Un vehicul intră în pietonii de pe Podul Londrei, apoi se oprește în malul sudic al râului Tamisa, pe 3 iunie 2017. Trei indivizi coboară și încep să înjunghie mulțimea din restaurantele și pub-urile din Piața Borough. Nouă persoane sunt ucise și 48 rănite. Atacatorii sunt uciși de poliția metropolitană, la 8 minute de la atac.
Unul dintre autori, Khuram Shazad Butt, cetățean britanic de origine pakistaneză, era cunoscut de autoritățile britanice ca un membru cu greutate al grupului extremist Al Muhajiroun („Migranții”), responsabil pentru mai multe atentate și tentative de atentat în Marea Britanie și Israel. În 2015, a fost în atenția MI5 pentru conexiuni cu unul dintre mentorii atentatorului de la metroul din Londra (2005), Mohammad Sidique Khan, însă investigația asupra sa a fost clasată ca având prioritate scăzută. În 2016 a apărut în documentarul „Jihadistul din vecini” al Channel 4, în timp ce se certa cu polițiștii londonezi, întrucât dorea să arboreze steagul Daesh în Regent Park din Londra. A fost raportat poliției de către vecini, ca urmare a tentativelor de îndoctrinare a unor copii și a avut interdicție de a mai intra în două moschei, pe fondul opiniilor sale extremiste. Conform New York Times, Butt și fratele său au făcut ulterior parte din programul guvernamental „Prevent”, menit să prevină radicalizarea și transformarea tinerilor în teroriști.
Cu alte cuvinte Khuram Shazad Butt era o „bombă cu ceas”, chiar și pentru un necunoscător. Și totuși, cum au putut autoritățile britanice să omită semne atât de evidente? Explicația este pe cât de simplă, pe atât de dificil de acceptat – natura fenomenului „actorilor singulari” limitează semnificativ capacitatea de anticipare și prevenție, precum și potențialul de acțiune al serviciilor secrete.
Matematica, primul obstacol în identificarea teroriștilor
Contrar concepțiilor populare, monitorizarea continuă a unui singur suspect necesită, potrivit experților, minimum 20 de persoane, astfel că măsuri de acest tip sunt mai degrabă excepții decât regulă. Concret, în 2017, MI5 gestiona 500 de operațiuni asupra unui număr de 3.000 de suspecți de terorism. Aplicând principiul enunțat mai sus, ar fi fost nevoie de 60.000 de persoane pentru monitorizarea tuturor suspecților (MI5 are, în total, aproximativ 4.000 de angajați).
În aceste condiții, singura strategie viabilă este identificarea unor criterii care, cumulate, să permită ierarhizarea cazurilor și prioritizarea acestora în funcție de gradul de risc pe care îl comportă.
Ceea ce ne duce la cea de-a doua dificultate – identificarea unor indicatori de risc cu capacitate de individualizare crescută. Cazuistica de la nivel european, înregistrată în ultimii 5 ani, reflectă însă că, în general, atentatorii au relativ puține caracteristici în comun, diversitatea fiind cuvântul care descrie cel mai adecvat specificul fenomenului.
Astfel, teroriștii au origini diferite, provenind din state precum Tunisia, Maroc, Libia, Siria, Irak, Afganistan, Kârgâzstan şi acoperă aproape toată paleta statuturilor legale: cetățeni europeni naturalizați sau convertiți la islam, refugiați, beneficiari ai unor forme de protecție, ai unor vize de studii sau turistice. De asemenea, aparțin unor categorii de vârstă diverse, fiind identificați atentatori de 15, dar și de 52 de ani.
Nici istoricul religios sau legăturile cu organizații teroriste nu sunt factori determinanți în stabilirea unui profil al potențialului atentator, pe de-o parte deoarece există un număr mare de persoane cu convingeri radicale și conexiuni în medii cheie care nu ajung niciodată să comită un atentat, pe de altă parte pentru că, anterior executării unui act terorist, mulți dintre atacatori nu au comportamente care să atragă atenția serviciilor de securitate, indivizii ultra-religioși fiind mai degrabă excepția decât regula.
Un serviciu secret modern trebuie să asigure echilibrul între libertatea personală de expresie și securitatea cetățenilor pe care este dator să îi apere. Altfel spus, trebuie să diferențieze indivizii al căror radicalism se limitează la propriul mod de viață și sistem de valori și indivizii care ajung să acționeze sub impulsul acestor convingeri.
Serviciile trebuie să învețe din erorile anterioare, să își îmbunătățească capacitate de reacție la atac terorist și să prevină pe cât posibil pierderile de vieți omenești (în cazul atacului din 3 iunie 2017, autoritățile au intervenit după 8 minute de la debutul atacului, reușind să limiteze numărul victimelor).
Profilul atentatorului
Revenind la așa-numitul profil al potențialului atentator, cazurile din ultimii 5 ani arată că, deși sunt câteva elemente comune identificate, acestea nu permit o rafinare a „căutărilor” serviciilor secrete, întrucât descriu un eșantion al populației țintă mult prea mare pentru a fi relevante.
Concret, atentatele din intervalul 2013-2018 arată că aproape toți atentatorii din Europa sunt bărbați, iar mulți dintre aceștia au istoric infracțional, fiind condamnați pentru infracțiuni de drept comun (furt, trafic și consum de droguri, tâlhărie) sau cunoscuți pentru înclinații spre violență. Din nefericire, un astfel de „profil” este aplicabil multor persoane suspecte de terorism, cu atât mai mult cu cât, în numeroase cazuri, teroriștii provin din enclave musulmane din state vest europene în care nivelul de criminalitate este crescut (cel mai relevant exemplu este orașul belgian Molenbeek, unde a crescut Salah Abdeslam, creierul din spatele atentatelor executate în Paris, din noiembrie 2015).
Nu în ultimul rând, cazurile recente reflectă faptul că un număr îngrijorător de atentatori se confruntă cu probleme psihice, ceea ce nu face decât să complice ecuația identificării timpurii, întrucât aceștia nu acționează după aceleași principii și reguli raționale după care funcționează o persoană obișnuită, ceea ce îi face extrem de imprevizibili. Chiar dacă în teorie o persoană cu tulburări psihice nu poate fi catalogată drept terorist, întrucât nu are discernământ, deci nu acționează în mod voluntar și conștient, actele sale servesc scopurilor organizațiilor teroriste și produc aceleași efecte devastatoare.
În anumite situații, atentatorii nu prezintă niciun indicator care i-ar putea plasa pe radarul serviciilor secrete, făcând parte, cel puțin în aparență, din categoria persoanelor adaptate la modul de viață și la valorile statului în care locuiesc.
Un caz atipic
Concret, dacă Khuram Shazad Butt este un exemplu relevant în ceea ce privește cumulul de trăsături de tip „red flag”, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel reprezintă opusul. Fără niciun indiciu prealabil, în 14.07.2016, cetățeanul tunisian rezident în Franța a intrat cu un camion în mulțimea adunată pe Promenade d`Anglais din Nisa, provocând moartea a 86 de persoane și rănirea altor 400.
Mohamed Lahouaiej-Bouhlel nu era cunoscut de apropiați ca o persoană religioasă – nu avea cunoștințe cu privire la islam, nu frecventa moscheea, nu ținea post, nu efectua rugăciunile specifice și nu respecta restricțiile alimentare impuse de religie. Dimpotrivă, era descris de anturaj drept o persoană extrem de libertină, care frecventa cluburi de noapte, avea relații pasagere hetero și homosexuale, consuma droguri și alcool, era separat de soție (cu care avea copii). Numele său nu apărea în niciuna dintre bazele de date franceze referitoare la terorism. A devenit interesat de islam și a adoptat convingeri radicale cu foarte puțin timp înainte de executarea atacului – spre exemplu a mers pentru prima dată la moscheea din localitate în aprilie 2016 și a început să acceseze informații despre Daesh, pe internet, cu câteva săptămâni înainte de atac. Cu 8 zile înainte de atac, și-a modificat și aspectul fizic, relatându-le prietenilor că schimbarea are motivație religioasă.
În pofida tuturor acestor dificultăți, serviciile secrete acționează permanent pentru a-și adapta și îmbunătății metodele la provocările ridicate de fenomenul terorist, majoritatea atentatelor fiind depistate înainte ca ele să se producă. Realitatea este că, deși reușitele teroriștilor sunt relativ puține, impactul emoțional pe care îl creează în societate este unul mare. Un singur atentat este suficient pentru a crea cetățenilor un sentiment puternic de nesiguranță și a-i face să pună la îndoială capacitatea serviciilor secrete de a-i proteja. Spre exemplu, în 2017 serviciile britanice au oprit 9 atacuri teroriste, dintre cele 13 tentative.
Deși post-factum toate componentele unui atentat sunt închegate și evidente, indicând invariabil același deznodământ, în realitate procesul depistării unui atentator și dejucarea unui atac terorist se aseamănă mai degrabă cu rezolvarea unui puzzle de 1.000 de piese care redă o pictură a lui Jackson Pollock. Conexiunile sunt de cele mai multe ori subtile, se găsesc adesea prin încercare și eroare, alteori prin șansă sau prin eliminare, iar imaginea de ansamblu este evidentă abia după finalizarea „jocului”. Cu toate acestea, în pofida dificultăților, majoritatea atentatorilor sunt depistați anterior atentatului, serviciile acționând permanent pentru a-și îndeplini funcția pentru care au fost create – protejarea cetățenilor și a drepturilor acestora.
Abstract
As the number of terrorist attacks executed by lone actors increased in the last years, one might wonder why the secret services seem to be so challenged by them.
The explanation is as simple as it is worrisome – the nature of the lone actor phenomenon significantly limits the secret services’ capacity to prevent and to act efficiently. Although post-factum, the components of a terrorist attack are obvious and flow towards an implacable outcome, identifying a lone actor and preventing a terror plot resembles solving a puzzle of a Jackson Pollock painting. The connections are subtle and are often found by effort and error or by chance, and the picture is clear only after all the pieces fall into place. However, secret services work continuously towards improving and adapting their methods to match their adversaries and to ensure their very purpose – the protection and security of the citizens.
Autor: Corina Văduva
