Inamicul statului

Exercitarea dreptului la viaţă privată, fie în mediul online, fie în relaţiile directe, nu mai are aceeaşi greutate când se pune problema securităţii naţionale.

„Inamicul statului”, în regia lui Tony Scott („Top Gun”, „Deja Vu”, „Man of Fire”), aduce în atenţia publicului o societate în care nu mai sunt respectate drepturile cetăţeanului de rând, statul considerându-se îndreptățit să ia măsurile necesare pentru a îndepărta acele elemente care pun în pericol „siguranţa naţională”.

Computerele Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) de la Fort Meade sunt folosite pentru monitorizarea apelurilor telefonice, urmărind dacă în conversaţii apar anumite cuvinte, precum bombă, preşedinte, Allah.

În numele securităţii naţionale

Personajul principal este avocatul Robert Clayton Dean (Will Smith), tată iubitor şi soţ devotat, care intră în posesia unei filmări cu Thomas Reynolds (Jon Voight), un director de departament din cadrul NSA (National Security Agency), implicat în asasinarea unui congressman american care a promovat iniţiative legislative împotriva practicilor NSA.

Thomas Reynolds se consideră deasupra legii, deoarece este convins că misiunea sa este mai importantă decât orice principiu etic. „Suntem în război 24 de ore din 24” este deviza după care se ghidează personajul.

În cea mai mare parte a filmului, avocatul nici nu ştie că se află în posesia filmării, dar asta nu îl împiedică pe Thomas Reynolds să conducă o adevărată operaţiune împotriva acestuia – supraveghere audio-video permanentă, discreditarea prin publicarea unor ştiri false cu privire la o presupusă relaţie extraconjugală, legături inventate cu mafia şi anularea cardurilor sale de credit. Agenţii guvernamentali reuşesc chiar să-l plaseze la locul unei crime, ceea ce îl transformă pe avocat în suspect. Reynolds reuşeşte să obţină o autorizaţie care îi permite să folosească toate capacităţile instituţionale de care are nevoie. Singurul sprijin al avocatului fugar, care nu ştie ce se întâmplă cu viaţa lui, este Brill (Gene Hackman), o figură discretă, fost spion american până în 1980, când, după o misiune eşuată în Iran, hotărăşte să se retragă.

Mesajul pe care încearcă să îl transmită filmul spre final este acela că Guvernul nu este inamicul cetăţeanului, însă birocraţii şi demagogii care folosesc puterea agenţiilor de spionaj pot fi oricând scăpaţi de sub control şi, în numele securităţii naţionale, aceştia pot intra în viaţa privată a oricărei persoane, ignorând drepturile şi libertăţile individuale.

Povestea are un ritm alert, conţine scene de urmărire şi, bineînţeles, un schimb de focuri în toată regula. Ca orice film de spionaj care se respectă, ne duce în lumea tehnologiei: supraveghere prin satelit, telefoane mobile, bug-uri electronice şi camere de securitate.

Filmul viitorului

Paranoid? Exagerat? Fără îndoială, pentru anul 1998, deoarece a prezentat NSA ca având o impresionantă abilitate tehnică şi capacităţi incredibile de supraveghere, într-o vreme în care toate acestea erau considerate de către cetăţeanul de rând pură ficţiune. Să nu uităm că, în anul 1998, telefonul era cât o cărămidă, datele se stocau pe dischete, iar recunoaşterea vocală şi facială erau de domeniul ştiinţifico-fantasticului.

De aceea, filmul a fost un deschizător de drumuri şi, chiar după 20 de ani, rămâne de actualitate din toate punctele de vedere: Legile Big Brother, supravegherea în masă, relaţiile dintre politic şi serviciile de spionaj. Filmul atinge inconştient chiar şi problema fake-news, necunoscută ca ameninţare la nivelul anilor ’90.

De asemenea, filmul ridică problema angajaţilor din serviciile de spionaj care sunt scăpaţi de sub control. Cine îi controlează? Şi cine îi controlează pe cei care controlează serviciile de spionaj?

Iniţial, NSA a susţinut lansarea filmului şi oamenii agenţiei s-au întâlnit cu regizorul Tony Scott şi cu producătorii Jerry Bruckheimer şi Andy Davis, în speranţa că pelicula va înfăţişa NSA într-o lumină pozitivă. Aceste speranţe au fost rapid spulberate la terminarea filmului, deoarece ieşeau la iveală capabilităţile de care dispunea NSA şi se aducea în discuţie eficienţa controlului asupra agenţiilor de supraveghere. Ulterior, în anul 2001, Lt. Gen. Michael Hayden, director NSA, a declarat pentru CNN: „Am convingerea că nu putem să lăsăm ca impresia populară despre Agenţie să fie formată de ultimul film al lui Will Smith”. Dar exact la 15 ani de la apariţia filmului, dezvăluirile lui Edward Snowden au confirmat ca NSA a supravegheat în masă şi a stocat înregistrări de la 120 milioane de abonaţi (cu numere de telefon ale interlocutorilor, locaţia acestora, datele de identificare etc.).

Filmul are o distribuţie impresionantă: Will Smith în plină ascensiune, Jack Black, remarcat în special după rolul din filmul High Fidelity, veteranii genului thriller Jon Voight, Gene Hackman, Gabriel Byrne, Tom Sizemore şi tinerii Jake Busey şi Scott Caan. Ca multe alte filme, şi acest lungmetraj vine parcă să sprijine teoria conspiraţiei de la Hollywood, potrivit căreia filmele ne pregătesc pentru ce va urma. Regizorul Tony Scott este un vizionar şi, la fel ca Jules Verne în cărţile sale, ne arată o realitate pe care societatea o va înfrunta peste 15 ani.

De aceea, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva, peste 15 ani, realitatea nu o să arate, din punct de vedere tehnologic, precum cea dintr-un alt thriller – „Ochi de Vultur”. Dacă în „Inamicul statului” un director de departament al NSA a scăpat de sub control, în „Ochi de Vultur” un megacomputer NSA, cu inteligenţă artificială, scapă de sub controlul uman, preia controlul asupra tuturor dispozitivelor electronice cuplate sau nu la sateliţi şi începe să ia hotărâri în numele securităţii naţionale. Aşa că, dând apă la moară teoriei conspiraţiei, pregătiţi-vă pentru ce va urma în domeniul inteligenţei artificiale!

Abstract

Enemy of the State is a 1998 action-thriller film, directed by Tony Scott, starring Will Smith and Gene Hackman. The film tells the story of a lawyer becoming a target of a corrupt politician and his NSA accomplices when he accidentally receives evidence to a politically motivated crime. It`s not the government that is the enemy, the film argues, so much the tainted bureaucrats who use governmental power to cover their own crimes. Tony Scott is once again a visionary describing a carefully surveilled society, long before the reality of today.

Autor: Tiberiu David Coca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*