligia Leaua, Securitate şi dezvoltare durabilă. Informaţii strategice despre mediul înconjurător (I), Revista Română de Studii de Intelligence, nr. 3, octombrie 2010, pag. 89).
Summit-ul ONU pentru Dezvoltare Durabilă Rio+20, din iunie 2012, a recunoscut rolul important al economiei verzi pentru dezvoltarea durabilă şi eradicarea sărăciei. Au fost invocate modele de consum şi producție durabile, tehnologiile curate, utilizarea eficientă a resurselor şi dezvoltarea unor sisteme energetice cu nivel scăzut de emisii. Summit-ul ONU privind dezvoltarea durabilă, din 2015, a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă – transformarea lumii în care trăim, inclusiv un ansamblu unic de Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) prin care să se păstreze un echilibru între dimensiunile economică, socială şi de mediu a dezvoltării durabile.
Politici europene de mediu
La nivel european, preocupările pentru securitatea mediului, privită ca o componentă a mediului de securitate, sunt reflectate de documentele oficiale adoptate în decursul timpului.
În data de 10 iulie 1976, un accident industrial de mare amploare, produs în localitatea Seveso, la un reactor chimic din incinta unei fabrici de pesticide din nordul Italiei, a avut consecințe extrem de grave asupra sănătății populației şi biodiversității. Efectele accidentului au determinat Consiliul Europei să emită aşa-numita Directivă Seveso prin care s-au introdus reglementări stricte cu privire la producerea şi stocarea substanțelor periculoase. Directiva Seveso a demonstrat înțelegerea nevoii de politici şi reglementări de mediu mult mai stricte.
În anii ’90, a început identificarea cauzelor şi instituirea răspunderii financiare pentru prejudiciile cauzate mediului. Acest proces a permis enunţarea unor principii, între care: principiul „poluatorul plăteşte” (suportarea, de către poluator, a cheltuielilor legate de măsurile de limitare/combatere a poluării), principiul acțiunii preventive (bazat pe regula generală că „este mai bine să previi decât să combați”), principiul precauției în luarea deciziei (adoptarea cu promptitudine de măsuri de precauție adecvate, atunci când o anumită activitate amenință să afecteze mediul sau sănătatea umană), principiul integrării (ce presupune integrarea cerințelor de mediu în politicile comunitare), principiul autonomiei şi proximității (adresat comunităţilor locale şi având ca scop gestionarea adecvată a deşeurilor, utilizând cele mai bune tehnici disponibile şi cu respectarea cerinţelor UE) (Adriana Bebeşelea,Veronica Kurti, Ancuţa Tanaş, Antonela Korosi „Politici de mediu”, Editura Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ „Ioan Slavici”, Timişoara 2013, pag. 23).
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene conţine un capitol dedicat mediului. Titlul XX al Tratatului defineşte obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului: conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului; ocrotirea sănătăţii persoanelor; utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale; promovarea pe plan internaţional a unor măsuri de contracarare a problemelor de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice. Scopul politicilor Uniunii în domeniul mediului este asigurarea unui înalt nivel de protecţie, ţinând cont de diversitatea situaţiilor din diferite regiuni (Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, versiunea consolidată, Jurnalul Oficial C 326, 26/10/2012).
Preocupările pentru mediu şi dezvoltare durabilă sunt reflectate de instituţiile şi mecanismele create la nivelul Uniunii Europene. Statele membre îşi por armoniza cadrul legislativ prin transpunerea directivelor, regulamentelor şi deciziilor adoptate în domeniile sănătăţii, protecției mediului şi protecției consumatorului.
Programe de acțiune
Implementarea politicilor de mediu la nivelul Uniunii Europene presupune o permanentă consultare cu guvernele statelor membre, cu companiile industriale, organizații non-guvernamentale şi grupuri de reflexie, care, prin atribuțiile conferite, contribuie la caracterul sinergic al politicii de mediu şi la atingerea obiectivelor acesteia, atât de ordin legislativ, cât şi de punere în aplicare.
Programele de Acţiune pentru Mediu (PAM) orientează, începând din anii `70, politica Uniunii Europene privind mediul. În noiembrie 2013, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat al şaptelea astfel de program, valabil până în 2020, care îşi propune să protejeze capitalul natural, să stimuleze creşterea şi inovarea prin utilizarea eficientă a resurselor şi reducerea emisiilor de carbon şi să protejeze sănătatea şi bunăstarea oamenilor (Environment Action Programme to 2020). Acest ultim program abordează problema respectării limitelor naturale ale planetei şi pune accentul pe rezultatele pozitive ale economiei circulare pentru bunăstarea umană.
Un alt document programatic în care este reflectată preocuparea pentru mediu este Europa 2020 – O strategie europeană pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii. Apărută în plină criză economică, strategia îşi propune, încă din preambul, ieşirea din criză şi menţinerea pe poziţie a Europei. Unul din obiectivele cuantificabile ale acestui proces, ce urmează a fi transpus la nivelul statelor membre, se referă la schimbările climatice.
Strategia descrie trei priorităţi care trebuie să se susţină reciproc: creșterea inteligentă – prin dezvoltarea unei economii axate pe inovare și cunoaștere, creșterea durabilă – prin promovarea competitivităţii, eficienţei utilizării resurselor, respectiv a unei economii ecologice şi creșterea incluziunii – care promovează un grad cât mai ridicat al ocupării forței de muncă, astfel încât să asigure o coeziune socială și teritorială (Europa 2020. O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, Comisia Europeană, Bruxelles, 03.03.2010).
Una din iniţiativele propuse pentru susţinerea priorităţilor se referă la „decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a creşte utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor şi a promova eficienţa energetică”.
Abordarea NATO şi cea europeană privind securitatea au evoluat considerabil în ultimii ani. Politica externă şi de securitate, atât la nivel NATO cât şi UE, este strâns corelată cu strategiile de mediu şi dezvoltare. Recentele inițiative ale Alianţei au vizat programe precum Comisia NATO pentru Ştiință, Securitate prin Programul de Ştiință (SPS), Parteneriat pentru Pace, Răspuns în caz de Calamitate, Cooperarea NATO cu Inițiativa de Mediu şi Securitate (EnvSec – Environment and Security Initiative).
Un mediu extrem de competitiv
Țara noastră dispune de Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-2020-2030 şi programe finanțate din Fondul pentru Mediu. Absorbția fondurilor europene oferă României oportunități financiare ce derivă din calitatea de stat membru al UE, cu impact asupra dezvoltării sistemice a țării.
Criza economico-financiară resimțită atât la nivelul instituțiilor statului, cât şi al agenților economici a determinat reducerea investițiilor destinate protecției mediului, sectorul cel mai afectat fiind cel al energiei produse din surse regenerabile. România se va regăsi într-un mediu extrem de competitiv în ceea ce priveşte accesul la resurse, de natură să influențeze dinamica relațiilor internaționale, context în care sunt necesare deopotrivă măsuri interne de valorificare a potențialului existent şi demersuri externe de configurare a unui profil de stat capabil să facă față provocărilor induse de globalizare. Aceste evoluții şi tendințe reclamă necesitatea consolidării unui stat inteligent, ale cărui caracteristici fundamentale sunt decizia şi acțiunea bazate pe cunoaştere.
Soluțiile care pot fi avute în vedere pentru a răspunde provocărilor sunt: consolidarea capacității de gestionare a resurselor de apă, adoptarea de măsuri de remediere a siturilor învechite în vederea restabilirii echilibrului mediului înconjurător şi a reducerii migrației, consolidarea cooperării transfrontaliere prin proiecte-pilot la nivel local, cu posibilitatea extinderii către alte regiuni, ameliorarea capacităților de monitorizare şi consolidarea capacității de guvernare, în special la nivel subnațional, adaptarea şi clarificarea dispozițiilor juridice şi armonizarea legislației interne cu cea internațională. Totodată, sunt necesare mecanisme de decizie care să anticipeze potențialele provocări cu care ne vom confrunta în viitor.
Serviciul Român de Informații, ca de altfel întreaga comunitate de informații, are un rol vital în asigurarea fondului de cunoaştere necesar decidenților şi beneficiarilor legali. Un obiectiv strategic important al Serviciului Român de Informații, definit în Strategia Națională de Informații, îl reprezintă optimizarea suportului informativ pentru procesele decizionale în domeniile securității energetice, gestionării fondurilor europene, securității alimentare, securității mediului, dezvoltării regionale, transporturilor şi infrastructurilor critice, inclusiv din perspectiva creşterii competitivității şi valorificării ferestrelor de oportunitate în plan social şi economic.
Din perspectiva atragerii de fonduri şi implicării în implementarea de proiecte care să susţină protecţia mediului, Serviciul Român de Informaţii, în calitate de lider sau partener, a promovat, în ultimii patru ani, nouă proiecte. Astfel, Serviciul a contribuit la reducerea substanțelor periculoase şi dezvoltarea capacităţii de decizie a autorităţilor competente în domeniul gestionării acestora, la valorificarea energiei regenerabile prin utilizarea resurselor de apă geotermală la sediul din Baloteşti al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precum şi la creşterea eficienței energetice a infrastructurii imobiliare aflate în administrare, prin modernizarea clădirilor, instalaţiilor şi sistemelor de iluminat, cu rol în sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Abstract
Environmental protection is a general concern. On the one hand, it is an issue related to the development of the society, and on the other hand, it is a matter of recovering, preserving and protecting the environment. The issue of climate change as a security risk has lately been given increasing attention, as it can generate social tensions. It is difficult to predict the consequences of climate chance. In order to solve this problem as efficiently as possible, some strategies in the field have been elaborated, as well as action plans on local, national, regional and international levels. The strategies on environmental protection are defining general guidelines, principles, directions, objectives and criteria to identify actions that may lead to a social, economic and sustainable development envisaging environmentally related issues. The action plans must comprise the objectives and tasks embodied and quantified in time, space and costs.
Autor: Diana Caracaş
