De secole, pătrunderea fluxurilor de imigranți pe un anumit teritoriu guvernat a fost privită cu reținere și suspiciune, problemă care cerea a fi „gestionată“. Astfel, vorbind în sens larg, principalele interese imperialiste ale romanilor în provinciile pe care le stăpâneau erau cele de colectare de taxe și de asigurare a securității. În Africa, acest fapt se traducea printr-o încercare de a menține productivitatea agricolă a unei populații sedentare împotriva unor presiuni nomade. Există, astfel, o majoritate de denumiri etnice pe inscripțiile romane provenite din pietrele de hotar care serveau ca puncte de reper pentru comunitățile nomade ale sudului pre-deșertic în a se așeza pe pământul ce se regăsea în cadastre (pământ taxabil) sau pentru a impune o regularizare a timpilor de deplasare și a locurilor de transhumanță sezonieră, creând premisele a ceea ce se poate numi „cale de trecere“. În perioada feudală exista o anumită putere decizională care avea rolul de a permite intrarea străinilor pe anumite teritorii, dar subpopularea lumii de la începutul mileniului al doilea nu a generat preocupări alarmante cu privire la impunera unor restricții. Astfel, responsabilitatea asupra excluderii unor indivizi „nedoriți“ cădea în sarcina suveranului, care avea „onoarea“ de a interzice accesul străinilor pe teritoriul propriu.
Bătrânul Continent a fost, încă de la descoperirea Americii, un spațiu în continuă mișcare cu privire la masele de migranți care au pătruns și au părăsit spațiul european. Totuși, problema cea mai importantă a Europei până acum câteva decenii era de a limita ieșirile de populație spre alte state.
Un exemplu elocvent în acest sens este Italia, unde Mussolini a dat ordin de a se recurge la armă împotriva celor care încercau să părăsească țara fără un permis specific și, în anumite cazuri, se dispunea anularea pașaportului eliberat anterior; situații similare au existat și în regimul sovietic și cel franchist.
Statele naționale, așa cum le cunoaștem astăzi, au trecut prin procese seculare de migrație a popoarelor care și-au pus amprenta asupra sistemelor economice, sociale, asupra limbii și, nu în ultimul rând, asupra memoriilor colective.
Constructele statale de astăzi, starea „naturală“ a statelor reprezintă moștenirea unor lungi șiruri de conflicte armate, a unor intervenții politice care vizează administrația, infrastructura, educația, cultura și limba națiunilor.
Pentru Jacques Ancel, adevăratele frontiere naturale sunt produsul relațiilor umane. Frontierele se trasează prin legăturile între oameni, sunt determinate de cadrele sociale, mai degrabă decât de cadrele geografice.
Totodată, linia care desparte cele două civilizații, ortodoxia și islamismul, este pe Dunăre, nu de-a lungul Carpaților. În acest registru vorbește și Rădulescu-Motru despre „hotarul dunărean“.
Ce anume determină migraţiile?
Există mai mulți factori care, combinați, au condus la creșterea numărului de migranți de-a lungul ultimelor secole. Creșterea economică rapidă și progresul tehnologic început în secolul XIX au condus la scăderea costului trasportului și au eliminat pericolele deplasărilor lungi. Comunicarea mediată de tehnologie, care este o altă componentă a progresului tehnologic din ultimii ani, a indus o conștientizare a clivajelor de consum, venituri și bunăstare pe întreg mapamondul. Valurile de creștere ale populației din secolul XX, în special în țările cu o creștere economică accentuată, au creat o masă mare de populație tânără, capabilă să muncească, grupul cel mai predispus să imigreze. Conflictele accentuate, instabilitatea politică, apariția unor lideri dictatoriali în țările aflate în dezvoltare, foste colonii și țările lumii a treia au determinat un tip de migrație de tip securitar, în care primează integritatea fizică a persoanelor și nu bunăstarea acestora. Sunt tocmai acești factori cei care vor genera pe viitor noi valuri de imigrație în lume, înspre Europa și, implicit, și pe teritoriul României. Mai mult, există și alți factori noi care vor influența imigrația pe viitor, incluzând aici acumularea de creștere economică în anumite părți ale lumii, impunerea de noi tehnologii agricole care vor distruge comunitățile de tip rural, efectele sociale și economice localizate ale schimbării climatice de tip antropomorf.
Deși în abordările asupra migrației există o dezbatere acerbă asupra factorilor de migrație, această discuție a stimulentelor pro și contra nu a reușit să explice în mod adecvat și să descrie toate efectele economice, sociale, politice și de securitate ale migrației.
Economia subterană foloseşte majoritatea covârşitoare a migranţilor într-o anumită etapă a procesului lor migrator. Oricum, nu migranţii au creat economia informală, care este, de altfel, un fenomen endogen preexistent fluxurilor migratorii. Se stabileşte, astfel, o relaţie de cauzalitate între existenţa oportunităţilor de a se insera în cadrul economiei subterane (informale) care, astfel, se constituie într-un factor de atracţie pentru migranţi de a intra legal pe teritoriul unui stat gazdă sau de a-şi legaliza statusul odată prezenți pe respectivul teritoriu național (dacă intrarea s-a realizat ilegal).
Cei mai mulți dintre migranți nu provin din ţările cele mai sărace, dar din cele cu un nivel intermediar de dezvoltare, care le oferă, deci, destulă informaţie şi resurse pentru a căuta o viaţă mai bună în străinătate. Astfel, mai mult decât necesitatea de supravieţuire, aceşti migranţi sunt atraşi de posibilitatea de a-şi îmbunătăţi standardele de viaţă şi de a se apropia mai mult de ceea ce înseamnă ideea de ,,Occident’’ propusă de media.
Bunăstarea migranţilor depinde de existenţa unui cadru socio-politic, a unui set întreg de instituţii, măsuri şi sisteme economice, care constituie statutul social în ţara gazdă, şi de politici specifice care ameninţă integrarea imigranţilor. Astfel, bariera dintre așteptări și realitatea socială regăsită de imigranți trebuie să fie una cât mai mică pentru a compensa lipsurile pe care aceștia le regăsesc odată cu inserarea în statul gazdă.
Importanța acestei distincții trebuie subliniată întrucât neîndeplinirea dezideratului imigranților cu privire la securitatea socială resimțită în statul gazdă implică transfer de insecuritate în planul securității publice și naționale. Imigranții „nemulțumiți“ sunt printre principalii vectori de acțiune a fundamentalismului islamic, a terorismului, a criminalității organizate și a traficului de ființe umane.
Cu toate acestea, niciun serviciu de intelligence nu trebuie să excludă existența elementelor teroriste distincte care folosesc fluxurile de migrație pentru a se insera și a-și pune în acțiune dezideratele de teroare și destabilizare.
Totodată, dacă ar fi să analizăm din punct de vedere al psihologiei sociale „gustul amar al satirei franceze scăldat în sânge“, trebuie să vedem dincolo de perspectivele clasice, conform cărora atacurile ar putea pleca de la suprapunerea unor clivaje de ordin cultural sau a unor decalaje rezultate din lipsurile economice pe care un imigrant le-ar putea acuza.
„Suburbiile Parisului“ găzduiesc imigranți care sunt dezavantajați din punct de vedere al accesului la sistemele sanitare, educaționale, pe piața forței de muncă și, în consecință, la accesul la „bunăstare“. Totodată, aceste cartiere mărginașe sunt locuite cu precădere de etnici de confesiune musulmană, preponderent tineri, angrenați în sectorul muncii „informale“, al șomajului sau în activități slab remunerate, această realitate nefiind reliefată de recensămintele efectuate în Franța (stat laic) care nu scot în evidență caracterul religios.
Luarea în considerare a unor mecanisme specifice din punct de vedere psiho-social, precum ar fi resurecția imago-urilor, poate explica dorința de „îndreptare a unor abuzuri asupra credinței“ precum în cazul Charlie Hebdo. „Imago-ul poate la fel de bine să se obiectiveze în sentimente și conduite, ca și în imagini“.
Imago și migraţie
Imago, termen preluat din psihologie, reprezintă o idealizare a imaginii unei persoane, de obicei a unui părinte. Debutează, de obicei, în copilărie și persistă în mod inconștient la adult. Mecanismul mai sus amintit se traduce printr-o reînviere bruscă și aproape scenică, în orice caz globală, a situațiilor și personajelor-model din trecut. Consecințele sunt cât se poate de importante, deoarece tot ceea ce aparține prezentului nu este doar o copie a trecutului, ci și o trăire, cu sentimentele care se cuvin originalului. În felul acesta, putem sesiza în societatea viitoare o realitate a comunității arhaice și perfect întruchipată în Papă, Christos, Mahomed și așa mai departe.
Majoritatea imago-urilor poartă amprenta faptului că ele au fost, întrun moment sau altul, interzise din motive politice, morale sau culturale. Ele provin dintr-o selecție care încearcă să le șteargă din memoria colectivă a unor etnii, confesiuni, popoare, fie și prin impunerea unor alte modele. Modelul satiric promovat de Charlie Hebdo, gustat de occidentul laic, nu are, privind în această optică, decât un gust amar pentru credincioșii de confesiune musulmană, mozaică sau chiar creștină (Charlie Hebdo a publicat și imagini satirice la adresa creștinilor sau a mozaicilor). De asemenea, experiența de migrație nu deformează imago-urile care sunt o moștenire de familie în cazul unor indivizi proveniți din generații secunde sau terțiare ale unei migrații inițiale (în acest caz pe teritoriul Franței). Imago-urile se păstrează, la nivel individual și nu numai, ca niște amprente mnezice cu o vădită tendință de revenire, de refulare.
Aceste observații ar putea fi privite ca hazardate și, sub o anumită formă, incredibile. Este greu de acceptat că actorii sociali și evenimentele se conservă, imateriale, în memoria generațiilor și că, după o perioadă de latență, revin, inevitabil, reîncarnate într-o nouă ființă fizică și socială, într-o succesiune de evenimente care reconstruiesc același trecut. Totodată, resurecția imago-urilor se constituie drept un mecanism ipotetic, chiar fictiv, comparabil cu câmpurile fantomă din fizică, care nu oferă nimic mai mult decât posibilitatea de a aborda continuitatea identificărilor în cursul istoriei.
Atentatul de la Charlie Hebdo joacă un rol fundamental cu privire la contextualizarea percepției și a dezbaterilor asupra imigrației, inclusiv în România, și a modului în care românii percep caricaturile satirice. Trebuie observat că Charlie Hebdo iși continuă seria de satire cu privire la chestiunile de ordin curent din Franța și din Europa, imigrația regăsindu-se cu certitudine pe „agenda de lucru“. Astfel, este posibil ca în perioada imediat următoare să apară, pe prima pagină a cotidianului, imagini care să polarizeze percepțiile privind fluxurile de migrație, în special în mediul online, pe rețelele de socializare (preponderent Facebook).
În linii generale, manifestările înregistrate în social media românească, de regulă, nu se încadrează în aria teroristă, ci în cea „islamistă“, de abordare radicală a islamului, însă impactul la publicul – țintă (apreciat după distribuire, comentarii, „like“ etc.) este în genaral unul scăzut.
„Fluxurile de migranți sau refugiați care vizează Europa și, în subsidiar, România, văzută preponderent ca spațiu de tranzit, vor alimenta atât dezbaterile din media, cât și polarizarea unor opinii la nivel de publicuri, mai mult sau mai puțin informate cu privire la migrație. În actualul context de securitate internațional și regional, România trebuie să facă față „provocării migrației„ în primul rând cu informație și cunoaștere, cu o societate civilă modernă, pregătită să-l accepte pe „celălalt“ indiferent de religie sau de culoarea pielii, cu un mediu academic care trebuie să stea la masa dialogului cu mediul guvernamental.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Această lucrare este elaborată și publicată sub auspiciile Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, ca parte din proiectul cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în cadrul proiectului Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și postdoctorale. Cod proiect POSDRU/159/ 1.5/S/141086.
ABSTRACT
Migrations have occured since the first days of the world as we know it… The Old Continent has been a land of population movement and the main migration factors have not changed lately. However, the influx of immigrants in the Continent has soared in the last decade. One of the pieces of the puzzle in the migration ”general culture” is knowledge. The Romanian society may be seen by ”the others” more inflexible in coping with strangers, but the reality is different, as the natives and strangers may share the same land, but the cultures they live in might re-shape perceptions as we have seen in the ”Charlie Hebdo French model”.
Autor: Mihai Sofonea
