De-a lungul timpului, numeroşi psihologi şi psihiatri au descris mai multe trăsături comune ale suicidului. Acestea includ sentimentul unei apăsări psihologice de nesuportat, sentimentul izolării, percepţia că moartea este singura soluţie la problemele care îl fac pe individ să-şi piardă speranţa şi să se simtă neajutorat.
Sociologul Emile Durkheim a lansat ipoteza că structura şi valorile sociale influenţează rata suicidului. Astfel, integrarea socială, adică măsura în care un individ simte că aparţine unui grup social, influenţează decisiv apetenţa pentru suicid. Durkheim considera că persoanele fără „rădăcini sociale“, cele ale căror relaţii sociale se sfârşesc brusc, precum şi cele al căror statut social se schimbă radical în rău, sunt predispuse în mod special la suicid. Analiza acestui fenomen şi atenţia ce i-a fost acordată de-a lungul timpului, demonstrează că sinuciderea a reprezentat o realitate socială încă de la începutul umanităţii.
Suicidul – o perspectivă istorică
În Egiptul antic, în India, în Sparta sau în Japonia existau practici suicidare, obiceiuri, deseori impuse de societate sau religie. Cea mai cunoscută practică suicidară provine din Japonia, unde, în epoca Şogunatului, nobilimea şi samuraii apelau la seppuku, practica ceremonială a suicidului pentru salvarea onoarei.
Suicidul nu a reprezentat nicăieri în lume un act pur personal, un instrument de renunţare voluntară la viaţă din cauza unor motivaţii intime, a unei inadaptabilităţi sociale sau pentru eliminarea stresului. De multe ori, sinuciderea a reprezentat o formă de exprimare socială, o cutumă impusă de comunitate sau un răspuns la stimuli sociali. Din acest motiv, suicidul nu putea să nu fie legat de realităţile războiului, conflictului armat sau luptei pentru putere, dominaţie sau hegemonie.
Terorismul Kamikaze este întâlnit in istorie probabil pentru prima dată la spartani, când în anul 480 î.Ch. regele Leonida, împreună cu 300 de soldaţi spartani au realizat că nu vor supravieţui inegalei bătălii de la Termopile, dar au plecat conştienţi în această misiune sinucigaşă, devenind astfel primul detaşament kamikaze.
Terorismul suicidar a fost folosit ca armă şi instrument de manipulare politică şi în perioada feudalismului timpuriu de către un ordin islamic disident, cunoscut popular ca Hashashini. Termenul hashashin provine din arabă, traducându-se literar prin consumator de haşiş sau toxicoman. Această grupare de musulmani fanatici, care acţionau sub influenţa drogurilor, era folosită de conducătorii ei spirituali pentru a răspândi teroarea în rândul adversarilor politici, cu ajutorul violenţei şi al crimelor rituale. Domnia terorii asasinilor a luat sfârşit în Persia, odată cu invazia mongolă a lui Gingis Han.
Sintagma terorist kamikaze, care poate acoperi orice formă de terorism suicidar, îşi are originea semantică în acţiunile kamikaze ale militarilor japonezi, ca ultimă formă de rezistenţă a acestora împotriva ofensivei americane. Kamikaze – vânt divin – aminteşte de ultima şansă, miraculoasă, a japonezilor, taifunul care a scufundat flota coreeană ce se pregătea să ocupe arhipelagul nipon cu şapte secole în urmă. Astfel, în cel de-al doilea Război Mondial, piloţii niponi se considerau bombe umane care vor distruge flota inamică şi murind fericiţi, cu convingerea că moartea lor a fost un pas spre victoria finală. Tot în contextul războiului trebuie amintiţi şi infanteriştii ruşi care se aşezau cu grenada la piept în calea tancurilor germane, luptătorii din Rezistenţă, etc.
Cazuri de terorism suicidar – terorism kamikaze după cel de-al doilea Război Mondial şi până în prezent, au fost întâlnite atât în Europa, cât şi în America de Nord şi Australia. Putem concluziona astfel că fenomenul nu-şi are neapărat leagănul în Orientul Mijlociu sau Peninsula Arabică, ci este caracteristic întregii lumi.
Profilul unui kamikaze
Povestea luptătorului sinucigaş nu este nicidecum nouă. Istoria este plină de exemple de morţi eroice şi de războinici care dispreţuiau viaţa (şi pe alor, dar şi pe a celorlalţi). Se pare că terorismul suicidar contemporan este un fenomen care capătă amploare. El implică diferite naţionalităţi şi are loc pe mai multe continente, într-o gamă largă de contexte culturale, sociale şi religioase.
Este relativ dificilă crearea profilului teroristului sinucigaş, al aceluia care îşi sacrifică viaţa pentru o idee de ordin religios, naţional sau social. Majoritatea acestor terorişti nu supravieţuiesc pentru a putea explica motivele lor. Scrisorile de adio rămase, în care îşi justifică actele, nu sunt întotdeauna credibile, existând posibilitatea ca acestea să fi fost concepute sub influenţa liderilor organizaţiilor din care fac parte.
Evident că răspunsurile furnizate de terorist sunt în contradicţie cu tezele occidentale privind teroarea palestiniană şi Islamul. Membrii organizaţiilor extremist-teroriste nu au un profil psihosocial unic. Cercetătorii preocupaţi de acest domeniu au subliniat că fiecare organizaţie teroristă, fondată pe doctrine şi baze sociologice şi culturale specifice, caută şi atrage militanţi cu profiluri particulare.
De asemenea, se poate observa că profilul general al teroristului de acum zece ani nu mai este de actualitate. Iniţial, teroristul era un tânăr credul, uşor de manipulat, care nu avea nimic de pierdut, sărac, fără familie, sau chiar dacă aceasta exista, nu îi oferea susţinerea de care avea nevoie pentru a reuşi în viaţă. La început de secol XXI, regăsim un alt fel de terorist, tot tânăr, dar bine pregătit, absolvent de studii liceale sau chiar universitare, provenind de multe ori din familii înstărite, stabile. De nenumărate ori s-a dovedit că nici disperarea şi nici sărăcia nu stau la originea actelor sinucigaşe ale teroriştilor ci viziunea lor privind un Islam dominator. De asemenea, o noutate este prezenţa în rândul acestora a unor foreign fighters europeni. Aceia dintre ei care nu dovedesc abilităţi combatante sau calificări utile sunt folosiţi pentru atacuri sinucigaşe.
În urma unor studii realizate în cazurile a peste 180 de autori identificaţi ai unor atentate sinucigaşe comise în ultimii 10ani, putem spune că este evidentă tinereţea teroriştilor.
Aceştia au vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani (76,6%), 24-29 de ani (18,3%), iar 5% aveau vârste de peste 30 de ani.
În atentatul sinucigaş ce a avut loc în luna august 2016, în localitatea Gaziantep din Turcia, atacatorul avea doar 12 ani. Momentul marchează apariţia unui nou fenomen şi anume utilizarea copiilor în atacuri sinucigaşe.
Resorturile religioase ale acţiunilor atacatorilor sinucigaşi se regăsesc în poziţiile unor lideri religioşi, care au interpretat prevederile Coranului în aşa fel încât actele teroriste sinucigaşe să fie considerate acte de război în numele lui Allah, iar autorii acestora, martiri. Acest lucru a fost posibil deoarece Coranul, deşi interzice sinuciderea ca formă de soluţionare a unor probleme personale, nu precizează nimic în legătură cu săvârşirea acestui act pentru o cauză comună, dacă acesta se petrece cu binecuvântarea unui imam sau şeic. Din păcate nici o instituţie de studii religioase islamice nu a putut impune o conduită general acceptabilă privind sinuciderea şi nu a reuşit să argumenteze integrarea acesteia în conceptele pacifiste ale Coranului.
Diversele studii efectuate asupra caracteristicilor teroriştilor sinucigaşi din zilele noastre relevă că, in procent de peste 60%, este vorba despre tineri absolvenţi de studii superioare sau studenţi la diferite universităţi. Aceştia au fost caracterizaţi de către cei care îi cunoşteau ca fiind „tineri model“ ai comunităţii din care făceau parte, fiind cunoscuţi ca foarte „săritori şi generoşi“. Bine pregătiţi, cu mintea deschisă, observă umilinţele zilnice pe carele îndură părinţii, fraţii, rudele, concetăţenii lor, acumulând mânie şi un profund sentiment de nedreptate care îi poate determina să devină atentatori sinucigaşi. Prin comparaţie, tipologia atentatorului anilor ’90 prezintă persoane cu studii medii şi uşor de manipulat.
Cei mai mulţi dintre atacatorii sinucigaşi erau necăsătoriţi. Ca regulă, organizaţiile palestiniene preferă să trimită persoane necăsătorite pentru a minimaliza efectul asupra familiilor. Cu toate acestea, printre atacatori s-au aflat şi bărbaţi căsătoriţi, cu familii.
În anii ’90 se considera că teroriştii provin din familii destrămate, aspect discutabil de altfel. Mulţi dintre teroriştii sinucigaşi ai secolului XXI provin din familii stabile şi sunt înconjuraţi de părinţi iubitori, de fraţi şi surori, soţii şi copii. Este drept, tratamentul la care sunt supuşi şi suferinţele membrilor de familie pot constitui un factor care să-i încurajeze să devină atentatori sinucigaşi.
Condiţia economică a atacatorilor sinucigaşi nu a constituit un factor determinant pentru decizia lor de a întreprinde o misiune sinucigaşă. Marea parte a atentatorilor secolului XX proveneau din familii sărace, comparativ cu cei ai secolului XXI care provin, majoritatea, din familii cu un standard de viaţă foarte bun. Majoritatea cunoşteau foarte bine viaţa urbană, unii erau absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior.
Femeile kamikaze
Deşi majoritatea teroriştilor sinucigaşi sunt bărbaţi, un număr surprinzător de mare de atacuri au fost executate de femei.
Grupările teroriste au folosit mereu femei cărora le-au acordat diferite sarcini auxiliare, însă implicarea lor sistematică in operaţiuni de mare anvergură s-a accentuat după anul 2002.
Prezenţa femeilor în rândurile martirilor părea improbabilă. În acest tip de societate, soarta femeii este responsabilitatea directă a rudelor sale de sex masculin. Pe de altă parte, activitatea în interiorul organizaţiilor teroriste este strict secretă. Admiterea, antrenamentul şi misiunile martirilor nu pot fi dezvăluite nimănui înainte de îndeplinire, nici măcar familiei. Cum putea fi angrenată o femeie într-o astfel de acţiune când ea trebuia să ceară voie pentru orice activitate din afara căminului? Simpla ei recrutare ar fi fost o insultă la adresa bărbaţilor din familie.
Prima femeie considerată kamikaze a fost o tânără libaneză, pe nume Sana Mehaydali, care s-a aruncat în aer, în numele unei organizaţii libaneze pro-siriene, în 1985, în apropierea unui convoi care transporta soldaţi israelieni în Liban. Practica folosirii femeilor kamikaze în atentatele teroriste s-a răspândit extrem de repede şi în alte regiuni ale globului. Astfel, o treime din atentatele comise de organizaţia Tigrilor Tamili din Sri Lanka au fost realizate cu participarea femeilor grupate în organizaţia Black Tigers. De asemenea, două treimi din numărul atentatelor cu bombe comise de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) s-au desfăşurat cu implicarea unor femei – kamikaze. Această ascensiune a femeilor poate fi explicată, cel puţin parţial, prin avantajele operaţionale pe care le oferă. Femeile provoacă mai puţine suspiciuni decât bărbaţii, o sarcină aparentă putând masca o încărcătură cu explozibil. Astfel, teroristele sinucigaşe pot depăşi mai uşor sistemele de control şi securitate.
Avem de-a face cu o liberalizare a recrutării de persoane pentru acţiuni sinucigaşe, tinere occidentale luând calea sacrificiului in numele unui ideal. Ele merg în zonele de conflict pentru a se alătura cauzei jihadiste prin căsătoria cu luptători străini, fiind frecvent utilizate în atacuri sinucigaşe. Serviciile de informaţii suspectează că există o întreagă reţea de recrutare a femeilor musulmane, care sunt antrenate apoi pentru a deveni kamikaze. Pentru a convinge femeile să devină atentatoare, organizaţiile teroriste utilizează o serie de tactici. Unele sunt uşor de convins după ce soţii sau fiii lor au fost ucişi sau capturaţi de trupele inamice. Altă metodă este ca un membru al organizaţiei să se căsătorească cu ele, pentru ca apoi să le dezonoreze într-un mod sau altul, de exemplu lăsându-le să fie violate de altcineva. „O astfel de situaţie le lasă fără altă soluţie decât a se sinucide“, spun autorităţile. A treia cale constă în a le şantaja, ameninţându-le că soţul sau copiii le vor fi ucişi dacă nu vor trece la atac.
Motivaţia suicidului
Unul dintre motivele care stau în spatele deciziei de a deveni atacator sinucigaş ar fi combinaţia între religie, încrederea în faptul că moartea va duce la transformarea în realitate a viziunii unui stat independent şi avantajele sociale de care vor beneficia membrii familiei, acesta urmând a obţine prestigiu şi compensaţii financiare în unele organizaţii teroriste. În numeroase cazuri, potenţialii sinucigaşi au de răzbunat un membru de familie sau un prieten ucis, mutilat ori torturat de inamic. Ei se alătură unor grupări ce corespund dorinţei lor de răzbunare şi sunt gata să-şi asume astfel de sarcini.
Însă, uneori sinucigaşul este convins că inamicii i-a ucis un prieten sau o rudă şi aceasta reprezintă o parte a motivaţiei sale. Ulterior potenţialul terorist parcurge un stagiu de îndoctrinare constând în pregătire spiritual – religioasă. În cadrul acestor şedinţe de pregătire ei sunt convinşi că paradisul este dincolo de clipa detonării şi că moartea nu va fi deloc dureroasă. În majoritatea cazurilor sinucigaşii sunt îndemnaţi să trimită scrisori de adio sau înregistrări video, în ideea că ar fi umilitor pentru un potenţial sinucigaş să mai abandoneze misiunea.
Femeile sunt determinate, cu unele excepţii, de aceleaşi motive ca şi bărbaţii.
În cazul copiilor însă, lucrurile stau cu totul altfel: ei nu au o reprezentare a imaginii morţii, sunt îndoctrinaţi de mici, nu au acces decât la informaţia care li se livrează în mod deliberat şi intenţionat, li se prezintă modele care recurg la acest tip de gest, pe care vor trebui să le urmeze, mai devreme sau mai târziu.
Concluzii
Fără îndoială, ameninţările secolului XXI nu se pot compara cu cele ale secolului trecut şi sunt în continuă schimbare. Profilul atentatorului sinucigaş nu mai este acelaşi cu cel al atentatorului de acum 10 ani. Până de curând, kamikaze a fost un substantiv masculin. Dintr-o dată, femeile şi copiii apar pe această scenă care părea rezervată bărbaţilor. Şi provenienţa lor este diferită. Apar noi susţinători într-un război care nu este al lor.
Războiul este mai puţin convenţional, iar luptătorii kamikaze substituie armele de care pot dispune liderii unor organizaţii militare în lupta lor. Sinucigaşii se fabrică, se perfecţionează, se comercializează şi se utilizează ca orice altă armă (cel puţin, aşa susţin serviciile antiteroriste). După atâţia ani de război, muniţiile sunt pe sfârşite şi grupările teroriste nu îşi mai permit să aibă pretenţii legate de gen, vârstă şi tradiţii.
Abstract
What does it take to be a suicide bomber?
Many years of unsolved conflicts led to the radicalisation of many individuals. Wars imbued them with hatred and desire of revenge, made them suffer unimaginably, broke their hopes, closed their expectations, killed everything was good in their lives, filled their world with darkness and left them only one best choice: the other world, earned through an action of joining their brothers, parents, children, husband or wife.
Autor: Horia Bogdan Brânză-Mihalcea
