Începând cu „Dr. No” (1962), cu Sean Connery în rolul principal, până la „No Time to Die” (2021), avându-l ca protagonist pe Daniel Craig, James Bond este probabil cea mai longevivă și îndrăgită franciză cinematografică din toate timpurile, în jurul căreia s-a dezvoltat o întreagă industrie. Personajul aduce în atenție problemele geopolitice și securitare ale epocilor în care a fost creat fiecare film din serie, începând chiar cu primul, care se derulează pe fundalul Războiului Rece, până la ultimele producții, când apar tot mai frecvent atentate teroriste, vulnerabilități de securitate cibernetică și chiar arme biologice dezvoltate pe structura ADN-ului uman. James Bond este mereu acolo, pregătit și apt să salveze țara și lumea de astfel de amenințări și pericole, astfel că a devenit el însuși un simbol și un purtător al mesajului că binele va triumfa mereu asupra răului.
Dincolo de valoarea de simbol, observăm că personajul este îmbină elemente fictive și reale, iar împletirea acestora îl face spectaculos, dar și autentic și verosimil. Ficțiunea și realitatea s-au amestecat atât de bine în preajma lansării „No Time to Die” (2021), încât, în același an, Regina Elisabeta a II-a l-a decorat pe Daniel Craig (care a întruchipat personajul în ultimele 5 filme din serie), pentru meritele aduse industriei cinematografice, cu aceeași distincție pe care a primit-o James Bond (personajul fictiv al seriei), cea de companion al Ordinului Sf. Mihail și Sf. Gheorghe, acordată de obicei diplomaților și spionilor reali pentru activitatea desfășurată în alte țări. În continuare, textul poate conține „spoilere”.
Ce este ficțiune
În 1962, Ian Lancaster Fleming, creatorul personajului literar James Bond, și-a descris eroul într-o scrisoare adresată cotidianului britanic „The Times” ca fiind „o versiune romanțată a unui spion adevărat”. Dacă ar face toate lucrurile pe care le face un spion sau un ofițer de informații adevărat, ar deține cu adevărat un „permis pentru a ucide” (licence to kill) interesul audienței. Nu vrem să îl vedem așteptând și observând la infinit, în locuri ciudate sau banale, ani de zile, într-un mod foarte discret și liniștit… cam ca și personajul lui John Le Carré (pseudonim literar al fostului ofițer de informații britanic David John Moore Cornwell – 1931-2020) din cartea „Spionul care a ieșit din joc” („The Spy Who Came In from the Cold”). Nici nu vrem să îl vedem stând la birou ore în șir, încurcat în ițele birocrației. James Bond trebuie să fie un entertainer (un personaj care animă atmosfera) pentru că realitatea este plictisitoare, deși poate fi complicată…
Spion, spionaj, agent
Înainte de a trece în revistă ce este real și ce este fictiv, ar fi util să dezambiguizăm niște termeni care pot crea confuzie, dar care păstrează narațiunea ancorată în ficțiune. Personajul James Bond ne este prezentat ca fiind agentul 007 al Secret Intelligence Service/SIS/ MI6 (serviciul de informații externe al Marii Britanii, a cărui existență a fost recunoscută oficial abia în anul 1994). Semnificația celor doi de zero – „strict secret” (for your eyes only) – este arhicunoscută, însă termenul de „agent” este impropriu. În realitate, agentul 007 are mai multe în comun cu un spion. Spionul este angajat al unui serviciu secret și culege informații secrete pentru apărarea unor interese naționale sau pentru prevenirea anumitor riscuri, amenințări sau pericole externe majore. El lucrează sub acoperire diplomatică sau de altă natură, iar dacă este descoperit, poate fi înșelat fiindu-i furnizare informații false sau poate fi declarat persona non grata și expulzat.
Spionul adevărat lucrează în umbră, cu agenți. Agenții sunt sursele secrete umane care au acces în mediile de interes pentru un spion și sunt dispuse să îi ofere acestuia date și informații secrete din interiorul acestor medii, în baza unor motivații definite de acronimul MICE: Money, Ideology, Compromise și Ego (Bani, Ideologie, Compromitere/Coerciție și Ego). Activitatea agentului nu este nici ea lipsită de riscuri, pentru că, odată deconspirat, acesta poate fi acuzat de trădare (beneficiind de tratamente diferite în funcție de regimul statului al cărui cetățean este) sau convins să lucreze împotriva spionului. Multe producții cinematografice despre Războiul Rece, inspirate din cazuri reale, prezintă operațiuni de extragere a unor agenți aflați dincolo de Cortina de Fier, pentru a-i proteja de eventualele consecințe ale deconspirării.
Filmele și romanele cu James Bond nu abordează astfel de cazuri, personajul fiind angrenat într-o proporție mai mare în activități de comando, în special în aparițiile cinematografice în care este interpretat de actorii Pierce Brosnan și Daniel Craig. O imagine mai fidelă a spionului se regăsește în romanele de spionaj marca John Le Carré.
Vizibilitatea și notorietatea
Comportamentul lui James Bond este, în multe situații, diferit de cel al unui spion adevărat. Acțiunile sale ies în evidență. Face multe cascadorii și mult zgomot, fie cu armele, fie la volanul celebrului Aston Martin DB5, ce ascunde tot felul de dispozitive, din avion („Goldeneye”, „Tomorrow Never Dies”) sau din elicopter, chiar și în locuri aglomerate, de exemplu deasupra unei piațete pline de oameni („Spectre”). Își spune mereu numele adevărat și se asigură că este reținut (My name is Bond. James Bond/Numele meu este Bond. James Bond.). Adversarii săi știu foarte bine cum arată, cu ce se ocupă, cum acționează, ce preferințe are și uneori îi anticipează mișcările. Spre exemplu, încercarea lui de a se infiltra între participanții la o ședință a organizației teroriste SPECTRE (acronim pentru Special Executive for Counterintelligence, Terorism, Revenge and Extortion/Directorat Special pentru Contrainformații, Terorism, Răzbunare și Șantaj) în Roma este anticipată de adversarii săi. Un astfel de comportament ar expune orice spion adevărat unor riscuri considerabile.
Omul care rezolvă problema
James Bond se prezintă (în „Thunderball”) ca fiind „a sort of licensed troubleshooter”, expresie cu dublu sens, specifică umorului britanic, care indică permisiunea de a-și anihila fizic adversarii, dar și rolul său în remedierea unor „defecțiuni”. 007 își anihilează fizic oponenții pentru că poate și pentru că are voie. La o numărătoare succintă, reiese că ar fi ucis peste 400 de oameni în 25 de filme. Spre deosebire de film, serviciile de informații europene (și implicit MI6) au reguli și limite stricte pentru ofițerii de informații, care nu dețin autorizație pentru a ucide și nici nu desfășoară operațiuni de asalt sau intervenție de tip comando în alte state. James Bond apare frecvent în ipostaze de asasin sau luptător de elită, trimis să acționeze ofensiv împotriva inamicului sau să îl anihileze, aceste scene de acțiune fiind inspirate din experiența creatorului său, fost militar al Marinei Regale în cel de-al Doilea Război Mondial. Spionajul nu este despre astfel de lucruri, însă, așa cum am arătat mai sus, lipsa unor astfel de ingrediente în filme (sau romane) ar deveni, cu siguranță, o autorizație de a ucide interesul audienței.
Rebel, lup singuratic, atotștiutor
Bond ia decizii de unul singur, uneori este indisciplinat, încalcă ordinele și… bea prea mult (de preferință Martini, „agitat, nu amestecat”). Nu face muncă de birou și, de regulă, lucrează singur. Acceptă, cel mult, să coopereze cu parteneri americani din CIA, dar este destul de competitiv și în relația cu aceștia. În afară de M, șeful său (pe care nu îl ascultă întotdeauna), și de Q, care îi asigură gadgeturile, nu are lângă el nicio altă persoană care să îl consilieze și să îl sprijine în activitatea sa. De la sediul MI6 din Vauxhall, Londra (clădirea este reală), este trimis în misiuni punctuale peste tot în lume, are agenți oriunde, se pricepe la toate (de la combaterea terorismului la crimă organizată) și este un cunoscător al specificului local în toate țările în care este trimis, fără să fi fost rezident pentru mai mult timp în acestea. În realitate, lucrurile nu stau așa.
În contextul lansării ultimului film din seria Bond, „No Time to Die”, mai mulți ofițeri activi ai MI6 au comparat (sub rezerva anonimatului) filmul cu realitatea într-un interviu pentru BBC. „Sam” a afirmat, că „cea mai mare diferență este că noi lucrăm mult mai colaborativ decât în film. Se întâmplă foarte rar sau aproape deloc să mergem în misiune singuri, fără sprijin”. „Tara” a relatat că „există o varietate foarte mare de sarcini pe care le îndeplinim, de la personal specializat în recrutarea și coordonarea agenturii, la experți în domeniul tehnologiei și specialiști în domeniul comunicațiilor între care există o delimitare foarte strictă. Niciodată nu lucrăm singuri. Sunt foarte puține asemănări cu activitatea reală în cadrul SIS.” „Emma” a menționat că o echipă de ingineri este mereu foarte aproape de ofițerii de informații, pentru a identifica ce tehnologii/gadgeturi îi pot ajuta în activitatea pe care o desfășoară, iar „în fiecare etapă a procesului de colectare și analizare a datelor sunt implicați oameni”.
O abordare similară au avut-o și doi foști ofițeri ai CIA, specializați în recrutarea și coordonarea agenturii, ale căror observații au fost consemnate de pagina electronică a publicației „Toronto Star”, în articolul „James Bond reality check: How former spies see 007”. Fred Rustmann, contrariat de faptul că nu îl vede pe Bond stând la birou, a afirmat că „90% din spionajul internațional este scriptologie” și că „fiorul cel mai profund pe care îl trăiește un ofițer de caz este atunci când se află într-o casă conspirativă și debrifează un agent, care începe să spună informații foarte tari, în timp ce ofițerul abia așteaptă să se întoarcă la birou și să le aștearnă pe hârtie”. Lindsey Moran (autoare a unui volum inspirat din activitatea sa de ofițer al CIA) a arătat că este un mit faptul că ofițerii de informații sunt trimiși în diverse locuri exotice pentru a îndeplini misiuni: „Nu te duci de la Monaco la Londra și apoi la Berlin. Ești trimis la post într-o anumită parte a lumii… În timp, te integrezi și încerci să îți faci relații. Este un proces foarte lent”.
Experiența lui Fleming, sâmburele de adevăr
James Bond este o creație a scriitorului și jurnalistului britanic Ian Lancaster Fleming (1908 – 1964), care s-a inspirat din activitatea de intelligence pe care a desfășurat-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în cadrul Marinei Regale, sub comanda amiralului John Godfrey (model pentru personajul „M”). Acesta a remarcat flerul și capacitatea lui Fleming de a găsi soluții creative în planificarea unor operațiuni militare ambițioase împotriva Germaniei, precum „Goldeneye” (nume împrumutat unuia din volumele seriei James Bond și, mai târziu, unui film), pentru apărarea strâmtorii Gibraltar. Ian Lancaster Fleming s-a inspirat și din activitatea pe care a desfășurat-o în calitate de responsabil cu pregătirea trupelor de elită britanice (precum Unitatea de Asalt nr. 30), care executau misiuni speciale, similare cu cele pe care le-a îndeplinit și personajul James Bond: spargerea seifurilor, lupta corp la corp, sabotaj, anihilarea fizică a inamicului și spionaj.
Astăzi, o parte a acestor acțiuni par de domeniul ficțiunii, însă pot fi verosimile în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece. James Bond este, în fapt, o sumă a tuturor agenților secreți și luptătorilor de comando pe care autorul i-a întâlnit în timpul războiului, între care:
• fratele său, Peter, care a îndeplinit misiuni speciale în Grecia și în Norvegia;
• Geoffrey Gordon-Creed, care a întreprins operațiuni speciale de sabotaj în Grecia, fiind cunoscut în anturajul său pentru curaj, dar și pentru apetitul sexual considerabil;
• Patrick Dalzel-Job, ofițer de informații și de operațiuni speciale al Marinei Regale, care a executat misiuni speciale în Norvegia și în Normandia;
• Wilfred Dunderdale, ofițer activ al serviciilor secrete britanice între 1921 și 1959… și lista ar putea continua.
Totodată, Fleming atribuie personajului său unele obiceiuri legate de stilul de viață și pasiunile proprii, precum fumatul excesiv, frecventarea unor cluburi exclusiviste, preferința pentru ceasurile Rolex, jocul de golf și jocurile de noroc. „Agentul 007”, lansat de Fleming în 1953, a primit numele unui ornitolog american, alegerea autorului fiind motivată de dorința sa de a găsi numele cu rezonanța cea mai „simplă, comună și banală”, care să fie „scurt, lipsit de romantism, anglo-saxon și foarte masculin”.
Gadgeturi
Comentând asupra dozei de adevăr din povestea personajului James Bond, în articolul „James Bond and MI6: Is there fact in fiction?”, ediția electronică a BBC remarcă rolul important pe care l-a căpătat tehnologia pentru activitatea de informații, odată cu revoluția datelor, care a permis dezvoltarea inteligenței artificiale, a criptării cibernetice, a calculului cuantic, a identificării prin citirea datelor biometrice. Totuși, Sir Alex Younger, șeful MI6 în intervalul 2014-2020, consideră că „informațiile captate prin intermediul surselor secrete umane vor rămâne indispensabile”. Gadgeturile sunt interesante, creative, dar și utile în activitatea unui spion. Dintre cele utilizate de James Bond, multe au fost dezvoltate și sunt astăzi utilizate la scară largă, nu doar în activitatea de spionaj. Site-ul whatismyipaddress.com, prezintă câteva dintre aceste inovații inițial fanteziste, dar ulterior materializate și adoptate pe scară largă.
În „Tomorrow Never Dies” (1997), James Bond primește de la Q un telefon mobil care este, în același timp, și telecomandă pentru mașină. În anul lansării filmului, telefoanele mobile aveau aptitudini limitate, însă în ultimii 10 ani producătorii acestora au început să dezvolte și să încorporeze în aceste aparate tehnologii inteligente tot mai complicate.
În „Casino Royale” (2006), personajul primește un implant sub forma unui microcip care îi monitorizează semnele vitale și oferă date despre localizarea sa (GPS), salvându-i viața când este otrăvit. Mai târziu, Bond este capturat de adversarii săi, iar dispozitivul îi este extras. Tehnologia – care a inflamat în ultimii ani imaginația susținătorilor unor teorii conspiraționiste – este utilizată în prezent pentru microciparea animalelor de companie și se dezvoltă și în direcția tratării unor disfuncții cerebrale. Ea reapare în „Spectre” (2015), film în care James Bond primește un gadget ce nu mai poate fi extras: sânge inteligent, bazat pe nanotehnologie. Deși în prezent nu există date publice referitoare la existența unor astfel de tehnologii, nanoboții (roboți microscopici) sunt deja folosiți în scop curativ în medicină.
Utilizarea biometriei apare în „Skyfall” (2012), unde arma lui James Bond poate fi deblocată doar prin recunoașterea amprentei digitale a posesorului. Producătorii de armament au început să utilizeze astfel de tehnologii smart din 2014.
În „No Time to Die” (2021) apare Heracles, o armă biologică de distrugere în masă bazată pe nanotehnologie și pe ADN-ul uman, care se comportă ca un virus. Persoana infectată devine ea însăși o armă care se activează în apropierea țintelor, fiind capabilă să ucidă comunități sau chiar grupuri etnice. Filmul trebuia să fie lansat în aprilie 2020, însă a fost amânat tocmai din cauza unei pandemii provocate de un virus care, la fel ca și Heracles, putea deveni letal, în special pentru cei pe care persoana infectată îi avea mereu aproape.
Șarm
Un spion trebuie să aibă șarm. La farmecul personal contribuie mai multe tipuri de inteligență, aspectul îngrijit, capacitatea de persuasiune, exuberanța, optimismul, siguranța de sine, diplomația, abilitățile de comunicare verbală și nonverbală, umorul, dar și autoironia. Personajul se folosește din plin de aceste calități pentru a vrăji nu doar audiența ci mai ales alte personaje din film, în special „fetele Bond” (un ingredient pe gustul publicului), care îl ajută să își îndeplinească obiectivele, însă nu îi rămân alături după încheierea misiunii. Este de la sine înțeles că șarmul este un atu pentru oricine lucrează cu oameni, însă este bine ca acesta să fie folosit cu măsură.
Călcâiul lui Ahile… și al lui Bond
Fostul ofițer CIA Lindsey Moran a admis, pentru „Toronto Star”, că „șarmul și un aspect fizic plăcut nu strică”, însă a atras atenția asupra faptului că „relațiile romantice sunt împotriva regulilor”, iar aici trebuie să ne amintim că James Bond este selectiv în privința respectării regulilor. Aceasta mai observă, în dezvăluirile pentru thestar.com, că „James Bond este cunoscut pentru numeroasele cuceriri romantice, dar nu și pentru statornicie. Acest stil de viață le este familiar multor ofițeri ai CIA. (…) Ești ca un lup singuratic. Viața sentimentală are de suferit, deoarece nu poți spune oricui ce faci și unde mergi”.
James Bond primește avertizări de la M în legătură cu riscurile pe care le implică eventuale relații sentimentale cu femei, deoarece acestea „se agață de brațul cu care țintești” („From Russia with Love”). Agentul 007 reflectează din nou asupra problemei în „Casino Royale”: „ În timpul unei misiuni îți stau în cale și te zăpăcesc cu sex și sentimente rănite și toată încărcătura emoțională pe care o poartă cu ele. Trebuie să le păzești și să ai grijă de ele.”
Cu toate acestea, punctul slab al lui James Bond este mereu femeia de care se îndrăgostește. Prima soție, Tracy, moare într-o tentativă de asasinat asupra lui 007 imediat după căsătorie („On Her Majesty’s Secret Service”). Vesper Lynd este constrânsă să devină agent dublu și îl trădează, având parte de o moarte tragică în timpul unei confruntări cu adversarii lui 007, înainte ca acesta să o poată salva („Casino Royale”). În „No Time to Die”, descoperim un James Bond gata să se așeze la casa lui, însă devine din nou vulnerabil atunci când iubita sa, Madeleine, și fiica lor sunt folosite pe post de momeală de adversarii săi (Safin și Blofeld, șeful SPECTRE) pentru a-i întinde o capcană. De această dată, slăbiciunea se dovedește fatală, iar arma folosită este un avertisment și, totodată, o metaforă ce arată consecințele atașamentului unui spion față de alte persoane. La fel ca în film, un spion face frecvent sacrificii personale, iar un angajament sentimental sau rolul de părinte îl poate vulnerabiliza în anumite situații.
Sacrificiul eroului
James Bond și ofițerii de informații sau spionii fac sacrificii din patriotism. Fictiv sau real, un astfel de individ trebuie să fie foarte curajos și să aibă mereu ca reper binele colectiv. 007 este un erou care luptă împotriva unui rău care amenință să distrugă sau a distrus parțial starea de echilibru inițială. În film și în viața reală, acest rău se poate numi război, terorism, criminalitate organizată transfrontalieră, dezastru ecologic, genocid, corupție, amenințări la adresa valorilor democratice, atac cibernetic, manipularea opiniei publice, trădare sau intervenții/influențe ale unor state sau entități non-statale ostile în actul de guvernare. Răul este personificat, în seria filmelor Bond, cel mai frecvent de Ernst Stavro Blofeld, care are numeroase conexiuni în spațiul ex-sovietic și în organizațiile de tip mafiot sau teroriste. Acesta nu se dă înapoi de la nimic pentru a domina lumea și a se îmbogăți: șantajează guvernele occidentale cu detonarea unei bombe nucleare, instigă SUA și Rusia la război, amenință să folosească o armă biochimică ce poate produce dezastre ecologice și, în cele din urmă, utilizând informații sustrase de la MI6, reușește să dezvolte o armă biologică de distrugere în masă (Heracles). În „No Time to Die”, James Bond alege sacrificiul suprem pentru a preveni un genocid, în timp ce Blofeld evadează din închisoare și reface SPECTRE, deschizând astfel fereastra spre o lume nesigură, lipsită de apărare, în care 007 nu mai poate îndeplini rolul de erou salvator.
Era sau nu era timpul să moară
Răspunsul afirmativ poate fi argumentat prin faptul că stereotipul cu care este asociată imaginea spionului britanic – alb, bărbat, britanic nativ, posesor al unui titlu nobiliar – are nevoie de rebranding. Imaginea spionului cu sânge rece și cu autorizație de a ucide nu reflectă realitățile organizaționale ale MI6, care, după cum reiese din informațiile prezentate pe propriul site (sis.gov.uk/about-us.html), și-a reconstruit politica de personal pornind de la preceptele diversității, incluziunii și implicării sociale, relaxând criteriile de selecție a candidaților.
Pe de altă parte, un răspuns negativ poate pleca de la premisa că James Bond trebuia să rămână un simbol al capacității Vestului de a apăra securitatea globală și, de aceea, nu avea voie să moară acum sau – așa cum spune titlul unui film din serie – „trebuia să moară în altă zi”, după ce ar fi predat ștafeta cuiva capabil să elimine răul. Ieșirea din scenă a lui James Bond, în paralel cu revenirea lui Blofeld, a lăsat un vid în fața unei amenințări serioase. O lume în care se întrevăd noi pericole nu are voie să fie lipsită de eroi… Nu știm dacă următorul 007 va reuși să reconstruiască de la zero un zid de apărare eficient, care să ne și placă. Unii dintre criticii filmului au afirmat că dispariția lui James Bond prevestește sau poate fi o metaforă a declinului. Să sperăm, totuși, că aceștia se înșală.
Abstract
The James Bond literary and cinematographic productions play one of the most important functions of art, that is to reflect the torments and realities of the times when they were created. Nevertheless, they do not forget to bring out emotions and applause from the audience. Inspired by Ian Lancaster Fleming`s own military experience as a Royal Marine intelligence officer, who was involved in planning several special operations during World War II, the character has become a brand and is built up of real and fictional ingredients, which make him authentic, realistic but also spectacular. James Bond is a noted commando fighter with licence to kill, and he is very well known even by his enemies. He is also a rebel, a lonewolf, who has connections everywhere, knows everything and has skills for everything. A real spy is different in all these ways, but has many things in common with 007: they are both devoted and courageous patriots, they use gadgets, they must have charm and they can be vulnerable when falling in love. Because James Bond is always there to combat threats and dangers which look very much like the real world’s challenges, maybe he should have died another day.
Autor: Ioana Mirabela Codre
