În ciuda relatărilor destul de detaliate în autobiografia Maritei Lorenz intitulată „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro”, cititorilor nu le este deloc ușor să separe adevărul de ficțiune. Născută în Germania nazistă în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (1939) din tată german și mamă americancă, Ilona Marita Lorenz va lua parte, de-a lungul vieții, la mai multe evenimente care au marcat secolul XX și în care au fost implicate mai multe agenții americane, printre care CIA și FBI.
Provenind dintr-o familie ai cărei membri au desfășurat acțiuni de spionaj, oscilând între mai multe tabere, viața nu avea cum să-i ofere Maritei Lorenz un alt viitor. Tatăl acesteia, Heinrich Lorenz, a fost căpitan în flota germană, iar mama ei, Alice June Lofland, era actriță. După ce a salvat doi soldați aliați în timpul războiului, Alice a fost recrutată de rezistența franceză pentru care a activat până a fost capturată de germani și trimisă în lagărul de la Bergen-Belsen, împreună cu fiica sa, Marita, în vârstă de 5 ani. După război, familia Maritei s-a mutat în SUA, unde tatăl ei a devenit căpitanul unei nave de linie, iar mama sa a lucrat în diverse departamente și agenții militare.
Dragoste la prima vedere
După cel de al Doilea Război Mondial, în timpul unei călătorii cu vaporul alături de tatăl său, Marita Lorenz l-a întâlnit, la 23 februarie 1959, pe Fidel Castro, cel care conform propriilor afirmații avea să îi schimbe destinul. Motivată de această dragoste la prima vedere, Marita a decis să fugă din SUA în Cuba, la mai puțin de două luni după acea întâlnire, devenind amanta liderului de la Havana.
Pe lângă oamenii de încredere ai lui Fidel Castro, în timpul șederii de câteva luni în Cuba, Marita Lorenz a interacționat și cu Frank Fiorini, cunoscut și ca Frank Sturgis (numele de familie al mamei acestuia), persoană implicată mai târziu în scandalul „Watergate” și multe alte operațiuni clandestine ce au vizat sprijinirea luptelor de gherilă din Cuba sau traficul de armament. Însă misiunea principală a fost să-i furnizeze informații lui Carlos Prio, fostul președinte cubanez îndepărtat de la putere de Fulgencio Batista. După ce a câștigat încrederea lui Fidel Castro, Fiorini a fost numit șef al Siguranței și spionajului aviației cubaneze, moment în care a început și colaborarea cu CIA, furnizând informații referitoare la dezvoltarea comunismului în Cuba, inclusiv în rândul armatei, posibile revoluții sau mișcări interne împotriva lui Castro. Totodată, Fiorini colabora și cu mafia din SUA, care se extinsese și în Cuba.
După câteva luni petrecute alături de Fidel Castro în hotelul unde acesta își stabilise Cartierul General, Habana Libre (fost Habana Hilton), Marita Lorenz rămâne însărcinată. Ulterior aceasta a fost abordată de Fiorini care a insistat ca Marita să îi pună la dispoziție corespondența lui Castro, să îi transmită mesaje, rugăminți, scrisori și, chiar mai mult, a determinat-o să falsifice semnătura liderului cubanez pentru a emite un act de eliberare din închisoare a unor membri ai mafiei, ce erau întemnițați de Castro după închiderea cazinourilor, eveniment în urma căruia i s-a atribuit titulatura de „Mata Hari din Caraibe”.
Viața Maritei a luat, din nou, o turnură spectaculoasă, înainte de a naște, într-un moment în care Castro nu se afla pe insulă. Ea a fost sedată și supusă unei intervenții chirurgicale ce a avut ca scop, conform propriilor afirmații, „răpirea” fiului acesteia. Tânăra se întoarce în SUA și începe un proces de recuperare medicală.
Exploatându-i starea de spirit, FBI și CIA au convins-o pe Marita să colaboreze și au implicat-o în acțiuni ce aveau ca țintă îndepărtarea de la putere a lui Fidel Castro. Marita era singura persoană cu „acces nelimitat” și personal la Castro.
Asasin sentimental
Astfel, în 1960 Marita a fost implicată în Operațiunea 40, finanțată și condusă de CIA, prin care SUA urmărea răsturnarea regimului Castro, cu ajutorul unor refugiați cubanezi, antrenați pentru lupte de gherilă. Primele activități au fost cele de transport ilegal de arme la baza de antrenament din Everglades, Florida. La începutul anului 1961, agenți speciali ai CIA și FBI i-au cerut „neutralizarea” lui Fidel Castro, iar după repetate refuzuri, constrânsă pe mai multe planuri (imagine, situație financiară etc.) aceasta a acceptat. Misiunea presupunea turnarea unor pilule în mâncarea sau băutura lui Castro, metodă considerată de Marita „mai blândă decât să tragi cu pistolul sau să înfigi un pumnal (…)”. Totuși, mesajul rapid și scurt al unuia dintre cei implicați în Operațiunea 40 a convins-o să nu-l ucidă pe Castro. Deși a ajuns în camera acestuia din hotelul Habana Libre, Marita a aruncat în vasul de toaletă pilulele înainte de întâlnirea cu Fidel, dezvăluindu-i acestuia motivul vizitei.
În ciuda neîndeplinirii misiunii, datorită cunoștințelor privind transporturile maritime, CIA nu a renunțat la Marita, implicând-o în continuare în misiuni care presupuneau furtul de vapoare și de arme din depozitele armatei și transportarea acestora către Key West și Marathon Island, locuri de expediție pentru destinații ca Nicaragua și Guatemala, unde „se extindeau tentaculele operațiunilor împotriva lui Fidel”. Invadarea Cubei s-a soldat, însă cu un eșec în 1961, în Golful Porcilor, din cauza lipsei de susținere aeriană pentru luptătorii cubanezi.
De la generalul Perez la mafiotul Eddie
După aceste evenimente, Marita a fost implicată în acțiuni de colectare de bani sau informații pentru CIA, ocazie cu care l-a cunoscut pe generalul Marcos Perez Jimenez, autoproclamat președinte al Venezuelei, îndepărtat de la putere în 1958. La insistențele acestuia, Marita a acceptat o relație amoroasă timp de aproape doi ani, aducând pe lume o fetiță. Legătura celor doi a luat sfârșit odată cu arestarea și extrădarea generalului în Venezuela.
Rămasă fără sprijin financiar și cu un copil în grijă, proaspăta mamică a luat din nou legătura cu unul dintre agenții speciali CIA, fiindu-i date mici sarcini, însă după ce persoane din anturajul acesteia au fost acuzate de asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy, Marita a întrerupt legătura cu CIA. După încercarea eșuată de a-l găsi pe tatăl fetiței sale, încarcerat în Venezuela, Marita a devenit persoana de încredere a unui mafiot italian, Charlie „The Blade” Tourine, căruia îi păzea casa și îi ținea evidența banilor. Mai târziu, Marita a fost implicată în gestionarea unei afaceri cu dame de companie, fiind considerată o adevărată „mafia girl”, apoi a avut o relație cu Edward „Eddie” Levy, membru important al Kosher Nostra, Mafia evreiască.
Spionaj la ONU
Însă după o nouă încercare eșuată de a îl revedea pe Marcos, exilat în Madrid, Marita s-a văzut din nou nevoită să sprijine acțiunile de supraveghere și spionaj ale FBI. Astfel, în perioada 1970 – 1971, ea a participat la o misiune de spionaj împotriva unor diplomați pe lângă ONU, reprezentanți ai Uniunii Sovietice, Albaniei, Bulgariei etc., acțiune ce a presupus și instalarea de microfoane în camerele în care aceștia erau cazați, într-un bloc-turn din New York.
Marita și partenerul său de misiune, noul soț, Louis Yurasits angajat al FBI –, trebuiau să recupereze, din încăperea unde ajungeau gunoaiele, scrisorile și celelalte documente pe care familiile diplomaților le aruncau, aspect semnalat rareori la sovietici, dar „cu care albanezii erau mai neglijenți”. În exteriorul imobilului Marita trebuia să identifice numerele de înmatriculare ale mașinilor cu care soseau cei care intrau în clădire.
Având în vedere suspiciunile diplomaților sovietici privind intruziuni în apartamentele închiriate în acel bloc-turn, Marita s-a „angajat” în cadrul Departamentului de Poliție din New York pentru a prelua denunțurile făcute de sovietici și a se asigura că acestea nu vor fi urmate de cercetări.
Surprinzător, în acei ani tulburi ai Războiului Rece, între 1972 și 1973, cooperarea dintre CIA și FBI nu trecea prin cea mai bună perioadă, dovadă fiind și un incident din clădirea în care activa Marita. Un agent special al CIA a vizitat-o de mai multe ori pentru a o convinge să renunțe la colaborarea cu FBI și să sprijine acțiunile CIA. Intervențiile au fost oprite de către agentul special FBI Al Chestone, care coordona misiunea din clădirea respectivă și care i-a explicat agentului CIA că vizitele sale pun în pericol misiunea FBI.
Operațiunea a luat sfârșit după ce într-un ziar național a apărut un articol intitulat „Mata Hari care l-a îmbrobodit pe Castro”, în care era relatată aventura acesteia cu liderul de la Havana și încercarea de asasinare a acestuia. În consecință, o mare parte dintre diplomații spionați s-au mutat în altă clădire.
Martor în cazuri celebre
În următorii doi ani Marita a primit mai multe invitații de colaborare din partea poliției, însă știind foarte bine ce înseamnă „Legea tăcerii” și temându-se de mafie, ea a preferat să le refuze.
Moartea suspectă a persoanelor care la un moment dat fuseseră apropiate de Marita a determinat autoritățile americane să îi ofere protecție. Pentru o perioadă, ea a fost informatoarea unui agent de la Vămi, furnizând date cu privire la transporturi cu droguri, iar apoi a lucrat un timp pentru poliția din New York, nu înainte de a face declarații în cadrul unor procese celebre, precum asasinarea președintelui Kennedy, a lui Bobby Kennedy și a lui Martin Luther King.
La propunerea unui jurnalist de la Viking Press, Marita a acceptat să-și spună povestea într-o carte iar situația financiară i s-a îmbunătățit. Ea nu a rupt, însă, toate legăturile cu mafia, acceptând staționarea unor camioane cu petrol pe proprietatea sa din Conneticut. Pentru că nu a reușit să își termine cartea, Marita a pierdut sprijinul financiar și a căutat sprijinul delegației cubaneze la ONU, urmărind să obțină un ajutor din partea lui Castro.
În acest moment și-a făcut apariția un alt agent FBI, Larry Wack, care a încercat să o convingă pe Marita să se infiltreze în Omega 7, un grup terorist anticastrist care săvârșise mai multe atentate. Marita a reușit să obțină actele pentru a pleca în Cuba, dar neavând banii necesari a fost nevoită să rămână în SUA, în cele din urmă semnând un angajament de colaborare cu forțele armate americane.
Prin intermediul surorii sale, Valerie, Marita a ajuns să lucreze la o bază militară în Pennsylvania, o enclavă în care erau plasați refugiați cubanezi, ulterior transferându-se la o bază cu același profil din Arkansas. După ce a refuzat să lucreze în departamentul specializat pe Cuba al NSA, Marita a trebuit, din cauza dificultăților financiare să accepte să colaboreze cu DEA, agenția americană antidrog.
Marita Lorenz a mai lucrat și pentru două agenții private de investigații, ocupându-se de identificarea hoților, a drogurilor din valizele de pe aeroport, fotografierea, supravegherea și fotografierea diverselor obiective.
În 1993 este publicată prima autobiografie a Maritei, cosemnată de jurnalistul Ted Schwartz, iar în 1999 povestea ei devine subiectul unui film de televiziune. Volumul memorialistic „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro” a fost publicat în 2017 de Pegasus Press. Despre ultimii ani din viața Maritei Lorenz nu s-a scris la fel de mult ca despre tinerețea ei zbuciumată. În diversele interviuri acordate presei, Marita nu a oferit o altă versiune a propriei povești față de cea publicată în autobiografie. „Spioana care l-a iubit pe Fidel Castro” a murit într-un azil de bătrâni, în august 2019, la vârsta de 80 de ani.
Abstract
In a world where operatives are mostly men, the abilities and adaptability of Ilona Marita Lorenz proved to be valuable assets to the most important American agencies like FBI, CIA, DEA and New York Police Department. Her connections with the world of organized crime or state leaders took her on a complicated journey.
Autor: Marius Emanuel Caragea
