Nu vedem pădurea din cauza copacilor”, spune un vechi proverb. Echivalând această zicală și făcând trimitere la topicul privind intimitatea personală atunci când ne regăsim în mediul virtual (în cazul de față pe Internet), putem observa că în multe situații dreptul de a accesa anumite date (site-uri, aplicații, tehnologii) este condiționat de necesitatea (aparent benignă) a furnizării unor date personale.
Deși accesul nostru la orice fel de informații de pe Internet (site-uri de știri, socializare, hobby, multimedia etc.) este oferit de cele mai multe ori în mod gratuit, trebuie să realizăm că în schimbul gratuității se află interesele unor companii. Încercând să găsim o explicație, vom regăsi un cumul de repere logice și corecte, dar poate nu chiar morale și etice.
Dacă luăm în calcul volumul și sursele de informații disponibile, putem concluziona că civilizația în care trăim nu este dominată de evoluție, ci de consum. Acest consum se manifestă de obicei prin asimilarea de cunoaștere (informațiile care ne interesează). Așa s-au conturat primele servicii care ne ajută să obținem mai ușor ce ne interesează și practic așa s-au născut marile corporații de azi, care integrează sute sau mii de antreprenori care se asociază pentru oferirea unui conținut mai bun și unei experiențe mai plăcute. Aceste companii-gigant, care inițial și-au asumat rolul de intermediar pentru accesul la informații, reprezintă și urmăresc cu prioritate interesele acționarilor.
Cine se află în spatele serviciilor gratuite
De ce o companie ar oferi un serviciu gratuit? O explicație aduce în scenă filantropul care face lucrurile posibile. Concret, acest intermediar este o mare întreprindere, care are la bază un simplu domeniu de activitate – marketingul. „Marketingul este sufletul comerțului” reprezintă o expresie perfect valabilă și în mediul virtual.
Așadar, realizăm că aceste companii care, aparent, nu ne solicită niciun ban, sunt de fapt o mare afacere. În realitate, cea mai mare afacere pe Internet nu aparține magazinelor care vând produse, actorilor pe care îi urmărim live sau furnizorului de internet, ci chiar celor care ne ajută să ajungem la un magazin care are produsul pe care îl dorim sau să urmărim ultimul videoclip al vedetei preferate.
Deseori, în reclamele pe care le vedem, întâlnim expresia „Exemplele prezentate pot fi exagerate”. Și chiar sunt. Expresia este, de fapt, o obligație a advertiserilor cotidieni, care are ca scop evitarea inducerii clienților în eroare.
Cine plătește, totuși? Ei bine, exact acele magazine online care vând produsele pe care noi vrem să le avem. Reclamele costă bani. Targetarea individuală (personalizarea reclamei), costă și mai mult, deoarece aduce cele mai mari încasări. Mulți antreprenori care doresc să fie vizibili apelează la firmele-mamut din industrie (motoare de căutare/ indexare), pentru a le garanta direcționarea unor utilizatori la produsele și serviciile vândute de ei.
Simplificând, acești antreprenori plătesc pentru a „sta în față” atunci când omul obișnuit caută ceva, fără a se pune problema că aceste practici ar fi altfel decât corecte, legale, și logice. Dacă nu vedem nicio problemă în faptul că cineva ne plătește accesul la ceea ce ne interesează, probabil că nu sesizăm detaliile referitoare la etică, moralitate și, cel mai important, confidențialitatea datelor personale.
Totul are un preț
Introducerea de mai sus este necesară pentru conștientizarea faptului că nimic nu este gratis, totul are un preț. Bineînțeles, când ne aflăm în mediul virtual, prețul poate fi exprimat printr-o monedă reală, monedă virtuală sau date personale.
Pentru a fi mai expliciți, prin date personale ne referim (legal) la numele unei persoane fizice, coduri numerice personale, adresă, sau orice alt tip de identificator specific, din punct de vedere fizic, psihologic, genetic, mental, economic, cultural sau social, unei anumite persoane fizice. Putem să ne creăm o reprezentare folosind o figură grafică tridimensională în formă de stea (sau fulg de zăpadă cu numeroase extremități), pentru a explica situația descrisă. În centru avem integratorul (motoarele de căutare și platformele social media), într-o jumătate regăsim utilizatorii (la fiecare vârf de stea), iar în cealaltă jumătate se află comercianții (la celelalte extremități).
De fiecare dată când apelăm la un motor de căutare pentru a căuta ceva, nu facem decât să punem la dispoziție cuiva interesele și curiozitățile personale, moment în care ne sunt afișate tot felul de rezultate și sugestii. De exemplu, atunci când căutăm un produs, suntem direcționați către acele magazine care plătesc pentru ca noi să ajungem la ele (noi cumpărăm produsul, ele plătesc reclama).
Portretul virtual
La fiecare căutare, furnizăm noi date despre propria persoană sau despre preocupările noastre și astfel contribuim la crearea unui profil personal, la care apelează vânzătorii online. De aceea suntem permanent surprinși de reclamele afișate, care ni se potrivesc. Dacă adăugăm la această clonă virtuală a noastră și un profil social-media real, adică suntem înregistrați pe o platformă unde avem posibilitatea să relaționăm cu un cerc de prieteni, să încărcăm materiale multimedia și să reacționăm la conținutul publicat de ceilalți, atunci ne aflăm, dintr-o dată, în altă dimensiune, iar steaua imaginară capătă proporții uriașe, întrucât putem vizualiza fluxurile imense de date care circulă între utilizatori și terți, aproape toate traversând prin punctul central unde se află efectiv integratorii, adică deținătorii de informații despre ambele părți.
Acum conștientizăm că fiecare acțiune efectuată pe Internet este stocată undeva, și conturează activ istoricul unui individ (prin adăugarea permanentă de legături noi între extremitățile stelei, în funcție de preocupările noastre. În timp (ani de zile), aceste date stocate conturează identitatea virtuală a unui individ cu o precizie destul de mare. Astfel, oriunde am fi pe glob, când accesăm internetul, cineva știe precis cine suntem. Atenție, nu este obligatoriu să avem creat un cont pe aceste platforme pentru a exista ca entități virtuale!
Mecanismul, deși pare legitim (și chiar este, deoarece noi acceptăm tacit sau forțat folosirea acestor instrumente) și securizat (deoarece așa ni se spune), are o serie de implicații foarte serioase asupra vieții private și identității individuale.
Pericolul apare atunci când acceptăm să utilizăm aplicații sau servicii care au un risc ridicat privind protecția, accesarea și utilizarea datelor. Aceste aplicații pot fi instalate pe calculator, telefon sau tabletă.
Chiar dacă am citi sutele de paragrafe și am înțelege terminologia legală prezentată la capitolul termeni și condiții de utilizare, tot ne este greu să concepem că un terț ne poate efectiv transfera agenda telefonică, mesajele, planificările din calendar, imaginile, locația, istoricul locurilor în care am fost singuri sau cu alte persoane, apelurile telefonice și multe altele (a se citi toate datele existente pe telefon). Și aceasta doar în cazul folosirii terminalelor mobile.
Când comunicăm folosind conturile create pe oricare website regăsit în Internet, interesul terților crește exponențial, deoarece acolo ne prezentăm fizic ca persoane reale, și oferim acces la date personale fără să realizăm că ne expunem oricui. Să ne imaginăm ce poate face o persoană cu intenții malițioase când ne identifică după o simplă căutare pe câteva site-uri, unde noi împărtășim mesaje, fotografii din casă, liste de prieteni, date despre autoturismul personal, locul de muncă, și altele. Mai mult, chiar dacă unii dintre noi adoptă o atitudine preventivă și se asigură că au minimizat volumul de date personale pe care îl fac public, acest lucru nu îi oprește pe prietenii noștri să facă referințe (sau să ofere acces la agenda telefonică), astfel fiind anulată complet păstrarea anonimității.
Coroborând tehnologia mobilă cu cea online, marile companii (care colaborează și schimbă date despre utilizatori), ajung să ne cunoască mai bine decât ne putem imagina, într-un timp destul de scurt.
Traficul cu date personale
Au existat suficiente comunicate publice ale unor guverne sau ale unor companii importante pe piaţa internetului, care ne anunţau despre accesarea neautorizată a datelor personale. Care sunt şansele ca datele noastre să se afle printre cele compromise? Parte din aceste miliarde de identităţi virtuale sunt vândute pe piaţa neagră, evident, fiind urmărite interese ilegale.
Surprinzător este că unele platforme legale de socializare pur şi simplu au vândut datele utilizatorilor către terţi, desigur cu „respectarea” principiului intimităţii. Mai grav este că le-au vândut unor companii producătoare de telefoane, care nu ar trebui să fie interesate de astfel de date, iar asta ne face să ne gândim la spionaj cu acordul utilizatorului.
Incidente apar şi atunci când codul sursă al programelor conţine diverse breşe de securitate, care sunt identificate de alte persoane decât dezvoltatorii. Mai mult, s-a probat faptul că multe aplicaţii validate din punct de vedere al securităţii, după ce erau puse la dispoziţie (de intermediari) şi instalate, nu făceau altceva decât să intercepteze şi să trimită nestingherite informaţiile personale sau de orice altă natură (conversaţii telefonice, capturi foto, tranzacţii bancare, parole, etc.) către creatorii acestor malware.
Se subînţelege şi că unii producători de telefoane au filtrele de securitate adaptate la sistemele de operare instalate, dar experţii în securitate susţin că, indiferent dacă ne dăm sau nu acordul, putem fi ascultaţi.
Nu trebuie să uităm că marile companii din domeniul internetului au acces nelimitat la conturile utilizatorilor (de e-mail şi social media), pe care le scanează permanent, inclusiv atunci când avem conversaţii în timp real, atât de tip text, cât şi voce. Bineînţeles, la câţi utilizatori există, aceste scanări şi interpretări sunt realizate de roboţi (inteligenţă artificială), dar s-a afirmat şi că aceste date pot fi analizate efectiv de un om (în baza unui mandat, pentru a preîntâmpina o activitate ilegală de exemplu). Forţarea colectării de date personale în numele marketingului, această mare afacere care până la urmă dirijează dezvoltarea Internetului, provoacă îngrijorări. Mai ales dacă există posibilitatea ca accesul la date (în timp real) să fie menţinut, chiar dacă noi interzicem acest lucru.
Anonimitatea în realitatea virtuală este relativă şi nu trebuie să ignorăm riscurile la care ne expunem atunci când oferim date despre viaţa privată. Emanciparea noastră în lumea virtuală depinde de educaţia privind conduita preventivă atunci când navigăm pe Internet şi când folosim dispozitive inteligente. Utilizarea acestor instrumente cu precauţie ne fereşte de pericole precum furtul de identitate, şantajul sau manipularea. Nu trebuie să uităm că niciun serviciu nu este gratuit, până la urmă.
Abstract
Whenever we are online, we readily accept sharing personal information, knowing that it will be put to good use by the corporations that provide us with different services. We are being told that the collected data will be used to enhance the quality of the services provided. We can think that creating our virtual profile and its use during marketing campaigns is justified because the information gathered will make it easier for the companies to present us with targeted ads that will meet our various needs.
Behind all this, there is the undeniable truth that most of our online behaviour, interests, relations, interactions, our identity is collected, stored, analysed and reselled by the companies that provide us with the free services we use.
The question is are we certain that the data we provide is used only for the declared purposes? What is really the price paid for the free access to information?
Autori: Bogdan Theodor Cojocariu şi Ovidiu Roman
