Rapiditatea şi maniera prin care ştirile false (fake news) se propagă în zilele noastre au dus la utilizarea extinsă a conceptului, care a căpătat, în funcţie de context, definiţii diverse. Astfel, am ajuns să discutăm despre un tip de jurnalism de propagandă, care răspândeşte informaţii false în mass-media, despre un discurs politic fals, care îşi propune să inducă oamenii în eroare în mod intenţionat sau chiar despre un fenomen în sine, ale cărui efecte pot fi observate la nivel politic şi social.
Cel puţin în ultimul an, subiectul ştirilor false a fost discutat la nivel internaţional, în mass-media sau în mediul academic, fără ca experţii să poată conveni asupra unei definiţii suficient de clare şi, în acelaşi timp, comprehensive, pentru a descrie un concept atât de vast. Şi totuşi, cum putem discuta despre ştiri false şi cum putem acuza anumite persoane sau entităţi de răspândirea lor, fără a şti cu siguranţă la ce ne referim? Fără a ne cunoaşte inamicul, nu putem să ne luptăm cu el şi fără o formulare clară a problemei, nu-i vom afla niciodată soluţia. Iar în cazul ştirilor false, dacă nu căutăm măcar o definiţie, fie ea incompletă sau prea specifică, nu ne vom putea da seama unde să le căutăm şi cum să ne raportăm la ele.
Adevărul distorsionat
Un lucru este cert atunci când ne referim la ştirile false: sub o formă sau alta, acestea modifică adevărul sau, altfel spus, prezintă, într-o manieră eronată, anumite evenimente, opinii sau acţiuni ale persoanelor. O ştire falsă porneşte, de cele mai multe ori, de la un fapt real sau un punct de vedere exprimat la un anumit moment şi, fie adaugă informaţii false acelui eveniment, fie interpretează greşit opinia la care se raportează.
Lipsa veridicităţii – înşelăciune intenţionată
Este foarte important să înţelegem că nu orice ştire în care sunt prezente erori sau informaţii neadevărate poate fi caracterizată drept ştire falsă. Proverbul „a greşi e omeneşte” se aplică inclusiv în mass media, unde oamenii dau naştere publicaţiilor şi conţinutului acestora, motiv pentru care presa nu se sustrage erorilor inevitabile.
Caracteristica ştirilor false este că distorsionează adevărul în mod intenţionat: „creatorul” unei ştiri false îşi propune să inducă în eroare cititorii, pentru a stârni o anumită reacţie (şi, ulterior, prin efectul de domino, atitudinea cititorilor să determine consecinţe în cadrul societăţii). Răspândirea unei ştiri false nu este o întâmplare, nu vizează umorul sau parodia (pentru a crea divertisment), nu este rezultatul greşelii unui jurnalist neavizat sau neinformat. Este intenţionată, are un scop bine definit, una sau mai multe ţinte şi vizează ca, la final, să declanşeze anumite efecte în societate.
Adevărul, distorsionat în mod intenţionat
Putem afirma că am identificat o definiţie satisfăcătoare a ştirilor false, pe care să o utilizăm în continuare? Să spunem că da, cel puţin în acest articol, fără a avea pretenţia că aceasta acoperă toate cazurile posibile: o ştire falsă prezintă adevărul distorsionat, în mod intenţionat. A distorsiona adevărul înseamnă a prezenta ceva fals drept adevărat sau a prezenta ceva adevărat într-o manieră confuză, a îndruma cititorul într-o direcţie greşită în înţelegerea unei informaţii. Intenţia unei ştiri false este de a înşela sau deruta publicul ţintă, pentru a stârni anumite reacţii din partea acestuia (de cele mai multe ori, reacţiile vizate sunt cele de ostilitate şi revoltă faţă de datele prezentate).
Adaptarea la vremuri şi la societate
Problematizarea ştirilor false în zilele noastre a fost declanşată, cu precădere, de alegerile prezidenţiale din SUA, din anul 2016. Acesta a fost momentul în care subiectul a fost readus în prim plan de mass media, prin efectele pe care le poate avea la nivelul societăţii, pe toate palierele. În urma cercetărilor efectuate, experţii au concluzionat că scrutinul pentru preşedinţia SUA a fost rezultatul unor ştiri propagate în ultimele trei luni de campanie electorală de către site-uri false sau bloguri cu o anumită orientare politică. Ştirile în cauză au circulat cu o frecvenţă nemaiîntâlnită anterior, generând peste 8,7 milioane de distribuiri, comment-uri şi like-uri pe reţelele de socializare.
Analizând efectele ştirilor false asupra societăţii noastre şi reacţiile stârnite în rândul cetăţenilor statelor lumii, devine dificil de crezut că istoria lor este atât de recentă pe cât ar părea la prima vedere. Care a fost prima ştire falsă? Cine a redactat-o? Ce a vizat? Care au fost consecinţele sale? Iată câteva întrebări ale căror răspunsuri ne-ar putea ghida atât în înţelegerea complexităţii acestui concept, cât şi al motivului pentru care nu ar trebui să ne surprindă deloc impactul pe care acesta îl are asupra fiecăruia dintre noi.
Ştirile false, înainte şi după Iluminism
Ştirile false au devenit o problemă majoră odată cu răspândirea presei, după anul 1469, când germanul Johannes Gutenberg a inventat presa pentru tipar, favorizând astfel răspândirea publicaţiilor scrise în Europa. Din momentul în care ştirile au început să se propage la un nivel extins, ştirile false le-au urmat îndeaproape.
Să ne imaginăm, pentru un moment, cum puteau verifica oamenii, la acea vreme, informaţiile livrate de presă? Ca şi astăzi, existau surse oficiale (precum publicaţii ale autorităţilor politice şi religioase sau declaraţii ale martorilor, prezenţi la evenimentele descrise). Singura soluţie a cititorilor era să acorde atenţie sporită rândurilor prezentate, neavând la dispoziţie posibilitatea verificării informaţiilor din surse multiple.
Mai târziu, în secolul al XVI-lea, persoanele care doreau să aibă acces la ştiri veridice apelau la documente secrete ale autorităţilor de stat, care ajungeau în presă. Această variantă nu a funcţionat mult timp pentru că, alături de documentele „oficiale” au început să fie publicate şi falsuri, iar cititorii şi-au pierdut, treptat, încrederea.
Cu toate acestea, dezvoltarea continuă a presei şi apariţia multiplelor surse de informare au fost urmate de creşterea numărului de ştiri false. În acest context, şi-au făcut apariţia ştirile care atestau existenţa monştrilor marini şi a vrăjitoarelor, considerate drept „păcătoase” în faţa divinităţii şi, implicit, responsabile pentru dezastrele naturale din Europa. Cutremurul din Lisabona, din anul 1755, a fost un eveniment despre care presa acelor vremuri a scris numeroase articole şi care a fost descris (cu precădere de Biserică şi instituţiile statului) drept pedeapsa divină împotriva păcătoşilor. Unul dintre criticii activi ai acestor tipuri de ştiri false cu temă religioasă a fost scriitorul iluminist francez Voltaire. Acesta a atacat orice tip de explicaţie religioasă a unui fenomen natural.
Perioada ante – şi post – Iluminism a scos la iveală o problemă majoră a presei: senzaţionalul (reprezentat, în principal, de ştirile false) vinde cel mai bine şi este diseminat mult mai rapid decât oricare altă categorie de informaţii. În aceste condiţii, în secolul al XIX-lea, presa a încercat să atenueze efectul datelor false diseminate în ziare, iar jurnalismul a căpătat, treptat, un caracter mai obiectiv. Prin creşterea numărului de publicaţii de ştiri şi al jurnaliştilor care să fie prezenţi la evenimentele descrise, s-a reuşit eliminarea unor cazuri de ştiri false determinate de lacune informaţionale.
Ştirile false astăzi
Consultând succint istoria, concluzionăm că nu putem răspunde întrebărilor de la care am pornit iniţial. Numărul ştirilor false este, probabil, cel puţin la fel de ridicat precum cel al ştirilor adevărate, iar „momentul zero” pentru acest concept a fost, cu siguranţă, de mult pierdut în negura vremurilor. Un singur lucru putem afirma cu certitudine: deşi termenul de ştire falsă (fake news) a fost atestat documentar prima dată în anul 1890 (potrivit Merriam-Webster), este clar că originile sale trebuie căutate cu multe secole în urmă. Şi chiar şi atunci, nu vom şti niciodată unde să începem sau să încheiem căutarea noastră.
În final, cea mai importantă idee care merită să ne rămână întipărită în minte este că ştirile false au fost aici dintotdeauna. Nu au dispărut niciodată, s-au reinventat în permanenţă, punându-şi amprenta asupra societăţii din momentul în care au prins viaţă. Internetul şi platformele online le-au oferit mijloacele perfecte pentru a pătrunde în fiecare locuinţă şi a forma opinia oricui, le-au adaptat tehnologiei şi „le-au învăţat trucuri noi”. Într-o eră invadată de informaţii din toate domeniile cunoscute, ne confruntăm cu o creştere exponenţială a datelor neadevărate, fenomen care nu va fi atenuat cu uşurinţă. Aşa cum ne-a demonstrat trecutul, ştirile false produc efecte profunde asupra societăţii, iar înlăturarea lor în totalitate nu este posibilă. Ne rămâne doar să apelăm la aceleaşi soluţii care s-au dovedit eficiente anterior: obiectivitatea şi spiritul critic faţă de rândurile pe care le citim şi care ne sunt furnizate, pentru a nu ne transforma noi înşine în victime ale neadevărului. Şi, la rândul nostru, asemenea lui Voltaire, să implorăm adevărul să ne susţină vocile şi să ne dicteze „versurile” proprii, pentru a nu deveni creatori ai falsului.
Abstract
As soon as we engage in our research for the right definition of „fake news”, two things will always guide our way. First, fake news is intented to misinterpret the truth in order to generate certain reactions from their readers. Second, this form of news has a long lasting history through which it reinvented itself constantly.
We can’t know for sure what was the subject of the very first „fake news” or who wrote it, but the only important thing for us to understand is that it was here from the first moment people started to be interested in reading the news and finding out more about the world they live in.
Fake news is our old enemy, always capable of learning new tricks in order to survive for another century.
Autor: D. G.
