Mihaela Nicola se consideră un spirit creativ şi autodidact. A visat să se facă profesoară, pentru a-i putea modela şi schimba pe oameni în mai bine.
În viziunea ei, omul de comunicare are ocupaţia şi obligaţia de a găsi partea frumoasă a lucrurilor, ţinând riguros seama de realităţi care, de multe ori, îi pot fi ostile.
A început imediat după absolvirea facultăţii o carieră în domeniul publicităţii, fiind angajată pentru doi ani la prima agenţie de publicitate care a existat în România. La 23 de ani, Mihaela Nicola era deja antreprenorul care urma să aducă succesul, timp de un deceniu, pentru o agenţie multinaţională devenită lider de piaţă sub managementul ei. După ce şi-a confirmat abilităţile şi aptitudinile în domeniu, a urmat pasul doi – fondarea companiei The Group.
Acum are o experienţă unică în publicitate, lanţul de firme care va împlini în curând 10 ani de existenţă, number one în domeniu, cu o cifră de afaceri anuală de 109 milioane de euro şi cu un profit anual de peste 5 milioane euro, raportat la acelaşi interval de timp.
Reinvesteşte aproape întreg profitul, respectând regula de aur în business, iar rezultatele nu se lasă aşteptate. The Group are 193 de angajaţi dintre care 80% sunt femei. Compania al cărei CEO (director general) este reprezintă deja o industrie în domeniul publicităţii, lucrând în acest moment pentru peste 200 de branduri, fie că este vorba de produse comerciale, corporaţii, personalităţi sau instituţii publice. Doar 1% din cifra de afaceri a agenţiei provine din business derulat cu bugete sau companii de stat.
Născută pe data de 1 ianuarie 1968 şi regăsindu-se în tenacitatea zodiei din care face parte, Mihaela Nicola este în „Top 3” autori de beletristică feminină, la editurile Humanitas şi Nemira. Printre produsele sale intelectuale se regăseşte şi primul manual de publicitate destinat studenţilor de la Facultatea de Comunicare numit „Bazele publicităţii”, apărut în 1997 la Editura Comunicare.În 1999, la aceeaşi editură apare cartea „Publicitate”, în care doamna Nicola împărtăşeşte din cunoaşterea acumulată în domeniu. Ulterior, alte două cărţi au urcat-o în topul cu foarte mulţi cititori, în 2007 şi 2009 – „Pe tocuri” (eseuri) la editura Nemira şi „Cu mănuşi” la editura Humanitas, ultima fiind vândută în peste 20.000 de exemplare.
Este autoarea a peste 250 de articole în publicaţii de specialitate, completându-şi cunoaşterea profesională cu două doctorate, unul în comunicare iar celălalt în sociologie şi se află în topul Forbes al celor mai influente femei din România. În topul aceleiaşi publicaţii, Mihaela Nicola se află pe poziţia 67 din 500, în clasamentul celor mai bogaţi români.
Este trainer autorizat de protocol şi etichetă – absolventă a Protocol School of Washington – şi consul onorific al Australiei în România.
În interviul pe care ni l-a acordat ne-a dezvăluit de ce discreţia poate fi socotită, din nefericire, o inabilitate de comunicare.
Afirmă răspicat că procentul de 59% încredere de care Serviciul Român de Informaţii se bucură în sondajele de opinie, în acest moment, se datorează realizărilor profesionale ale instituţiei, dar o parte din această încredere provine şi din faptul că publicul percepe mai bine, în ultimii ani, rolul şi misiunea Serviciului.
Consideră că prezenţa la vârful S.R.I. a unui diplomat de carieră reprezintă o garanţie a faptului că instituţia înţelege mecanismele diplomaţiei publice. (F.P.)
Flaviu Predescu: Diagnoza percepţiei generale despre instituţii demonstrează că, cel mai adesea, tăcerea este confundată cu vina şi discreţia este răsplătită cu suspiciune. De ce? Şi mai ales, ce ar fi de făcut?
Mihaela Nicola: Îmi vine greu să ofer un răspuns la acest „de ce?”. El se găseşte în profunzimea reperelor culturale pe care le are publicul românesc, acolo unde tăcerea este socotită cel puţin plictisitoare, dacă nu vinovăţie, iar discreţia pare mai degrabă inabilitate de comunicare, lipsă de inspiraţie sau accesoriu desuet. Nu are culoarea confesiunilor picante şi nici dramatismul unei poveşti bine spuse pe canale cu circuit tabloid, fie acestea reţele sociale. Tăcerea nu te invită să te amuzi zgomotos, să te miri cu emfază, să te lamentezi, iar discreţia reuşeşte cu greu să convingă, într-un decor foarte „vocal”. Suntem un popor de pricepuţi, fiecare, la orice şi totodată povestitori înnăscuţi, ca să mă exprim eufemistic.
În privinţa invitaţiei constructive la soluţii pentru „ce-ar fi de făcut?”, aş segmenta răspunsul. Pe de o parte, mi se pare că, într-un fel, toate cele de mai sus descriu în egală măsură o problemă şi o oportunitate: pe un fundal atât de ţipător, şoapta are mai multă demnitate. Pe de altă parte, am remarcat de-a lungul anilor că în fiecare situaţie publică în care un demnitar sau şef de instituţie publică a fost întrebat ce-şi reproşează, a fost invitat să facă o diagnoză a propriei activităţi şi a greşelilor pe care le-ar îndrepta, singurul răspuns oferit a fost acela legat de comunicarea defectuoasă. Nu e fantastic? Asistăm de aproape un sfert de secol la astfel de autoreproşuri şi totuşi, în toate situaţiile ulterioare, urmaşii în funcţie şi-au identificat tot lipsa preocupărilor sau abilităţilor de a fi comunicat eficient cu publicul. Aşadar, din acest punct de vedere, răspunsul este inclus în întrebare: „ce ar fi de făcut pentru o mai bună comunicare a activităţii instituţiilor?” – pur şi simplu o mai bună comunicare. În mod profesionist, coerent şi consecvent. Preocuparea pentru o percepţie mai bine conturată, pentru prestigiul unei instituţii, pentru încrederea publicului în misiunea şi activitatea acelei instituţii este la fel de importantă ca preocuparea pentru activitatea însăşi. Liderii unor instituţii sau organizaţii care acordă atenţie sporită proiecţiei publice a respectivei instituţii sau organizaţii nu sunt mai puţin valoroşi, din punctul de vedere al fondului profesional. Dimpotrivă! O bună imagine publică nu constituie un obiectiv facultativ pentru nicio instituţie şi nicio companie. Forma nu este mai puţin importantă decât fondul, tocmai pentru că ea alcătuieşte învelişul indispensabil al acestuia şi este aceea pe care se bazează percepţiile. În lipsa unui adevăr bine povestit, percepţiile care derivă din folclorul povestitorilor amatori şi din aparenţe constituie adevărul din ochii celorlalţi.
Ultima parte a răspunsului se referă la instituţia dumneavoastră care, prin specificul muncii, este obligată la discreţie. Efortul susţinut al ultimilor ani dedicat consolidării unei culturi de securitate în rândul publicului larg a răsplătit instituţia cu un nivel record de încredere a populaţiei. Concomitent cu a fi înregistrat rezultate profesionale remarcabile, în ultimii ani, SRI şi-a consolidat o reputaţie instituţională cu foarte multe atribute de valoare.
Comunicarea publică a SRI, în tonalităţi moderate, în cadenţă bine susţinută, în doza conformă cu particularităţile activităţii, dar mai ales coerent, consecvent, profesionist şi în acord cu misiunea acestuia, a conturat o imagine instituţională foarte solidă.
FP: Cum arată SRI în ochii unui reprezentant al comunităţii de afaceri şi, privit din exterior, care sunt trăsăturile organizaţionale care compun „nucleul de valoare” al SRI?
MN: Din punct de vedere strict al interesului pentru mecanismele din spatele brandurilor, am realizat, cu mai multă vreme în urmă, că în Romania sunt doar câteva instituţii publice a căror denumire nu s-a modificat deloc din 1990 şi până astăzi. Una dintre acestea este Serviciul Român de Informaţii care, alături de Academia Română, Banca Naţională şi alte câteva branduri reper ale identităţii naţionale instituţionale, a demonstrat că înţelege şi apreciază însemnătatea valorilor simbolice, a tradiţiei şi a consolidării atributelor de valoare în timp.
Din perspectiva comunităţii de afaceri, atributele cele mai de valoare ale unei instituţii publice sunt cele care ţin de rigoarea profesională şi de conduita etică a reprezentanţilor instituţiei. Din aceste puncte de vedere şi altele referitoare la calitatea „produsului profesional” al muncii de informaţii, SRI se bucură de o foarte bună reputaţie în rândul reprezentanţilor comunităţii de afaceri. Sigur că eu mă refer la comunitatea de afaceri alcătuită din companiile care respectă conduita impecabilă a activităţii profesionale, la reprezentanţii de vârf ai marilor companii, fie acestea multinaţionale sau mari companii româneşti, la antreprenorii cu business legitim şi cei care şi-au construit companiile respectând legea şi normele morale. În rândul acestora, numele SRI se rosteşte cu respect şi se evocă admirativ. Liderii companiilor care au susţinut performanţa ştiu să recunoască excelenţa profesională a celorlalţi atunci când o văd.
Cu atât mai lesne identifică şi apreciază performanţa unor instituţii publice acolo unde aceasta se manifestă şi se consolidează în timp. Tocmai pentru că sunt puţine astfel de exemple.
Comunitatea oamenilor de afaceri de elită nici nu blamează, nici nu contestă şi nici nu însoţeşte cu temeri sau suspiciuni referirile la SRI.
Totodată, studiile calitative de profunzime, realizate în rândul publicului larg, oferă concluzii importante legate de colecţia de valori cu care este înzestrat brandul SRI. Prima dintre aceste valori, recurentă în majoritatea focus-grupurilor, este patriotismul, atât ca promisiune de valoare a instituţiei în ochii publicului extern, cât şi ca imagine de sine a oamenilor care compun organizaţia, valoarea princeps pe care instituţia a declinat-o pe noua identitate vizuală, în motto-ul „Patria a Priori”.
Se adaugă, în ochii publicului, un amestec de preţuire şi recunoştinţă pentru profesionalismul ofiţerilor de informaţii, pentru eficienţa lor discretă, pentru izbânda tăcută de a fi păstrat siguranţa, liniştea şi stabilitatea, de a fi făcut din România o ţară în care riscurile şi ameninţările au fost gestionate astfel încât cetăţenii şi statul de drept să fie protejate.
FP: Şi totuşi, în spaţiul public se propagă descrieri deformate ale rolului sau activităţii SRI…
MN: În spaţiul public se văd şi se aud cel mai des voci ale unor lideri politici, ale unor jurnalişti şi ale unor analişti. Dacă rezumăm spaţiul public la talk-show-uri de televiziune şi articole de presă, e drept, descoperim faptul că, în referirile acestora, SRI-ului i se atribuie roluri şi putinţe ce depăşesc cu mult cadrul activităţii lui reale. Cauza se află, uneori, în motivaţiile vorbitorilor sau în lipsa lor de cunoaştere. Dacă includem şi dialogul de pe Internet în noţiunea de spaţiu public, descoperim nuanţele, observăm că respectul înlocuieşte aversiunea, că moderaţia ia locul virulenţei şi că, deseori, alegătorii au mai mult discernământ decât aleşii lor. În plus, punctele de vedere, reperele, valorile pe care le au liderii comunităţii de afaceri sunt cel mai adesea foarte diferite de cele ale politicienilor, jurnaliştilor sau bloggerilor, iar conduita adecvată în mediul de business exclude referiri publice la oameni şi instituţii fundamentale ale statului. Acesta este motivul din care opiniile lor legate de SRI nu se manifestă în talk-show-uri de televiziune, în articole de presă sau în postări pe LinkedIn.
Ca un amănunt anecdotic, dar şi el cu însemnătate simbolică, aş menţiona că persistă în conştiinţa populară o sintagmă care însoţeşte poveştile şi descrierile celor ce se referă la ofiţerii SRI: „băieţii cu ochi albaştri”. Un psiholog ar putea să vă ofere argumentarea amănunţită, eu am să mă rezum doar la a menţiona concluzia: acest supranume, păstrat peste decenii, fără legătură cu realitatea statistică, contraintuitiv, conţine un amestec de respect şi simpatie; respect pentru a fi aparte ca rol social şi şi simpatie pentru a fi „de partea frumoasă, luminoasă a forţei”. În folclorul colectiv, ofiţerii de informaţii sunt negreşit „băieţi”, deşi realitatea ne oferă numeroase exemple de doamne ofiţer sau subofiţer extrem de eficiente şi chiar doamne colonel, doamne general care coordonează domenii aspre ale activităţii de informaţii. În mentalul colectiv, angajaţii SRI au negreşit „ochii albaştri”, deşi puţini dintre cei care au reprezentat public instituţia sau o reprezintă în zilele noastre substanţiază acest enunţ. Cu alte cuvinte, miturile care au circulat sau persistă nu sunt bazate pe realitatea „din teren”, dar analiza acestora reflectă faptul că, în rândul publicului, ofiţerul român de informaţii şi instituţia pe care o reprezintă se bucură de respect, încredere şi deseori de simpatie. Atât focus-grupurile, cât şi sondajele de opinie ne demonstrează că publicul extins ştie şi apreciază rigoarea, răbdarea, tenacitatea, determinarea şi grija pentru promisiuni împlinite ale ofiţerilor SRI şi implicit ale instituţiei.
FP: Vedem, în ultimii ani, sondaje care plasează încrederea în SRI la mai mult de 50 de procente. Care credeţi că sunt motivele pentru care a crescut încrederea oamenilor într-o instituţie pe care pragmatic o cunosc fragmentar doar?
MN: În peisajul general al imaginii publice instituţionale, reprezentarea despre SRI este în mod particular lipsită de elemente tangibile, deoarece munca oamenilor din instituţia dumneavoastră este prin esenţă secretă. Reflexul breslei dumneavoastră este, probabil, acela de a gestiona lumea după principiul submarinului atunci când se produce o defecţiune, spaţiul respectiv se izolează, viaţa merge mai departe, iar „accidentul” se tratează punctual, fără a afecta întregul. Ca atare, înspre publicul consumator de ştiri, cel relevant în conturarea „opiniei publice”, răzbat amănunte disparate despre SRI. Toate proiecţiile au însă un numitor comun: indiferent ce s-ar întâmpla, SRI acţionează ca o instanţă care aduce, într-un fel nevăzut, o formă de echilibru în sisteme, între sisteme.
Toate acestea, precum şi multe alte eforturi constante de deschidere ale organizaţiei dumneavoastră, au condus la cristalizarea, în timp, a unei direcţii bune şi bine consolidate în care se manifestă reputaţia instituţională.
FP: E adevărat, mai ales în ultimii ani, am cules chiar în paginile acestei reviste aprecieri din zone de expertiză foarte diverse…
MN: Prezenţa la vârful instituţiei a unui diplomat de carieră constituie o garanţie a înţelegerii de către SRI a mecanismelor diplomaţiei publice. Managementul transformaţional al ultimilor ani şi proiectarea strategică a acestor transformări au transmis, cel puţin în mediul de business, academic şi publicului larg, la care eu mă pot raporta, mesaje foarte bune. Păstrarea instituţiei în zona discretă a neutralităţii politice, concomitent cu afirmarea hotărâtă a unor valori ale binelui public, nu au făcut decât să consolideze imaginea.
La fel ca toate domeniile vieţii publice instituţionale, intelligence-ul simte nevoia de a fi înţeles ca misiune socială, de a fi acceptat şi de a fi sprijinit. Încrederea publicului şi suportul pe care acesta îl acordă, sprijinul absolut indispensabil în eventuale situaţii de criză, se obţin şi se consolidează numai prin intermediul unor campanii de informare, atât cât permite domeniul dumneavoastră de activitate să vă descrieţi publicului.
FP: Ghidat de bunele practici ale unor servicii de intelligence ale ţărilor partenere, SRI a apelat, în ultimii ani, la sprijinul profesional al unui consultant de comunicare. Care este, în rândul publicului, impactul acestui demers?
MN: Discursul instituţional al SRI păstrează atributele specifice domeniului dvs. şi conformitatea cu valorile brandului: echilibrat, manifestat cu discreţie, nuanţat. Are acurateţe, eleganţă rezervată, dar totodată fermitate profesională. Este articulat în permanenţă pe raportarea la lege şi legalitate, reflectă preocuparea neabătută pentru conduita etică şi împlineşte misiunea instituţională de a contribui la consolidarea educaţiei de securitate în rândul publicului.
Odată cu împrospătarea elementelor de identitate instituţională, SRI a lansat un web-site nou care este acum unul dintre cele mai vizitate. Atât descrierile generoase ale activităţii şi misiunii SRI, cât şi materialele complementare de informare pe care acesta le include, realizarea unor filme de tip „mărturii ale ofiţerilor SRI”, aflate pe site, invitaţia la dialog, quiz-ul de testare a abilităţilor şi oportunităţile de carieră prezentate au adus zeci de mii de noi vizitatori. Aceştia constituie tot atâţia oameni acum mai informaţi despre activitatea dvs. SRI primeşte acum, în mod proactiv, mii de cv-uri ale unor tineri dornici să devină ofiţeri de informaţii, iar acest lucru constituie o garanţie privind o bună bază de selecţie a viitoarelor generaţii care vor conduce destinele intelligence-ului românesc. Academia Naţională de Informaţii a găzduit vizite de prezentare şi evenimente de tip „porţi deschise” pentru cei interesaţi să urmeze cursurile ei, Serviciul însuşi a găzduit pentru prima dată un astfel de eveniment în propriile birouri, specialiştii domeniului cyberintelligence susţin prezentări la evenimente publice şi în faţa studenţilor din universităţi, s-au desfăşurat campanii de informare în licee.
SRI este unul din puţinele servicii de informaţii care a păşit în mediul virtual prin lansarea propriului cont de Facebook. Dincolo de numărul încurajator de like-uri, acesta este viu, activ în fiecare zi, răspunde întrebărilor adresate în spaţiul virtual şi contribuie activ la o mai bună cunoaştere a rolului şi misiunii SRI. Sub acelaşi aspect al democratizării cunoaşterii, SRI îşi prezintă public, tot mai des, parte din succesele operaţionale şi aportul la succese operaţionale ale altor instituţii partenere, a realizat propria emisiune filatelică şi a inaugurat un monument care omagiază activitatea eroilor luptei antiteroriste.
Beneficiarii activităţii de informaţii, demnitarii României, se schimbă în timp, publicul are aşteptări mai mari, instituţiile publice acordă atenţie nevoii suplimentare de transparenţă, partenerii din sistemul de apărare şi instituţiile partenere din ţările nord atlantice îşi adaugă rigori, profilul ofiţerului de informaţii provenit din generaţia „millenium” este mult mai eterogen, astfel încât efortul susţinut al SRI de a contribui profesionist la o mai bună comunicare cu toate aceste categorii de public nu face decât să-i consolideze prestigiul.
Neîndoielnic că 59% încredere în SRI, aşa cum apare în ultimele sondaje de opinie, se datorează realizărilor profesionale ale instituţiei, dar o parte din această încredere provine şi din faptul că publicul percepe mai bine acum rolul şi misiunea dvs. Nu există un alt instrument care să măsoare ştiinţific reputatia. Şi nu există un instrument ştiinţific capabil să segmenteze „cauzele” unei bune reputaţii, procentul în care aceasta se datorează performanţei profesionale sau procentul în care aceasta se datorează unei bune comunicări, dar psihologia, sociologia şi toate ştiinţele comunicării ne învaţă că imaginea unei instituţii trebuie să includă negreşit ambele preocupări.
FP: Cum arată profilul ofiţerului român de informaţii în studiile de piaţă la care aţi avut acces?
MN: Din respect pentru rigoarea demersului, am asistat eu însămi la multe focus grupuri în diferite oraşe ale ţării. A fost foarte util să vizionez, din camera alăturată, pe monitor, aşa cum cere metodologia tuturor focus grupurilor, şi să ascult toate punctele de vedere exprimate pe acest subiect. În ochii publicului, ofiţerul român de informaţii are vârstă medie, este bine educat, discret, vorbeşte mai multe limbi străine, este inteligent, abil şi foarte adaptabil. Are aspect şi preocupări cosmopolite, e patriot, are stăpânire de sine, echilibru, n-are culoare şi preferinţe politice, e suspicios, tăcut, e iscusit în a-şi atinge scopurile profesionale, are munca riscantă, grea, dar interesantă. Publicul românesc nu îl asociază pe ofiţerul SRI cu James Bond, dar îl socoteşte a fi foarte „cool”. Mi-ar fi plăcut să pot, la sfârşitul focus grupurilor, să intru în încăpere să confirm cea mai mare parte a percepţiilor.
N-am făcut-o, tocmai pentru că metodologia nu permite, dar completez pentru cititorii dvs.: ofiţerul SRI este tânăr şi este un profesionist cu mult mai riguros în munca lui decât am întâlnit eu în mediul privat, cu mult mai atent la semnificaţia majoră a detaliilor şi cu aplecare către relatările faptice în detrimentul opiniei personale. Într-o ţară în care mai toată lumea formulează cu uşurinţă păreri, cu orice prilej, despre … aproape orice, este extrem de reconfortant profesional să întâlneşti oameni care nu exprimă opinii, ci se referă exclusiv la fapte şi repere concrete. Angajaţii SRI sunt cu precădere înclinaţi către reflecţie, către analiză, parcurg tot drumul de la idee la cuvânt, fără a arde etape. Şi mai apoi de la cuvinte la fapte, la fel de atent si temeinic. Sunt extrem de bine pregătiţi, culţi, au o eleganţă neostentativă, sunt atenţi şi capabili să anticipeze direcţiile de mişcare ale conceptelor. Faptul că publicul intuieşte, iată, profilul autentic, complex şi foarte valoros al angajaţilor SRI, se datorează atât transformărilor şi evoluţiilor majore pe care le-a parcurs Serviciul, culturii organizaţionale foarte solide şi consistent ajustate, cât şi, totodata, faptului că aţi permis publicului să vă cunoască şi înţeleagă mai bine.
FP: Cât de bine percepe sau înţelege publicul rolul global al activităţii de intelligence?
MN: Studiile sociologice ne aduc câteva veşti triste despre interesul şi apetenţa publicului român pentru tematici majore, fie acestea interne sau globale. Evoc pentru exemplificare faptul că publicul român are unul dintre cei mai mari indici de alienare la subiecte politice, 75 din 100. Nu procent, ci indice, aşadar mai grav. În traducere, acesta semnifică aproape total dezinteres şi neimplicare. Dincolo de preocupările imediate şi individuale, cele legate de locul de muncă, propriile venituri, starea de sănătate şi siguranţă personală şi dincolo de interesul pentru subiecte de divertisment sau chestiuni frivol-tabloide, publicul român este foarte puţin interesat de macro-analize, tendinţe sau fenomene care l-ar putea include sau afecta. Au ajuns la public declaraţii pe care le-au oferit liderii unor servicii de informaţii, parteneri din Statele Unite sau Marea Britanie, cei interesaţi au putut afla despre faptul că, pentru serviciile de informaţii ale acestor ţări, SRI este unul dintre cei mai importanţi furnizori de informaţii relevante, că SRI este „exportator de securitate” la nivel global.
Menţiunile publice pe care le-au făcut, chiar în prezenţa jurnaliştilor români, directorul FBI, directorul CIA, directorul MI6 şi alţi reprezentanţi de vârf ai comunităţii internaţionale de informaţii, declaraţii care omagiau nivelul de profesionalism al ofiţerilor SRI, aportul acestora la succese operaţionale comune ale ţărilor NATO şi conlucrarea profesională continuă, foarte valoroasă, toate aceste menţiuni au conturat mai pregnant buna reputaţie de care se bucură SRI la nivel internaţional. Toate acestea au constituit negreşit, pentru întreg publicul avizat, un motiv de mândrie. Pentru publicul larg, ele rămân însă noţiuni abstracte, pe care aveţi obligaţia profesională şi socială de a le substanţia în continuare.
FP: Poate resuscita SRI semnificaţiile adânci ale noţiunii de patriotism?
MN: Desigur. Poate contribui la revirimentul unor astfel de sentimente prin exemplul instituţional, prin exemplul personal al fiecărui angajat, prin promisiunea de valoare a motto-ului dvs. şi prin fiecare succes profesional.
SRI ne poate reînvăţa pe fiecare dintre noi că patriotismul nu este o noţiune desuetă, ci un legământ afectiv, involuntar, între orice om şi locul naşterii, educării şi formării sale ca individ şi el este cu atât mai important într-o lume globală cu cât valorile fiecărei naţiuni se reaşează.
FP: Cum îşi traduce publicul noţiunea de patriotism?
MN: Predispoziţia mimetică, pe care poporul român a tot rafinat-o, în ultimele două secole, a făcut astfel încât să preluăm de la popoarele care îşi iubesc simbolurile naţionale obiceiul de a arbora drapelul mai des şi mai vizbil. Am preluat chiar şi obiceiul unor pictoriale cu veşmânt sumar tricolor. Binevenite toate aceste forme importate de ataşament manifest pentru steag, dar nu la ele aş vrea să mă refer. Nici la intonarea imnului, al cărui îndemn, apropo, mi se pare că ne aminteşte mereu despre condiţia noastră… preponderent expectativă – „deşteaptă-te române” ca îndemn pe muzică, oricât de înălţătoare, îmi tot aminteşte că ceea ce facem nu este nicicând suficient. O parte importantă de public, elita intelectuală, liderii comunităţii de afaceri, artiştii, sportivii de performanţă, cercetătorii domeniilor fundamentale, profesorii atenţi la misiunea lor şi multe alte categorii de public educat înţeleg şi îşi traduc patriotismul în noţiuni concrete, în nevoia de a contribui, fiecare la nivelul său, în domeniul său, prin exemplul personal, la conservarea unor valori, la adaosul de realizări, împliniri, succese care au amprenta sau semnătura românească. Câteodată, patriotism poate însemna pur şi simplu un lucru bine făcut, în nume personal, dar în beneficiul comunităţii sau ţării pe care o reprezinţi.
FP: Ca în orice mare organizaţie, multe lucruri depind de orientarea strategică imprimată de viziunea liderilor. Cum se vede leadership-ul instituţional al SRI din afara instituţiei?
MN: Ţinuta intelectuală a domnului Maior, statura diplomatică a domniei sale şi felul în care acesta a modelat profilul instituţiei, preocupările academice şi parteneriatele internaţionale pe care SRI le-a conturat cu universităţi internaţionale de prestigiu precum Harvard, ca urmare a acestor preocupări, personalitatea extrem de echilibrată şi viziunea amplă, strategică, aşa cum transpar din fiecare apariţie publică a directorului SRI, au contribuit decisiv la poziţionarea instituţiei şi la felul în care aceasta este acum apreciată.
Am avut ocazia să îi întâlnesc pe fiecare dintre cei cinci membri ai echipei de conducere a SRI, în locuri şi la momente diferite. Ca responsabil de management al unei organizaţii, incomparabil mai mică, desigur, şi mai puţin semnificativă, cum este agenţia mea, dar ca om care ştie importanţa echipei şi a resorturilor de intimitate profesională ce alcătuiesc mecanismele unei echipe de succes, vă invidiez organizaţia pentru colecţia de valori individuale de la vârful ei şi mai ales pentru felul extrem de omogen în care acestea lucrează. Complementar, articulat, în perfectă sincronizare.
Despre prim-adjunctul SRI, domnul Florian Coldea, şi mai ales despre respectul profesional de care se bucură în rândul unor parteneri internaţionali cu care a conlucrat direct în cadrul unor misiuni trecute, am aflat cu câţiva ani în urmă. Am asistat, în contextul unei reuniuni care se desfăşura la Aspen Institute, în Colorado, la prezentările unor reprezentanţi de vârf ai CIA, FBI şi foşti conducători ai acestor instituţii. În pauza conferinţei, am cumpărat de la librăria alăturată câteva cărţi şi m-am dus la o parte dintre vorbitori pentru semnături. Îmi spuneam numele pentru dedicaţie şi, conform cu obiceiul tuturor americanilor, m-au întrebat din ce ţară sunt.
Am răspuns România, iar răspunsul meu a generat o explozie de admiraţie şi superlative:
„Romanian intelligence – excellent guys”, „exceptional professionals”, „very smart guys”. S-au strâns în jurul meu, m-au invitat la masa lor, mă priveau cu admiraţie, nu conteneau să laude experienţe desfăşurate în comun cu ofiţerii români SRI, „say hello to Florian – impresive professional”, „send him our best regards and appreciation”, „excellent intelligence officer”. Nu conteneau cu omagiile, iar în zilele următoare ale conferinţei am beneficiat de multe complimente profesionale, de priviri în care se citea respectul pentru echipa care coordonează destinele intelligence-ului românesc şi de un tratament care se datora prestigiului pe care conducerea SRI îl are în ochii comunităţii internaţionale de informaţii. Am adus înapoi acasă această admiraţie şi am transferat-o celor în drept să o primească, dar mi-a făcut plăcere să aflu, în mod direct, întâmplător, despre un fel atât de admirativ în care România este privită în unele domenii profesionale. În timp, aveam să descopăr că tandemul profesional de la vârful SRI, cel pe care îl formează directorul instituţiei cu primul său adjunct, este o echipă care lucrează în perfectă armonie, tipul acela de echipă de elită despre care citim în manuale că poate exista, dar pe care o întâlnim foarte rar. Cunoscându-i atât pe domnul Maior, cât şi pe domnul Coldea, asistând la felul în care colaborează, impecabil, la felul în care se completează abilităţile, priceperile şi vizunile lor, la felul în care rolul profesional al fiecăruia este potenţat de competenţele personale şi de grija celuilalt pentru echipă, pentru rigoare, etică şi legalitate, am înţeles nu numai motivele pentru care această echipă este atât de longevivă şi eficientă, dar mai ales cât de distanţate de realitate sunt deseori judecăţile publice ale celor care nu îi cunosc.
FP: Care ar trebui să fie proiecţia de viitor a eforturilor de consolidare a bunei reputaţii a SRI?
MN: Viitorul se va întâmpla aşa cum şi-l desenează strategic instituţia însăşi. SRI îşi ajustează comunicarea publică în funcţie de contextele extrem de volatile la nivel internaţional şi de nevoia locală a consolidării educaţiei de securitate. Buna reputaţie este un atribut de valoare, care se dobândeşte greu, în timp îndelungat, bazat pe rezultate, cu multă migală profesională şi cu atenţie neobosită la proiecţia publică a activităţii. Sigur că imaginea instituţiei nu este un obiectiv în sine, dar este unica formă de a evalua percepţia publică referitoare la rolul dvs. social şi la felul în care vă îndepliniţi misiunile de orice fel.
Totodată, buna reputaţie este cea mai fragilă dintre izbânzi, prin aceea că se poate pierde într-o singură zi, într-un minut, fie şi doar dintr-o eroare a unui subofiţer aflat la filtrul de securitate pe Aeroportul Otopeni. Un accident profesional minor, ca să mă refer doar la un astfel de exemplu, se poate transforma într-un dezastru. Dincolo de efectele nedorite ale unui astfel de accident, el spulberă tot ceea ce a reuşit să consolideze prin rezultate extrem de valoroase o echipă extinsă de profesionişti, în atât de mulţi ani. Nedrept, desigur, dar aşa stau lucrurile din punct de vedere al percepţiei publice. Însă privind dintr-o altă perspectivă, susţinerea publicului într-o eventuală situaţie de criză, sprijinul, înţelegerea, implicarea publicului şi încrederea acestuia în activitatea dvs. sunt direct proporţionale cu nivelul reputaţiei profesionale pe care o consolidaţi.
Prin rezultate şi prin felul în care publicul învaţă, află, înţelege mai bine care este rolul şi misiunea dvs. Discret, dar consecvent, aşa cum este ADN-ul brandului SRI.
FP: Vă mulţumesc!
