La sfârșitul lui iulie 1939, puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, polonezii, aflați într-o situație disperată, îi invită pe partenerii lor francezi și britanici la Pyry, într-o locație secretă dintr-o pădure de lângă Varșovia. Acolo, lucrătorii de la Biroul Cifrului (Biuro Szyfrów) le-au dezvăluit omologilor lor occidentali secretul spargerii cifrului mașinii germane Enigma, performanță pe care o reușiseră cu 7 ani în urmă, exploatând o slăbiciune a procedurii de transmitere a poziției de start a rotoarelor. Trei matematicieni de top, Marian Rejewski, Jerzy Różycki și Henryk Zygalski, reușiseră o performanță pe care nimeni nu o credea posibilă. După ce le-au explicat metodele folosite pentru spargerea cifrului german, polonezii le-au făcut cadou francezilor și englezilor și câte o replică a mașinii Enigma.
Informări tardive
Din păcate, inițiativa polonezilor a venit prea târziu, întrucât trupele Wehrmacht-ului deja invadau teritoriul polonez la 1 septembrie 1939. După o rezistență de câteva săptămâni, Polonia este împărțită între Germania și URSS. Personalul Biroului Cifrului este nevoit să se refugieze în grabă, trecând prin România, în drumul lui spre Franța, unde își reia activitatea pe 20 octombrie, la stația PC Bruno, de lângă Paris. După căderea Franței, doi dintre cei trei matematicieni polonezi, Rejewski și Zygalski, trecând printr-o serie de peripeții și ghinioane, ajung în Londra abia pe 3 august 1943. Din păcate, le este refuzat dreptul de a lucra în continuare la spargerea cifrului Enigma, a cărui complexitate crescuse în urma schimbărilor implementate de germani pentru asigurarea secretului comunicațiilor. Englezii nu mai aveau încredere în ei, deoarece stătuseră prea mult pe teritoriul aflat sub controlul Regimului de la Vichy, aliat al Puterilor Axei.
Britanicii își continuă eforturile anterioare, de spargere a cifrului german, beneficiind de experiența polonezilor. La Bletchley Park, aparținând GC&CS (Government Code and Cypher School), un alt matematician de geniu, Alan Turing găsește punctul slab al cifrului Enigma. Cum mintea umană nu putea cuprinde complexitatea cifrului, Turing își dă seama că doar o mașină poate să învingă Enigma. Cu ajutorul unei astfel de mașini, având criptonimul Bomba (denumire inspirată tot de polonezi), Turing elimină combinațiile imposibile și găsește setările de bază ale mașinii Enigma, plecând de la un „crib” valabil, adică de la o parte ghicită sau dedusă din textul cifrat. Cum multe dintre mesajele germanilor aveau formule de adresare standard, acest lucru nu era atât de complicat pe cât părea. Inclusiv celebrul „Heil Hitler” era destul de des folosit, la finalul mesajelor. Deci, plecând de la doar câteva piese de puzzle, reușeai să refaci întreaga imagine. Iar întreaga imagine nu însemna doar descifrarea mesajului respectiv, ci a tuturor mesajelor cifrate cu acea cheie, din rețeaua radio respectivă. Cu un efect dezastruos pentru germani, deoarece, din ce spun specialiștii, descifrarea mașinii Enigma a scurtat al Doilea Război Mondial cu 2 ani.
Cooperare și schimb de informații
Britanicii nu mai fac aceeași greșeală pe care au făcut-o polonezii și, asediați din toate părțile de nemți, se decid să coopereze după 1942 cu americanii, interesați și ei să spargă cifrul submarinelor germane din Atlantic. Americanii reușesc să construiască niște „Bombe” mult mai rapide și mai fiabile decât ale britanicilor, iar efortul comun dă rezultate imediat. Submarinele germane din Atlantic devin din vânător vânat, această armă cunoscând cele mai mari pierderi dintre toate categoriile de arme germane. Britanicii de la Bletchley Park nu au oferit gratis americanilor de la OP-20-G (Office of the Chief of Naval Operations) soluția cifrului Enigma, primind la schimb informații foarte valoroase privind codurile navale japoneze.
Cooperarea dintre Marea Britanie și SUA, în domeniul schimbului de informații, continuă și după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, prin Acordul UKUSA, cunoscut și ca Five Eyes, fiind atrase mai târziu în proiect Australia, Canada și Noua Zeelandă. Scopul principal al acestei cooperări a fost contracararea noilor amenințări și provocări venite din partea URSS și a Republicii Populare Chineze. Plecând de la experiența Enigma, nu este de mirare că primele discuții dintre britanici și americani, în cadrul UKUSA, au vizat crearea unei mașini de criptare superioară celor pe care le aveau deja în dotare, referindu-ne aici la Typex-ul britanic și Sigaba americană.
Încrederea, pusă la încercare
Principala lecție învățată după cel de-al Doilea Război Mondial a fost că nu poți supraviețui într-o lume din ce în ce mai complexă și cu mai multe provocări, fără să cooperezi cu ceilalți. Izolaționismul în domeniul intelligence-ului înseamnă orbire autoimpusă. Serviciile sunt nevoite să conlucreze, pentru că nimeni nu poate acoperi informativ toate zonele de interes, iar o informație ce poate părea banală pentru un partener este vitală pentru tine, dar și invers. Bineînțeles, orice nouă relație de cooperare, fie ea bilaterală sau multilaterală, trebuie avizată la cel mai înalt nivel în stat, în funcție de legislația specifică fiecărei țări și este apanajul unei structuri specializate în acest domeniu. Trebuie menționat aici și faptul că întotdeauna colaborarea între serviciile de informații este determinată de nivelul de cooperare dintre statele respective. Altfel spus, dacă relația dintre două state este la un nivel scăzut, atunci și cooperarea dintre serviciile țărilor respective se va înscrie în același registru.
Între serviciile de informații, încrederea se câștigă greu și se pierde foarte ușor. Orice scurgere de informații care este depistată de către unul dintre parteneri presupune începerea unei perioade de criză în relația respectivă, care încetează doar când „vinovatul” și-a făcut curățenie în propria curte. Dacă ne-am referit la Acordul UKUSA, trebuie spus că nici acesta nu a fost scutit de diverse crize de încredere, una dintre cele mai notabile fiind descoperirea grupului Cambridge Five (Donald Maclean, Guy Burgess, Harold „Kim” Philby, Anthony Blunt și John Cairncross), ai cărui membri spionau pentru URSS.
Un alt exemplu, care ne arată cât de ușor pot apărea astfel de momente de criză, este incidentul petrecut în seara zilei de 15 noiembrie 2022, imediat după ce o rachetă a lovit estul Poloniei, ucigând două persoane. Pe fondul tensiunilor provocate de conflictul din imediata vecinătate a țării, autoritățile poloneze au început consultările cu aliații. În cursul acestor discuții, între interlocutorii președintelui Andrzej Duda s-au strecurat și doi cunoscuți farsori ruși care l-au determinat pe acesta să creadă că vorbește cu președintele francez Emmanuel Macron. Până să realizeze ce se întâmplă, Duda a divulgat informații sensibile privind consultările din interiorul NATO, dar și atitudinea Poloniei din acel moment față de incident.
Securitate interconectată
Securitatea națională a fiecărui stat presupune un proces complex de construcție a unor relații cu alte state care împărtășesc aceleași interese și, mai ales, valori. Globalizarea, cu interdependențele apărute între state, fie economice, politice, culturale sau militare, a dat naștere unui fenomen deosebit de îngrijorător: orice război regional poate degenera foarte ușor în război mondial. În plus, conflictele regionale clasice se pot oricând transforma în conflicte nucleare, mai ales când există această tentație „facilă” din partea unor puteri nucleare implicate în conflictul respectiv. Aceste războaie regionale, prin șocurile pe care le trimit la nivel global, pot întări sau slăbi alianțele deja formate. Unele state aliate pot oricând părăsi tabăra comună, declarându-și o „neutralitate binevoitoare” față de adversar sau pot chiar întoarce armele împotriva vechilor prieteni. Tot globalizarea ridică miza în cazul unui război regional, pentru că pierderea acestuia riscă să diminueze semnificativ influența mondială a puterilor implicate, cu efecte decisive pentru coeziunea alianțelor din care fac parte.
Valorile comune încurajează o cooperare substanțială, pe termen lung, iar provocările la adresa statelor care împărtășesc aceleași valori necesită o apărare colectivă. Reziliența acestor societăți presupune gestionarea rapidă și eficace a momentelor de criză. Competiția geostrategică între două perspective asupra lumii aduce în opoziție valorile specifice fiecăreia. Un astfel de context obligă la întărirea acestei reziliențe, la protejarea infrastructurilor esențiale, la sporirea atenției în zona tehnologiilor emergente și perturbatoare, inclusiv din sectorul spațial, la cântărirea mai atentă a implicațiilor schimbărilor climatice asupra securității.
Democrația, asediată
Noul mileniu aduce în prim-plan imensa provocare la adresa securității colective a statelor democratice, din partea unor regimuri care își promovează propria viziune asupra societății și a lumii.
Ca în orice confruntare, se urmărește slăbirea coeziunii adversarilor, iar una dintre metode este estomparea valorilor comune la care aceștia aderă. Regimurile autoritare încurajează distrugerea democrației cu propriile-i arme, susținând drepturi și libertăți democratice doar atunci când acestea contribuie la subminarea adversarilor. Drepturile și libertățile pe care aceste regimuri autocrate nu le-au respectat niciodată sunt transformate în mijloace de promovare a atitudinilor revanșarde, anarhice sau naționalist-șovine.
Cooperarea dintre serviciile de informații se îndreaptă către zona de cloud intelligence, unde vom vorbi de rețele de creiere umane, sprijinite de inteligența artificială. Totuși, oricât de performante ar deveni serviciile de informații, efortul acestora nu valorează mare lucru fără sisteme de securitate colectivă, fără instituții internaționale solide, eficace, fără alianțe puternice, capabile să răspundă oricărei provocări.
Abstract
Recent history has taught us some very valuable lessons that may help us face the challenges of the present. Intelligence services have to move from interest-based to shared value-based cooperation within the alliances established between democratic states.
Autor: Valentin-Daniel Popa
