Neacordarea atenţiei cuvenite tezaurului cultural-istoric provenit de la strămoşi, determină în timp ruperea legăturii cu moştenirea transmisă de generaţiile anterioare şi pierderea irecuperabilă a istoriei ce defineşte naţiunea română.
Procesul de conştientizare a răspunderii faţă de patrimoniul cultural naţional şi preocupările privind ocrotirea bunurilor culturale a avut o evoluţie îndelungată şi dificilă. Primele reglementări pe linie de stat pentru apărarea şi conservarea patrimoniului cultural au apărut în Principatele Române în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, perioadă în care a fost înfiinţată Comisia pentru Cercetări Istorico-Arheologice, cu competenţe în cercetarea şi înregistrarea bunurilor cultural-artistice. Anterior acestei perioade, dar şi după, au fost înregistrate diverse forme de manifestare a criminalităţii culturale (furtul, distrugerea sau traficul cu bunuri mobile de patrimoniu, realizarea unor falsuri, efectuarea de copii neautorizate, substituirea unor valori cu copii ale acestora, afectarea sau distrugerea intenţionată a imobilelor de patrimoniu).
Criminalitatea culturală este o consecinţă a sărăciei şi subdezvoltării culturale a unei societăţi, cele două fenomene sociale aflate în corelaţie şi interacţiune, în sensul că sărăcia determină subdezvoltare culturală, iar aceasta, la rândul ei, adânceşte sărăcia. Istoria a demonstrat însă că sunt indivizi, grupuri şi chiar comunităţi care deşi simt şi trăiesc puternic sărăcia încearcă s-o depăşească, prin cultură, învăţătură şi informare continuă , după cum sunt şi indivizi, grupuri şi comunităţi umane cu înalte standarde economice, dar fără nevoi şi preocupări culturale, pentru aceştia valorile fundamentale fiind acumulate de bunuri materiale, bani şi avuţie.
În România, după anul 1989, în domeniul patrimoniului cultural naţional s-a înregistrat o creştere vertiginoasă a infracționalității, situaţie datorată în principal nerespectării reglementărilor din domeniu. Acestei stări de fapt se datorează atât neglijenţa faţă de clădirile de patrimoniu naţional, cât şi faţă de siturile şi perimetrele cu potenţial arheologic reperat.
Majoritatea clădirilor de patrimoniu, din lipsă de fonduri şi interes, au ajuns într-o stare de degradare accentuată, fiind dificil de renovat, situaţie ce conduce la imposibilitatea de a putea fi valorificate la justa lor valoare, în cadrul unor programe subsumate turismului cultural.
Unul din factorii ce favorizează activităţile ilegale derulate este reprezentat de necunoaşterea, neaplicarea şi nerespectarea de către reprezentanţii administraţiilor publice locale a prevederilor legale (Legea 422 din 2002, Legea 182 din 2000 şi Legea 378 din 2001) care îi obligă să ia măsuri pentru protejarea obiectivelor de patrimoniu.
Nepunerea în aplicare a prevederilor menţionate favorizeazã atât accentuarea procesului de deteriorare a obiectivelor, cât şi accesul neîngrãdit al persoanelor ce au preocupări în domeniul braconajului arheologic. Aceştia se prevalează de faptul că siturile nu sunt delimitate fizic şi sunt nemarcate sau neinscripţionate, sens în care activităţile de prospectare ilegală ies de sub incidenţa legii.
Traficul ilicit cu bunuri culturale provoacă pierderi imense patrimoniului cultural naţional, mai ales acolo unde autorităţile publice nu au suficiente mijloace să prevină şi să combată fenomenul.
Furturile din biserici, din muzee, din alte colecţii publice şi private, săpăturile ilegale şi utilizarea detectoarelor de metale în siturile arheologice, achiziţionarea unor bunuri de patrimoniu pe sume derizorii se constituie în premise care stimulează dezvoltarea traficului ilegal cu asemenea bunuri.
Obiectivele de interes major pentru braconieri sunt reprezentate de siturile cetăţilor dacice şi ale castrelor romane din zona Munţilor Orăştiei, aflate în judeţele Hunedoara şi Alba, dar şi cele din judeţele Olt, Tulcea, Teleorman, Constanţa, Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Sălaj. Aceste situri au fost frecvent vizate de braconieri care au efectuat detecţii, apoi săpături neautorizate în perimetrul unor şantiere arheologice, de unde au sustras mii de piese. Autorii sunt interesaţi îndeosebi de tezaure monetare, bijuterii, artefacte funerare, arme şi echipament militar, toate acestea fiind uşor de valorificat pe piaţa neagră a traficanţilor de artefacte.
În urma acţiunii lor, contextul arheologic este devastat, iar specialiştii au găsit deseori, la faţa locului, diverse piese ceramice sau din metale comune aruncate sau distruse (vase, opaiţe, unelte gospodăreşti, etc.)
România pierde anual milioane de euro din traficul cu obiecte de patrimoniu care ies ilegal din ţară.Tezaure monetare, bijuterii, artefacte, fosilele de dinozauri unici în lume, rămăşiţele de reptile zburătoare, craniile de urşi de peşteră sau chihlimbarul sunt vizate de vânătorii de fosile, obţinându-se sume importante de bani din vânzarea directă sau prin intermediul comerţului electronic.
Odată cu trecerea anilor, comerţul desfăşurat pe Internet şi licitaţiile online, de bunuri culturale s-au dezvoltat constant şi au devenit o piaţă locală stabilă. Platformele online de vânzări, casele de licitaţii precum şi dealerii de artefacte ori persoanele private oferă bunuri culturale datând din toate perioadele şi provenind din toate regiunile lumii. Contrabanda cu bunuri culturale realizată prin reţeaua Internet este preferată de traficanţi deoarece solicită un capital redus şi oferă conspirativitate celor care recurg la această metodă.
Modurile de operare perfecţionate utilizate de reţelele de infractori în comiterea acestor fapte, în scopul scoaterii ilegale peste frontieră sau exportării ilicite a bunurilor arheologice, ascunderii originii criminale şi creşterii artificiale a valorii de piaţă a acestora, astfel jurisprudenţa a remarcat practica „congelării” pentru o perioadă minimă de 5-6 ani a bunurilor culturale exportate ilicit în cele mai apropiate bănci străine, cunoscute ca fiind ferme în păstrarea secretului bancar. Alt mod de operare este „triangulaţia”, respectiv exportarea artefactelor către un stat terţ, care nu a ratificat convenţiile U.N.E.S.C.O. în materia protejării patrimoniului cultural, acestea urmând a fi dirijate spre pieţele care oferă cel mai mare profit. Fragmentarea obiectelor arheologice excavate ilicit sau nerestaurarea lor urmăreşte facilitarea ascunderii la controlul vamal, precum şi creşterea profitului obţinut prin vânzarea acestor fragmente.
Până în prezent, la nivelul Uniunii Europene se remarcă o consolidare a cooperării în domeniul protecţiei patrimoniului cultural, contribuţii semnificative fiind regulamentul nr. 3911/92 şi Directiva nr. 93/7EC, care prevăd cooperarea directă între statele Uniunii, evaluarea măsurilor imperative ale altor state şi obligă în mod expres la restituirea bunurilor culturale exportate ilegal. De asemenea, în materia cooperării judiciare, au fost consacrate principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti, mandatul european de arestare şi decizia cadru privind intensificarea cooperării în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii organizate transfrontaliere.
Autor: Ildiko Kun
