Orice început este dificil, cu atât mai mult cu cât vorbim de servicii secrete. Demersurile de până acum, fie ale unor pasionați de istorie care au provenit din rândurile foștilor ofițeri, fie ale unor istorici (inclusiv militari) dedicați redării memoriei și demistificării anumitor pagini din istoria națională, au conturat, până la un punct, ceea ce poate constitui „începutul”. Mai mult, viziunea generală asupra contraspionajului a fost construită, în general, în baza profilului opus, spionajul, care s-a bucurat în timp de mult mai multe inițiative de reprezentare la nivelul publicului larg.
Studierea izvoarelor scrise ne impune adesea o diferențiere terminologică între conceptele de contrainformații și contraspionaj. Când discutăm despre contrainformații (activitate care la începutul secolului XX era desfășurată de mai multe instituții – de la Jandarmerie la Armată), ne referim la o plajă mai largă de activități – acțiuni, operațiuni și procedee desfășurate în scopul protejării procesului de decizie politico-statală, apărării instituțiilor statului față de activități de sabotaj, terorism, subminare și alte acte subversive, contracarării acțiunilor de spionaj, crimei organizate. Având în vedere caracterul conflictual al debutului de secol XX, accentul nu se punea pe latura civilă a contraspionajului, ci pe totalitatea activității de contrainformații, în strânsă legătură cu dimensiunea militară. Contraspionajul trebuie tratat ca activitate specializată centrată pe cunoașterea, prevenirea și contracararea activităților informative derulate de entități statale sau non-statale pe teritoriul național, împotriva intereselor României.
Primele structuri de informații
Perioada încheiată în 1945 a făcut deja obiectul unor abordări mai mult sau mai puțin romanțate, reconstituite din documente de arhivă, dar și din cărți și studii deja publicate – inclusiv memorialistică – și privește activitatea serviciilor secrete românești în general. Diverse cronologii plasează începuturile în zona militară, la nivelul Marelui Statul Major, începând cu 1865, și ulterior la Interne – Poliție (la 19 aprilie 1892 apare Biroul Siguranței Generale, unitate în cadrul Ministerului de Interne. Aceasta a devenit în 1908 Direcția Poliției și Siguranței Generale). În 1917 este înființat Serviciul de informații și contrainformații, iar ulterior, în 1924, devine primul serviciu de intelligence civil în adevăratul sens al cuvântului.
Pe de altă parte, celebrele cazuri de spionaj ale vremii au fost, la rândul lor, abordate de istorici și cercetători validați (inclusiv din zona militară) care au valorificat documentele existente, precum și lucrările și manuscrisele de memorialistică (un exemplu fiind cele ale lui Eugen Cristescu sau ale lui Mihail Moruzov exploatate intensiv) în cărți și articole.
Până în 1924, când Marele Stat Major hotărăște înființarea unui serviciu civil de informații, atașat Secției a II-a, condus de Mihail Moruzov (potrivit informațiilor publicate de col Adrian Pârlog, disponibile în „Enciclopedia Armatei României”) au existat mai multe structuri/instituții care în prima parte a secolului XX au desfășurat activități asimilabile celei de contraspionaj. Dintre acestea amintim pe foarte scurt Poliția de Siguranță Generală a Statului- PSGS și Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale – DPSG. Ambele au drept personaj central pe Iancu Panaitescu. Cercetătorii plasează începuturile PSGS într-un raport al lui Panaitescu, în care se atrăgea atenția asupra pericolului spionajului bulgar (și al posibilelor conexiuni cu cel rus), pe fondul unui caz descoperit la acel moment, concluzia fiind necesitatea înființării unui serviciu de contraspionaj, la nivelul Marelui Stat Major. În ceea ce privește DPSG, înființată în 1908 la nivelul Internelor, Panaitescu a transformat structura de informații într-o instituție cu reprezentare atât la nivel național cât și internațional, unde deja discutăm despre spionaj în adevăratul sens al cuvântului (Alin Spânu – „Spionajul Românesc, de la Cuza până în prezent”).
Moruzov, apreciat și detestat în egală măsură
Cea mai de succes structură din acele vremuri, rămâne însă, cea înființată de Mihail Moruzov, în martie 1917, din însărcinarea Direcției Siguranței Generale și a Marelui Stat Major – Biroul de Siguranță al Deltei Dunării de la Ismail, care ulterior s-a transformat în Serviciul de Siguranță al Deltei. Scopul era de a identifica și combate acțiunile de spionaj ale inamicilor României în timpul Războiului, precum și pentru a culege informații strategice utile Siguranței Generale privind activitatea și manevrele militare ale Puterilor Centrale (Florin Pintilie et.al – Istoria serviciului Secret de Informaţii România 1917-1940, Vol. I).
Moruzov a rămas în istoria serviciilor de securitate ale României drept unul dintre cei mai străluciți ofițeri de informații care au activat vreodată. În colecția de mărturii prezentată de Cristian Troncotă în lucrarea „Mihail Moruzov și Frontul Secret”, înfățișarea și trăsăturile de personalitate ale șefului Serviciului de Siguranță al Deltei sunt construite atât din perspectiva simpatizanților, cât și a criticilor săi. Astfel, în viziunea lui Octav Vorobchievici, scriitor și colonel în armata română, contemporan cu Moruzov, șeful Serviciul de Siguranță al Deltei era un personaj ce știa „să se strecoare prin toate ușile, atent, gata să-și introducă antene peste tot [care] a devenit indispensabil celor ce voiau să știe tot, fără eforturi.” Totodată, Horia Sima, îl descria ca pe „un om fără scrupule și de un rafinament diabolic […] simpla evocare a numelui său impunea groază”.
Secretele Deltei
În ciuda perioadei de activitate relativ scurte, Serviciul de Siguranță al Deltei a reușit să controleze informativ o zonă geostrategică de importanță ridicată, situată la confluența intereselor Regatului României parțial ocupat de inamic, Imperiului Rus în destrămare ca urmare a Revoluției Bolșevice și, bineînțeles, ale trupelor adverse bulgaro-germane.
Răsfoind literatura dedicată activității derulate de structura condusă de Moruzov, putem identifica și enumera o serie de succese în adevăratul sens al cuvântului, împotriva unor adversari redutabili și cert superiori numeric. Practic, exista amenințarea reprezentată de trupele bulgaro-germane, la care se adăuga și cea a trupelor ruse, din ce în ce mai influențate de izbucnirea Revoluției Bolșevice și care se purtau, la momentul debarcării în Deltă, ca niște adevărate trupe de ocupație, derulând operațiuni informative prin intermediul unui serviciu de spionaj organizat la Sulina, cu scopul declarat de a culege date din întreg teritoriul de la dreapta Dunării. Această structură a fost o componentă de bază a acțiunilor viceconsulului rus de la Tulcea, Puzanov, care, prin activitățile derulate, a dus la dezertarea a până la 40% din trupele românești de proveniență dobrogeană.
Trebuie menționat și un element de inovație cu care îl credităm pe Moruzov, respectiv ceea ce în zilele noastre am numi contraspionaj up-stream, constând în derularea de acțiuni ofensive menite să întărească pozițiile românești pe frontul sudic. Un exemplu în acest sens este încercarea de a infiltra un agent în rândurile deportaților în urma deciziei luate la sfârșitul lunii iulie 1917 de autoritățile ruse, în colaborare cu cele române, de a evacua din Deltă cetățenii statelor inamice odată cu suspecții de spionaj. Scopul lui Moruzov era de a determina o breșă în aparatul informativ inamic, pe care să o folosească în scopul obținerii de informații anticipative despre poziția, posibilitățile și intențiile inamice, așa cum rezultă din volumul lui Cristian Troncotă. Autorul remarcă faptul că succesul în această operațiune s-a datorat acțiunii ofensive personale a lui Moruzov, care a reușit să stabilească un contact cu subșeful serviciului de spionaj al Puterilor Centrale din Dobrogea de Nord, Hans Heling. Astfel, sub pretextul discutării intențiilor trupelor germane în contextul semnării armistițiului între guvernul bolșevic și reprezentanții Puterilor Centrale, Moruzov a reușit să obțină informații prețioase cu privire la riscul unei invazii bulgaro-germane în sudul Moldovei.
Drept rezultat al acțiunilor de contraspionaj derulate de structura condusă de Moruzov împotriva Puterilor Centrale au fost reținute 167 de persoane care au recunoscut că au derulat activități de spionaj în favoarea germanilor și bulgarilor. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele remarcabile ale Serviciului de Siguranță al Deltei, care a funcționat până în mai 1920, contribuind major la evoluțiile de pe frontul de sud în timpul Primului Război Mondial.
Abstract
Romanian intelligence began to develop during the 19th Century, as a result of a series of political reforms. The [Danube] Delta’s Security Service is one of the first successful intelligence structures in the history of the Romanian intelligence, led by Mihail Moruzov. It was a counterespionage division that played a major role on the Eastern Front during World War I. Moruzov’s successes are to be understood in relation with the actions of the enemies, namely the German and Bulgarian espionage. This article is intended to give the reader a clearer perspective about how counterespionage works and how it has evolved throughout the history.
Autor: Direcția Generală Contraspionaj
