Sintagma informaţia înseamnă putere s-a banalizat, devenind un truism firesc acceptat.
Astăzi, mai acut ca oricând, s-a conştientizat necesitatea operării cu un intelligence de calitate. În acest domeniu, poate mai mult ca în oricare altul, a cunoaşte, face permanent diferenţa între este, a fost şi va fi, între a preveni şi a constata. În virtutea acestei stringenţe, a te specializa, prin căutarea şi găsirea unor modalităţi care să asigure identificarea, obţinerea şi prelucrarea informaţiilor, coincide cu supraveţuirea.
Acesta fiind contextul, aserţiunea lui Anthony Robbins “Comunicarea înseamnă putere” este adevărată şi perfect operaţională, în sensul înţelegerii celor mai subtile reguli care guvernează fiecare interacţiune umană. Tocmai acest lucru este realizat, la începutul anilor 1970, de către cei doi fondatori ai Programării neuro-lingvistice (NLP), Richard Bandler şi John Grinder. Pornind de la o constatare surprinzătoare existau trei superterapeuţi la acel moment în psihoterapie – ei au încercat să înţeleagă de ce aceştia aveau rezultate spectaculoase, comparativ cu alţii.
Analizând o serie de şedinţe de terapie ale lui Fritz Peals, întemeietorul Gestalt-terapiei, ale Virginiei Satir, specialistă în terapie de familie şi ale lui Milton Erickson, fondatorul hipnozei care îi poată numele, ajung la concluzia că toată magia care se realiza în acele şedinţe de psihoterapie are o structură, se desfăşoară în baza unor reguli şi, cel mai important aspect, poate fi învăţată, iar prin aplicare imediată, se obţin rezultate similare celor obţinute de către superterapeuţi. Această descoperire revoluţionară, urmată de altele la fel de spectaculoase, reprezintă piatra de temelie a uneia dintre cele mai fascinante şi provocatoare discipline din câte a cunoscut vreodată omul.
În linii de maximă generalitate, Programarea neuro-lingvistică înseamnă programarea psiho-neurologiei unei persoane prin intermediul cuvintelor.
Bazele epistemologice ale NLP
Programarea neuro-lingvistică este o epistemologie constructivistă. Distincţia între fenomen şi lucru în sine, operată de I. Kant, coroborată cu o serie de principii ale Semanticii generale, constituie baza epistemologică a NLP.
Plecând de la principiul enunţat de A. Korzybsky, “Harta nu este teritoriu”, şi adăugând o serie de elemente specifice gramaticii transformaţionale a lui N. Chomsky, cei doi fondatori concep meta-modelul pentru limbaj. Omul nu operează direct asupra realităţii (lucru în sine) ci construieşte o structură subiectivă a acesteia (fenomenul). Această hartă, realizată prin mijlocirea simţurilor şi a limbajului, se va constitui într-o reprezentare lingvistică completă asupra lumii, adică structura de profunzime. Atunci când o persoană îşi (re)prezintă experienţa, o face generalizând, eliminând sau deformând, conştient sau inconştient informaţii, rezultând astfel structura de suprafaţă. În baza proceselor de generalizare, eliminare şi deformare, o informaţie completă existentă în structura de profunzime se transformă în una sărăcită, trunchiată în structura de suprafaţă. Practic, ajungem să comunicăm doar aspecte pe care le considerăm esenţiale şi în concordanţă cu o serie de condiţionări sociale şi individuale. Meta-modelul pentru limbaj propus de Bandler şi Grinder este, în fapt, o tehnică de adresare a unor întrebări, specifice fiecărui proces în parte, prin intermediul căreia semnificaţia iniţială a experienţei este refăcută, informaţia devenind astfel completă.
Pentru a ajunge să recuperăm informaţiile omise, voluntar sau involuntar, trebuie să respectăm o serie de principii. Cunoscute ca presupoziţiile teoretice ale NLP, acestea sunt, în fapt, jaloanele care ghidează şi orientează discursul oricărui maestru în arta comunicării. Prin deplina asumare a responsabilităţii comunicării şi prin transformarea acesteia într-un proces cibernetic, a cărui principală proprietate este autoreglarea, o astfel de persoană este în măsură să-şi impună asertiv propriul punct de vedere.
Nu există eşec, există numai feedback este principiul care surprinde în el chintesenţa oricărei ecuaţii de putere. Eşuăm doar în măsura în care, rigiditatea propriilor concepte ne dictează scenariul vâscos, încremenit al tuturor evoluţiilor posibile.
Fondatorii NLP consideră că avem permanent la dispoziţie libertatea flexibilizării propriei viziuni, în sensul integrării răspunsurilor primite în structura subiectivă internă a comunicării, astfel încât eşecul să nu fie altceva decât soluţia care face posibilă atingerea unor scopuri calitativ superioare celor vizate iniţial.
În NLP, a comunica responsabil este echivalent cu a dispune de posibilitatea schimbării modului de acţiune, pe baza feedback-ului primit, în vederea obţinerii rezultatului dorit. Interlocutorul nu mă împiedică să îmi ating scopul, ci îmi indică modalităţile prin care să-mi realizez dezideratul. În comunicare, considerată ca un proces cibernetic, nu este nimic în neregulă cu receptorul, rezistenţa acestuia apare ca urmare a inabilităţii emităţorului de a găsi calea adecvată transmiterii mesajului. Tocmai de aceea, partea cea mai flexibilă este şi cea care exercită cea mai mare influenţă asupra sistemului. A contrario, rezistenţa indică lipsa raportului, a armonizării, între cei doi interlocutori pe durata conversaţiei, a celor trei tipuri de limbaje, respectiv verbal, para-verbal şi nonverbal. Denumită iniţial matching, această aliniere la nivelul cuvintelor, la nivelul tonului, ritmului şi volumului vocii, la nivelul posturii, gesturilor, mimicii şi al respiraţiei, contribuie la dezactivarea macanismelor de apărare şi la înlăturarea oricărei reticenţe în acceptarea interlocutorului.
În acest mod, suntem în situaţia accesului neîngrădit la resursele de natură inconştientă ale individului, schimbând, modificând, transformând. Pacing-ul, aşa cum este cunoscut astăzi matching-ul, reprezintă osatura tuturor relaţii de influenţă, nivelând orice asperitate a orgoliului individual.
Strategiile şi excelenţa
Programarea neuro-lingvistică a debutat ca un experiment, prin intermediul căruia se dorea modelarea unor persoane care atinseseră excelenţa în domeniul psihoterapiei. Ulterior, prin aportul semnificativ al lui R. Dilts, Bandler şi Grinder au realizat că orice activitate umană, pornind de la simpla legare a şireturilor şi până la comportamentul ştiinţific care a condus la descoperirea teoriei relativităţii, nu este nimic altceva decât o succesiune a sistemului reprezentaţional. Astfel, ia naştere conceptul de strategie, înţelegând prin acesta un set experienţe, a cărui repetare conduce la constituirea unui algoritm, ceea ce ne permite obţinerea unui rezultat specific. Aptitudinile noastre, de la cele mai simple până la cele mai complexe, au în spate un pattern rezultat în urma combinării, într-o succesiune predeterminată, a sub-modalităţilor celor cinci sisteme de reprezentare, respectiv V vizual, A auditiv, K kinestezic, O olfactiv, G gustativ. În NLP, prin sub-modalitate se înţelege fiecare dintre proprietăţile specifice unei modalităţi senzoriale, prin intermediul căreia o anumită experienţă trece de la stadiul de senzaţie la cel de concept.
De exemplu, pentru sistemul vizual există următoarele sub-modalităţi: strălucire, focalizare, culoare, dimensiune, distanţă etc. Aceste distincţii reprezentaţionale sunt implicate în activităţile specifice creierului, prin care acesta sortează şi codifică experienţa.
Modelul strategiei propus de NLP urmăreşte modul în care anumite schimbări produse în derularea acestor secvenţe ale sistemelor de reprezentare pot conduce la atingerea excelenţei în oricare domeniu de activitate.
R. Dilts este cel care preia şi îmbunătăţeşte modelul TOTE, propus de G. Miller ca o replică dată sistemului psihologic behaviorist. Acronimul TOTE (T test, O operate, T test, E – exit) descrie un proces de modelare prin care elaborăm o secvenţă comportamentală diferită şi îmbunătăţită, care să răspundă propriilor nevoi adaptative.
Concret, dacă prin testarea răspunsului, raportarea acestuia la ideal, nu obţinem rezultatul dorit, operăm modificări în succesiunea sistemelor de reprezentare, testăm din nou produsul astfel obţinut, iar dacă acesta asigură atingerea scopului propus, ieşim din sistem. Paşii doi şi trei, operarea şi testarea, pot fi reluaţi atât timp cât nu suntem satisfăcuţi de rezultatul obţinut.
Modelul TOTE s-a dovedit un instrument ideal pentru modelarea excelenţei umane, permiţând descompunerea unei strategii inconştiente în elementele sale constitutive. Astfel, în orice activitate umană, se poate atinge performanţa atât timp cât există un scop, o evidenţă senzorială şi comportamentală, care asigură atingerea scopului şi o gamă de operaţii, procedee sau alegeri, prin intermediul cărora să atingem rezultatul dorit. De asemenea, existând posibilitatea operării unor schimbări în succesiunea sub-modalităţilor, suntem capabili să dezvoltăm strategii din ce în ce mai adecvate atingerii scopului propus.
Concluzii
Programarea neuro-lingvistică elimină imposibilul din viaţa şi activitatea omului, exclude posibilitatea eşecului şi împiedică blocarea într-un scenariu conceptual rigid.
Ce propune în schimb? înlocuirea tuturor acestor factori regresivi cu asumarea responsabilă a propriei dezvoltări personale şi profesionale.
Ce oferă? un model concret şi coerent, prin intermediul căruia fiecare dintre noi poate recunoaşte şi atinge excelenţa.
În Intelligence, domeniu în care excelenţa echivalează cu normalitatea, informaţia fiind considerată cheia de boltă a existenţei stării de legalitate, de echilibru şi de stabilitate, NLP ar reprezenta liantul îmbinării tuturor pieselor acestui puzzle care este securitatea naţională.
Autor: Marius Antonio Rebegea
