Explozia informaţională a dus, în mod inevitabil, la necesitatea proiectării şi realizării unor soluţii şi sisteme de intelligence care să facă faţă noilor medii informaţionale cu care se confruntă orice persoană, grup social, stat-naţiune sau organism de coaliţie. Pentru a înţelege relaţia dintre TI şi Intelligence trebuie sa definim trendurile, care au devenit şi criteriile de la care pornim analiza celor două sectoare şi transformările necesare pentru obţinerea unui intelligence de succes.
a. Descentralizarea – noile tehnologii se diferenţiază de cele din trecut prin posibilitatea deţinerii de către orice utilizator a unei staţii de lucru independente, microcomputer şi senzori de mare capacitate.
b. Sisteme adaptabile – deoarece sistemele informaţionale sunt atât de ieftine, utilizatorii, mai ales în mod individual, pot dispune de propriul echipament adaptat la nevoile lor specifice (sistemele sunt personalizate prin folosirea de software adaptat mai degrabă la fiecare client, decât prin schimbarea echipamentului în sine).
c. Reţele – programele software şi conexiunile comunicaţionale de înaltă eficienţă fac posibilă conectarea prin intermediul Internetului a unor sisteme mai mici cu alte reţele locale (Local Area Networks – LANs). Astfel, utilizatorii individuali pot face schimb de date, adeseori fără a avea nevoie de o facilitate centrală de procesare.
d. Operaţiuni distribuite – noile reţele, spre deosebire de mainfraime-uri, permit utilizatorilor schimbul şi procesarea de date şi sarcini, necesitând îndeplinirea acestor operaţiuni cu condiţia realizării unui grad de eficacitate sporit.
Aceste trenduri tehnologice au fost însoţite de o altă schimbare esenţială. Dacă până acum două decenii partea guvernamentală reuşea să imprime cu certitudine un anumit ritm de dezvoltare, în anii ’90 are loc o mutaţie importantă, prin care se face transferul de deţinere a rolului de lider în domeniul tehnologiilor de vârf. Astfel, sectorul privat a preluat conducerea în lansarea celor mai avansate proiecte de cercetare-dezvoltare şi aplicarea unor noi tehnologii informaţionale, furnizând cele mai bune produse de pe piaţă. Obţinerea unor tehnologii din ce in ce mai bune, prin preluarea conducerii de către sectorul privat şi continuarea progresului în dezvoltarea acestora au dus împreună la o schimbare fundamentală a modului cum societatea, grupurile sociale, precum şi orice persoană folosesc şi interacţionează cu datele şi informaţiile de pe piaţă.
Instrumentele create prin intermediul tehnologiei informaţionale, de către industria software, nu pot conduce procesele intelligence, dar pot să ajute la eficientizarea acestuia şi a fluxurilor sale informaţionale. În principal, programele software nu fac decât să sprijine specialiştii şi analiştii intelligence în indeplinirea sarcinilor şi obiectivelor trasate în cadrul organizaţiilor lor, în următoarele moduri:
– obţinerea de informaţii (din surse deschise sau multiple), sarcina pe care instrumentele automate o pot simplifica în mod semnificativ;
– raportarea documentaţiei, simple rapoar te, analize, studii, etc., care poate fi distribuită prin intermediul unor canale de comunicare multiple, incluzând aici e-mail, Internet, reţele Intranet, precum şi dispozitivele fără fir;
– operarea echipelor intelligence, aproape în timp real sau chiar în timp real, prin intermediul instrumentelor de colaborare şi fluxuri informaţionale, indiferent de localizarea acestora, în birouri sau regiuni diferite.
În realitate, această tehnologie informaţională nu este un substitut pentru gândirea umană, ci oferă numai un sprijin instrumental analitic care să permită integrarea informaţiilor din surse deschise, pentru IP, şi a informaţiilor din toate sursele, pentru IG. Chiar dacă tehnologia analitică a evoluat, aceasta rămâne în continuare, veriga slabă a unui proces de intelligence. Fără îndoială, analiza reprezintă cea mai importantă etapă a oricărui proces de intelligence.
Din nefericire, starea actuală a tehnologiei informaţionale nu poate aborda, în mod adecvat această etapă a procesului de intelligence, indiferent că acesta are loc în mediul privat sau în cel guvernamental.
Din majoritatea rapoartelor şi studiilor de specialitate, parcurse până la această oră, reiese în mod clar, faptul că nu există nicio soluţie tehnologică completă pentru acoperirea necesităţilor informative ale unei organizaţii de intelligence sau a unei organizaţii care are în componenţă un grup, ce îşi desfăşoară activitatea pe baza unui proces de intelligence. De altfel, nevoile tehnologice diferă de la o organizaţie la alta într-o măsură semnificativă, astfel încât fiecare domeniu necesită focalizarea proiectării unor soluţii intelligence, funcţie de un anumit palier informativ.
În general, soluţiile tehnologiei informaţionale pentru un sistem de intelligence au fost proiectate astfel încât să urmeze etapele unui proces de intelligence clasic: planificarea, colectarea, procesarea, analiza informaţiilor şi diseminarea produselor de intelligence. După cum vom vedea în continuare, acest proces a suferit unele modificări importante, atât ca structură, cât şi ca derulare etapizată.
Dar, indiferent de aceste transformări, pe baza etapelor amintite mai sus, au fost dezvoltate o serie de servicii specifice, care răspund nevoilor informaţionale din surse deschise ale diferitelor organizaţii existente în plan mondial, pe diferite domenii şi sectoare de activitate: politic, apărare şi securitate, economic, cultural, etc.
Etapa planificare & direcţionare
Pentru prima etapă a procesului de intelligence nu există dezvoltat niciun soft specializat care să extragă în mod automat nevoile intelligence ale conducerii unei organizaţii, necesităţi pe baza cărora se elaborează strategii şi planuri tactice de acţiune. Orice echipă de intelligence este responsabilă pentru determinarea nevoilor informative ale conducerii executive.
Singurul aspect important pe care poate să îl acopere un program soft este organizarea şi structurarea agendei intelligence care să susţină îndeplinirea obiectivelor strategice şi tactice ale respectivei organizaţii. Majoritatea companiilor specializate în dezvoltarea de software din domeniul intelligence se concentrează asupra celorlalte etape ale procesului.
În general, pentru această etapă a procesului de intelligence analiştii urmăresc ca produsele software să îndeplinească următoarele funcţiuni:
– asigurarea unui cadru de introducere pentru Subiecte Intelligence Cheie (Key Intelligence Topics – KITs) şi Intrebări Intelligence Cheie (Key Intelligence Questions – KIQs);
– primirea cererilor intelligence de la personalul organizaţiei;
– administrarea procesului intelligence şi a fluxurilor informaţionale (pe proiecte) care să permită colaborarea atât între membrii echipei de intelligence, cât şi între aceştia şi personalul organizaţiei.
Asistarea tehnologică la nivelul acestei etape se rezumă la configurarea unor platforme de lucru complexe, capabile să integreze principale cerinţe ale analiştilor. Este urmărită fiabilitatea soluţiilor tehnice şi capacitatea lor de răspuns într-un timp cât mai scurt la solicitările utilizatorilor.
Etapa colectare
În această etapă, specialiştii în găsirea şi obţinerea informaţiilor lansează un plan comprehensiv de colectare a acelor date şi informaţii indicate de „client-consumator” ca necesare fundamentării unei anumite decizii.
Pentru găsirea acestor informaţii orice instrument software de succes trebuie să îndeplinească următoarele criterii de performanţă:
– căutare internă în depozite informaţionale multiple, cum sunt bazele de date, documente editate în diverse programe (Microsoft Office), rapoarte ale organizaţiei, rapoarte grafice (hărţi, grafice, desene), e-mail-uri, precum şi înregistrări ale discuţiilor comitetelor de conducere aflate pe reţeaua Intranet;
– căutare externă în surse web, cum ar fi căutarea directă de documente (fişiere HTML sau XML), mesaje ale comitetelor de conducere, precum şi baze de date. Capacităţi de a lansa metacăutari, prin care o singură cerere să fie trimisă la motoare de căutare multiple de pe Internet sau căutare prin mai multe limbi străine;
– adaptarea comprehensivă a căutarii, cu cereri bazate pe cuvinte, fraze, concepte (cum ar fi KITs), date, precum şi alte capacităţi de căutare rafinate;
– urmărirea schimbărilor intervenite in website-urile monitorizate;
– web-crawling – folosind o aplicaţie ‘păianjen’ (spider) ce se bazează pe cerinţe pre-definite ale utilizatorului;
– regăsirea dinamică şi stocarea informaţiilor secundare;
– filtrarea automată a informaţiilor colectate bazându-se pe criterii definite de utilizator, cum ar fi KITs, competitori, surse, geografie, priorităţi, date, jucători-cheie, produse, unităţi de afaceri şi industrii;
– notarea documentelor găsite după relevanţă şi validarea acestora;
– obţinerea dinamică a rezumatelor documentelor şi articolelor;
– clasificarea automată a informaţiilor colectate pe baza unor criterii definite anterior de utilizator;
– capacitatea de a cataloga, nota şi arhiva documentele colectate, atât în mod dinamic, cât şi în mod manual.
La ora actuală, nici un instrument software aflat pe piaţa produselor de software intelligence nu poate să răspundă în întregime cerinţelor necesare îndeplinirii criteriilor de mai sus. De altfel, nici o organizaţie, de pe piaţa serviciilor din surse deschise, nu derulează un program intelligence atât de cuprinzător, astfel încât îşi adaptează necesarul de programe software în funcţie de procesul informativ specific aplicat pe plan intern şi extern. Colectarea este cea mai mare consumatoare de resurse tehnologice din întreg procesul de intelligence, astfel încât orice investiţie în aceasă zonă trebuie să aibă la bază un calcul amănunţit şi realist documentat al raportului cost-beneficiu.
Etapa procesare
Această etapă poate fi descrisă şi ca etapa premergătoare lansării efortului de analiză. De altfel, în literatura de specialitate este întâlnită sub diverse denumiri, cum ar fi etapa post-colectare sau etapa pre-analiză. De fapt, aceasta este etapa în care datele şi informaţiile, obţinute din mai multe surse, în cazul IP, ori obţinute din toate sursele, în cazul IG, sunt aduse pe cât posibil în acelaşi format, pentru a facilita un efort de analiză şi integrare a informaţiilor cât mai redus din partea analistului. De multe ori această etapă nu este amintită, deoarece este inclusă în faza de colectare (post-colectare) sau în cea de analiză (pre-analiză), funcţie de mărimea organizaţiei sau de specificul procesului de intelligence aplicat în acea organizaţie.
Oricum, pentru a obţine un produs intelligence de succes, orice analist, asistent intelligence ori bibliotecar ştiinţific poate fi asistat de un pachet software care trebuie să includă următoarele caracteristici de prelucrare a informaţiilor:
– extragere de ‘entităţi’: elemente specifice sau abstracte (persoane, locuri, lucruri) din mai multe tipuri de date şi surse variate;
– extragere şi exploatare de text (şi multi-media) pentru clasificare;
– notarea şi clasificarea pentru a permite aplicarea altor instrumente;
– înţelegerea limbilor străine: motoare de traducere pentru căutare prin retraducere, analiza (morfologică şi sintactică), extragere, traducere automată (asistat-automată);
– integrarea unor capacităţi multiple într-un singur pachet.
Uniformizarea datelor din punct de vedere al formatului electronic în care sunt stocate pe suporţii de memorie, capătă o importanţă din ce mai în ce mai mare în actualul context informatic, când materialele sunt realizate şi diseminate folosindu-se o gamă largă de aplicaţii. În lipsa unei procesări post-colectare, analistul poate pierde şi 20% din timpul efectiv de lucru pentru standardizarea şi configurarea materialelor.
Etapa analiză & producţie
Cea mai importantă etapă a procesului intelligence, aşa numita ‘generator de intelligence’, este şi cea mai puţin acoperită de către instrumentarul software. Chiar dacă există anumite instrumente de sinteză şi rezumare a informaţiilor (în special în limba engleză), componentele de integrare a informaţiilor, de aplicare a unor raţionamente şi judecăţi, precum şi de obţinere a concluziilor rămân produsul exclusiv al procesului de gândire umană. Tehnologia informaţiei reuşeşte să sprijine analiza intelligence prin accesarea unor mari ‘data warehouses’ şi să extrapoleze relaţiile ce se bazează pe cantităţi uriaşe de date disponibile. Toate aceste instrumente aparţin de fapt analizei cantitative. Analiza calitativă rămâne în continuare sarcina exclusivă a echipei intelligence.
De altfel, opinia specialiştilor este unanimă: analiza umană ‘de modă veche’ va rămâne singurul tip de analiză calitativă, iar instrumentele software nu vor reuşi să schimbe această situaţie în anii care vor urma, dacă nu chiar în deceniile următoare.
Deocamdată, instrumentele de software intelligence sprijină următoarele operaţiuni ale etapei de analiză:
– rezumate/sumare, selectarea ‘esenţei’ unor mari volume de informaţii;
– detectarea unor subiecte/agende de interes prin pregătire, auto-pregătire (know bots);
– dezvoltarea unor taxonomii de subiecte;
– alocarea documentelor pe subiecte;
– parcurgerea unor date clasificate (clustered data);
– analiza conexiunilor între persoane, evenimente, organizaţii;
– analiza cronologică;
– vizualizare, grafice;
– analiza întrebări/răspunsuri;
– tehnologii de recunoaştere a modelelor;
– interpretarea informaţiilor.
Având în vedere această evoluţie, pentru evaluarea instrumentelor de software intelligence sunt aplicate următoarele criterii:
– capacitatea de a selecta/sorta informatii pe baza unor reguli definite de utilizatori;
– interfeţe de vizualizare a datelor pentru sortarea şi vizualizarea informaţiilor colectate;
– modele de vizualizare multiple, cum sunt SWOT (Strength Weaknesses Opportunities Threats) şi modelul lui Porter – al celor cinci forţe (Porter’s Five Forces);
– afişarea informaţiilor în ordine cronologică;
– extragerea de relaţii între personae, locuri, date, evenimente, precum şi alte corelaţii potenţiale;
– tehnologia text-mining pentru localizarea şi extragerea unor variabile definite de utilizatori;
– capacitatea de a relaţiona analiza cu diverse cantităţi de date.
Picasso avea urmatoarea opinie: “Computerele nu ne sunt de niciun folos. Ele oferă numai răspunsuri”. Tehnologia actuală sprijină analiza intelligence în limitele trasate de “întrebările omului”, însă nu poate răzbate dincolo de acest hotar. Automatizarea proceselor de lucru nu pătrunde deloc în zona analizei calitative, fapt ce conferă o mare importanţă factorului uman în realizarea produselor de intelligence competitive.
Etapa raportare & diseminare
Aceasta etapă implică distribuţia produselor de intelligence, obţinute prin tratarea informaţiilor în celelalte patru etape, către beneficiari, care sunt factorii decizionali ai diverselor organizaţii.
Pentru diseminarea produselor informative tehnologia informaţiei asigură astăzi următoarele instrumente de distribuţie în reţea:
– coordonarea simultană (sau iterative-rapidă) între colaboratori/analişti
– spaţii colaborative virtuale de lucru
– instrumente pentru editare, păstrarea şi regăsirea de scheme, ciorne, planuri, proiecte, etc.
– protejarea datelor prin transmisie
– instrumente care să permită răspunsuri mai sofisticate din partea consumatorilor pentru continuare şi participare în producţie.
Pentru evaluarea unui software intelligence de succes acesta trebuie să conţină următoarele funcţionalităţi ale etapei de diseminare:
– tipuri de rapoarte, atât în format standard, cât şi în format preferențial
– capacitatea de a conecta şi exporta rapoarte în format Microsoft Office, CorelDraw, Adobe PDF, în format multimedia, din alte baze de date şi/sau alte sisteme de raportare
– capacitatea de a distribui rapoarte prin e-mail, Intranet şi/sau surse fără fir.
Explozia informaţională a secolului 20 a adus cu sine dezvoltarea unor posibi-lităţi de transmitere a datelor de neimaginat pentru un trecut nu atât de îndepărtat (ce înseamnă 100 ani pentru umanitate?).
Formatele electronice ale documentelor au evoluat la o dimensiune ce le permite exprimarea analizelor intelligence atât în format text, folosind efecte avansate de vizualizare şi evidenţiere, cât şi în format multimedia combinând tehnicile de editare vizuală pentru exprimarea sugestivă a ideilor.
Canalele de comunicare au evoluat, astfel încât diseminarea produselor rezultate în urma eforturilor de intelligence pot ajunge operativ la factorii decizionali. Actualele reţele interconectate permit transmiterea unor cantităţi masive de informaţie într-o secundă prin accesarea unui singur buton, scurtând distanţele geografice la nivelul unui click. Această etapă a procesului de intelligence a beneficiat cel mai mult de pe urma dezvoltărilor tehnologice, atingând un prag de excelenţă la nivelul vitezei de transfer. Secolul 21 poate aduce schimbări majore în ceea ce priveşte modalităţile de realizare a documentelor, diversificând bagajul de “exprimare electronică”.
Intelligence 20 şi Intelligence 21
Titlul şi acest subcapitol nu reprezintă altceva decât prezentarea succintă a două tipuri de procese intelligence, diferite atât ca perioadă, cât şi ca viziune şi aplicare paradigmatică. Pe scurt, un proces intelligence proiectat în condiţiile politice, economice, militare şi informaţionale, specifice secolului 20, nu are cum să mai poată fi aplicat cu succes în secolul 21. Având în vedere faptul că, instrumentele de software intelligence urmează etapele unui proces intelligence clasic ne putem pune următoarele întrebări: care sunt diferenţele dintre procesul intelligence din secolul 20 şi cel al secolului 21? Sunt aceste procese în continuare la fel?
Întotdeauna, analiştii intelligence trag semnale de alarmă privind trendurile informaţionale şi tehnologice care au loc în jurul agenţiilor specializate şi, mai ales, sunt de părere că sistemele de intelligence guvernamentale nu reuşesc să ţină pasul cu aceste evoluţii din domeniul privat.
Lucrările unor specialişti occidentali au confirmat faptul că sistemele guvernamentale de intelligence sesizează cu întârziere şi reacţionează mai greu faţă de trendurile şi evoluţiile atât ale tehnologiei cunoaşterii, cât şi ale pieţei tehnologiei informaţionale. Procesul intelligence, aşa cum este cunoscut în orice prezentare clasică, dar şi în foarte multe site-uri de specialitate pe Internet, urmează un ciclu de tratare a informaţiilor format din cinci etape, cunoscut ca ciclul intelligence. In realitate, această etapizare liniară a tratării informaţiilor corespunde momentului când a fost proiectat şi dezvoltat acest proces intelligence: în secolul 20.
Uneori, chiar şi reformatorii acestui proces intelligence clasic folosesc acest model pentru a prezenta problemele sistemelor existente şi eventualele pr opuneri pentru îmbunătăţirea acestora.
Acest model a fost dezvoltat în anii ’40 – ’50, în special de către agenţiile de intelligence americane. Este perioada când a fost extins conceptul de ‘intelligence strategic’ pentru ca politica externă a SUA să facă faţă mediului geostrategic mondial. Ciclul intelligence clasic urmează o desfăşurare operaţională liniară bazată pe cinci etape: planificare/direcţionare – colectare – procesare – analiză/producţie – diseminare.
Acest model păstrează o particularitate obligatorie de compartimentare a oricărei activităţi intelligence, cerinţă necesară şi astăzi pentru protejarea metodelor şi, în special, a surselor de informaţii, mai ales în cazul IG, care utilizează şi surse închise (secrete).
Totuşi, această cerinţă poate fi menţinută şi astăzi chiar în contextul schimbării procesului intelligence.
Conceptul tradiţional de intelligence provine din Era Industrială, când realizarea oricărui produs trebuia să treacă printr-o abordare de tip ‘linie de asamblare’.
Comanda pentru un nou tip de produs urma o abordare liniară: de la marketing la design, producţie şi vânzări, după care cei de la marketing începeau un nou ciclu pe baza unor cerinţe de asemenea noi. Însă, nimeni nu deţinea responsibilitatea pentru produsul final.
Din aceasta cauză, în perioadele de criză procesul intelligence clasic nu a putut face faţă cu succes întotdeauna. Specialiştii au menţionat în literatura de specialitate a ultimelor decenii, o serie de afirmaţii gen “binenţeles, pentru oficialii de rang înalt procesul poate suferi un scurt-circuit” sau “deşi se presupune că procesul trebuie să funcţioneze astfel, uneori acesta clachează în situaţii de criză sau în alte condiţii speciale”.
Acest tip de model ‘intelligence liniar’ funcţiona sub imperiul paradigmei soluţionării-problemei, care statua faptul că cea mai bună cale de a rezolva orice problemă este desfăşurarea unui proces liniar, adică de la întrebare (problema) la răspuns (soluţie). La fel se proceda şi în ‘procesul de producţie’ intelligence. Dar, aşa cum practica a demonstrat-o de atâtea ori, în anumite situaţii acest model nu a funcţionat. In acest caz, specialiştii au recurs, în acea perioadă, a secolului 20, la înfiinţarea unor ‘centre de intelligence’, care nu făceau altceva decât să-i aducă împreună pe consumatorii, analiştii şi colectorii de informaţii, tocmai pentru a sprijini cele mai presante cerinţe informative şi pentru monitorizarea situaţiilor de criză.
În realitate, acele ‘momente de criză sau speciale’ au însemnat numai preludiul schimbărilor ce aveau să vină. Un moment de criză poate fi definit ca o situaţie prin care un şir de evenimente se derulează cu o viteză neobişnuită. In acest sens, anii ’90 au marcat începutul schimbărilor majore, inclusiv pentru lumea intelligence. Cele două procese intelligence, cel guvernamental şi cel privat, au fost nevoite să-şi modifice întreaga structură.
– va urma –
Autor: Marius Sebe
