În literatura internaţională de specialitate intuiţia este definită sub mai multe forme, elementele comune şi constante ale autorilor referindu-se la aceasta drept capacitatea de a înţelege instinctiv care este informaţia cea mai importantă (Gerd Gigenerez, Gut Feeling, the Intelligence of the Unconscious), abilitatea de a descoperi răspunsul la o problemă, aptitudinea de a fi sigur de un lucru fără un motiv anume (Philip Goldberg, The Intuitive Edge), respectiv percepţia prin mijloace specifice inconştientului (Paul O’Brien, Intuitive Intelligence).
Cea mai sintetică şi operaţională definiţie a intuiţiei se referă la aceasta ca la un simţ care ne permite să luam decizii rapide şi eficiente, conturând dimensiunea operativă de manifestare a acesteia.
Literatura românească de specialitate nu abundă de cercetări dedicate intuiţiei, accesibile publicului larg, dar într-o lucrare din 1980 a lui Cornel Hărănguș, autorul era de acord că răspunsul oferit de intuiţie are la bază zona inconştientă a creierului, respectiv procesele şi operaţiunile care corespund acestui plan. Raportat la cunoaştere, autorul susţine că intuiţia ne oferă o iluzie cognitivă, justificând astfel manifestarea senzorială şi spontană, fără însă a înlătura rolul ei în capacitatea decizională a creierului (Cornel Haranguș, „Intuiţie şi cunoaştere”).
În limbajul cotidian intuiția este percepută sub forma celui de-al șaselea simţ al omului, care face legătură dintre sentiment şi gândire, vocea interioară, ochiul interior, forţa interioară, o putere supranaturală, un dar divin, dictatul inimii, care-ţi va indica ce anume să faci.
În ultimul timp intuiţia este din ce în ce mai mult în centrul atenţiei canalelor de comunicare în masă, unde sunt propuse o serie de strategii de îmbunătăţire a intuiţiei, cu o plajă mare de aplicabilitate: creşterea încrederii şi a empatiei prin autosugestie, îmbunătăţirea tehnicii de respiraţie, metode de autocontrol, îmbogăţirea experienţelor interpersonale coroborat cu cele intime, urmarea primului gând, renunţarea la prejudecăţi, conştientizarea şi depăşirea temerilor, etc. Având în vedere cele prezentate se impune o abordare a rolului pe care intuiţia îl are în activitate de intelligence.
Rațiune și intuiție
Activitatea serviciilor de informaţii este proiectată şi organizată pe baza unor principii sociale, juridice şi militare, prin care se urmăreşte anticiparea şi previzionarea evoluţiilor, tendinţelor şi consecințelor ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Receptarea fidelă a informaţiilor care permit gestionarea ameninţărilor, identificarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor precum şi elaborarea măsurilor de contracarare a manifestării lor presupune, atât implicit cât şi explicit, o metodologie decizională elaborată ştiinţific.
Dintr-un anumit punct de vedere activitatea de intelligence presupune intervenţia într-o realitate fluidă, în devenire şi emergentă, iar decizia ofiţerului operativ trebuie să se adapteze în funcție de moment, alegând acei factori de configurare care îi permit atingerea scopului.
Procesul decizional menţionat anterior are la bază criterii de raţionalitate, este fundamentat sub toate aspectele de legalitate, urmăreşte respectarea ierarhiei normelor juridice naţionale, europene şi internaţionale, care reglementează domeniul securităţii naţionale, demersul având motive justificate.
În comunicare, pe parcursul discuţiei, intuiţia poate juca un rol important ca urmare a procesului de acumulare a informaţiilor, Astfel, cu cât aflăm mai multe de la interlocutor cu atât subconştientul nostru are la dispoziţie mai multe date pentru analiză şi procesare. Legătura dintre intuiţie şi procesul decizional asociat activităţi de intelligence este pe cât de subtilă pe atât de evidentă, iar rolul jucat de intuiţie este unul important şi deloc de neglijat.
Activitatea de intelligence, se desfăşoară în baza unor reglementări legale clare şi a unor acte normative proprii, bineînţeles elaborate în conformitate cu legile şi constituţia ţării, demersul intuitiv fiind permis exclusiv în limitele cadrului legal sub care se acţionează. Având în vedere dinamica generată de situaţia operativă, uneori, ofiţerul are la îndemână ca instrument în fundamentarea deciziei intuiţia, ca sumă a cunoştinţelor, abilităţilor şi experienţelor acumulate de-a lungul timpului, pe baza căreia poate acţiona, evident cu respectarea principiului legalităţii.
Oricât ne-ar plăcea să credem că fenomenul adoptării deciziilor se desfăşoară absolut raţional, numai pe baza metodelor ştiinţifice, trebuie să ne amintim că fiinţele umane tind să acţioneze sub imperiul emoţiilor, iar informaţia redundantă pare mai uşor de îndepărtat prin metode intuitive.
Ofiţerul care face apel la intuiţie în selectarea celei mai potrivite soluţii nu se poate baza pe confirmarea soluţiei identificate de către un for superior (de multe ori evenimentele succedându-se cu rapiditate), el este convins că va funcționa, anticipând rezultatul pozitiv. Acesta se pliază pe cerinţele mediului ambiant, este orientat către rezultat, recunoaşte oportunităţile şi decide în mod eficient, spontan, ce conduită trebuie să adopte în aşa fel încât rezultatul urmărit să fie realizat.
Competențele ofițerului
Pentru a avea succes în activitatea de obţinere de informaţii, ofiţerul operativ trebuie să apeleze la o serie de competenţe cognitive, aptitudinale, atitudinale, sau volitive care să faciliteze adoptarea unei decizii optime, prin raportarea la resursele temporale, materiale şi umane de care dispune.
Intuiţia are un rol special și în interpretarea expresiilor emoţionale ale interlocutorului (fericirea, surprinderea, teama, dezgustul, tristețea, furia sau dispreţul).
Un aspect care prezintă importanţă practică se referă la faptul că dictatul intuitiv nu va exceda regulile de conduită prescrise de normele în vigoare (regulamente, ordine, instrucţiuni), oricât de disputabil ar fi pentru forul interior al ofiţerului. Acţiunea sa se va supune întotdeauna cadrului legal prestabilit care îşi găseşte aplicabilitatea pentru situaţiile concrete.
Virtuțile experienței
Intuiţia este o calitate menită să suplimenteze efortul intelectual al lucrătorului operativ care, din motive obiective, trebuie să se adapteze mediului în care acționează. Intuiția îl ghidează, aproape inconştient, către luarea celei mai bune decizii pentru atingerea scopului urmărit.
Un ofiţer devine mai intuitiv şi mai eficient în aceste operațiuni dacă deţine educaţia necesară, dacă beneficiază de un fond genetic adecvat, instincte potrivite, și o experienţă vastă. Putem argumenta că un lucrător operativ care a trăit experienţe din diferite domenii poate să fie uneori mai intuitiv cu privire la anumite aspecte decât un individ care a experimentat aceeaşi situaţie un timp îndelungat. Prin urmare pare de neacceptat să afirmăm că un om are o intuiţie puternică fără ca toate celelalte laturi să fie dezvoltate (educaţia de calitate, instruirea specifică, fondul genetic sănătos etc.).
Rezultatul unei acţiuni poate fi intuit atunci când persoana care este pusă în faţa deciziei a mai experimentat de-a lungul vieţii similitudini, ori a fost instruită cu privire la modul de acţiune, ori educaţia i-a permis crearea unor mecanisme decizionale rapide.
Până la urmă elementele configurative ale intuiţiei (experienţa acumulată, operativitatea decizională, educaţia, zestrea genetică, etc.) sunt intim corelate şi se întrepătrund cu procesele raţional decizionale. Cu toate că, la prima vedere, am putea afirma că intuiţia este mai aproape de empirism decât de raţionalism și oricât de inexplicabil ar părea acest proces psihologic complex, experiența ne-a demonstrat că intuiţia este mai legată de imperiul raţiunii decât de cel al instinctelor secundare menţionate anterior (conservare, apărare, reproducere, etc.).
Fie că procesul de luare a deciziei a fost mediat într-o măsură mai mare sau mai mică de intuiţie, aceasta joacă, totuși, un anumit rol în activitatea de obținere a informațiilor, mai evident atunci când produce un efect sau rezultat demn de luat în seamă.
Intuiţia nu este un dat, ci un rezultat al elementelor constitutive. Comportamentul intuitiv este un proces multilateral, iar eficacitatea intuiţiei este strâns legată de legăturile subtile dintre entităţile care îl compun. Astfel, intuiţia este văzută ca un sistem dependent, într-o mare măsură, de subsistemele configurative, jucând un rol activ şi permanent de ajustare a procesului decizional.
Se poate afirma că rolul jucat de intuiţie este tocmai de a media procesul decizional, respectiv de a contribui la selectarea celei mai potrivite soluţii pentru asigurarea succesului operaţional.
Desigur că nu ne dorim să ne poziţionăm de partea opiniei conform căreia un individ este mai intuitiv cu cât subsistemele constitutive sunt mai dezvoltate ori mai pronunţate şi nici de partea reciprocii, deoarece nu sunt cunoscute instrumentele de măsurare a cotelor-părţi. Prin acest demers ne-am propus doar să identificam rolul crescut al intuiţiei în procesul decizional aferent activităţii de intelligence, însă tema rămâne deschisă explorării ştiinţifice de specialitate.
Abstract
Intuition has a special status/understanding in the individual and collective consciousness. It is a resource that has evolved over time from something neglected to something worthy. The increased role it plays in the decision-making process associated with the intelligence activity is obvious and can no longer be ignored. Intuitive behavior, unless it contradicts the desideratum of intelligence duties, proves efficient in practical situations. Intuition is an asset that complements the intellectual effort of the operative who has to adapt to any given circumstances. Intuition guides him/her almost unconsciously towards the best decision required to accomplish the pursued goal.
Autori: Zăgărin Adelin, Ştefan Arnold, Sofroni Cătălin, Dincă Cristian, Dobre Cătălin și Dragomirescu Mihai
