Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI

Revista „Cultura” a fost primul şi cel mai credincios aliat al diplomatului George Cristian Maior în expunerea spre dezbatere a unor importante idei. Cititorii selecţi ai „Culturii” au savurat discret, în ultimii trei ani, dintr-un produs intelectual, care astăzi s-a închegat în cartea „Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI”.

Cele două categorii de cititori pe care îi are lucrarea, una pentru care a apărut ca o surpriză plăcută a şefului celui mai important serviciu de informaţii al României, iar cealaltă a „cititorilor de George Maior”, care îi ştiau vasta experienţă în domeniul relaţiilor internaţionale, confirmă necesitatea apariţiei unei astfel de cărţi pentru o ţară membră NATO şi UE.

Cei care îl cunosc pe George Maior ştiu că adesea îi îndeamnă pe cei din jur la scris, la expunerea ideilor, la căutarea unor răspunsuri şi, nu în ultimul rând, la citit. George Maior caută prin cărţile sale adevărul sau cel puţin o ecuaţie a acestuia, prin care să îndrume, să îi ajute pe cei care citesc, să descopere ceea ce este dincolo de aparenţe şi să facă anumite conexiuni, care să ducă la soluţii.

O parte dintre articolele din cartea lui Maior, nu a fost anterior publicată, tocmai pentru faptul că autorul nu a vrut să le arate, până nu a fost 100% convins că ele cuprind esenţialul care trebuie spus. Unul dintre acestea este „Cum înţelegem lumea internaţională în care trăim după 11 septembrie 2001”, în rândurile căruia autorul vorbeşte despre „Non-statul” care atacă acum statul, lucru greu de imaginat şi mai greu de conceptualizat în relaţiile internaţionale acum câţiva ani (obişnuite cu simetria confortabilă a relaţiilor dintre state, care, fie de tip cooperativ, fie de tip conflictual, asigurau măcar un câmp de raţionalitate vieţii internaţionale).

Într-un articol publicat în vara lui 2009, intitulat „Limitele puterii şi ale politicii în era globalizării. Lecţiile realismului lui Reinhold Niebuhr”, autorul vorbeşte despre modul în care teologul american a demonstrat ceea ce acum ştim să apreciem din perspectivă morală şi istorică – cum cruzimea unui fenomen totalitar e derivată parţial din absurditatea pretenţiei că mişcarea în sine are întreaga istorie sub control, arătând că acest cinism politico-istoric s-a tradus acţional în folosirea de către comunişti „a puterii fără scrupule, sub iluzia că viziunea lor asupra unui ideal absolut, lipsit de ambiguităţi, justifică o asemenea folosire a puterii”.

„Reţelele şi statul reţea” este articolul în care autorul vorbeşte despre necesitatea unui efort intelectual pentru schiţarea unui început de sinteză între forma tradiţională de structurare a relaţiilor internaţionale, bazată primordial pe stat şi teritoriu, care va funcţiona probabil întotdeauna(…) şi a relaţiilor internaţionale născute din explozia unică a globalizării multistratificate.

Diplomatul român mai vorbeşte în acelaşi articol despre perspectiva din care se pot observa diferenţele structurale, deosebirile de esenţă dintre reţelele din „era informaţiei” şi cele, mai rudimentare, aparţinând altor epoci istorice, precum şi impactul lor diferit din punct de vedere calitativ asupra societăţii, politicii(…).

În „Diplomaţi, soldaţi şi strategi în secolul XXI. Vechi şi noi roluri”, Maior descifrează tendinţele politicii de apărare la începutul acestui secol, dar, în egală măsură, abordează şi problematica misiunilor şi rolurilor sistemului militar, precum şi noi modele de dezvoltare. În cadrul analizei expuse, autorul abordează în stilu-i binecunoscut percepţiile, tradiţiile şi tendinţele care se prefigurează în ceea ce astăzi numim diplomaţia apărării. În încheierea articolului, George Maior se întreabă retoric dacă paradigma „noului soldat-diplomat” este una periculoasă sau necesară, făcând referire la poemul “The Tiger” aparţinând lui William Blake (Songs of Experience) în care, referindu – se la ideea metaforică de simetrie a fricii (care constă într-o teamă a Occidentului faţă de terorismul islamic, dar şi a fundamentaliştilor de ceea ce reprezintă Occidentul) Maior foloseşte versurile poemului amintit: „Tigrule, tigrule, arzând strălucitor,/În pădurea nopţii;/Ce mână sau ochi nemuritor,/Poate să-ţi cuprindă simetria fricii?”.

De altfel, nu este pentru prima dată în „Incertitudini. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI” când autorul foloseşte un pasaj dintr-un poem grăitor pentru o situaţie dată, specialistul în relaţii internaţionale, George Maior, deschizând cartea cu un pasaj din „Alt poem al darurilor” aparţinând lui Jorge Luis Borges, unul dintre poeţii săi preferaţi: „Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului/ Labirint de efecte şi cauze/Pentru diversitatea făpturilor/Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,/Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze/La un plan al labirintului”.

Abordarea cu substrat poetic, prin contrast, a unor situaţii pe care alţii le tratează într-o manieră categorică, scoate în evidenţă delicateţea cu care autorul ne determină să reţinem aspecte esenţiale aflate în opera sa. Câţi dintre noi au ştiut că înainte de executarea prin spânzurare, Saddam Hussein a scris o poezie? Câteva versuri sunt relevante în acest sens: „Doar sufletul mi-e jertfă pentru poporul meu/Căci sângele curge râu când vremurile-s rele/ Nu – ngenunchem defel când atacăm şi totuşi/Duşmanilor de moarte onoare-nfăţişăm.” Deşi poezia este lipsită de valoare literară, aflăm de la autor că gestul lui Saddam a fost interpretat ca o încercare de mesaj-testament către irakieni, dar şi ca o tentativă de a se pune într-o lumină de martir în faţa opiniei publice.

În articolul „Lumea umbrelor”, publicat în „Cultura”, la 6 luni după ce a fost numit director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior scrie despre unul dintre cei mai importanţi conducători ai Mossad-ului, Efraim Halevy, pe care îl prezintă ca fiind „un diplomat dur, dar, în primul rând, un ofiţer de informaţii subtil şi inteligent”. Maior admiră curajul lui Halevy, care din postura de fost şef de servicii secrete a avut curajul să scrie o carte despre experienţele sale în lumea informaţiilor. Relevant este pasajul ales de autor, pentru a ilustra una din spusele cele mai importante ale fostului şef al Mossad: „Referitor la lumea atât de complexă în care trăim, încerc să vă ofer informaţiile de culise ale unui ofiţer de informaţii şi ale unui diplomat. M-am mişcat şi am acţionat în umbră timp de aproape patruzeci de ani. Toate arată altfel de acolo, dar, de fapt, care este lumea umbrelor şi care este aceea a luminii? Care este lumea iluziei şi care este aceea a realităţii sau este vorba de un amestec al celor două?
Realmente, nu sunt sigur pe deplin.”

În acelaşi articol, achiesând spuselor lui Efraim Halevy, George Maior subliniază rolul important pe care îl joacă diplomaţia în munca de informaţii, arătând faptul că informaţia folosită inteligent a putut salva comunicarea între adversari ireductibili public, dar şi cum a putut deschide noi perspective de strategie care, altfel, ar fi fost repudiate la nivelul gândirii strategice comune. Toate acestea, este de părere autorul, demonstrează câtă nevoie de curaj există în acţiunea omului de stat pentru depăşirea permanentă a prejudecăţilor, mai ales atunci când presiunea opiniei publice te-ar putea îndemna la experienţe salvatoare de moment, însă generatoare de potenţiale dezastre în perspectivă.

Publicată la cinci luni după „Noul Aliat. Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI”, cartea „Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI” explică, citind-o, de ce autorul a folosit în titlu un substantiv penetrant şi rece, care poate îmbrăca rolul de concluzie în ceea ce priveşte situaţia internaţională actuală. Conţinutul este însă o sursă bogată de idei, care vin să ofere direcţii concrete celui care parcurge paginile recentei opere semnate de George Cristian Maior.

Autor: Flaviu Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*