Managementul strategic al riscurilor de securitate

Riscurile de securitate constituie expresia realităţii ostile a mediului natural şi antropic în care se formează şi se dezvoltă un stat. Reprezintă stări de pericol grave, cu grad variabil de probabilitate, dar care, în cazul producerii, afectează domenii esenţiale (social, economic, militar, ecologic etc.) pentru funcţionarea instituţională a statului sau…
Vezi articol
Share

Cultură de securitate. Prevenire prin educaţie

Cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori…
Vezi articol
Share

Intelligence și decizie

„Intelligence se referă la informația care este colectată și rafinată pentru a sprijini decidenții politici în procesul de fundamentare a deciziilor” – Mark Lowenthal, fost director-adjunct pentru analiză din cadrul CIA Într-o lume guvernată de riscuri asimetrice şi incertitudini multiple, principala provocare privind optimizarea relaţiei furnizor de intelligence – consumator…
Vezi articol
Share

Perspective teoretice asupra amenințărilor cu incidență în domeniul securității

Subiect de analiză morală, de dezbatere filosofică şi de retorică pentru academicieni, ameninţarea la adresa securităţii s-a impus în viaţa cotidiană ca element de agresiune de mari dimensiuni, constituind astfel, în epoca modernă, fundamentul existenţei serviciilor de informaţii cărora le revine privilegiul contracarării şi surmontării acestor situaţii incidente. O chestiune…
Vezi articol
Share

Atacuri și amenințări la adresa securității infrastructurilor critice

Având în vedere gradul de interdependenţă dintre sectoarele infrastructurilor critice şi nivelul actual de informatizare a managementului securităţii acestora, eliminarea pericolelor reprezentate de atacurile cibernetice constituie, în prezent, una dintre priorităţile programelor protecţie şi prevenire a situaţiilor de criză, atât la nivel naţional, cât şi global. Unul dintre cele mai…
Vezi articol
Share