Riscurile de securitate constituie expresia realităţii ostile a mediului natural şi antropic în care se formează şi se dezvoltă un stat. Reprezintă stări de pericol grave, cu grad variabil de probabilitate, dar care, în cazul producerii, afectează domenii esenţiale (social, economic, militar, ecologic etc.) pentru funcţionarea instituţională a statului sau chiar îi periclitează existenţa. În consecinţă, fiecare stat trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a gestiona riscurile, fie prin prevenirea evoluţiei lor dintr-o zonă potenţială într-una concretă, fie, în eventualitatea concretizării, prin limitarea consecinţelor şi restabilirea stării de normalitate.
Riscurile de securitate pot avea caracter natural (sub forma hazardurilor endogene şi exogene) ori antropic (efecte ale intervenţiei umane). Riscurile antropice pot fi rezultatul unei acţiuni intenţionate (război, spionaj, terorism, criminalitate organizată etc.) ori involuntare, consecinţă a unor erori umane în domeniul tehnologic (accident nuclear, chimic etc.) sau evoluţii socio-economice majore (depopulare, recesiune economică etc.). Fiind efectul direct şi conştient al planificării şi al acţiunii unei entităţi ostile împotriva unui stat, numai riscurile antropice intenţionate pot deveni ameninţări. Celelalte riscuri (hazarduri naturale şi antropice) pot asigura contextul exploatabil pentru iniţierea unor activităţi ostile ce reprezintă ameninţări în sine. De exemplu, în cazul unei pandemii, cetăţenii unui stat pot fi ţinta unei acţiuni de dezinformare care urmărește să îi determine să nu respecte măsurile dispuse de autorităţi. Sau, în cazul unei migraţii de amploare produse de un conflict militar, pe fluxul uman pot fi infiltrate elemente ostile care să execute misiuni de spionaj şi sabotaj ori atentate teroriste pe teritoriul unui stat.
Componenta informativă
Managementul riscurilor implică o componentă informativă, prin investigarea mediului de securitate pentru a identifica şi monitoriza stările de pericol. În consecinţă, fiecare stat şi-a organizat un sistem de supraveghere informativă a riscurilor, repartizând competenţe specifice anumitor instituţii (agenţii de intelligence, structuri de forţă sau administrative etc.). Controlul informativ al riscurilor se realizează, în general, cu ajutorul unor tehnologii prin care li se măsoară parametrii de manifestare şi se semnalează indicatorii de pericol. În acest sens, se folosesc diverse aparate de observare, testare şi alarmare (sateliţi, reţele de înregistrare audio-video, sisteme de monitorizare a poluării, incendiilor, inundaţiilor, cutremurelor, vulcanilor etc.). În cazul riscurilor antropice intenţionate, pentru captarea datelor, se exploatează suplimentar potenţialul uman. În anumite situaţii, sursa umană constituie unica soluţie viabilă în accesarea mediilor dificil de controlat (organizaţii paramilitare, teroriste sau extremiste, respectiv reţele de spionaj ori criminalitate transfrontalieră).
Gestionarea informativă eficientă a riscurilor antropice intenţionate presupune construcţia unei linii defensive pe poziţii avansate, prin crearea şi postarea de senzori (umani, tehnici) în interiorul entităţii ostile. Apărarea înaintată permite obţinerea de date privind ameninţările încă din stadiul planificării sau al manifestării lor în fază incipientă. Monitorizarea riscurilor trebuie să fie dublată de o defensivă puternică asigurată pe linie contrainformativă, constând în investigarea detaliată a propriilor medii (publice, private) pentru identificarea disfuncţiilor şi vulnerabilităţilor, pretabile a fi exploatate şi convertite în breşe de securitate de entităţile ostile.
Factorul analitic
Informaţiile obţinute din surse sunt procesate analitic, pentru a calcula nivelul de expunere a statului la riscurile de securitate identificate. Acest indicator este determinat, pentru fiecare risc în parte, de gradul de pericol exprimat prin probabilitatea manifestării şi impactul estimat. Precizia calculului depinde de calitatea informaţiilor, dar şi de capacitatea analizei de a schiţa un profil complet al riscului. Analiza se raportează, în general, la un risc prin stabilirea sursei care îl generează, a elementelor componente, a formei de manifestare şi a dinamicii. De asemenea, îl contextualizează, îl coroborează cu diferite situaţii, îi anticipează evoluţia (indicând inclusiv domeniile vizate de impact) şi îl ierarhizează în ansamblul stărilor de pericol. Este necesar ca analiza să joace un rol activ, implicându-se în orientarea procesului de obţinere a informaţiilor. În consecinţă, trebuie să solicite date de completare din exploatarea surselor existente şi a mediilor controlate sau să propună crearea de surse alternative şi accesarea de medii suplimentare.
O provocare majoră pentru analiză constă în a stabili dacă manifestarea unui risc este rezultatul unei ameninţări (de pildă, producerea unui accident industrial ca efect al sabotajului) sau, mai ales, dacă un risc este manipulat şi transformat într-o ameninţare. De exemplu, războiul civil ori suprapopularea unei ţări, în combinaţie cu o criză economică, generează migraţii colective de amploare. Astfel, statul vizat de fluxul uman trebuie să determine în ce măsură fenomenul este exploatat, de entităţi adverse, împotriva lui. Concret, dacă fluxul migrator este captat şi canalizat pentru realizarea unor scopuri ostile ce urmăresc să îl destabilizeze socio-economic ori să îi afecteze climatul intern de securitate.
Resursa umană
Concluziile şi propunerile analizei sunt prezentate sintetic în materiale de informare a decizionalilor, fiind asigurat, în acest fel, suportul planificării intervenţiei pentru gestionarea riscului de securitate. Rezultatele planificării sunt integrate într-un document strategic care, în linii generale, face referire la modul de alocare şi utilizare a resurselor pentru îndeplinirea măsurilor de prevenire şi contracarare a stării de pericol. În cazul resurselor umane, se stabilesc, în funcţie de atribuţii, responsabilităţi şi sarcini specifice, precum şi termene de execuţie a lor.
Deoarece succesul intervenţiei factorului uman depinde de calitatea profesională, autorităţile sunt preocupate de perfecţionarea şi specializarea lui permanentă, pentru a fi pregătit să acţioneze eficient la momentul oportun. O atenţie deosebită este acordată şi capacităţii de reacţie a populaţiei sau a anumitor segmente sociale în condiţiile în care riscurile afectează întreaga comunitate sau secvenţe largi ale acesteia. Prin urmare, în funcţie de impactul stării de pericol, autorităţile derulează campanii ori activităţi punctuale de informare acetăţenilor sau a anumitor categorii profesionale.
Se conştientizează, astfel, grupurile ţintă asupra gravităţii riscurilor şi li se face o instruire cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze în eventualitatea producerii lor. De exemplu, se prezintă măsurile de protecţie fizică personală ce se impun a fi adoptate în caz de calamitate naturală sau necesitatea informării instituţiilor abilitate în situaţia identificării unei acţiuni subversive. Pentru a le testa capacitatea de răspuns, autorităţile organizează şi activităţi de instruire practică prin simularea manifestării unor riscuri (cutremur, accident nuclear, război, atentat terorist etc.).
Suportul logistic
Managementul riscurilor de securitate implică existenţa unor resurse nu doar umane, ci şi materiale care trebuie să fie suficiente atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Ideal este ca statul să îşi asigure singur resursele materiale şi financiare fără să apeleze la importuri de produse sau împrumuturi bancare din străinătate. Să îşi creeze un mecanism intern care, pentru gestionarea stărilor de pericol, să fie capabil a genera stocuri şi bugete speciale, circuite de alimentare continuă a rezervelor şi sisteme de verificare şi control a acestor procese. Dependenţa externă are potenţialul de a-i limita eficienţa intervenţiei din cauza eventualei ostilităţi a furnizorului (respectarea calităţii produselor şi a termenelor de livrare sau impunerea de condiţionalităţi politice, economice etc.).
Pentru asigurarea stocurilor, în situaţia în care nu dispune de capacităţi interne de producţie, statul le poate reloca pe cele deţinute în străinătate sau să faciliteze din timp investiţiile locale în domenii strategice. În cazul manifestării riscului sau a iminenţei lui, poate folosi sistemele de producţie flexibile ale căror capacităţi sunt adaptabile la necesităţile stării de pericol. Un anumit segment de producţie poate fi convertit, astfel, de stat pentru a-şi procura materialul util intervenţiei sale. De exemplu, în caz de război, poate exploata diferite ramuri industriale (siderurgia, construcţia de maşini) în vederea producerii de armament. Pentru asigurarea resurselor financiare, statul poate dispune de rezervele de valori, create special în acest scop (de regulă, metale şi pietre preţioase). Fiind preschimbabile în lichidităţi băneşti, rezervele pot fi folosite pentru susţinerea costurilor aferente unei crize (sanitară, economică, alimentară, ecologică etc.).
Cooperarea externă
Niciun stat nu îşi poate asigura singur resursele necesare gestionării ansamblului de riscuri existente (din cauza interdependenţelor politico-economice, a complexităţii stărilor de pericol etc.). În consecinţă, fiecare stat iniţiază cooperări cu parteneri de încredere pentru a accesa surse alternative sigure din exterior. O asemenea soluţie devine vitală pentru supravieţuirea lui, atunci când se confruntă cu o ameninţare gravă (de exemplu, război). De regulă, îşi alege partenerii din rândul entităţilor statale vizate de riscuri comune sau similare şi al organismelor internaţionale cu responsabilităţi specifice. Colaborarea se poate limita la avertizarea reciprocă în cazul producerii unor dezastre (inundaţii, tsunami, ciclon tropical, poluare etc.). Însă, poate implica şi managementul comun al unor ameninţări complexe (combaterea terorismului, a traficului de persoane şi stupefiante sau a proliferării armelor de distrugere în masă etc.). Statul poate fi nevoit să conlucreze nu doar cu entităţi aliate ori neutre, ci şi adverse pentru gestionarea unor riscuri cu potenţial distructiv şi cu impact la scară planetară (fenomene cosmice, pandemii, schimbări climatice etc.).
În cazul riscurilor antropice intenţionate, cooperarea se poate derula la nivel strict informativ, în special, pentru a monitoriza eventualitatea transformării lor în ameninţări (spionaj, sabotaj, terorism etc.). În funcţie de evoluţia stării de pericol, colaborarea poate fi extinsă, prin alimentarea statului, de către partenerul extern, cu resurse materiale, financiare şi umane (de pildă, trimiterea de militari şi armament pentru a rezista unei agresiuni). În acest caz, cooperarea se derulează la un nivel superior, implicând o alianţă, asumată oficial, de entităţile respective, sau existentă doar informal.
Abstract
Every state faces various security risks, which have the potential to affect its institutions or even endanger its existence. As a result, each state has to create a complex mechanism by developing the informative and analytical component, by providing the necessary human and material resources, as well as by capitalizing the external cooperation system in order to manage those risks.
Autori: F.B. Suciu (Echipa Awareness) şi prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie)
